„Iminența” revenirii lui Hristos

Dintre toate cultele neoprotestante, cel puțin la nivel teoretic, adventiștii trăiesc din fragedă pruncie și până la moarte, în modul cel mai intens, paradigma „iminenței ” celei de-a doua reveniri a lui Hristos pe norii cerului. Deși orice alt cult sau religie creștină afirmă speranța în acest eveniment mondial – climax al propovăduirii evangheliei -, adventiștii se deosebesc de toți chiar prin numele pe care îl poartă: așteptători ai venirii iminente a lui Isus Hristos. Nimeni nu poate nega că adânc înscris în ADN-ul spiritual al fiecărui adventist există concepția iminenței sfârșitului lumii. 

Cine cunoaște măcar la suprafață istoria nașterii acestei biserici știe că ea a apărut ca urmare a interpretării profețiilor biblice apocaliptice de către William Miller, în prima jumătate a sec. 19. Știe de asemenea că au suferit cea mai mare dezamăgire spirituală în 1844, adică atunci când așteptările lor cu privire la a doua venire în glorie a lui Isus Hristos au fost crunt înșelate. La scurt timp după aceea, greșeala lor a fost interpretată ca fiind una de „ exegeză ” biblică, iar venirea lui Isus a fost mutată de pe Terra într-un iluzoriu sanctuar ceresc, ca urmare a unei viziuni mai mult decât discutabile dintr-un lan de porumb, a unui oarecare O.R.L. Crozier. Cu toate acestea, vedenia respectivă a avut un uriaș succes în definirea uneia dintre cele mai de seamă dogme adventiste: Sanctuarul ceresc și judecata de cercetare a sfinților. Cu toată absurditatea și ridicolul ei ( din ea se deduce inevitabil că  Isus Hristos este „încuiat” începând cu octombrie 1844 într-un locaș misterios din ceruri, numit Sfânta Sfintelor, și nu poate ieși de acolo până nu se termină judecata sfinților, ale căror fapte sunt scrise în niște „cărți” ale vieții sau ale morții), dogma continuă să se bucure și azi de apreciere în adventism, fiind alături de sabatul zilei a șaptea principalul stâlp al structurii doctrinare adventiste. În acest fel, „iminența” revenirii lui Isus pe pământ a fost legată indisolubil de „iminența” sfârșitului așa-zisei judecăți de cercetare. Judecată care potrivit „profetului” bisericii adventiste, Ellen White, a început în 1844, dar nu s-a terminat … nici astăzi.

Impactul acelei viziuni ciudate din lanul de porumb a fost atât de mare încât, conduși de liderii lor spirituali, adventiștii au pretins în mod arogant că ușa harului divin fusese definitiv închisă pentru neamuri, adică pentru cei care refuzaseră să accepte mentalitatea adventistă cu privire la „judecata de cercetare”. Dar acest lucru presupunea că lucrarea misionară de avertizare a celor necredincioși nu își mai avea niciun sens. Ca urmare, începând cu 1856, „ușa harului” se deschidea din nou pentru ne-adventiști, aceștia fiind chemați să accepte importanța viziunii adventiste cu privire la cele 10 porunci,  dar în principal cea de-a patra, importanța păzirii sabatului zilei a șaptea, sâmbăta.

La o conferință din același an, Ellen White declara că un înger i-ar fi făcut următoarea descoperire: „ Mi s-a arătat auditoriul prezent la conferință. Îngerul a spus: ‘Unii vor fi hrană pentru viermi, unii vor fi loviți de ultimele șapte plăgi, unii vor fi în viață și vor sta în picioare spre a fi transformați la revenirea lui Hristos ”. Dincolo de faptul că această profeție a „îngerului” a rămas neîmplinită până astăzi ( adventiștii aducând în discuție scuza „ condiționalității” profețiilor escatologice, potrivit căreia ele nu se împlinesc decât dacă și oamenii îl ajută puțin pe Isus ca să revină, pe ici… pe colo..) este evident că planurile lui Dumnezeu, oricât ar fi el de suveran, depind de… adventiști. Istoria lumii depinde de o mână de oameni. Încetarea îngrozitoarei suferințe umane și a întregii naturi depinde de … înțelegerea corectă a unor chestiuni teologice!!! Fără cuvinte…

