Captivitatea identitatii profesionale

Ati observat, probabil, ca atunci cand vine vorba de a se prezenta publicului, mai mult sau mai putin larg, oamenii incep adesea prin a se pozitiona intr-un anumit orizont profesional. Si asta se intampla incepand de la intrebarea pitioponteasca – What do you do for living? – pana la anunturile funerare, din care aflam ca defunctul este (sic!) – ec.dr.ing. etc…

In multe din lucrarile lor, autorii Funky Business spun despre cuplul Luther & Marx: Primul a murit, al doilea a avut dreptate. Ideea exprimata Nordström si Ridderstråle, e ca in contemporaneitate oamenii au renuntat la a mai privi profesia ca obligatie si chemare (Luther) si opteaza pentru vanzarea abilitatilor lor, realizandu-si astfel propriile aspiratii (Marx). Faptul ca munca intelectuala este o cale de a „te realiza” apare intr-un mod „inaltator” si in mediul culturii pop (sau hip-hop, to be more precise..): „Că n-ai pile, n-ai faimă, n-ai condiţie, Dar ai un pix, ai o foaie, ai ambiţie.”(Deliric1 – Ambitie)

Problema este ca nu e o prea mare diferenta (la nivel de rezultat social) intre a munci pentru Domnul si a munci pentru a-ti exprima creativitatea inerenta. Ayn Rand remarca (in For the New Intellectual), ca desi Marx este criticat de pe variate pozitii, ceea ce foarte putini au curajul sa faca este sa conteste etica sacrificului individualitatii pe altarul binelui comun. Acesta este unul dn sensurile in care Marx este continuatorul eticii profetice si un fel in care ne propune o universalitate a mesianismului colectiv(ist).

Poate parea bizar parcursul teoretic de la „munca” privita ca pedeapsa postalapsariana si ca activitate intrinsec neplacuta (la W.S. Jevons de exemplu), la munca identificata cu o slujire a Domnului (Pavel) si cu chemarea la sanctificarea intregii activitati umane (Th. De Chardin). Tinand seama de munca privita drept context al exprimarii omului, o intrebare ar fi: Era loc pentru munca inanitea caderii?

Ambiguitatea genului de fiinta care suntem (in piesa continua a conflictului intre statusuri si roluri sociale) arata precaritatea distinctiilor nete intre privat/public, munca/familie si oarecum lipsa de intemeiere metafizica (horrible dictu) a prioritatii trasaturilor profesionale ale indivizilor asupra altor calitati ale acestora. Spre exemplu: Este Ibrian mai putin Ibrian, daca nu e economist? Transgresarea acestor granite ale straturilor identitatii sociale este nu doar utila teoretic, ci si inevitabila practic – „a nu o lua personal” – este un non-sens. Bineinteles ca unii (precum Sorin Petrof) vor spune ca acesta este un mediu propice in care exploatatorii capitalisti vor profita de navitatea angajatilor si le vor exploata tot spatiul personal. Dar, ca niste buni stangisti, ar trebui sa observe si ca pentru Marx compensatia/balansul muncii cu timpul liber nu a fost niciodata un troc cinstit si ca, sa o zicem pe selau, daca nu iti face placere sa te gandesti la munca si in timpul liber, viata va continua sa fie mizerabila.

La fel cum, intr-o anumita masura si in anumite contexte, exista libertatea de a-ti alege profesia si felul in care iti contractezi munca (si by the way, Petrof – asta da legitimitate aranjamentului social capitalist, indiferent de „corectitudinea” egalitatii costul muncii=venitul marginal al productiei realizate, scuze publicului pentru tehnicalitate), spatiul public trebuie (sa-mi dea Gigi peste normativitate) sa permita exprimarea personala a greutatii specifice pe care traiectul profesional al cuiva o detine in masa totala a vietii sale. Doar ca, de dragul stereotipiilor, aceste chestiuni nici macar nu se discuta.

Anunțuri

6 Responses to Captivitatea identitatii profesionale

  1. lampadaru says:

    Greu de taiat nodul cu toiagul dar mai greu sa pricipesti mimetismele dantzuitorului numai in opinci pastoresti ?
    Huh !

  2. Ianis says:

    Beni, daca esti prin zona, poate ai un comentariu la articolul de mai jos (stiu ca esti fan al lui Sproul sr):

    Christian Minister R.C. Sproul Jr. Is Suspended After Confessing Visit to Ashley Madison in ‘Moment of Weakness’

  3. Ibriane,

    1. Tu – creștin fiind – cum crezi că-i va identifica Dumnezeu pe oameni la Judecată? E fiecare o substanță indiviaduală creată anume – creația sufletelor nemuritoare?

    2. Judecata se va face după ce a făcut sau după ce a fost un om?

    3. Orice ai răspunde la anterioarele întrebări, mai e lumea altceva decât o scriptură a zeului?

  4. ibrian says:

    Gigi, bune intrebari (nu situ ce fel de mijloace sunt permise aici in spectrul speculatie-revelatie), necesita rapsunsuri lungi, hai sa conturez ceva sa vedem unde ajungem:

    1. Tu – creștin fiind – cum crezi că-i va identifica Dumnezeu pe oameni la Judecată? E fiecare o substanță indiviaduală creată anume – creația sufletelor nemuritoare?

    Nu-i va identifica, pentru ca nu-i pierde vreodata din vedere (avand o relatie de autor-personaj cu ei, vezi 3. mai jos). D-aia pentru Dumnezeu sunt vii si aia morti, nu pentru ca ar avea ceva inerent nemuritor precum un suflet. …”substanta individuala”… well, da, daca avem vreun angajament metafizic fata de acest bagaj conceptual, ma indoiesc insa ca Dumnezeu are vreo metafizica, la fel cum el nu are vreo gandire (vorbesc acum, intr-un mod stupid, percum vorbea AI de ideologia lui Dumnezeu). Daca m-as ambala aici sa spun ce sunt oamenii, ca entitati, din perspectiva lui Dumnezeu, ar fi nu doar imprudent, ci imposibil. Ca o nota, nu cred ca o trinitate sociala e vreo garantie sau sugestie pentru ceva precum „natura umana”, relativ la care indivizii ar fi accidente sau ceva de acest fel – lucru care ma duce cu gandul, printre altele, la dezbaterea scolastica privind capacitatea intelectului uman de a cunoaste direct particularele – apropo am lamurit cumva toate intrebarile legate de intelectia umana si aum facem saltul, calitativ sau cantitativ (?!), la divin?

    2. Judecata se va face după ce a făcut sau după ce a fost un om?

    Raspunsul de fundamentalist e simplu „dupa fapte”. Dar cred ca si Scriptura sustine ca faptele sunt rodul a ce „esti”. de ex inTit 1:15…si ceea ce esti e in egala masura determinat de ce faci, Toata literatura de inspiratie macariana indica spre acest melanj nedeslusit intre chipul lui Dumnezeu si folosirea contrara intentiei lui a vointei noastre.

    3. Orice ai răspunde la anterioarele întrebări, mai e lumea altceva decât o scriptură a zeului?

    Nu cred ca nu are legatura cu celelate 2 intrebari, de fapt nu vad cum s-ar putea intampla asta. Raspuns scurt: Nu. O explicitare: lectura crestina a lumii e teleologica, chiar daca in viziunea rasariteana fara punct terminus. Ceea ce nu implica vreo limitare a realitatii vietii umane din motivul ca Dumnezeu ar fi citit cartea. Drept crestin, trebuie sa admit ca desi Hristos stia scenariu, plansul din Ghetsemani nu a fost doar o alta punere in scena. Si acum hai sa fac o miscare molinist-plantingiana (care probabil te va dezgusta) si sa spun ca Dumnezeu a produs nu doar acesta scriptura mundana, ci si toate scenarile alternative pe care le concepem pornind de la scenariul actual (sa-l plagiem putin pe Kripke). Cum se face ca o lume se actualizeaza (si deci o carte e citita)? Calvin ne poate spune mai multe…dar deja imi e prea somn.

    Multumesc pentru intrebari!

  5. sorinpetrof says:

    „Este Ibrian mai putin Ibrian, daca nu e economist?”

    În contextul meditație tale, răspunsul este da. În orice sistem de producție exiști doar ca producător și nimic mai mult. Chiar și-n colectivul cool și idealist la ONG-ul unde lucrezi (nu e nici o ironie ascunsă; este extraordinar ce faceți), ești doar economist sau responsabil cu finanțele. Încetează să te mai ocupi de evidențele financiare și dosarele de personal ale biroului vostru, rezumă-te la celelalte calității și să vedem dacă mai exiști în ecuația de producție.

    „Ambiguitatea genului de fiinta care suntem … arata precaritatea distinctiilor nete intre privat/public, munca/familie si oarecum lipsa de intemeiere metafizica … a prioritatii trasaturilor profesionale ale indivizilor asupra altor calitati ale acestora.”

    Deci să înțeleg că ordinea asta este naturală? În meditațiile tale anterioare aveai altă opinie. Păi dacă așa e, dacă din cauza acestei ambiguități ontologice capitalismul modern este un determinism social atunci degeaba a scris Marx despre mystifikation și capital.

    „La fel cum, intr-o anumita masura si in anumite contexte, exista libertatea de a-ti alege profesia si felul in care iti contractezi munca … ”

    Așa e, într-o anumită măsură și în anumite contexte însă un sistem de producție nu se poate defini doar într-o anumită măsură și într-un context particular. Eu cred că ai fost binecuvântat cu un loc de muncă bun însă cunosc foarte mulți care nu sunt la fel de binecuvântați. Să fie ei de vină? Crezi că ai putea să transmiți mesajul tău de mai sus angajaților de la Amazon? Sau e un caz extrem? Funky business sună cool dar hipiotul corporatist care bea cu tine o vodkă la interviul de angajare și-ți spune să te simți la muncă ca acasă oare la tine se gândește? Însă ce-i mai trist e că angajații se gândesc mereu la el și când sunt acasă.

  6. Ibriane,

    Greu de susținut omul ca personaj, fie și într-o ficțiune interactivă. Omul TREBUIE să aibă liber arbitru, altminteri se duce de suflet toată șandramaua eschatologică, cu judecată și salvare și celelalte.

    Evident că aveam în vedere acceptarea metafizicii în care substanță individuală sau cunoașterea particularului au sens. Și, în acest caz, meseria, profesia, ceea ce face un om ține sau nu de substanța individuală? Sau e predicat? Și este un predicat contingent sau per acidentis?

    Dacă definești corect pe „a cunoște”, evident că putem cunoaște particularul. În sensul actual, însă, de știință (de fapt de pe la Aristotel, deci dinainte de scolastică), evident nu, pentru că nu există știință a particularului.

    ***

    La povestea cu Tit, ai și n-ai dreptate. Sigur că nu-l citesc contingent pe acel curat/murdar (adică nu se referă la mașina care te-a stropit cu noroi), dar rămâne predicat, nu e substanță. Poate fi un predicat – postlapsarian 🙂 – temporar, dar niciodată substanță.

    Țadicii nu sunt țadici ca subiect, ci este un predicat pentru subiectul om, nu? Iar toată cristologia s-ar duce de suflet dacă substanța lui Isus ar fi fost „fără păcat”, nu?

    ***

    Mda, eu zic „scriptură” în sens etimologic, de scriitură. Zeul scrie lumea, n-o citește. Adică lumea e scriitură – adică ficțiune – a zeului.

    Te superi degeaba pe pițipoance. Doar ai aflat că vameșii și curvele vor intra înaintea noastră în Împărăție. Mutatis mutandis, pițipoancele și băețașii dau seamă mai bine decât noi despre zeitgeist, nu? Tu ești economist for living, dar esențial ești teolog. Iar eu sunt pictor, sau muzician, sau grafician, sau designer, la corporație muncesc for living. Adică acolo sunt eu creator, ca zeul…

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: