Liberul arbitru – un răspuns penibil la problema suferinței
9 aprilie 2016 28 comentarii
Atunci când în lume au loc tragedii majore, răspunsul creștinilor cu privire la cauza existenței răului este de fiecare dată același: „liberul arbitru”. De ce a permis Dumnezeu genocide înspăimântătoare și războaie lungi și cumplite? De ce a permis ororile holocaustului pentru 4 ani de zile, timp în care au murit milioane de ființe nevinovate? De ce permite ca o fetiță să fie violată și ucisă cu bestialitate de un monstru sadic cu chip de om? Răspunsul halucinant al prietenilor creștini este de fiecare dată același: „pentru că Dumnezeu este iubire, și încă iubire desăvârșită”.
Nu ați înțeles? Nicio problemă, nu e vina dvs, dar voi repeta: Dumnezeu este dragostea desăvârșită. Așa … din start, apriori … pentru că asta cred prietenii creștini. Și ca să demonstreze că este dragoste desăvârșită, permite ca unii copii ai săi să ucidă cu sălbăticie alți copii ai săi nevinovați, deoarece le-a dat tuturor liberul arbitru. Altfel Dumnezeu n-ar mai fi dragoste și dreptate… Incredibil… dar aceasta este teodicee creștină populară, deoarece cea profesională, făcută de teologi care chiar au habar despre textul biblic, se abține să dea vreun răspuns oficial cu privire la problema suferinței pe Terra.
Poate pentru secolele 17 (Leibnitz) sau 19 ( Ellen White), o asemenea teologie a suferinței ar fi fost încă acceptabilă. Dar în secolul 21 ea mi se pare o jignire cumplită la adresa rațiunii și inteligenței cuiva. Și să spun și de ce: imaginați-vă că un tată ar permite ca fiul său mai mare să-i chinuie și să-i omoare pe frații lui mai mici care nu se pot apăra, fără ca acest tată să intervină în vreun fel, deși este la curent cu acțiunile fratelui mai mare!! Ar mai fi numit acest tată de către cineva întreg la minte un tată iubitor?!? Sau mai degrabă un tată monstru, dacă știe de acțiunile copilului său mai mare și nu face nimic ca să-l oprească? Ei bine, nici măcar un singur creștin sănătos la cap n-ar afirma că acel tată este un tată iubitor, sunt sigur, ci bun de internat într-un sanatoriu psihiatric, în cel mai bun caz.
Ori atunci când vine vorba despre Dumnezeu, dintr-o dată exact același comportament este scuzat, Dumnezeu nu numai scăpând de oprobriul general, dar încoronându-se cu atributul de „iubitor”. Aceasta este teologia creștină! Să te mai mire de ce oamenii raționali părăsesc cu miile creștinismul în fiecare zi? Pentru răul colosal din lume poți da vina pe păcat; pe Adam și Eva; pe Lucifer devenit diavolul; pe liberul arbitru; dar niciodată, sub nicio formă… nu trebuie să dai vina pe Dumnezeu, adică pe creatorul acestei lumi!
Vă propun alt exercițiu de imaginație. Să zicem că un director executiv CEO al unei firme de calibru mondial, renumit pentru bunătatea și corectitudinea sa, are în subordinea sa într-o țară oarecare un manager general care este însă o pacoste. Acesta din urmă exploatează muncitorii peste măsură fără ca să le plătească orele suplimentare, dă ordine ca salariile să fie plătite în mod mizerabil și cu întârziere, angajează supraveghetori speciali care exercită violență fizică și psihică oribilă asupra muncitorilor fără vreun motiv anume, femeile sunt maltratate și chiar violate dacă își cer drepturile, și toate grozăviile care vă mai pot trece prin cap. Directorul executiv al companiei este la curent cu toate aceste abuzuri strigătoare la cer ale subordonatului său din acea țară îndepărtată dar nu ia absolut nicio măsură de reglementare a situației. Motivul? Ei bine… liberul arbitru! Managerul sadic este liber să conducă fabrica sa după cum îi dorește sufletul. O imixtiune în treburile locale ale acelei fabrici din partea directorului general al firmei pentru a face dreptate celor oprimați ar fi catalogată ca „ lipsă de bunătate” din partea sa. Și de către cine ar fi catalogată astfel?De muncitorii abuzați? Nu, desigur, ci doar de managerul general local.
Cine dintre angajați ar mai continua să-l considere pe directorul executiv, în ciuda neimplicării sale criminale, un om bun și corect? Cum ar reacționa opinia publică generală în fața unei asemenea situații? Și cât de serios ar fi argumentul aplicării liberului arbitru în acest caz? Ei bine, ceea ce este absolut penibil și condamnabil pentru creștini în relațiile inter-umane, este pe deplin justificabil în relația Dumnezeu-om. Știți deja placa repetată obsesiv de către creștini: Dumnezeu -șeful suprem al universului – este iubirea întruchipată și desăvârșită, dar există undeva pe o planetă minusculă din univers un personaj malefic numit diavol, de asemenea creație a lui Dumnezeu și aflat desigur în subordinea Comandantului suprem… Iar acestui diavol i se dă stăpânire peste acea planetă și libertatea supremă de a face ceea ce dorește cu oamenii. Și oricât de cumplit ar fi tratamentul aplicat oamenilor de către diavol, neimplicarea lui Dumnezeu este bună și dovedește dragostea sa nemărginită pentru … oameni. Serios acum… mai înțelegeți ceva? Asta este teologia creștină!
Să mai adaug aici că biblia susține mai degrabă, prin nenumărate versete, dogma predestinării decât cea a liberului arbitru? Să mai adaug aici că experimente nenumărate din științele neurologice ale ultimilor ani au dat definitiv de pământ cu liberul arbitru? Să mai spun că filozofic vorbind ideea liberului arbitru nu face niciun sens? Degeaba. Orice argument sănătos, fie din logică, fie din neuroștiințe, fie chiar din biblie, adus de cineva rațional împotriva dogmei liberului arbitru va fi egal cu un mare zero pentru creștinul care nu vrea să gândească cu propriul creier. Pentru cineva care crede apriori într-un Dumnezeu iubitor dar în aceeași măsură nu poate nega atrocitățile cumplite de pe Terra, liberul arbitru ( acordat diavolului sau omului în egală măsură) este singura scăpare teologică, singura ancoră de care se mai prinde. A recunoaște failibilitatea ideii cu liberul arbitru înseamnă pentru el trezirea la o realitate sumbră. Și cine are chef să se trezească la o asemenea realitate, când visarea la umbra dogmei este atât de plăcută?
În plus, suferința de pe Terra nu se poate explica întotdeauna prin argumentul falacios al liberului arbitru. Există suferință indusă de acțiunea directă a omului ( războaie, crime, violuri, etc ), dar există și suferință ca rezultat al fenomenelor naturale care nu depind de om: cutremure devastatoare, tsunamiuri, vulcani, alunecări de teren. Milioane fără număr au pierit în istorie din cauze care nu pot fi atribuite vreunui misterios liber arbitru, decât în ipoteza puțin probabilă, să zicem, în care acele victime au ales să se nască în regiunile calamitate…Dar moartea lor nu este mai puțin sfâșietoare decât moartea celor din atentatele teroriste de la Paris și Bruxelles.
Comparația folosită uneori de creștini cu o mamă care alege totuși să dea naștere pruncului ei deși este conștientă că s-ar putea ca în viitor acesta să devină un hoț sau un criminal notoriu este cât se poate de absurdă, din cel puțin două motive. În primul rând, o mamă nu știe viitorul pruncului ei, spre deosebire de Dumnezeu cel atotștiutor atunci când creează… De fapt, de foarte multe ori mamele chiar refuză să dea viață dacă știu cu siguranță că pruncul care se va naște va avea o boală genetică incurabilă. Să înțelegem că Dumnezeu a știut ce se va întâmpla cu Lucifer, sau cu Adam și Eva, sau cu Hitler, Bin Laden și ISIS, dar a permis totuși să se întâmple? Așa ceva este monstruos pentru orice om rațional din secolul 21.
În al doilea rând pruncul ei, odată ajuns la maturitate, capătă independență totală iar mama nu mai poate fi făcută răspunzătoare pentru deciziile ulterioare ale fiului său matur. Mama, în cel mai literal sens al cuvântului, și-a pierdut controlul sau autoritatea asupra fiului ei. Sunt creștinii gata să accepte exact aceeași logică și în ceea ce-l privește pe Dumnezeu și diavol? Mă îndoiesc. Iar dacă nu o acceptă, atunci comparația cu mama nu-și are niciun rost. Cum nu-și au niciun rost toate acele versete biblice care, chipurile, pledează pentru liberul arbitru. „ Dacă vei asculta și nu vei mânca din pomul oprit vei trăi, dar dacă nu vei asculta și vei mânca, vei muri negreșit” vă sună cumva ca o expresie a libertății? Ce fel de libertate poate exista la umbra unei amenințări? Și de ce trebuie să existe doar două variante ( ascultare/viață, neascultare/moarte) acordate făpturii create? Până și un părinte omenesc acordă libertate totală copilului său adolescent, fără ca să-l amenințe în schimb cu ceva. Ca să-l avertizeze de consecințele deciziilor sale este una, amenințarea însă e deja un semn al unei deficiențe mentale sau de natură morală. Să înțeleg că Dumnezeu este inferior din punct de vedere etic unui părinte omenesc din moment ce promite omului că dacă va călca porunca divină, va muri?
Oricum am diseca problema, eliberați de lanțurile greoaie ale gândirii dogmatice, liberul arbitru este un răspuns penibil la problema cumplitei suferințe umane. Să creezi niște roboți superinteligenți, dar pe care-i poți ține sub control din punct de vedere etic, este mult mai responsabil decât a crea ființe libere cu conștiință proprie care se pot ucide și chinui între ele. Așa cum este prezentat de teologia creștină, Dumnezeu este fără doar și poate un monstru cosmic. Iar locul monștrilor este în legendele antichității sau în basmele copiilor, dar nu în mintea unui om educat din secolul 21.
oxigen2 
Martin Luther, este un eseu foarte dens si profund. Va felicit pentru problema ridicata.
Personal, am ridicat de curand, pe acest site, problema atotstiintei lui Dumnezeu. Spuneam atunci ca daca persoana umana este cu adevarat libera si ireductibila, atunci in om ca persoana se afla ceva ce ii scapa chiar si lui Dumnezeu. In caz contrar, ar trebui sa admitem ca personalitatea umana nu e decat o umbra sau o manifestare a vietii lui Dumnezeu, ceea ce duce la panteism. Deci, filosofic vorbind, dilema e de nerezolvat. Ori sacrificam atotputernicia si atotstiinta lui Dumnezeu, ori cadem intr-o forma de panteism.
In privinta suferintei va dau dreptate. Iar cea mai profunda problema, pe care dvs din graba probabil ati omis sa o mentionati, este suferinta copiilor. Daca in cazul adultilor, liberul arbitru poate fi invocat, in sensul ca adultii platesc pentru pacate savarsite in mod liber, in cazul suferintei unui copil, argumentul liberului arbitru se prabuseste.
Raspunsul e numai unul : raul e o taina. Sigur, o sa spuneti: acesta este subterfugiul teologilor. De fiecare data cand nu avem raspuns, spunem ca e o taina. Si aveti dreptate. Din punct de vedere crestin, singura lumina in solutionarea problemei e Crucea. Hristos a suferit desi era fara pacat. Dar tot o taina ramane. In Fratii Karamazov de Dostoievski, este un pasaj memorabil in care Ivan il intreaba pe Aliosa, fratele sau mai mic: daca ti-ar fi dat sa cladesti armonia intregului univers asezand la baza acestei armonii lacrimile unui copil, ai accepta ? Aliosa raspunde ca NU.
Eu va dau dreptate si in privinta conceptului filosofic de liber arbitru. Asa este, filosofic nu face sens. Daca alegem determinati de scopuri rationale, cadem in determinism. Iar daca alegem arbitrar, inseamna ca alegerea e inconstienta, deci nelibera.
Una peste alta, problema e insolubila. Daca ati vrut se ne puneti pe noi crestinii in cumpana ati reusit. Dar nu uitati un lucru : a crede in Dumnezeu NU inseamna a avea certitudini, ci a avea incredere, adica a nadajdui. Asta e tot ce pot spune.
Cine a făcut Universul ? Dumnezeu ? Dacă nu El atunci cine ?
Dacă Dumnezeu a făcut Universul înseamnă ca este bun aşa rău cum este.
Dar dacă nu l-a făcut El, atunci să fie Dumnezeu produsul imaginaţiei omului ?
Este foarte bizar ca unii oameni vor sa creadă ca tot ce se întâmplă are un sens. Vor sa creadă că viaţa are un sens, ca evoluţia are un sens. Să împartă evenimentele din Univers în bune şi rele.
Îl las pe unul mai inteligent ca mine sa răspundă:
„Au e sens în lume? Tu chip zâmbitor,
Trăit-ai anume ca astfel sa mori?
De e sens într-asta, e-ntors si ateu,
Pe palida-ţi frunte nu-i scris Dumnezeu.”
Mihai Eminescu – Mortua Est.
Martinica chiar nu e nevoie de prea multa logica la capatana sa faci afirmatiile din articol. Se canta de mult tema asta. Si acum ca ai scos din ecuatie existenta zeului ia fa dumneata un bine junglei si da o solutie la problema… Dar nu ne intereseaza sa gasim solutii. Important e sa asasinam zeul…Si ce va fi dupa ce am ridicat omul pe nivelul pe care si l-a dorit amar de vreme, ce se va alege cu omul dupa ce el va birui lupta sa cu zeul?! Zice la biblia oxigenata ca omul va supravietui, ba mai mult va invinge. Parol,mon cher Martin
Indiferent de existenta\inexistenta zeului, de actiunea\inactiunea lui, raul va avea intotdeauna ascendenta primului atac. Atac Ce aduce automat victime. Mai ales daca raul este disimulat in haina binelui. Raul care este disimulat in haina binelui se da pe sine in vileag prin atacul pe care il face in mod de neinteles. Nu e aici o problema de prestiinta sau putere sau de bunatate, ci de natura a raului. Oricat de bun, de inteligent, de prevazator ar fi cineva raul trebuie sa se arate pe sine ca rau. Pana atunci el exista in stare latenta. Dar asa cum ai spus si asta este o tratare penibila a problemei raului in lume. De fapt nu exista nici rau si nici bine. Exista doar hazardul care ne porneste din praful stelar ca sa ne arune inapoi si poetic tot in praful stelar. De unde venim acolo ne ducem. Hai sa studiem mai bine si vartos materia intunecata ca ne oglindim acolo inceputul si sfarsitul.
Martine, desi subscriu la ideea din titlul articolului, pe alocuri ai argumente fortate si chiar circulare. Se vede ca ai o problema cu liberul arbitru. Tu vezi in Biblie doar predestinare, exact ca evanghelicii ingusti. Prea usor pui semnul egal intre literalism ingust si Crestinism. Tocmai existenta liberului arbitru demonteaza tabuuri si dogme invecinate cu literalismul obtuz.
Mai bine lasi zeul sa traiasca, ai tot timpul un adversar si un reper la superioritate ca si nevoie psihologica.
Eh, cu omu´ ridicat la nivelul pe care si l-a dorit, wow, aicea e dicutabil cu …..ridicatul.
Probabil ca …(D)zeu are nevoie de un adversar,ori , poate sau mai degraba, (D)zeu chiar pune pret pe OM si-l trateaza ca atare.
Eu prefer a doua varianta, pare mai dumnezeiasca, mai de bun-simt si oleaca umana.
Marius, ce mai faci dom´le !?https://www.youtube.com/watch?v=wXUXaz1ubuM
Indiferent de actiunea\inactiunea sau existenta\inexistenta personificata a unei autoritati mai inalte pe care am putea sau nu sa o gasim\denumim (binele), raul va avea mereu ascendenta primului atac. Atac care face in mod dureros victime. Mai ales daca raul se disimuleaza in hainele binelui sau daca este in stare latenta. Deci nu tine de puterea, bunatatea, inteligenta, previziunea cuiva ci de natura raului. Raul trebuie sa se arate pe sine ca fiind ca atare. Se deconspira prin atacul produs. Inainte deci de a trata problema suferintei poate e nevoie sa tratam in prealabil alte teme. Dar nu-i asa, si aceasta este o tratare penibila [a problemei raului]. Si de aceea nu exista nici bine si nici rau. Acestea sunt niste false delimitari pe care le opereaza o biserica corupta ca sa- i tina in noapte pe oameni si sa profite de ei. Exista doar hazardul care ne culege din praful stelar ca sa ne arunce poetic si trist inapoi in praful stelar. Pentru ca din praf venim si in praf ne ducem. Propozitie la fel de inteleapta care ne trimite cuantic si teleologic la cercetarea materiei intunecate.
Iar cat despre liberul arbitru chiar e grav sa afirmam ca e liber omul sa aleaga intrucat nu este liber asa cum ar vrea el sa fie de liber.Deaceea e crestinismul o farsa moderna. Si daca se spune in crestinism ca omul e rob e grav intrucat omul e vazut ca rob. Daca se spune ca omul e liber si deci responsabil pentru ceea ce face e penibil intrucat sunt undeva niste probleme care nu au raspunsuri clare si cuprinzatoare. Pai nu e mai bine sa dai cu cartea (si nu ma refer la biblie ci la orice fel de carte) de toti peretii intrucat Istoria si Logica ne ridica niste dileme?!
Sau altfel. Hai sa cautam.niste ochelari (hermeneutica) sa-i punem peste lume, istorie si gandire( logica) si mai apoi ce ar fi sa incepem sa ne certam cine are ochelarii mai cuprinzatori si mai inteligenti. Si uite- asa penibil e cuvant prea dulce pentru starea in care ne-am putea afla…
Draga oana multam bine, uite imi e rusine ca nu ma tin de cuvant cu halba aia de bere, deh, minciuna meteahna grea si popeasca…
Lasa dom´le ,nu-ti mai fie rusine, de dat o bere tot nu scapi, poti fi sigur de asta .
Daca nu pe lumea asta , macar pe ailalta si tot bem una , nu!?
Iar asta cu …popeasca ,mda, doar ca tu esti exceptia de la regula, adica cine dracu´ a mai vazut un popa baiat de treaba !?
Nici macar dracu´ n-a vazut asa ceva ,pai da´ nu !?https://www.youtube.com/watch?v=wXUXaz1ubuM
Stiu ca intelegi !
Lasa-ma cu popeasca ca imi strici shabatul citeste hodina,
Si apoi
Nu ma lua la corazon draga oana ca nu te cre’
Ne vede jungla si se strica maioneza….
Un abrazo draga oana
http://www.contributors.ro/cultura/despre-singuratate-cateva-nuan%c8%9be/
Despre singuratate, nuante
Naratiunea iudeo-crestina este incompatibila cu liberul-arbitru. Liberul arbitru e un fel de rau necesar. Dumnezeu nu si-a dorit niciodata ca satan sau raul sa exista insa e nevoit sa permita liberul-arbitru creaturilor si astfel sa demonstreze imensa superioritate fata de creatura. De fapt toata Biblia e plina de povestiri care prezinta liberul arbitru ca cauza principala a raului. Eva decide sa manance din fructul oprit, bam! Miliarde de viitori oameni condamnati la moarte. Avram si Sara decid sa-si ia soarta in maini si sa aiba un mostenitor prin sclava Agar. Rezultatul? Natiuni blestemate la vesnic conflict. Bineinteles ca ni se ofera totodata si solutia. Iar solutia nu este dacat apelul la autoritate. Cei ce stau sub autoritatea divina sunt protejati. Vrei sa traiesti? Asculti de autoritate divina si implicit de autoritatea reprezentantilor domnului, preotii -samanii. Cei ce asculta, sunt protejati si vor ajunge in cer, acolo unde nu vor mai fi capabili sa faca niciodata raul. Presupun asadar ca vor fi „reprogramati” iar virusul liberului-arbitru eliminat asa incat sa nu mai perturbe niciodata linistea universului Borg.
O concluzie. Nu stim ce e libertatea, nu stim ce e timpul, nu stim ce e aia persoana, nu stim ce e existenta si care e sensul ei, nu stim ce este raul, nu stim nici macar ce este constiinta, energia si nici macar materia. Deci tot ce este important, fundamental, ne scapa. Nu stim decat ce e la suprafata, coaja. Daca mergem mai in profunzime dam numai de taine si de abisuri insondabile. Si cu toate astea cautarea noastra nu va inceta niciodata, atata timp cat nici noi nu vom inceta sa fim oameni.
„nu stim” x 7
Dar stim ca dl. Zeu ne iubeste.
Andrei Voiculescu,
Nu te supăra, ştim foarte multe despre Univers şi ceea ce ştim, ştim foarte bine. Nu te supăra, dar suntem in sec. XXI şi nu suntem copii. Hai să nu fim ignoranţi.
Apropos de liberul arbitru. Impresia mea si intuitia mea imi spune ca liberul arbitru este strans legat de subiectivitate. Daca exista subiectivitate exista si liberul arbitru. Cei care neaga insa existenta unui sine si a subiectivitatii si declara constiinta ca fiind o iluzie, cum sunt Daniel Dennett, Richard Dawkins si altii, normal ca nu pot accepta nici liberul arbitru. Problema e ca fara liberul arbitru ne transformam in roboti, iar robotii nu au valoare. Nici nu pot fi cu adevarat parteneri de dialog. Este doar un monolog al lui dumnezeu in acest caz cu el insusi.
Mai este o problema daca liberul arbitru lipseste, problema pe care a remarcat-o C S Lewis. Daca determinismul e adevarat, atunci gandurile noastre despre ce este adevarat sau fals nu au mai multa relevanta decat vantul care misca crengile copacilor. Pur si simplu nu mai putem sti despre nimic daca e fals sau adevarat din moment ce suntem programati sa gandim ca ceva anume e fals sau adevarat. Asa ca daca liberul arbitru esueaza dpdv filosofic, in aceeasi masura esueaza si determinismul.
„Este doar un monolog al lui dumnezeu in acest caz cu el insusi”
Poate ca si dl. Zeu e doar un robot perfect determinat, iar noi, clonele, ne impartasim din natura lui glorioasa.
Desi eu sunt de acord cu unele pareri ale tale (Edi Constantinescu!), acest punct de vedere il resping ca absurd.
O prima intrebare: tu te mai rogi pentru fiul tau, il mai incredinteti ocrotirii lui Dumnezeu?
Eseul asta m-ar indrepatti sa cred ca nu te mai rogi pentru ocrotirea fiului tau, a sotiei tale si chiar a ta. Daca este predestinatie, ce sens are rugaciunea? Ori predestinare, ori rugaciune.
Un alt aspect: nimeni nu are dreptul sa judece pe fratele sau. Fiecare om are zone ascunse ale vietii pe care numai el si Dumnezeu le cunoaste.
Sesizez ca in eseul tau pui un accent deosebit pe copii, pe ce se intampla copiilor, pe nedreptatile facute copiilor.
Asa cum nimeni nu are dreptul (fiindca nu are posibilitatea, nu are caderea, nu are cunostintele, nu are datele problemei necesare unei drepte judecati!) sa judece un caz sau cazurile unor copii nedreptatiti sau ucisi, punand verdictul ca este drept sa se intample ce s-a intamplat,
nimeni nu are dreptul (din exact aceleasi considerente!) sa judece situatiile respective dand verdictul ca este o mare nedreptate.
Nu sustin ca un copil care a murit intr-un accident sau intr-un conflict, este drept sa moara.
Dar nici nu pot sa cred ca acel copil a fost predestinat sa moara. Nu pot sa cred nici ca el este victima intamplarii oarbe pe care (scuza-ma!) tu o faci dumnezeul acestui univers.
Sunt convins ca un copil apartine parintilor sai (ei au decis sa-l aduca la existenta in aceasta lume. Sau, chiar daca nu au decis asta, si-au permis sa se joace cu legile procreatiei si astfel au aparut copiii). Sunt convins ca dupa crearea lui Adam si a Evei, Dumnezeu nu a mai creat niciun om. Si nici nu da viata oamenilor in sensul in care se spune ca… „El ne-a creat!”. Nu! Copiii sunt rezultatul relatiilor sexuale pe care parintii le au si cam atat (hai sa admitem ca pot exista si unele exceptii in care Dumnezeu chiar ar fi interesat de nasterea unui om!). Prin urmare, parintii sunt responsabili de copiii lor, fie ca ei constientizeaza asta, fie ca nu constientizeaza -este vina lor daca nu constientizeaza!
Vorbim despre copii (desi principiul functioneaza in dreptul oricarei fiinte omensti), eu sunt convins ca orice parinte care are o buna relatie cu Dumnezeu, care cu dragoste si interes real isi incredinteaza zilnic viata lui si viata copiilor lui, soarta lui si soarta copiilor lui, in mana lui Dumnezeu si ocrotirii ingerilor buni, nu isi va pierde nici viata lui si nici viata copiilor lui.
Poate ar trebui sa invatam sa ne exprimam recunostinta si fata de ingerii buni care isi dedica viata lor -in aceasta perioada in care pe pamant domneste pacatul si moartea- ocrotirii nostre si a copiilor nostri (!!!)
Ingerii buni nu sunt niste fiinte docile care se supun fara sa cricneasca, poruncilor lui Dumnezeu. Sunt convins ca ei aleg sa se ocupe de ocrotirea noastra pentru ca ne iubesc si ne vor binele. Prea mult timp i-am ignorat ca pe niste sclavi sau ca pe niste valeti ce ne-au fost dati sa ne faca diverse servicii, ei neprimind din partea nostra nici macar un „Multumesc frumos ca si astazi ati fost cu mine si cu ai mei!” Eu cred in liberul arbitru!
Fara liberul arbitru nu ar exista iubire, fara liberul arbitru nu ar exista ratiune, fara liberul arbitru nu ar exista vointa, fara liberul arbitru nu ar exista alegeri…nu ar exista nimic din ce da adevaratul sens existentei noastre ca oameni, ca fiinte rationale!
Imi prezint scuze lui Edi C-tinescu pe motivul ca nu am sesizat la timp faptul ca acest eseu nu este scris de el ci de amicul George!
Într-adevăr, liberul arbitru este invocat mereu ca explicație pt tot răul din lume, dar privind problema la un nivel ceva mai profund, eu îmi pun următoarea întrebare. Libertatea omului de a face rău, de a abuza de ceilalți oameni, este oare o libertate morală? Oare dreptul tău de a te manifesta liber, nu ar trebui să se termine acolo unde încep drepturile mele? Nimeni nu poate avea dreptul și libertatea de a face rău, această libertate este un abuz. Omul este cel care comite actele de abuz până la diverse atrocități, dar atotputernicul de ce stă și privește impasibil timp de mii de ani cum miliarde de oameni suferă în acest ciclu nesfârșit al nașterii, suferinței și al morții? Adică pe bune, câte mii de ani și câte miliarde de oameni ar trebui să se mai nască și să mai sufere în urma abuzurilor și nedreptăților? Asta e tot ce a putut să facă atotputernicul? Și până când? Care este sensul unei lumi, pline de războaie, abuzuri și atrocități? Holocaust, Inchiziție, Cruciade și multe altele atrocități comise și explicate prin liberul arbitru, dar dacă atotputernicul a lăsat omului această libertate și privești impasibil acest tablou odios, îl mai putem considera un zeu drept, iubitor și moral? Eu zic că nu poate fi numit moral. Acest zeu există ca și concept, dar este imoral. Care sunt argumentele ce demonstrează moralitatea zelui? Presupusul rai? Care rai? O lume ideală care există doar în imaginație/dorință? Eu nu pot să privesc impasibil când văd un abuz/ o nedreptate și nu-mi imaginez cum atotputernicul poate fi atât de impasibil, drept, iubitor și moral în același timp. Zeii nu există în realitate. Zeii de când lumea și pământul au existat și o să existe doar în imaginația oamenilor. Zeul iudeo-creștin este atât de imoral deoarece a fost inventat de niște evrei imorali, unii dintre ei suferind de ceea ce acum se numește delir mistic. Moralitatea nu poate fi condiționată de dogme primitive. Nu poți fi numit moral dacă calci în picioare libertatea celor din jurul tău. Unde nu există moralitate nu există dreptate și libertate. Avem atât de multe atrocități și acte odioase în istorie, deoarece oamenii nu au înțeles niciodată sensul moralității, iar un zeu imoral și psihopat a fost venerat și luat ca simbol al moralității. Ma bucur totuși că există și oameni capabili să gândească sănătos liber de dogmatism. Capacitatea de a gândi rațional este cu siguranță direct proporțională cu capacitatea de a gândi sănătos/moral.
Vargolici Marian, o lume din care ar disparea posibilitatea de a face rau ar fi o lume din care ar disparea si responsabilitatea. Imaginati-va ca toti criminalii din lume ar sti dinainte sa apese pe tragaciul armei ca Dumnezeu va opri glontul inainte sa ajunga la victima. O astfel de responsabilitate morala s-ar transforma intr-o gluma. Nu ar mai avea nimic serios in ea. Si eu mi-am pus la un moment dat aceeasi problema ca dvs dar am realizat ca fara posibilitatea reala de a face si raul, orice responsabilitate reala se dizolva, devine o gluma proasta.
Va recomand un comentariu bunicel:
http://www.scritub.com/sociologie/filozofie/Determinismul-si-liberul-arbit32763.php
Oamenii sufera pt ca se bazeaza si isi pun speranta in crestinismul sau alta religie construita dintr-o serie de elemente incompatibile ce nu isi propun sa clarifice nimic, decat sa mentina si sa intretina permanent o stare de conflict interior. Fara asta crestinismul ar disparea.
De asta sunt oameni care traiesc cu sufletul sfasiat, sfartecat, muscat, sangerand… Sufera degeaba.
Determinismul nu e o idee filozofica, nu e un hemoroid grecesc sau evreiesc, e o tehnica pe care nu o intelege decat cel ce se intelege pe el insusi. Si cine stapaneste arma determinista, stapaneste fain frumos si pe altii.
http://www.aktual24.ro/elev-sclipitor-umilit-si-pedepsit-de-profesori-a-scris-ca-liceul-este-abator-mental-si-spiritual/
@martin1luther
@Matin (a) Lu’ Ther,
Chestiunea este ca dogmele ti se bat cap in cap asa ca tu ai ales una care ti se pare mai „biblica” si mergi cu ea’nainte pana’n panzele albe, la fel ca fratili’ Pavel, si-ajungi sa le dai peste gura celor ce intreaba pe buna dreptate: „Si-atunci de ce mai baga vina?…”
Predestinatia e o tampenie, iar dogma „atotstiintei” lui Dumnezeu e una si mai mare… 🙂
Are legatura cu problema libertatii
Daca Andrei Voiculescu vede articolul ca fiind dens si profund, eu il vad ca fiind sperficial si plin de contradictii interne. Martinica recunoaste ca teologii calificati se feresc sa-si dea cu parerea vis-s-vis de suferinta. Pai cine reprezinta mai bine Crestinismul: teologii calificati sau dogmaticii ingusti? Martinica, ai o problema nu doar cu liberul arbitru, ci cu Isus. Te deranjeaza. Cauti sa-L asciezi doar cu dogmatici ingusti si e total lipsit de onestitate (teo)logica. E jenant pentru Edi ca a postat un articol atat de superficial, apreciat doar de oameni superficiali…