Tot spre sfârșitul secolului 19, Ellen White dă o conotație escatologică unor fenomene absolut naturale, precum căderea de stele de la 1833, ziua neagră din 1780 sau cutremurului de la Lisabona din 1755, pe care îl numea sigură pe ea „ cel mai îngrozitor cutremur înregistrat vreodată”. Dincolo de faptul că acest lucru este pur și simplu neadevărat, cutremurul de la Lisabona fiind mai mult decât mediocru în ceea ce privește daunele provocate și viețile omenești pierdute, astăzi niciun adventist care se respectă nu mai privește evenimentele naturale respective ca având semnificații apocaliptice. Niște semne ale venirii iminente ale sfârșitului care au avut loc acum 250 de ani? Penibil! Absolut penibil.

Ellen White, William Miller, ORL Crozier  sau alți părinți fondatori adventiști nu sunt însă singurii creștini care au susținut cu înflăcărare iminența revenirii lui Hristos. Dimpotrivă, această credință face parte din însăși esența creștinismului. Primele secole ale erei creștine au fost dominate de învățăturile premilenialiste, conform cărora Hristos se va reîntoarce pe pământ mai înainte de un mileniu literal de pace și armonie universală. A urmat epoca patristică, începând cu secolul 3, când părinți ai bisericii precum Origene  sau Dyonisie din Alexandria au alegorizat interpretările premilenialiste, propunând în schimb amilenialismul ( interpretarea simbolică a mileniului ).

Premilienialismul avea să-și găsească obștescul sfârșit prin secolul 4, odată cu Augustin și întemeierea bisericii catolice, supraviețuind doar în enclave izolate precum valdenzii în perioada medievală. În timpul Reformei el a fost readus pe scena religioasă de anabaptiști și hughenoți, și a fost adoptat de unii puritani în secolele 16-17. Credința premilenialistă în revenirea iminentă a lui Isus Hristos înainte de mileniu avea să câștige însă cea mai mare influență în America secolelor 18-19, prin evangheliști notorii precum Dwight Moody. Așa s-au molipsit de ea mai întâi baptiștii și metodiștii, apoi adventiștii.

Creștinii primelor secole au crezut ferm în aceeași iminență a revenirii lui Hristos. Astfel se și explică disponibilitatea cu care își jertfeau viețile în arenele romane. O viață împreună cu Hristos în ceruri, imediat după moarte, era mult mai de dorit decât sărăcia, bolile și lipsurile cumplite din viața aceasta. Credința necondiționată în iminenta revenire a lui Hristos era amplificată nu numai de scrierile lui Pavel, acele vestite epistole către bisericile creștine din Asia mică sau Grecia, ci și de evangheliile sinoptice. Peste tot apăreau promisiunile unei întoarceri a lui Mesia chiar în timpul acelei generații: „ Iata, in adevar, ce va spunem prin Cuvantul Domnului: noi cei vii, care vom ramane pana la venirea Domnului, nu vom lua-o inaintea celor adormiti. Caci insusi Domnul, cu un strigat, cu glasul unui arhanghel si cu trambita lui Dumnezeu, Se va cobori din cer, si intai vor invia cei morti in Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi ramas, vom fi rapiti toti impreuna cu ei in nori, ca sa intampinam pe Domnul in vazduh; si astfel vom fi totdeauna cu Domnul.  Mangaiati-va, dar, unii pe altii cu aceste cuvinte ”  1 Tesaloniceni 4, 15-18. 

    sau: „ Iata, va spun o taina: nu vom adormi toti, dar toti vom fi schimbati, intr-o clipa, intr-o clipita din ochi, la cea din urma trambita. Trambita va suna, mortii vor invia nesupusi putrezirii, si noi vom fi schimbati. ” 1 Corinteni 15, 51-52. 

   Este însă evident că Pavel s-a înșelat. Hristos nu numai că n-a revenit în timpul generației sale, dar n-a revenit nici la aproape 2 milenii de când aceste cuvinte dătătoare de speranță au fost scrise. Sufletul creștinilor care au murit în cele mai grele persecuții mai strigă și astăzi de sub altar. Și nimeni „ de dincolo ” se pare că nu-l aude. Interesant este însă că sintagma „ ce vă spunem prin cuvântul Domnului ” nu era înțeleasă atunci de cititorii lui Pavel ( deci de primii creștini ) așa cum este astăzi înțeleasă de orice creștin. El nu se referea prin ea la biblie sau la vreun canon oarecare al scripturilor. Ci chiar la cuvintele Domnului din evanghelii:

Atunci se va arata in cer semnul Fiului omului, toate semintiile pamantului se vor boci si vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere si cu o mare slava. El va trimite pe ingerii Sai cu trambita rasunatoare, si vor aduna pe alesii Lui din cele patru vanturi, de la o margine a cerurilor pana la cealalta. De la smochin invatati pilda lui: cand ii fragezeste si infrunzeste mladita, stiti ca vara este aproape. Tot asa, si voi, cand veti vedea toate aceste lucruri, sa stiti ca Fiul omului este aproape, este chiar la usi. Adevarat va spun ca nu va trece neamul acesta, pana se vor intampla toate aceste lucruri. ” Matei 24, 30-34.

sau: „ Petru s-a uitat la el si a zis lui Isus: „Doamne, dar cu acesta ce va fi? Isus i-a raspuns: „Daca vreau ca el sa ramana pana voi veni Eu, ce-ti pasa tie? Tu vino dupa Mine!”Din pricina aceasta a iesit zvonul printre frati ca ucenicul acela nu va muri deloc. ” Ioan 21, 21-23

     Altfel spus, Isus însuși promisese ucenicilor săi o revenire a sa pe norii cerului, revenire care avea să pună capăt suferințelor lor din prezent. Numai că ei nu înțeleseseră sub nicio formă cuvintele „ Iată eu vin curând ” ca reprezentând de fapt „ Iată că eu vin peste 2000 de ani ”. Dimpotrivă. Atât din context, cât și din înțelesul primar, imediat al evangheliilor, reiese că Isus le promisese că revenirea sa va fi iminentă , fără întârziere, astfel încât mulți dintre ei nu vor muri, „până ce se vor întâmpla aceste lucruri”. Este dincolo de orice îndoială că așa înțeleseseră toți apostolii, inclusiv Pavel, care era contemporan cu ucenicii. Niciunuia dintre ei nu-i trecea prin cap că vor mai trece încă 2000 de ani după generația lor, fără ca Mesia să fi revenit așa cum promisese. „Curând” însemna pentru toți acei oameni „în timpul vieții lor”!

Dar profeția lui Isus a dat și ea greș. Realitatea este că ne găsim în Anno Domini 2015, iar Isus întârzie să apară, astfel încât până și adventiștii se întreabă dacă nu cumva ar trebui să înlocuiască termenul „ iminent” cu cel mai ambiguu „ curând ” din formularea punctelor lor de credință ( vezi aici subtitlul „ alte modificări” ). Care sunt însă implicațiile acestui lucru? Fie el a venit la scurt timp după înălțarea sa la cer, și noi nu știm nimic ( lucru însă prea puțin probabil și refuzat chiar și de creștini ), fie nu a mai venit deoarece chiar profeția revenirii lui este condiționată de ceva anume ( explicație preferată printre alții de către adventiști, deși nimic din context sau din text nu lasă să se întrevadă această posibilitate), fie Isus a greșit pur și simplu, ca orice om. Dar cum să greșească tocmai Isus? Nu era el fiul lui Dumnezeu? Dacă Isus însuși a făcut o proorocie falsă, ce mai putem aștepta de la ceilalți autori ai bibliei care se pretind portavoci divine?

Ei bine, aici lucrurile se complică. Și se complică deoarece Isus Hristos se încadrează perfect în grupa iudeilor apocaliptici, adică a acelor iudei care predică victoria finală a Binelui asupra forțelor Răului de pe terra. Perspectiva apocaliptică devenise în secolul 1 extrem de răspândită printre iudei, în mod special printre cei din Palestina. Rădăcinile apocalipticismului iudaic le găsim undeva cu 150-170 de ani î.H, ne spune Bart Ehrman, în timpul revoltei macabeilor. Acea perioadă fusese una de intensă persecuție a iudeilor din partea unor lideri păgâni extrem de cruzi, precum Antiohus Epifanus. Ororile săvârșite de soldații lui Antiohus IV sunt descrise cu lux de amănunte în cărțile apocrife ale macabeilor. Cum făcea sens în acest context vechea paradigmă profetică iudaică conform căreia nenorocirile abătute asupra poporului se datorau pedepselor lui Dumnezeu care era mâniat deoarece iudeii nu mai țineau legea? Dimpotrivă, iudeii doreau acum să țină legea lui Moise dar erau împiedicați brutal de Antioh. Vechea concepție despre pedepsele divine trebuia așadar reinterpretată și armonizată cu noile circumstanțe politice. Așa a apărut apocalipticismul, vederea potrivit căreia Dumnezeu va interveni personal în istorie pentru a justifica templul de Ierusalim și odată cu el poporul evreu.

Apocalipticismul iudaic este caracterizat prin:

1.  Dualism 

    Dihotomia bine-rău ajunge la paroxism: orice lucru din lume este împărțit în două tabere: îngerii și demonii, Dumnezeu și Satana, Israelul și restul lumii. În sistemul apocaliptic, păcatul nu este doar un act de neascultare uman, ci o putere misterioasă, un fel de forță demonică creatoare a unei noi realități sub soare. Lumea noastră este centrul de bază al unui conflict superior între entități nevăzute, diavolul și Dumnezeu.

  1. Pesimism.

Apocalipticiștii nu cred că omul poate fi capabil să îmbunătățească cu ceva viața și lumea. Dumnezeu a dat planeta pe mâna forțelor răului iar prin urmare lucrurile vor merge din rău în mai rău. Desigur, putem îmbunătăți tehnologia medicală, putem eradica anumite boli și aduce prosperitate sau confort pentru mulți, dar degeaba. Forțele răului controlează acum această lume iar noi suntem prea mici ca să putem lupta contra lor. Dumnezeu însuși trebuie să intervină pentru corectarea lucrurilor.

  1. Îndreptățire

Cei care au stat de partea lui Dumnezeu vor fi răsplătiți într-o viață nouă fără moarte, suferință și mizerie. Iar ceilalți vor fi pedepsiți veșnic într-un loc cumplit de tortură. De-a lungul întregii biblii ebraice nu apare nicăieri ideea unei învieri viitoare. Apocalipticiștii au inventat însă ideea vieții veșnice,  fie în împărăția lui Dumnezeu, fie în Sheol, tărâmul întunericului. Mesajul era clar: să nu crezi că poți scăpa cumva de judecata viitoare dacă aici te-ai aliat cu dușmanul (dușmanii ) lui Dumnezeu. La sfârșit vei fi înviat și-ți vei primi răsplata pe care o meriți.

  1. Iminența.

Când se vor întâmpla toate aceste lucruri? Când va sosi ziua judecății tuturor oamenilor? Pentru apocalipticiști răspunsul era inechivoc, încă din timpul macabeilor: foarte curând. E chiar după colț. Este iminent.

 

    Lucrarea și persoana lui Isus din Nazaret trebuie pusă obligatoriu în acest context al apocalipticismului. Așa fac cel puțin teologii critici în lumea anglo-saxonă. În evangheliile sinoptice Isus este portretizat în timp ce propovăduiește un mesaj apocaliptic despre venirea împărăției lui Dumnezeu și judecata iminentă a  tuturor păcătoșilor. Dar optica apocaliptică nu începe în evanghelii cu el, ci chiar cu premergătorul său, Ioan Botezătorul. Pentru vărul său îmbrăcat în haine sărăcăcioase mânia lui Dumnezeu e pe cale să se descopere . El compară judecata viitoare cu tăierea copacilor ( „toporul a și fost înfipt la rădăcina copacului ”), care- ca și oamenii de altfel – vor fi arși în foc. Când se vor întâmpla aceste lucruri? Iminent sau, în vorbele lui, „ a și început ”.

Isus nu face excepție de la această paradigmă: „ Iată că s-a împlinit vremea și împărăția lui Dumnezeu este aproape. Pocăiți-vă și credeți în evanghelie ” Marcu 1,15. Evangheliile abundă de mesaje ale lui Isus referitoare la o judecată iminentă și la o împărăție a lui Dumnezeu care va veni extrem de curând. Puterile demonice acum în control vor fi distruse, cu toți acei oameni care li s-au alăturat. Iar cei care acum suferă și plâng, vor fi mângâiați și primiți într-o nouă lume fără suferință. De aceea „primul va fi cel de pe urmă, iar cel de pe urmă va fi cel dintâi”, și nu din alte cauze…

Prin urmare, credința în iminența unei (re)veniri a lui Mesia și a sfârșitului lumii este mult mai veche de adventismul, ba chiar mult mai veche decât creștinismul. De-a lungul mileniilor, orice om credincios care trăia mai mult sau mai puțin într-o sărăcie cumplită sau într-o suferință oarecare și-a imaginat sfârșitul ca fiind … iminent. Această credință a avut întotdeauna un rol benefic pentru psihic, deși în realitate nu s-a concretizat niciodată. Fiecare generație care a avut un profet apocaliptic a trecut la odihnă, dar sfârșitul lumii s-a dovedit a fi doar un Whishfulltihinking religios și nimic mai mult.

Uitându-mă în ograda religioasă din care eu însumi am ieșit acum 6 ani, constat că funcționează exact același tipar ca întotdeauna: un „profet” face o serie de afirmații apocaliptice, foarte bine „susținute” biblic și convinge cu ele câteva persoane. Așa ia naștere o sectă, apoi o mișcare religioasă care mai târziu devine biserică. Afirmațiile apocaliptice ale „profetului” fac foarte mult sens în contextul politico-social al momentului. Dar inevitabil… timpul se scurge fără ca „profețiile” respective să se împlinească iar biserica respectivă, cu tot cu învățăturile ei, devine irelevantă într-o lume nouă. David Gates de exemplu, unul dintre cei mai celebri apocalipticiști adventiști ai momentului, „promite” de prin 2003 că trăim ultimele clipe ale istoriei, sau că „ istoria planetei nu se mai măsoară în ani, ci în luni de zile ”. Și cu toate că anii trec iar afirmațiile lui se dovedesc a fi simple vorbe ale unui om extaziat religios, adventiștii continuă să creadă în iminența revenirii lui Hristos. Iluzia religioasă este mai importantă decât realitatea și adevărul. Și oricât de ciudat ar fi pentru un om rațional, mult mai reconfortant este să visezi constant coșmaruri despre iezuiți care plănuiesc în secret exterminarea în masă a celor care cred ca tine, decrete duminicale, plăgi mondiale  catastrofale și prăbușiri ale economiei mondiale din cauza Greciei, decât să deschizi ochii și să privești realitatea: viața și istoria merg înainte inexorabil, în ciuda tuturor cataclismelor, războaielor mondiale sau „profeților” apocaliptici. Sfârșitul lumii și revenirea lui Hristos este o dilemă. Creștinul însă, indiferent de orientarea sa dogmatică, urăște dilemele și iubește certitudinile. Spune-i orice fel de scenariu apocaliptic, nu contează cât de îngrozitor ar fi el. Îl va îmbrățișa cu drag, dacă poți găsi măcar un singur verset biblic care să-l „ susțină”. Dar să nu te pună necuratul să-i deschizi ochii în fața realității:  îți va întoarce spatele instantaneu, cu cel mai mare dispreț. I-ai luat ultima speranță, iar pentru asta nu mai ești vrednic să te numești „ aproapele ” lui.

 

Anunțuri

12 Responses to „Iminența” revenirii lui Hristos

  1. ge2oana says:

    Mamaaaa, ce pomelnic arhicunoscut si redigerat din vomitaturi de „N” ori !!

    Bre Luthere, las-o bre dracu´, am cetit si noi aia de la abia inchisa GC cu imineNta si restul de kkturi, altceva , adica ceva de Doamne-ajuta, nu stii sa scrii !!??

  2. George Sea says:

    As ruga pe Mărin Luther sa ne deschida si noua ochii spre realitatea care nu o vedem.
    Deci: Care este realitatea cu privire la Economia Mondiala, Politica Mondiala, Societatea moderna (actuala)
    Zi-ne bre frate (tovarase, cetatene) Mărin Luther ca sa nu ne mai chinuim.
    Ce vezi tu diferit si noi nu vedem?

  3. John Deere says:

    Si daca ti-ar spune tot un ai intelege pentru ca tu vezi lumea prin stereotipurile cu care ai fost programat. De fapt, la fel ca si in cazul discutiei creationism vs. evolutionism nu exista un deget nevazut care le dirijeaza pe toate catre un sfarsit apoteotic in care voi astia care ati tinut sabatul va veti ridica la cer in halate albe. Sunt pur si simplu legi sociologice, jocuri geo-politice foarte complicate care in interactiunea lor dau anumite efecte care la un moment dat pot fi interpretate drept „semne ale timpului” de catre cei care nu pot intelege mai mult.

  4. lampadaru says:

    „Oameni ca GeorgeSea , Beni, Florin Laiu si altii sunt complet harmless si un(nu) prezinta interes pentru mine” by John deere in „Gradina lui Gagarin”

    Sa intelegem ca folosesti psihologia inversa ? Sau doar te contrazici acordand atentie lu’ musiu’ George Sea ?

  5. Ianis says:

    „Iminenta” asa cum o vad evanghelicii din America.
    Spoiler alert – tags: delusional, retarded, persecution, Hitler, Obama, „christian holocaust”

    Beni, for god sake, please call 911

  6. Exista in maturizarea oricarei relegii un moment in care isi demitologizeaza teologia. In aceasta noua faza credinciosii descopera alte valente estetice sau spirituale in vechile mituri pe care le recicleaza in experiente si kerygme noi. Acesta este momentul in care secta devine biserica. Alternativa este, asa cum am mai spus transformarea intr-un cult, ca la David Koresh. Problema noastra este ca nu am facut tranzitia la timpul ei (anii ’50) si de aici atitudinea binara fanatism/resentiment.

  7. Sunt pur si simplu legi sociologice, jocuri geo-politice foarte complicate care in interactiunea lor dau anumite efecte…

    Pe care nimeni nu le poate anticipa sau controla si in care efectul unui eveniment irelevant se amplifica exponenatial in timp. Talk about chaos theory. Din acest „adanc” ies fiare, lacuste-scorpioni, balauri si sfinti.

  8. John Deere says:

    Zi-le tu Edi ca zici bine…

  9. Am o intrebare pentru Edi:
    Ce parere ai….elementele apocaliptice ale lui Iisus din Evanghelii, au fost ale lui..sau sunt insertii ale ucenicilor? Crezi ca Hristos a vrut sa dea de inteles celor care il ascultau si urmau, ca va veni foarte curand, chiar nici intr-o generatie?Este posibil ca ucenicii sa nu il fi inteles in privinta revenirii lui?

  10. AD,

    Limbajul din Matei 24/Marcu 13/Luca 21, la fel ca si limbajul iadului folosit in repetate randuri de Isus este imprumutat din apocaliptica iudaica. Isus a fost la timpul lui ceea ce numim astazi un revolutionar, a predicat sfarsitul violent al ordinii existente si triumful final al dreptatii. Ca retorica, mi se pare clar ca Isus a intors apocaliptica iudeilor impotriva lor. Din punct de vedere teologic e mai dificil intrucat noi vedem eschatologia noastra in orice verset apocaliptic. Escahtologia lui Isus a fost un amestec de speranta si protest care au fost confiscate de biserica si folosite ca teolgie a fricii pentru a tine turma in supunere ca altfel „arzi in foc”. Nu-l vad pe Isus sustinand o asemenea pozitie.

  11. Edi,
    Tu ai totusi o interpretare facuta dupa 2000 de ani de la Hristos….Eu cred ca generatiile de crestini care au folosit evangheliile timp de 2000 de ani….nu aveau cum sa intuiasca ca Iisus s-a folosit de limbajul iadului sau de apocaliptica iudaica pentru a le intoarce improtriva iudeilor care le-a inventat.Tind sa cred ca nici ucenicii lui apropiati nu au inteles ceea ce intelegi tu acum dupa 2000 de ani. Dau exemplu apocalipsa lui Ioan, care este clar o continuare a acestei idei de sfarsit catastrofal, salvarea sfintilor si iazul de foc pentru pacatosi. Daca aceasta apocalipsa este a lui Ioan, se pare ca acesta nu a inteles totusi ca Dumnezeu este iubire, ca nu este psihopat.

    Daca biserica crestina a preluat aceasta teologie eronata a iadului si a apocalipticii , cred ca primul vinovat este Hristos care a folosit aceste simboluri fara sa se asigure ca sunt intelese corect, urmatorii vinovati sunt ucenicii, care le-au transmis mai departe si care se pare ca nu au lasat sa se inteleaga ca Hristos spune altecva decat pare la prima vedere.

    Daca aceasta teologie apocaliptica si a iadului nu are macar un sambure de adevar…este bineinteles un abuz…este un mod de manipulare, suprimare a libertatii omului.Biserica a porpagat, acest abuz de la iudei, prin Hristos si ucenicii Lui.

    Teologia ortodoxa, insa priveste samburele de adevar cu privire la iad in felul urmator….
    Teologia iadului merge mana in mana cu teologia sufletului vesnic, probabil imprumut din metafizica greaca.Dumnezeu a creeat fiinte asemenea Lui…inzestrate cu libertate deplina inclusiv libertatea de a-l refuza pe Dumnezeu.Iadul este o consecinta a libertatii omului…Nu il ia nimeni pe om sa il aseze in iad, sa-l prajeasca..sa-l tortureze…in teologia ortodoxa omul singur alege sa plece de la Dumnezeu…sa nu traiasca in comuniune cu Dumnezeu, sa se izoleze in propriul egoism.Egoismul omului este practic iadul…restul, torturi, munci, chinuri, arsuri…sunt asocieri si figuri de stil…interesant este ca cine merege in rai sau in iad…nu merge in urma unei sentine a Lui Dumnezeu…ci ca vointa proprie…de aceea nu este exclus sa vedem atei alegand sa mearga in rai, si ortodocsi, adventisti, etc…mergand in cealalta parte, de bunavoie…

    In teologia ortodoxa, Tatal nu il urmareste pe fiul risipitor, daca nu se intoarce, ca sa-l prinda si sa-l arda vesnic….ci fiul risipitor nu mai doreste sa se intoarca la Tatal, prefera sa ramana in foame si in mizerie….Tatal il asteapta.

    Iar in privinta eschatologiei….daca spui oamenilor ca vii curand….si nu vii, poate niciodata…ori le dai sperante desarte cu buna stiinta, ori esti rupt de realitate…Eu asa vad lucrurile.

    Oricum discutia ramane deschisa…

  12. AD,

    Biblia a fost rescrisa in fiecare generatie de cititorii ei. Ortodoxia mea este citirea iluminista, adica demitologizarea. Cred ca optiunile pe care le arati (atei in rai, credinciosi in iad) sunt posibile tocmai in contextul demitologizarii. Asa ca spun si eu azsitilor si baptistilor si altora ca ei cum a spus pavel iudeilor, fiindca singuri v-ati socotit nevrednici de viata vesnica ne intoarcem spre atei, agnostici si mai stiu eu ce.

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: