Sunteti dumnezei

Anunțuri

60 Responses to Sunteti dumnezei

  1. „Ca ateu, da, cred ca insusi conceptul de dumnezeu e o metafora.” (polihronu)

    Însuși conceptul de „Dumnezeu”, indiferent care ar fi acela. O afirmație (desigur, opinie personală) foarte categorică, care nu mai lasă loc de alte posibile interpretări. Altfel spus, „Dumnezeu” (nu cuvântul, ci conceptul) este (doar) o presupoziție (assumption).
    Asta până la proba contrarie?

    „„Dumnezeu” e o metafora, pentru ce sta aceasta metafora?” (ibrian)

    Existență/Univers/Realitate (posibile răspunsuri)
    Iar unii merg până acolo încât o numesc Conștiință (universală).
    Privit din punct de vedere logic, Dumnezeu nu pare a fi nimic mai mult decât o metaforă pentru Realitate (iarăși un concept, desigur) interconectată prin cauză și efect, cu legile universale care o „guvernează” (sau pe care le guvernează – doar un joc de cuvinte la mijloc, dintr-o altă perspectivă agreată de unii). Dezbrăcat de dogma religios-mistică bazată pe frică sau venerație, îl cunoaștem pe Dumnezeu (știm tot atâta despre el) în măsura în care cunoaștem despre procesele interdependente ale Realității și, astfel, în măsura în care ne cunoaștem pe noi înșine. Metafora „Dumnezeu” este ca un test Rorschach.
    Și poate metaforele religioase au fost create de oameni tocmai pentru a înțelege și explica misterele vieții și naturii, a ceea ce numim „realitate”.
    Ar putea fi ceva mai mult? Ce poate fi dincolo de realitate?

    „Crestin fiind, cred ca Dumnezeu este si astfel pentru mine „Dumnezeu este o metafora” nu are sens decat daca propozitia vizeaza cuvantul „dumnezeu” si nu subiectul divin” (ibrian)

    „Dumnezeu este” , „subiect divin”. Cum pot fi acestea (acceptate ca fiind) mai mult decât ceea ce par, adică „simple” axiome? Și ce poate însemna „subiect divin” în absența… subiectului (limbajului despre subiect) ca necunoscută? Cum mai e posibilă comunicarea?
    Oare „credința” poate fi, de asemenea, o metaforă? Pentru ce?

    „Prefer sa tac despre Dumnezeu pentru ca-i greu sa imi masor cuvintele. […] a vicia omnipotenta divina in sfera capacitatii lui Dumnezeu de a fi exprimabil.” (ibrian)

    Whereof one cannot speak, thereof one must be silent.
    Și totuși, în acest domeniu, numai tăcere nu-i.

  2. Ibriane,

    Aici e ca în bancul cu meșterul, copilul curios și șurubelnițele. Adică am una moale, ontologia, dar și una tare, meontologia. Adică eu vorbesc și mă întâlnesc și stau la taclale și cu Diogene, și cu Platon, dar și cu Socrații lui Platon și cel al lui Xenofon. Vezi tu, ceea ce numim „ființe raționale”, „persoane”, „conștiințe-de-sine” sau subiecți nu pot fi analizați de ontologie. Dar de meontologie – ohoho!

    Apoi, am impresia că Poli ți-a zis că obiectele nu trăiesc fără limbaj, nu că nu există. Tu, hop din păpușoi, întrebi dacă nu există PC-ul tău. Păi ce facem acilișa?

    „prefer să rămân la apropierea obiectelor de obiectivitate”

    Pot să-ți respect, dar și să-ți critic preferința. Obiectivitatea și subiectivitatea sunt ale – surpriză, surpriză! – subiectului. Adică sunt relative la obiect, nu ale obiectului. Iar singura „obiectivitate” posibilă este intersubiectivitatea.

    „să definesc obiectele din prisma trăsăturii lor de a rămâne independente de aprecierea subiectivă”

    Or fi rămânând ele independente, dar eu nu sunt independent de aprecierea mea subiectivă în relație cu ele. Dacă nu știu despre cartof că e comestibil, cartoful rămâne în pământ. Dacă n-aș fi lucrat prin televiziuni, calculatorul meu n-ar ști să facă și editare video. Un so weiter.

    „Gradul de tărie obiectuală a unei instituirii sociale (spre deosebire de objective reality, sa-i dea Zeul sănătate lui Ionică) depinde de perisabilitatea acesteia la contactul cu disobendienţa individuală faţă de acea insituire.”

    Aici fusăși aproape inextricabil, dar te iert, și mie mi se întâmplă. După ce-am recitit zicerea de câteva ori, zic că gradul de tărie obiectuală al unei instituiri sociale sau a oricărui alt fel de pogorământ – întrucât este o ficțiune, fie aceasta metafizică, religioasă, economică sau juridică – este lipsă la apel.

    Despre ce vrei să vorbim? De cauză, de cununie, de bani sau de stat?

    „Obiectele sunt doar clustere de proprietăţi comunicabile, iar individualizarea se face prin diferenţă specifică şi explicarea se face prin reducere la lege.”

    Vezi dacă nu ești atent? Proprietățile sunt ale genului (care e un nume + o ficțiune, iar aici n-ai decât să-l recitești pe Platon), nu ale obiectului. Nu pot individualiza un copac sau o euglenă decât în raport cu mine sau cu un subiect.

    Prin diferență specifică particularizez, nu individualizez.

    Legea este, la rându-i, o ficțiune.

    „Ce sunt curios? E sa ne spui si nouă ce e aia „cunoaştere”, de vreme ce ea nu este posibilă decât in cazul individualului.”

    Rezultatul unei întâlniri și a unui comerț de idei între două conștiințe-de-sine. Fie chiar și aia proprie.

    „A fortiori subiecţii sunt cunoscuţi cu atât mai mult (dacă e ca Gigi să fie consecvent) cu cât sunt indivizi.”

    Nu cu-atât mai mult. E condiție. Nu pot cunoaște o familie. Pot, cel mult, recunoaște o filiație între doi indivizi pe care i-am cunoscut.

    „Gigi ne spune că există mai multe forme de „ținere de loc, de substituire”. Exactamente, a ţine locul presupune că există ceva „în loc de” despre care se poate comunica şi că acest ceva nu e doar un nou set de cuvinte, după cum ne anunţă Poli în veacul postmodern.”

    Hai să explic întâi și apoi aștept să-mi răspunzi. Când spun că există mai multe feluri de ținere a locului spun că există una a cunoașterii individualului și una a științei generice. Pe ambele le fixez prin nume, pe care le pot apoi substitui prin pronume. Am o grămadă de știință generică în viața cotidiană.

    Am spus deja că numele proprii pot fi înlocuite cu perifraze. De aici și mulțimea de confuzii. Eu pot să nu știu măcar cum o cheamă pe vaca vecinului ce-mi aduce lapte. Dar deja știu că e vaca vecinului, ceea ce o individualizează. Dacă el are mai multe vaci, deja n-o mai individualizează, așa că dacă fac indigestie, va trebui să o individualizez foarte precis. Abia apoi va intra medicina veterinară sau epidemiologul în scenă. Vaca vecinului=Joiana, în propoziția de la început.

    În schimb dacă întreb ce fel de lapte e ăla, de vacă, bivoliță, capră sau oaie, vacă e generic. La fel la carne sau la piele. Și copacii sau casele sunt individualizabile. Deși nu le dăm nume propriu. Pointul meu era să-ți indic faptul că simpla posibilitate de substituire printr-un substantiv comun nu înseamnă că operez generic.

    Dar, pentru a ne întoarce la problemă: substituirea a ceva cunoscut ca individual presupune ceva îndărătul numelui. Substituirea a ceva generic nu. Sau nu în sensul tare pe care-l vrei tu.

    „Ceva despre care nu se poate vorbi (la care nu se poate face trimitere prin limbaj), nu poate fi aprehendat.”

    Aici o să-ți spun o poveste. Citesc Biblia de pe la 5 ani. Cartea e plină de sex și de perversiuni. Pe la 6 și ceva am aflat și cum se fac copiii – tehnica sexuală a însămânțării. Cu toate astea, n-am avut nicio tresărire de fior sexual până la pubertate la lectura împreunării lui Adam și Eva, a lui Iuda cu Tamar, a lui David cu Batșeba etc., nici la coitus interruptus al lui Onan sau la agresiunea sexuală din Sodoma.

    Și încă o poveste. Nu înțelegi nimic despre motivul pentru care Biblia s-a păstrat – și vei repeta obositor grija divină față de cartea lui – până n-ai văzut măcar o dată krias hatorah, felul în care se poartă atât cel chemat să citească, cât și restul, cu obiectul (sulul) în sine sau felul în care este înmormântat.

    Sigur, eu pot să-ți descriu lucrurile astea, dar nu vei pricepe mare lucru.

    „eurile (sineurile) lui Gigi sunt doar limbaj, poziţie pe care o cunoşteam deja”

    Nu știu ce e aia sine. Și, nu, eu am spus că eul este o ficțiune, realizată prin limbaj, nu că un eu este doar limbaj.

    „Acum dacă Dumnezeu e singurul obiect al clasei sale, nu văd ce mare pagubă că rezultatele discuţiei despre El nu sunt generalizabile, din motivul că nu au asupra a ce să fie generalizate.”

    Ce zici tu e corect, dar eu spusesem că orice cunoaștere generică se naște dintr-o inducție incompletă bazată pe un număr de experiențe. Aici ai un singur element și foarte puține (sau deloc?) experiențe. Cum ajungi să ai ce generaliza?

    „Credinţa despre ei se întemeiază şi pe bârfe, care au conţinut comunicativ.”

    Eu n-am credințe despre tine sau despre Poli. Definisem foarte precis credința ca loialitate și încredere.

  3. harapalea says:

    @arvinte „Și, nu, eu am spus că eul este o ficțiune, realizată prin limbaj, nu că un eu este doar limbaj” budistule!

  4. Ioan Sabau says:

    Bună eddiconst!

    A durat ceva da se pare că ai ajuns. Mai acum ceva ani îți spuneam să nu te temi de eventualitatea pierderii slujbei, că dacă te vor da afară, îți vor face un serviciu. Acum înțelegi ?

  5. Ioan Sabau says:

    Andrei Voiculescu
    Îmi pare rău prietene, dar toată învățătura acelui Om strigă că tu ești Calea, Adevărul și Viața.
    Tu ești Lumina lumii, tu ești Sarea pământului.

  6. http://republica.ro/daramac-i-catedrala-neamului-c-i-o-voi-ridica-in-trei-zile ” (EvolutiaRatiunii)

    „În schimb ar trebui:
    – să nu-l mai confundăm pe Dumnezeu cu Biserica;
    – să nu mai confundăm creștinismul cu Biserica;
    – să nu mai confundăm sacrul cu religia;
    – să nu ne mai băgăm banii în construcții inutile.”

    Iar, pe lângă acestea, mai pot fi adăugate și altele:
    – Religion is a human construct
    – The symbols of faith are products of human cultural evolution
    – Jesus may have been an historical figure, but most of what we know about him is in the form of legend
    – God is a symbol of myth-making and not credible as a supernatural being or force
    – The Bible is a human product as opposed to special revelation from a divine being
    – Human consciousness is the result of natural selection, so there’s no afterlife

    http://www.patheos.com/blogs/friendlyatheist/2015/03/17/im-a-presbyterian-minister-who-doesnt-believe-in-god-2/

  7. Ironia ar deveni și mai scandaloasă pentru unii dacă s-ar afirma că Iisus Hristos (omul, personajul, nu cuvântul sau conceptul) este o metaforă. Perpetuată de unii, în mod conștient și fără să mai creadă în concept (sau religie), doar pentru cei „slabi în credință”, for the greater good. Folosesc același limbaj/concepte, dar înțeleg alte sensuri prin el/ele. Priviți doar la emerging church movement (death of god) și cât de mulți au îmbrățișat această nouă ideologie/teologie într-o lume postmodernă, pentru că nu pot merge mai departe fără… metaforă divină.

    „The existence of God and the existence of the atom bomb both became realities because of man’s ability to conceptualize… and to act on these concepts by emparting them with meaning, purpose, and utility. Humans conceptualize the existence of Santa Claus, unicorns, and fairies because they fill the void of a greater narrative… that of unfettered, untramelled creativity.”

    http://hubpages.com/religion-philosophy/forum/95302/is-god-just-a-man–made-concept-

    „Oamenilor, sunteți (veți deveni) dumnezei.” Da, dar fără Iisus? Aici e provocarea… loialității și încrederii.

  8. furtunadragos says:

    Sindrom stockholm, nu se poate sa suferim de el toata viata, nu poti sa traiesti degeaba tot cautand si inventand umbre ale lui Isus, inventand urme de creatiune, ce viata de doua parale e aia unde te trezesti in fiecare zi cautand raspunsuri la mistere si enigme besinoide, de mii de ani se tot cauta, dar nimeni n-a gasit nici macar o pereche de coarne de-a lu dracu sa si le puna pe perete ca trofeu, ca si el isi mai schimba coarnele ca cerbul setos de ape…

    Isus a zis: Ridica-te si umbla !

  9. „Isus a zis: Ridica-te si umbla !” (furtunadragos)
    Dar dacă asta e doar o metaforă? Și mă refer la Iisus (la celelalte religii fiind alte personaje cheie), nu la aforism. S-ar pierde aforismul? S-ar sinucide oamenii dacă ar realiza? S-ar vindeca de sindrom? Sau ar merge înainte, numindu-se de-acum umaniști seculari? De ce mai au nevoie de mit și de oximoron? Alinare sufletească și iluzia scopului vieții? Frica de moarte și de necunoscut/aleatoriu, prin îmbrățișarea paradoxului ca formă de evadare?

    „Escaping from this vortex is essential if we are to move to the important issues facing humanity and the planet. We do this, Lindsay argues, by calling the question on theism, pronouncing it dead, and then moving on to a post-theistic conversation about life itself—the actual psychological and social issues that are the very real issues keeping the idea of “God” alive.”
    http://www.patheos.com/blogs/yearwithoutgod/2015/11/25/the-end-of-atheism-a-review-of-everybody-is-wrong-about-god/

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: