Clasa de sexscatologie biblică
31 decembrie 2016 22 comentarii
Pastorul Iacob Coman aduce două argumente biblice în favoarea sexului oral. Primul este acela că Dumnezeu ne-a revelat că aprobă fellatio în Cântarea Cântărilor:
Ca un măr între copacii pădurii, aşa este prea iubitul meu între tineri. Cu aşa drag stau la umbra lui, şi rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele.
Al doilea argument este că Dumnezeu, acum 6000 de ani, a modelat cu propriile degete unul și același epithelium pentru ambele cavități ale Evei. Spre deosebire de evoluție, creația în șase zile nu este limitată de principiul parcimoniei. Dumnezeu ar fi putut face două epithelia pentru două intenții diferite. Țesutul identic arată că cele două cavități au un scop comun. Întrucât Eva mânca doar cu gura, înțelegem că intenția divină a fost sărutul franțuzesc biblic.
Având în vedere episodul clasic cu pedeapsa lui Onan, este greu de imaginat că Yahweh ar fi aprobat risipa de gameți sugerată în Cântara Cântărilor. Nu degeaba spunea Augustin că homosexualitatea și masturbația sunt păcate mai grave decâ violul, pentru că violatorul nu risipește sămânța. Din același motiv, incestul serial al lui Tamar este aprobat de autorul Genezei, pentru că Tamar ”a ridicat” sămânța lui David, în timp ce Onan a risipit-o. Cum a ajuns un poem ca Cântarea Cântărilor în canonul iudeo-creștin?

Așerah, soția surghiunită a lui Yahweh, prototipul Sunamitei din Cântarea Cântărilor
Explicația probabilă este aceea că un rabin luminat a hotărât să salveze unul din cele mai frumoase poeme din istoria literaturii universale de revoluția patriarhală din perioada celui de-al doilea templu: imnul canaanit al zeiței Așerah.
Așerah a fost soția lui Yahweh și mama lui Israel, fiind adorată ”sub orice copac verde” în toată perioada primului templu. Femeile căutau protecția ei împotriva bolilor sau la naștere, dar și ca reprezentantă a drepturilor femeii în litigii. Cultul zeiței era însoțit de dansuri senzuale și imnuri de dragoste erotică pentru Yahweh, desfășurate în cadrul bucolic pe care îl cunoaștem din Cântare.
Surghiunirea lui Așerah și aderarea la monoteismul patriarhal în fața pericolului militar asiro-babilonian a fost similară cu trecerea de la cultul lui Dionisos la cel al lui Apollo, în Grecia amenințată de invazia Ahemenidă, analizată de Nietzsche în Nașterea Tragediei. Cele două curente paralele au dus la religia filozofilor în Grecia și la religia cărții în Iudea. În secolul I cele două au fuzionat mai întâi în Iudaismul Elenist, apoi în Creștinismul Elenist. Fundamentaliștii de ambele părți ale sintezei iudeo-eleniste ignoră contribuția grecilor.

Agnes Blannbekin (1244 – 1315). Așerah trăiește.
Înapoi la Cântarea lui Solomon. Așerah a fost înlocuită cu Sunamita, Yahweh a fost înlocuit cu Solomon, și Solomon fiind Solomon, motivele ne-ortodoxe se explicau de la sine, la fel ca în Eclesiastul. Nu că dubiile au dispărut vreodată în Iudaism.
Mai naivi, creștinii au acceptat imnul ca pe o alegorie a iubirii între Isus și Biserică. Insă se pare că virusul canaanit nu moare ușor. Mistici medievali de ambele sexe au avut fellatio cu Mirele din Cântarea Cântărilor în viziune. Călugărița vieneză Agnes Blannbekin (1244-1315) a declarat că ”fructul” avea gustul pâinii de la împărtășanie.
Ca un bun creaționist, pastorul Coman ignoră succesiunea straturilor geologice în textul biblic. Abordarea pe orizontală îl împiedică să vadă în erotismul viguros al Cântării momentul istoric păgân negat de revoluția iudeo-creștină. Iudeo-creștinismul s-a auto-definit în opoziție cu natura ”căzută” și religiile naturii. Negarea negației va veni prin Renaștere și Revoluția Științifică, care vor redefini locul omului în natură – și, implicit, locul sexualității în natura umană, – în contextul cultural al iudeo-creștinismului. Însă aici este moștenirea grecilor pe care fundamentalismul biblic nu o recunoaște. Dar fundamentalismul pare să nu fie imun la virusul Așerah dormant în versurile imnului canaanit.
Să trecem acum la celălalt argument: ”același epithelium”. ”În biologie” – spune Dobzhansky – ”nimic nu are sens decât în lumina evoluției”. Pentru un fundamentalist, anatomie comună înseamnă scop comun. Pentru biolog, înseamnă strămoș comun.
Lumea vie este spectacolul unei varietăți de anatomii reproductive, de la organisme simple care manâncă, excretă și secretă gameții prin unul și același orificiu, la reptile și păsări care folosesc cloaca ca organ comun pentru excreție și reproducere, la mamifere care folosesc canalul urinar pentru transportul gameților, până la femela primată, care posedă un canal diferit pentru reproducere. Drumul de la o formă la alta se face cu pași mărunți, adică cu un număr limitat de substituții moleculare. De aceea mintea educată în contemplarea tabloului larg al vieții nu va fi surprinsă de faptul că aceiași pași de la simplu la complex se pot vedea în succesiunea fosilelor pe verticală în coloana geologică. Evoluția începe cu sexul oral (și excreție orala) și progresează spre reducerea gradată a promiscuității sex- scatologice. Epitheliul comun nu a fost creat după același design la ambele capete, ci a coborât, evoluînd împreună cu glandele sexuale și canalele de excreție/reproducere tot mai specializate.
Este un truism a spune că creierul este organul sexual cel mai important. Întrebarea este, cu ce parte creierului facem sex. Adorabilul dumneavoastră câine, care se oprește și ridică piciorul la fiecar copac, este stimulat sexual de mirosul urinei de femelă și are obiceiul prost de a mirosi și linge ”epithelia” la alți câini. Chiar și atunci când dă din coadă în semn de afecțiune, câinele dumneavoastră împrăștie feromonii excretați prin sfincter, și crede că vă face o favoare. Cimpanzeul supraveghează atent fesele femelelor din hoardă ca să observe semnele perioadei fertile. Vărul lui care se consideră sapiens a rămas fixat pe același obicei fără să știe de ce.
Cu ce creier facem sex? Aceasta este întrebarea interzisă in clasa lui Dr. Coman unde sola scriptura înseamnă somnul rațiunii. Monștrii se ridică din timpul adânc. ”Ontogeneza repetă filogeneza” susținea Heckel. A uitat să spună că involuția personală repetă filogeneza în sens invers: de la om la cimpanzeu și apoi la câine. Nu e de mirare că acești oameni nu cred în progres.
Dacă vreți să știți cu ce creier face dragoste omul ca om, priviți la dansurile populare, ascultați Patetica, citiți Luceafărul, vizionați Moscova nu crede în lacrimi (un clasic mai bun decât toate melodramele Hollywood laolaltă), dar, mai ales, amintiți-vă escatologia din finalul poemului Faust de Goethe: ”Etern femininul ne-nalță-n tării” (Tr. Lucian Blaga). Aspectul umanist constă în transfigurarea estetică și sublimarea emoțională a instinctului animal. Aspectul escatologic constă în aspirația spre idealitate, în permanentul efort al omului de a depași condiția lui animală.
Tocmai acesta aspect escatologic este refuzat de fundamentaliști în numele unei escatologii cu foc și pucioasă care denunță orice creație a spiritului uman ca deșertăciune și idolatrie, ca un act de sfidare la adresa lui Yahweh, iar acesta răspunde cu ciumă, lăcuste, sabie, foc, etc. În mod ironic, această atitudine anti-umanistă duce la împlinirea profeției lui Pascal că omul devine mai animal de câte ori încearcă să fie mai sfânt. Cântarea Cântărilor, cel mai frumos poem erotic scris vreodată, este citită ca un text pornografic, în absența interfaței de simboluri pe care cultura o așează între sexul brut și sublimarea estetică. Avea dreptate Zizek: împăratul e îmbrăcat dar proștii nu-i văd hainele. Aici fundamentalistul religios ajunge acolo unde se află deja manelistul și rapperul. Războiul religios împotriva științei și umanismului ajunge la hedonismul de WC-eu.
”Al doilea argument este că Dumnezeu, acum 6000 de ani, a modelat cu propriile degete unul și același epithelium pentru ambele cavități ale Evei”
Si in kur fix acelasi epiteliu se gaseste. Gaura modelata cu acelasi deget …sau cu altul (dupa grosime)! O fi asta un al 3-lea argument?
Hai La Multi (r)Evolutionari Ani!:)
Vai, unde’am ajuns! Sa-l avem pe lubricul Coman in tabara aparatorilor traditiei orale, dar nu pe romantici si evolutionisti 🙂 Io, sincer sa fiu (oare?), is de-acord cu scatofilul, cu conditia ca la 4:16 sa se inchida cercul (ala de 69 de grade).
”Strange-ti hora nu fiti hoti .. .. ….. .. … .. ….”
Dar Domnul nu era nici în vânt , nici în foc și nici în cutremur, ci Se afla în susurul blând şi …
Lucrurile ascunse sunt lucrurile Domnului.
De aceea le vorbesc în pilde, că, văzând, nu văd şi, auzind, nu aud, nici nu înţeleg. … Dar fericiţi sunt ochii voştri că văd şi urechile voastre că aud. 🙂
Nu stiam de mistica asta catolica Agnes de Viena. E intr-adevar scabros si obscen orice s-ar spune. Mai sunt si la Mechtilde de Magdeburg asemenea descrieri ale uniunii mistice in termeni de act sexual. Ea chiar numeste uniunea cu Hristos „actul nostru sexual”. Este oribil in opinia mea si marea problema cu asemenea comparatii si descrieri este ca nu mai poti face diferenta intre o experienta mistica autentica si fanteziile sexuale „sublimate” sau de-a dreptul nesublimate ale unei femei in calduri.
Am mai vazut si citatul dat de Polihronu din acel mistic catolic. Daca mai adaugam si alte mistice gen Tereza de Avilla sau Angela avem un tablou edificator. Cioran citeaza in „Lacrimi si sfinti” mai multe asemenea descrieri ale „experientei mistice catolice”. Mi se pare clar ca se sare calul. Fiindca aceste lucruri sunt de-a dreptul obscene.
AV,
Nu mă grăbesc să judec. Asemenea experiențe au fost cândva comune și acceptabile cultural. Așa cum am mai spus, accept teza lui Nietzsche despre relația între dionisiac și apollinic. Apare clar că Sunamita/Așerah dansează cu spatele în timp ce își descrie sânii iar corul spune ”întoarce-te să te vedem” (și noi). Actul nu este pornografic, așa cum nu este pornografic Maidanul cu Dragostea al lui Zamfir. Sunamita e îmbrăcată, dar proștii nu văd hainele, adică interfața simbolică-culturlă între instinctul dionisiac și disciplinarea coregrafică-poetică a expresiei lui. Admiratorii Sunamitei nu sunt ceata de golani care flueră după, sau de musulmani care violează, o fată cu mini. Este de așteptat ca un mistic să descopere cultul canaanit în biblie și să exprimenteze mistica contopirii sexuale cu zeul.
Când a fost Michael Jackson în Romania o mamă din biserica mea a povestit că a fost cu fiul ei la concert și a avut o experiență mistic-erotică stranie de care se temea că ar fi fost indusă de demoni. Petre Anghel – să-i fie somnul lin – s-a ridicat și i-a spus că fără asemenea experiențe nu am fi avut motivul Luceafărului în literatură. Nu sunt demonii doamnă – sunt tracii și goții din noi pe care creștinismul i-a izgonit în peșteră (de la Blaga citire poemul lui Pan). Problema este atunci când Sile Pocăitu vine acasă și îi spune soției ”ai auzit fă ce a zis fratele pastor? Scrie în Biblie, nenorocit-o” și femeia îl roagă ”poți măcar să faci un duș?”
MM,
Cum am spus, împăratul e îmbrăcat în simboluri culturale dar proștii nu văd hainele.
Onan nu a fost pedepsit pentur ca a „risipit samanta”/masturbare etc – aceasta este o idee raspandita, dar gresita. Ci pentru ca nu a respectat legamantul de a ridica urmasi fratelui sau. O mica, mare diferenta.
Sexul este blestemat si murdar doar pentru omul corupt, pervers, fara dragoste si fara intelepciune. Daca sexul (intre barbat si femeie) era prin natura lui limitat la o singura forma acceptata de Dumnezeu, indienii nu erau inspiati sa scrie Kama Sutra.
Ioan 8:10 Isus s-a ridicat şi i-a spus: „Femeie, unde sunt ei? Nu te-a condamnat nimeni?” 11 Ea i-a zis: „Nimeni, Doamne”. Isus i-a spus: „Nici eu nu te condamn;”
Daca Isus nu a condamnat ceea ce acea prostituata facuse, si sunt sigur ca nu s-a limitat la sex in pozitia misionarului, cine si cu ce autoritate judeca modul in care un barbat si o femeie isi manifesta dragostea in casatorie? (Cred ca doar cei frustrati, care nu sunt capabili sa gestioneze energia sexuala spre satisfacerea ambilor parteneri si o vad automat ca fiind ceva egoist)
Edy asculta si predica „Lege si Lege” de Iacob Coman cu privire la zecime..(cam de la minutul 40 ca sa nu te plictisesti)………. o comedie omul asta…..
Edi
” Aspectul umanist constă în transfigurarea estetică și sublimarea emoțională a instinctului animal. Aspectul escatologic constă în aspirația spre idealitate, în permanentul efort al omului de a depași condiția lui animală.”
Edi ,ai dreptate ,,.Aici este diferenta intre cei ce vad realitatea doar in ALB/NEGRU. si cei care vor sa transcenda dincolo de statutul de „doar animal”
Play-boy sau Play girl dupa conceptia ta sint adevaratii reprezentanti ai umanismului ,iar EXPERIENTE pe CALEA INGUSTA este revista reprezentativa a celor ce vad totul in NEGRU.si au viziuni eschatologice.
La multi ani tuturor si aveti grija ce „pacate” va marturisiti cand sinteti dusi in fata soborului (comitetul bisericii advente)
Nu am inteles daca tu pledezi pentru sau esti impotriva,sexului oral ,dar sint sigur ca daca ai fost creat de Dumnezeu ,exista un timp pentru toate lucrurile(vorba lui Solomon care cred ca era expert cu cele peste 800 de neveste)
Cat despre sexualitatea lui Iacob Coman , el se pretinde a se comporta ca un zimbru in mijlocul femelelor ce i-au cazut la imparteala.si asta a spus-o in una din prelegerile sale ..
Mare-i gradina lui Yahve…Hai, La Multi Ani si Neuroni !
Plus, pentru o comunitate care promoveaza o reforma a sanatatii, mai e si aspecul sanitar de igiena:
http://www.nhs.uk/Livewell/STIs/Pages/oral-sex-and-cancer.aspx
Plus, (din ce am auzit de la altii ca eu nu sunt prea expert in EGW), EGW a declarat sexul oral ca sodomie.
Unde-i postata vorbirea asta a lui IC?
aici: https://sldsjd.wordpress.com/2014/02/07/consumarea-actului-sexual-iacob-coman/
Crestinismul a incercat sa atenueze caracterul vadit erotic al Cantarii Cantarilor obisnuindu-ne sa vedem in acest poem o alegorie a relatiei intre Hristos si Biserica. Dupa parerea mea, alegoria este falsa si fortata. Este doar un poem erotic, unul din cele mai grozave din cate s-au scris vreodata, dar atat si nimic mai mult.
Edi, ca tot a venit vorba de fundamentalsti, de ce nu abordezi radacina fundamentalismului la neoprotestanti care este sistematizata pentru prima data in manifestul lor de baza „The Fundamentals: A Testimony To The Truth ” ? Este izvorul din care se pare ca s-au adapat si teologii adventisti . Pentru inceput vezi :
https://en.wikipedia.org/wiki/The_Fundamentals
.
@Edi
Pai ce faci domn’le, te bagi in istoria artei?… 🙂
Cu sfaturile despre sex e ca-n bancu’ ala in care doi prieteni, unul insurat si altul gata de-n’suratoare s-au intalnit la un pahar, si ala „insuratu’ ii da sfaturi cum sa faca:
– Uite, vezi cainii aia din coltu’ strazii? Vezi cum fac ei? No’, asa trebe’ sa faci si tu…!
Dupa noaptea nuntii se-ntalnesc iar la un pahar si povestesc despre „cum a fost”:
– Pai ce sa zic… a fost bine… mai greu a fost s-o scot in strada…!
Una peste alta, sexu’ nu se-nvata ci se face!…
Daca „cantarea cantarilor” are vreo valoare, apoi valoarea’i in faptu’ ca cei care se simt atrasi au ei deja in cap toate scenariile sexuale care-i pune pe jar si care, fie ca-ti place ori ba, o „scoala” si-o „umezeste” bine ca sa iasa muzica nu zgomot!…
Sexu’ incepe in fantezie si cine „omoara” fantezia omoara si trupu’… 🙂
PS. Am trait s-o vad si pe asta: Coman „fund-a-ment-alistu'” e mai liberal decat Edi „oxigenatu'”… hehe!…
beni
referitor la fellatio, edi e de acord, a spus-o deschis la OsP cativa ani in urma dupa cat mi-aduc aminte..
marius
daca IC e de acord cu yahweh sa-i omoare pe homosexuali chiar daca nu fac nici un rau nimanui, cu ce e mai bun decat musulmanii care nu vor sa te omoare dar vor ca teroristii musulmani sa te omoare? asa ca IC nu are cum sa fie mai liberal ca edi.. parerea mea!