Noul Ateism de Ziua a Saptea

Anunțuri

124 Responses to Noul Ateism de Ziua a Saptea

  1. ge2oana says:

    Marius,

    Te rog, uitat-te la filmul ala pus de mine !!

    Si dupa aia, zi-mi ca-s (ne) buna !!

  2. ge2oana says:

    Aaaaa, si mai stiu CUM se faceu rost de vize pt. USA dupe si dupe aceea de la ´90 incoace.

    Cu fimei tinere,cu sex si dollari la greu, ca cica Geoana nu-i mort, nici altii aia AZS.com ce-l periau cu dor si spor ca si ambasador !

    Biensur, in USA !

    Ca , cica, Geoana erea ….prietenul lor , al adventistilor !

    Am paru´ alb la sub-brat de atata STIUT !!

    Niste golani !

    De SDA zic, desigur !!

  3. ge2oana says:

    Marcus,

    Ereai prea mic atuncea, n-ai cum sa stii sau sa intelegi ceva din astea.

  4. polihronu says:

    „Ma astept sa il decapitati si pe Kolakowski ca fiind irelevant…”

    Ba timpitzel, l-ai citit pina la urma pe Kolakowski asta la care trimiti? Ai sesizat ca el tocmai ca apara universaliTATEA ratiunii (ba chiar cu R mare, transcendental)? „The idea of the universality of Reason implies that the concept of Truth is different from the concept of validity as applied to values, institutions, mythologies, morals. It does not imply that the normative criteria of validity in other domains (in the realm of myth, among others) must not be employed, but it forbids replacing the criteria of truth by them. It forbids, briefly, replacing thinking by commitment. To violate this interdiction means what may properly be called the betrayal of intellectuals.” [aldinele mele] Or, tocmai asta face jungla O2 – refuza sa confunde adevarul cu atasamentul. De ce e apetisanta infierarea universaliTATII ratiunii pentru telectuali ca talica? „We may explain conversions of this type, in psychoanalytic terms, as a vengeance of id upon the excessively developed ego or, in social terms, as a result of the alienation that almost every intellectual experiences and that forces him to look for community other than the elitist République des Lettres, giving him the sense of confidence, spiritual security, and authority that is lacking in intellectual work. Whatever the explanation, one may be sure that any religious or social movement representing the most aggressive anti-intellectualism will find the enthusiastic support of a certain number of intellectuals brought up in Western bourgeois civilization who ostentatiously discard its values to humble themselves before the splendor of a sound barbarism.”

  5. polihronu says:

    „Am zis eu ceva de lucruri?”

    Bine ma, filozofu’ lu’ peshte. Reformulez. „Si care sint fiintele evidente pe care refuzi sa le ‘observi’ sau ‘identifici’ cind te ‘orbeste ratiunea’?”

    „abordare strict naturalista a lumii”

    Umanismul nu are cum sa fie „strict naturalist”. Dar tu umbli cu definitiile lu’ Cristescu, semidoctu’. Ce pretentii sa am de la tine?

  6. Nu e vorba ca vreau sa-i iau apararea domnului Edi Constantinescu, intrucat dansul se poate apara singur. Dar are perfecta dreptate cand spune ca Biblia nu este inspirata literal iar crestinismul nu este o religie a cartii. Nici Vechiul Testament, nici Noul Testament nu reprezinta inspiratie verbala sau dictare de catre Dumnezeu a unor texte imuabile.
    Iisus nu a scris nimic, in afara de cateva semne cu degetul pe nisip. Primele texte ale Noului Testament au aparut la cel putin o generatie dupa moartea si invierea Domnului, iar canonul insusi al NT nu a fost definitivat decat dupa trecerea catorva generatii bune de crestini. Mai mult decat atat, exista contradictii evidente in Scripturi, iar unele din cuvintele lui Hristos, nu stim sigur daca sunt ale lui, sau sunt ale evanghelistilor atribuite lui Hristos. Sa dau un singur exemplu. In Evanghelia dupa Matei, Iisus spune : „Cine nu e cu mine e impotriva mea”. In Evanghelia dupa Marcu insa El spune : „Cine nu e impotriva mea e cu mine.” A doua varianta este in mod evident mult mai toleranta. Imi place sa cred ca pe aceasta a doua a folosit-o Iisus, si nu pe prima, care aduce mult a tiranie. Asta e doar un exemplu. Sunt multe. Asa cum au aratat biblisti de prestigiu, nu toate vorbele puse in gura lui Iisus sunt cu adevarat ale lui. Daca El ar fi vrut sa faca din Biblie un text absolut, atunci ar fi scris-o chiar El, Iisus, ca sa nu existe dubii. Insa Hristos nu doar ca nu a scris nimic, dar nici nu a poruncit ucenicilor sai sa scrie ceva. Abia dupa cateva generatii, pentru ca amintirea cuvintelor sale sa nu se piarda, ele au fost asternute in scris, insa evident nu sub forma de citat exact, ci din cele ce au auzit si s-a transmis oral de apostoli sau apropiati. Biblisti de renume ca Bruce Metzger, Raymond E Brown, Bart Ehrmann, Fitzmayer, Ulrich Luz, K Berger si multi altii sustin acest punct de vedere. In plus, asa cum arata K Berger, „logioanele” autentice, care ar fi cu siguranță ale lui Hristos Însuși, sunt construite, așa cum demonstra K. Berger, după modelul „amin, lego imin” plus viitor profetic și propoziție temporală, cu sufixul „eos” sau, uneori, „mechris”. Sunt multe discutii. Cert este ca nu avem cuvintele lui Iisus ad literam. Biblia nu este o transcriere ad literam a cuvintelor lui Dumnezeu. Si daca Noul Testament nu este asa ceva, cu atat mai mult Vechiul Testament nu este revelatie ad literam. De aceea, ii dau perfecta dreptate domnului Edi cand spune ca Vechiul Testament este in mare parte un produs cultural.

  7. polihronu says:

    Nu-s sufixe, da’ nu conteaza. Ai putea merge chiar un pas mai departe, spunind ca, daca Dumnezeu e confortabil sa se impartaseasca lumii in jocul spectral al hermeneuticii, nu exista tradare mai mare a spiritului revelatiei decit refuzul de a reinterpreta scriptura in pas cu spiritul timpului. Asa cum autorii NT macelareau sulurile Vechiului pentru a recompune si zeul, si legamintul lui, Hristos trebuie sa se reintrupeze din epoca in epoca. Asta chiar si cu riscul de a face din el evanghelistul ateismului.

  8. xaomer says:

    Si mai departe putem sa ne intrebam…de ce nu a dorit Dumnezeu ca in cadrul revelatiei sa ofere un ”adevar absolut”?
    Poate pentru ca un ”adevar absolut” ar defini o realitate inflexibila, invariabila, inalterabila?

    Desi aparent se impune ca o necesitate logica (adevarul ”ultim” – toti alergam dupa el intr-o forma sau alta) , nu e nici pe departe si una morala.

    „There is no God and there is no soul. Hence, there are no needs for the props of traditional religion. With dogma and creed excluded, then immutable truth is also dead and buried. There is no room for fixed, natural law or moral absolutes.” John Dewey

  9. xaomer says:

    ”chiar si cu riscul de a face din el evanghelistul ateismului.”

    Pe Hitler reinserat in societatea noastra l-am vazut recent intr-un film.
    Mi-ar place sa vad si un Isus modern in viziunea aceluiasi regizor.

    Odihnitu’ Vandeman a omis sa adauge un ultim capitol la cartea sa:…”Ce apreciez la …atei” !
    :))

  10. polihronu says:

    „:))”

    😉

  11. Edi Constantinescu,

    As vrea sa va cer o parere despre acest text care face parte dintr-o lucrare a teologului ortodox rus, Vladimir Lossky. Dupa parerea acestuia, desi personal nu ma recunosc ca nestorian, noi cei de pe aici ne-am incadra la o ecleziologie de tip nestorian. Acesta e citatul :

    „Numele celor două mari erezii hristologice, monofizismul şi nestorianismul, pot fi aplicate prin extensie la două atitudini, în mod egal false, care se opun în mod reciproc în domeniul ecleziologiei. Cei pe care i-am putea numi „monofiziţi”, în dorinţa lor unică de a păstra adevărul, nu au niciun scrupul în sacrificarea iconomiei Bisericeşti, care implică o lucrare diversificată, un comportament mereu potrivit cu timpul şi cu locul, pentru a permite Bisericii să hrănească lumea cu adevărul ei mântuitor. Dimpotrivă, „nestorienii” ecleziologiei, urmărind înainte de toate iconomia, sunt gata să închidă ochii asupra plenitudinii adevărului dat în grija Bisericii, până la a căuta în afară, în valorile umane (filosofice, artistice, sociale şi altele), hrană pentru Biserică. Cei dintâi uită că, dacă Biserica păstrează comorile dumnezeieşti, o face doar cu scopul mântuirii lumii. Ceilalţi nu mai înţeleg faptul că nu lumea, ci Duhul Sfânt este izvorul vieţii şi al cunoaşterii propriu Bisericii. Tendinţa „monofizită” confundă esenţialul cu accidentalul, neschimbatul cu variabilul; ea împrumută tuturor lucrurilor privitoare la Biserică un sens univoc al sacrului, un caracter divin şi neschimbător. Astfel, problema „calendarului vechi”, de exemplu, are pentru anumite grupări o importanţă primordială, egală cu problemele dogmatice. Separată de viaţa lumii, Biserica se prezintă atunci ca un organism mumificat, încremenit în frumuseţea sa arhaică, străină omenirii de astăzi. Pe de altă parte, tendinţa „nestoriană” presupune totdeauna o oarecare divizare, mai mult sau mai puţin conştientă, între Biserica cerească („ideală”) şi o Biserică pământească („istorică”). Astfel, pe de o parte, Trupul lui Hristos este desincarnat, redus la un principiu „spiritual” abstract; pe de altă parte, El se amestecă în mod inextricabil cu lumea. Aspiraţiile milenariste de tot felul, Împărăția lui Dumnezeu realizată pe pământ, o justiţie socială pe baze creştine, animă pe discipolii lui Hristos, care sunt gata să facă din nou, din El, un arbitru în împărţirea moştenirilor lor seculare. Viaţa Bisericii nu se deosebeşte de viaţa lumii: redusă la acest nivel Biserica apare ca un element al acestei lumi, împreună cu care merge în întuneric, bâjbâind în căutarea a noi căi spre o civilizaţie creştină.
    Ca şi adversarii lor, „nestorienii” ecleziologici pot avea nuanţe diferite. Totuşi, ei rămân întotdeauna străini de ceea ce am putea numi „dogma calcedoniana a ecleziologiei”: unirea nedespărţită şi fără amestecare a celor două principii în Biserică, plinătatea dumnezeiască neschimbată şi lipsa omenească schimbătoare, mereu suplinită prin harul Duhului Sfânt. Tot aşa cum în Hristos, Dumnezeu-Omul, „plinătatea dumnezeirii locuieşte trupeşte” (Coloseni 2, 9), în Biserică, care este Trupul Său, complement al umanităţii Sale, Duhul Sfânt realizează „plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi” (Efeseni 1, 23). Nu putem nici confunda aceste două principii, aşa cum fac „monofiziţii”, pentru care trupul lui Hristos ar fi, ca să spunem aşa, coborât din cer ca o entitate neschimbată şi dumnezeiască, nici nu le putem separa aşa cum fac „nestorienii”, opunând aspectul „ceresc” al Bisericii aspectului ei „pământesc”.
    Dacă vrem să rămânem credincioşi ecleziologiei Calcedonului, vom fi nevoiţi să mărturisim caracterul istoric şi concret al Bisericii în acelaşi timp cu o independență radicală, o libertate suverană a Bisericii față de lume și de legile care conduc viaţa de pe Pământ, căci Biserica nu este din această lume. Ea nu este un element al istoriei mondiale printre atâtea altele, ci însuşi centrul universului şi al istoriei lui, centrul prin raport la care procesul istoric în ansamblul lui, ca şi fiecare destin particular, îşi primeşte sensul definitiv.
    Fiind în lume, Biserica nu-i este o parte componentă, căci ea conţine ceea ce lumea nu poate conţine: plenitudinea harului necreat. De aceea, istoria Bisericii este o „ştiinţă sacră”, a cărei metodologie trebuie determinată şi controlată de către gândirea teologică. Metodele seculare nu vor fi niciodată de ajuns pentru a înţelege locul Bisericii în istoria lumii: un istoric care ar voi să studieze Biserica, considerând-o „din afară” ca unul dintre fenomenele istorice, nu va putea vedea în ea nimic altceva, decât o sectă iudaică care, pentru nenumărate motive, a avut un succes uimitor. A nega independenţa totală a Trupului concret şi istoric al Bisericii înseamnă a închide ochii în faţa a ceea ce o distinge de toate fenomenele istorice, adică libertatea sa faţă de istoria lumii.
    A nega aceasta ar însemna să negăm însăşi lucrarea lui Hristos. Dacă Biserica nu este din această lume, fiind „câştigată” de Hristos (Fapte 20, 28), ea există în lume pentru a o mântui. Tot aşa cum Hristos, tăcut la judecata lui Pilat, era liber faţă de această lume, şi Biserica Lui, păstrând tăcerea în faţa puterilor acestei lumi, nu îşi pierde niciodată libertatea ei supremă. Ne este greu, adesea, să recunoaştem această libertate sub aparenţa exterioară a smereniei. „Sminteala pentru iudei”, crucea, rămâne de nedepăşit pentru mai multe conştiinţe creştine. Mai mulţi ar fi preferat să renunţe la independenţa esenţială a Bisericii, numai să fie asemănătoare altor forţe istorice care lucrează în aceasta lume (ca Israel, care a dorit să aibă rege pentru a fi „ca celelalte popoare”). Unii ortodocşi nu se pot elibera de un complex de inferioritate în faţa administraţiei puternice a catolicismului roman.
    Continuând să recunoaştem independenţa absolută a Bisericii faţă de lume, în care şi pentru care ea trebuie să vieţuiască şi să lupte, nu trebuie să cădem într-un schematism abstract şi să închidem ochii asupra faptului că Biserica, în istoria ei, este strâns legată de elementele acestei lumi. Intr-adevăr, membrii ei aparţin, în acelaşi timp, unei cetăţi pământeşti, unei naţiuni, unei familii, unei tradiţii culturale determinate. Spunând: „fiecare dintre noi este din pământ, doar Biserica este din cer”, Khomiakov a dorit să preamărească sobornicitatea Bisericii, care nu este o sinteză întâmplătoare, rezultat al unei întâlniri de opinii, de curente şi de voinţe diferite, ci o calitate primordială a Bisericii, o amprentă dumnezeiască, pe care ea o valorifică în mijlocul unei mulţimi de forme culturale, naţionale, sociale şi politice. Fiind din pământ, fiecare dintre noi aparţine unei cetăţi, unei clase determinate, unei civilizaţii care l-a creat într-o oarecare măsură şi pe care el o creează, la rândul său. Dar, pe de altă parte, fiecare dintre noi aparţine Bisericii, deci poate şi trebuie să se ridice deasupra intereselor sale politice, deasupra clasei sale, deasupra culturii care l-a format, deasupra propriului său caracter, deoarece Biserica ne dă posibilitatea să fim liberi de limitările noastre naturale. Este inevitabil să existe printre creştini o varietate de opinii şi de interese politice, etnice, sociale, culturale şi altele. A protesta împotriva acestui fapt ar fi tot atât de absurd (şi eretic) ca şi cum am vrea să suprimăm viaţa cu toată bogăţia şi complexitatea ei. Biserica nu a recomandat niciodată membrilor săi o doctrină politică.

  12. In asteptarea unui raspuns din partea domnului Edi Constantinescu o sa spun ca ideea aceasta a lui Lossky conform careia Biserica trebuie sa invete doar de la Duhul Sfant si nimic de la filosofie, stiinta, ratiune etc. a cam fost infirmata de istorie. La ce ma refer?
    1. Evolutia conceptiilor noastre morale ne arata ca mari parti din revelatie (sfanta scriptura) nu mai pot fi interpretate literal, asa cum le-au interpretat mai toti sfintii parinti si teologi ai bisericii. Daca interpretam toate acele masacre din Biblie, dar chiar si porunci ale legii ad literam, si le consideram evenimente istorice fara de care revelatia nu face sens, atunci nu mai putem crede intr-un dumnezeu al iubirii. Chiar si astazi majoritatea teologilor si interpretarea oficiala a Bisericii este ca acele masacre chiar au avut loc la porunca lui Dumnezeu.
    2. Astronomia moderna ne-a aratat ca maximalismul antropologic care a caracterizat intotdeauna gandirea Bisericii (deci putem spune ca a fost o dogma) nu se mai poate sustine astazi. Pamantul nu e centrul universului, e doar un mic fir de praf pierdut in imensitatea universului, cu o vechime si niste dimensiuni considerabile, cu evenimente catastrofale care nu prea fac sens, asa cum remarca si dl Edi.
    3. Teoria evolutiei care, daca e sa dam crezare specialistilor, e o realitate. Si care reprezinta cea mai serioasa lovitura data unor vechi credinte despre om.

  13. mariusandy says:

    iti iei ce iti convine din Kolakowski dar citeste mai atent si alte zone K si nu doar despre universalizarea ratiunii

    ceea ce citezi din K nu ai/am cum sa nu fii/fiu deacord

    asa ca e o stratagema ieftina sa ma opui unor propozitii lejer adevarate si facil recunoscute ca eficiente

    ultra&policomplexatule

    niciodata nu am respins necesitatea si legitimitatea ratiunii

    zici deci

    umanismul nu are cum sa fie strict naturalist….hmmmm

    ce frumos mai schimbi lectura umanismului ca sa dea la idee?!

    n-am nici o treaba cu definitiile lui LC fata de care ai/aveti grave fixatii.

  14. mariusandy says:

    oana draga ce ai cu bietul baiet?! macar din respect fata de Edy care l-a invitat,

    filmul e bun

    tu la fel

    Mit herzlichem Gruß

    weniger Schimpfwörter

    bitte?

  15. mariusandy says:

    asta cu Edith e faina

    iti trimit una cu Gica al nost

  16. polihronu says:

    Strula, normal ca citez ce imi convine, cum si tu ai trimis la K pentru ca (credeai ca) iti convine. De acord cu K clar ca nu esti, de vreme ce tu respingi „ideea universalitatii Ratiunii” – care nu e totuna cu „necesitatea si legitimitatea ratiunii”. Nu, umanismul nu are cum sa fie strict naturalist. Tu ai probleme de „lectura”, si nici nu stii cita treaba ai cu gindirea schiloada a lui LC – pentru care avem o oarecare fixatie, deloc severa, tocmai pentru ca e taticul analfabetilor ca tine.

  17. mariusandy says:

    stampila de academician contrafacuta

    Una este ca ratiunea sa actioneze intre limitele ei si in domeniul ei. Intre aceste limite si in domeniul ei specific (care poate fi universal- cu sensul de- aplicat lumii naturale) ea este necesara si legitima. Dincolo de limita nu mai actioneaza.
    Ceea ce e greu sa vezi, de aici o ALTA ORBIRE , existenta Limitei ei. Doar esti un umanist, nu ai cum sa vezi catat vreme umanismul pune omul la centru plus imensa si inepuizabila lui capacitate rezonabila!!!

    Cat despre umanism termenul este destul de vast ca sa poti lejer largi/inchide dincolo/dincoace de STRICT natural. Aici e loc de fandoseala-ti fudula.

    Iar despre Kolakowski contextul e mult mai vast. Citatul tau e abia introducerea. Introducere care slujeste pentru ceva ce domnia ta nu poate pricepe desi se mandreste in gura mare ca are lectura lui Kolakowski la degetul mic. borfas intelectual adica furi ideile de continutul lor ca sa te dai bogat. De ce nu citesti dumneata ceva mai jos vreo 30 de pagini. Mai jos de locul unde se vorbeste despre irationalismul religiosc care a fost depasit. Cand oameni ai bisericii incepad cu Anselm sau Erasmus au folosit dialogul si argumentul de culoare elina atat de mult iubita de animalul rational care se numeste om daca ai auzit de unul H si a lui scrisoare catre H. cine stie…
    ma opresc sa-mi reaca lehamitea

  18. polihronu says:

    Esti un bou care nici macar nu intelege ce crede el insusi. Chiar esti atit de timpit sa sugerezi ca metafizica/teologia sint domeniul irationalului? Si chiar sa nu pricepi ca ‘universal’ nu poate tolera restrictii („aplicat [doar] lumii naturale”)?

    Aia cu „umanismul pune omul la centru” e fix o susanea cristesciana. Umanismul e tocmai dizolvarea centrului, acolo unde stau idolii. Ia, de pilda, de-aici: „Humanism today is not generally anthropocentric: in does not see human beings at the centre of the universe.”

    Nu, citatele mele sint de pe paginile 15 si 11, respectiv, ale articolului de doar 15 pagini la care ai trimis tu insuti. Nu am pretins niciunde ca as fi specialist in K, da’ tu trebuie sa improsti cu prostie fudula. Be my guest. Ti-am zis ca de-aia te-am interpelat – ca sa-ti latesti cit mai amplu gaunosenia.

  19. dorinvieru says:

    Recent NASA a aruncat $800 M (+$183.5 M pe racheta de lansare) pe o misiune de exploare a asteroidului 101955 Bennu care se apropie tot mai mult de Pamant.
    In plus, asteroidul ar contine compusi organici si aminoacizi din perioada timpurie a Sistemului Solar.

    O risipa, daca ne gandim ca orice misionar serios are nevoie de acesti bani ca sa predice adevaratul sfarsit al planetei.

  20. O risipa, daca ne gandim ca orice misionar serios are nevoie de acesti bani ca sa predice adevaratul sfarsit al planetei.

    Orice misionar sau predicator o face pe un salariu si ce mai pica (facturi calatorii etc ). Nu i se cere sa fie prea serios ca uite ce a patit FL cand a publicat ceva cu profetiile

  21. mariusandy says:

    Nu stiu de unde ai luat citatul la care faci referinta dar eu citez din ” Intelectuali contra intelect” si acolo in introducere se vorbeste despre increderea pe care omul si- a cladit-o pe universalitatea ratiunii. Aceasta incredere a omului in universalitatea ratiunii s-a dezvoltat in timp incepand de facto cu cultura elina iar in timpurile noastre incepand cu Renasterea si culminand in Iluminism. Dialogul, comunicarea si argumentul se opun barbariei, inculturii si irationalismului care au insotit tipul de Neargumenentare venit SI dinspre religie. In timp religiosul sau o parte a lui si-a imbunatatit argumentarea cu mijloace grecesti si renascentiste. Asta spune K in partea de inceput a lucrarii Intelectuali contra intelect. In partea mediana a lucrarii el vorbeste despre cateva exemple prin care intelectualul se opune intelectului pe care aparent il idolatrizeaza dar in fapt il anuleaza. Un exemplu este acela ca intelectualul detine o ciudata afinitate pentru barbarie in timp ce peroreaza texte rezonabile. Stalin sau Hitler au avut sustinatori de mare anvergura intelectuala care nu au miscat nici un deget in timp ce barbaria se desfasura alaturi de ei. I- am avut si noi romanii pe Nae Ionescu si pleiada de studenti care a format intelectualitatea romana, Cioran, Eliade, Noica etc insensibili la atrocitatile Legiunii dar perorand texte sublime despre Capitan. Exemplul ultim nu-i apartine lui K. Ce vreau sa spun ca in anumite postari te incadrezi perfect in modelul lui K- na ca nu te-am altoit destul si alte exemple.

  22. polihronu says:

    „Nu stiu de unde ai luat citatul”

    Ce dracu’? Ambele citate sint din articolul „Intellectuals against Intellect”, Daedalus, Vol. 101, No. 3, 1972, pp. 1-15. In documentul tau in spaniola vezi paginile 114 si 105. Tu abia acum l-ai citit pina la capat? Si nu, barbaria intelectualului despre care vorbeste K nu are nimic de a face cu optiuni stilistice, cu vreo strategie argumentativa sau cu ironia mordanta. Barbar esti fix tu, pentru ca denunti universalitatea ratiunii.

  23. mariusandy says:

    incearca o minima distinctie dintre universalitatea ratiunii si

    increderea in universalitatea ratiunii

    plus

    ceva mai mult din Kolakowski

    luazti de sfashiatzi

    One major task of the Enlightenment, among others, was to free politics from the fetters of religion. Since religion itself, by assuming so many political responsibilities and so much power, had become more and more contaminated with secular interests, more and more involved in military adventures, in diplomatic intrigues, and in amassing wealth for wealth’s sake, the other part of the assignment was to purify Christianity itself and to reduce it to what was its proper business. This part was to be given to the Reform movement within the Church. Again, two sides of the same Roman coin.

    The devil, as one should have expected, was operating relentlessly on both sides of the process, and quite successfully. Within in the Enlightenment proper, his idea was to convince people that it was not enough to liberate politics from religious control and to sever the State from the Church but that the progress of humanity consisted in forgetting its religious tradition altogether and, if necessary, doing it by violence. He gave the Enlightenment its anti-Christian shape and worked out, with the help of many fine and virtuous minds, the idea of humanism, which defined itself primarily by godlessness. Thereby it opened the door to the concept of politics as a sheer vying for power, power being a supreme good in itself; this went far beyond the Aristotelian tradition.

    This was the easier and not very complicated half of the devil’s job. Properly to wreck and to exploit the ideal of Christianity, which would have gotten rid of the secular pollution and returned it to its original purity, was a much harder task, but the devil proved to be up to the challenge.

    In order to restore the pristine purity of Christian life, the Reformation rejected outright the tradition preserved in the dogmatic pronouncements of the popes and Councils as a separate source of authority, next to the Bible; the Scriptures were supposed to be the only norm of faith. But then there was the question of who is authorized to to interpret it? In principle, anyone who listens to the voice of the Holy Ghost is capable of doing that. But then the Church, as an organized community, simply could not exist, because everyone, including heretics or the devil-possessed, would make claims to a special revelation or inspiration, and no binding canon could be enacted. Therefore the exegetes, having no support in the historically formed, continuous ecclesiastical authority, had no other instruments for interpreting the Holy Writ but their own reason, which was otherwise condemned, declared corrupt, and dominated by the devil. As a result, in glaring contradiction to its original intention, the Reformation produced the horrifying idea of rational religion; it was to become a hotbed of deism and rationalism.

    In other words, the devil transubstantiated the Reformation into the Enlightenment: not a mean achievement. God, in order to counteract the dangers of theocracy – that is, of the corruption of Christianity with secular power on the one hand and the stifling of human creative potential on the other – had to loosen the relationship between religion and politics and grant the latter a certain (institutional, we may guess, not moral) autonomy. The devil caught hold of this process and deflected it in two directions, which were eventually to converge: he favored nationalization (and this means secularization or devastation) of religion, and he gave the Enlightenment a strongly antireligious shape, thereby compelling politics to create its own rules ex nihilo and reducing it to the sheer thirst for power.

    Leszej Kolakowski, Modernity on Endless Trial, in capitolul, On Devil, the Enlightenment, and the Reformation

  24. polihronu says:

    „incearca o minima distinctie…”

    N-ai decit s-o incerci tu. Vei descoperi ca indoiala (mai ales cu privire la ratiune) este cel mai rational lucru cu putinta. Nu vei face decit sa confirmi… universalitatea ratiunii.

    N-am nicio treaba cu K din principiu, tu l-ai adus in discutie punctual, pentru a-ti da singur peste degete. Subiectul ala pare incheiat – ai sarit la altul. O sa spun doar atit: e o prostie ca Luminile au inventat jocul puterii de dragul puterii (de altfel K se contrazice singur, de vreme ce tocmai vorbise despre „wealth for wealth’s sake” in biserica), asa cum e o prostie inca si mai mare ca Reforma a inventat „the idea of rational religion”. Dar na, are si K voie sa schematizeze tezist.

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: