Cine l-a ucis pe Alex Rădiță?

61 Responses to Cine l-a ucis pe Alex Rădiță?

  1. Trebuia, in treacat, sa amintesti si de „martorii mincinosi”! cred ca mai multi mordatorita refuzului transfuziei..

  2. ge2oana says:

    Ca si o curiozitate ,idioata, desigur.

    Edi, ai cumva idee cam CAt timp a primit tratament Wilson senior dupa ce a fost diagnosticat cu asta:

    http://www.alz.org/alzheimers_disease_what_is_alzheimers.asp

    si cum ficior-su a folosit din plin orioce resura medicala SDA pentru asta !?

    Nu intreb cu rautate, noooo, intreb pentru ca si altii sa stie ca a fi SDA ( in speta de fata , chiar si ex-president of GC….) nu e nici o garantie ca mintea/creierul , chiar si dupa o viata de calauzire a Duhului Sfant (sic !) , poate sa se duca dracului fara drept de apel.

    Io chiar ca nu-L mai inteleg pe Dumnezeu, cel putin in cazul de care vorbesc .

    Adica cum, chiar asa !?

    Si raspund tot eu.
    Nu doar asa , se poate si mai rau , la naiba !!

  3. Sorin Petrof says:

    Edi, e interesantă referința ta însă o cheamă Margaret nu Teresa.
    Am căutat-o pe Teresa de-am înebunit; noroc c-am dat de Margaret până la urmă…
    Pentru cei interesați vezi pe wiki despre Margaret Thaler Singer.

  4. Thanks Bro.

    It’s my alzheimer’s. 🙂

  5. ge2oana,

    Și maica Tereza a apelat la clinici moderne pentru ea însăși, nu la mizerabila anticameră a cerului unde își ținea pacienții fără anestezie și seringi sterilizate. Ori crezi că dacă Francisc se betegește folosește telefonul direct cu șeful ăl mare din biroul lui sau sună la cel mai bun spital din Roma? Căci vredinic este parazitul de plata lui.

  6. ge2oana says:

    Drept ai grait cu cel parazit !
    N-am nici o indoiala ca cele mai bune spitale sunt pentru paraziti.

  7. bazinga says:

    Polihroane (and others), ai timp și chef să-mi faci niște critică? Am niște idei cu care m-am întâlnit recent, așa că fii fără milă, I need it.
    (Edi, scuze de off-topic.)

    Viața orientată e valoarea supremă. Binele, Frumosul, Adevărul, Dragostea nu au sens, nu au rost în afara vieții, ci doar ca o susținere a ei, și sunt absoluturi doar bazate pe Viața absolută.
    Voința de putere ca trans-valoare e săracă, pentru că e forță, vector neorientat. Potențial, voința de putere te poate duce la autodepășire, la supraom, însă și la cădere în tine însuți (vezi nazismul). Neorientarea e dezorientare, viața neorientată e buruiană.
    Viața orientată e dynamis, care are drive, sens, e vector orientat. Puterea adevărată e transfer de forță, de valoare, e forță a echilibrului, funcționează prin împăcare, cât dai, atât primești, ce vrei să ți se facă, fă, ce oferi spre exterior te îmbogățește interior. Iar sensul e dat de Ființă.

    Dumnezeu e omnicreativ. Nu în sensul că a creat totul, ci creează mereu, nou, vine cu soluții noi, e inițiativă și soluție infinită. Ideea unui Dumnezeu neschimbat, „Eu sunt Domnul, Eu nu mă schimb”, mi se pare un non-sens, chipul lui Dumnezeu e ființa, Dumnezeu e Ființă, e Viață, schimbare, nou. Ideea neschimbării, a formei eterne, externe, e nihilistă, ne-a arătat-o Nietzsche. Doar moartea e neschimbată.
    Dumnezeu nu e omniscient (pe lângă alte paradoxuri, cum poți crea ceva nou dacă ești omniscient?). Omnicreativitatea înseamnă că Viața poate merge în orice clipă în orice direcție, orice soluție este posibilă, iar asta exclude necesitatea omniscienței. Omnicreativitatea e potențialitate infinită, atât proactivă, cât și reactivă, și asta aduce noutate infinită. Soluția la probleme, reacția sunt relaționale, însă inițiativa poate fi și în Dumnezeu însuși, Dumnezeu nu e dependent de lume.
    Argumente pentru literaliști biblici: Gen. 6, Dumnezeu se răzgândește, regretă. Dumnezeu face planuri pe care le descoperă profeților. Creativitatea e subordonată unui țel, Dumnezeu își pune obiective și le atinge.

    Omnicreativitatea permite liberul arbitru.

    Viața în sine e în afara timpului, e viață veșnică, și ni se descoperă în Omul Adevărat, Omul Viu. Omul Adevărat e viață orientată. Studiind Ființa înțelegem mai mult despre Dumnezeu, despre orientare.
    Limitele creativității sunt date doar de scop, care e manifestarea dynamisului, a vieții veșnice, și din aceste limite rezultă morala. Însă în cadrul limitelor, creativitatea e nelimitată.

    Creativitatea e capacitatea de a intra și a ieși din sistem (thinking out of the box), de a aduce în existență. Dumnezeu e creativitatea infinită, poate intra și ieși din sistem, își poate lua și da viața. Cred că se poate răspunde astfel și unei întrebări vechi „cum intră spiritul în lume?”, cu alte cuvinte „cum apar ideile noi?”. Quarcii, particulele virtuale intră în existență prin salt, salt calitativ, din energie (dynamis :-P), în anumite condiții. La fel e și cu creativitatea, cu ideile, creierul e un accelerator de idei.

    Creația nu e ex nihilo, nici ex materia, ci ex dynamis.

  8. polihronu says:

    „Viața orientată e valoarea supremă.”

    Ce vrea sa spuna asta? Ce e aia ‘viata orientata’? Si de ce e ‘valoarea suprema’? Cine are acces la ‘viata orientata’? Pot ‘orienta’ viata mea si catre ‘dezorientare’ – eventual incercind sa nutresc viata pur si simplu, fara ‘valori supreme’, cit mai aproape de viata frunzei, a ciinelui, a pisicii?

    Poti reimagina exercitiul asta cu fiecare fraza. (Auto)critica de care avem toti nevoie e cautarea temeiurilor – ‘de ce’ spun ce spun / cit de sigur pot fi ca ce spun e adevarat, au barem util?

  9. bazinga says:

    A trăi fără valori supreme a fost încercat deja, eșuează, fiindcă poți nutri viața pur și simplu (dez)orientându-te spre a fi cancer. Și cine sunt eu să-ți spun să nu fii cancer? Viața pur și simplu, neorientată, e încercarea creativității fără a-ți impune limite, care e non-sens, e cel mult originalitate, însă și un melc poate crede că a lăsat o dâră originală.
    Echilibrul dynamisului, al vieții orientate, e obținut contraintuitiv, primești oferind, nu e legea a doua a termodinamicii. Și tot ce nu-i evident, instinctiv, ce nu poate fi obținut fiind leneș, ce e obținut prin (auto)depășire, necesită motivație, pe care pisica nu o are, motivația nu e intrinsecă vieții neorientate. Valoarea supremă dă motivația.
    Părerea mea e că Viața e contraintuitivă, e paradoxală. Noi vedem paradoxurile ca puncte de singularitate sau contradicții, ceva ce trebuie evitat. Dar dacă paradoxul e the fabric of the world și noi percepem doar o particularizare, fațete pe care încercăm să le încadrăm în logică? Știința recentă cred că ne duce într-acolo, dar nu numai atât:
    Ce e mai întâi – artistul, opera sau arta, frumosul?
    Ce apare primul – îndrăgostitul sau dragostea?
    Cine e primul – adevărul sau omul adevărat?
    Binele sau binefăcătorul?
    Suntem înconjurați de posibilități spre paradox.
    Calea de acces spre asta se face prin salt calitativ, creativ. Am mai avut o discuție despre limita limbajului în această privință.

    Isus, întruparea Creativității infinite, e Calea spre viața orientată, spre dynamis, și saltul spre Viață nu te obligă în nici un fel, no strings attached, te poți întoarce oricând la neorientare.

  10. polihronu says:

    „eșuează”

    No kiddin’. Pentru ca poti defini si masura succesul? Pentru ca sfirseste altfel o viata ‘orientata’ prin comparatie cu una ‘dezorientata’? Nu contribuie si melcul la mersul lumii, cel putin la fel de mult ca tine, omnicreatorul perfect orientat? Si de ce e Isus ‘intruparea creativitatii infinite’ si nu melcul?

  11. bazinga says:

    Inca nu pot defini succesul, dar incerc sa ma feresc de falsificari. Eu si melcul avem potentialitati diferite. Si eu pot gasi sens potentialitatii.
    Cred ca prima oara cand m-am intalnit cu „metafizicul” a fost in anul intai la facultatea de calculatoare (a se deduce unele limite ingineresti in concepte filozofice, nuante, fineturi) cand am aflat despre o conjectura nedemonstrata a lui Cantor, care spune ca intre o multime infinita numarabila (numerele naturale de ex) si una infinita nenumarabila (eg. numerele reale) nu se poate stabili o relatie de bijectivitate. In mintea mea de atunci, infinitul numarabil ar fi omul, iar infinitul nenumarabil divinul si o multime care sa fie ambele ar rezolva conjectura. Pfuu, Jizas is the answer 😛
    E la fel de mult wishful thinking in „demisia metafizicului” ca si in „domnia metafizicului”, si deconstructiile si refutarile pentru Isus sunt effing superficial. Metafizicul e potentialitate (ca sa nu zic necesitate), poate fi izvor de creativitate, de gasire a solutiilor, de inaintare a gandirii, de fertilitate. Nenea Cantor ne-a ajutat sa introducem infinitul in calcule, poate vom merge un pas mai departe si vom introduce multimea numerelor paradoxale sau potentiale sau mai stiu eu, si sa-i rezolvam conjectura.

  12. polihronu says:

    „pot gasi sens”

    Esti sigur? Si esti sigur ca „a gasi sens” chiar inseamna ceva? Sau ca e vreo drama (vreo ‘dezorientare’) daca nu „gasesti sens”?

    „o multime care sa fie ambele”

    Analogia ta nu doar ca nu demonstreaza nimic, e pur si simplu nefunctionala. Cantor ne arata ca nu toate infiniturile sint egale, ca un infinit poate fi mai mare decit alt infinit (apropo, multimea numerelor reale include si numerele naturale, iar conjecturile nu suporta rezolvari). Asta, btw, ar sugera mai curind, daca tot vrei analogii, ca infinitul care e Jizas e de o cardinalitate mai mare decit infinitul care e Dumnezeu (daca nu era teologia crestina putreda de contradictii deja).

    „effing superficial”

    Cu necesitate, dat fiind ca totul e doar suprafata. Asta ti se poate parea plicticos, de unde nevoia de castele in nori. Dar nu face refutarea mai putin futangie.

  13. bazinga says:

    „multimea numerelor reale include si numerele naturale, iar conjecturile nu suporta rezolvari”
    teach me, massa

    In the 20th Century, the German physicist Werner Heisenberg, one of the originators of quantum mechanics, looked to the notions of potentiality and actuality (iaca metafizicu’) in order to better understand the relationship of quantum theory, later fully formalized by John von Neumann, to the world. (de aici)
    Poate ca idei ca ale lui
    Agamben (care formuleaza si diferenta intre om si melc, we are the only “animals who are capable of their own impotentiality”) sau Deleuze ne vor duce mai aproape de o intelegere a materiei intunecate, de o theory of everything.

    Asta e doar incapatanare. Ai vrut barem util, ti-am adus dovezi palpapile de fertilitate a metafizicului in zona gandirii, a intelegerii lumii. Ti-am aratat ca se poate construi un sistem teologic al progresului, popperian-kuhnian, centrat in Fiinta, pe care nu il poti regresa in meta-meta-. Cred ca se poate da o noua conjectura, anti-nihilista, pentru baza ontologica, pornind de la dynamis (si viata orientata, vointa de dynamis). Pomul vietii si pomul binelui si raului (pomul sensului) cred ca duc intr-acolo, dar e de gandit.
    Ce altceva doresti? I aim to please, dar siguranta nu-ti pot da. Sigura e doar moartea, viata e schimbare si, potential, progres.

    In fata inefabilului nu trebuie sa tacem wittgensteinian, ci sa devenim creativi, sa gandim mai departe, sa cautam dynamisul.

  14. polihronu says:

    „teach me, massa”

    Nu era mai bine sa recunosti ca analogia nu tine, decit sa te prefaci ca te ataci?

    „Agamben… Deleuze ne vor duce mai aproape…”

    Una dintre cele mai importante lectii pe care mi-a dat-o, incidental, profu’ de romana din liceu a fost despre pericolele eclectismului. Agamben si Deleuze sint mai curind cei care profita, uneori ilegitim, de pe urma avansurilor stiintifice, nu invers. De altfel, ti-ai tras din nou cu ciocanul peste degete, necitind atent discutia despre libertate la Agamben. Ceea ce ne face umani, dupa el, e tocmai refuzul propriei potentialitati – in termenii tai, imbratisarea ‘dezorientarii’.

    Nu te afli inca ‘in zona gindirii’. De ‘dovezi’, nici vorba. Tu n-ai priceput deocamdata nici faptul elementar ca nu poti face metafizica fara ‘regresie in meta-‘.

  15. polihronu says:

    BTW, let me remind you ca tu ai cerut ‘fara mila’.

  16. bazinga says:

    Nu am pretins nici initial ca analogia tine, doar am spus ca poti folosi metafizicul pentru a gasi solutii sau intuitii. La Heisenberg a functionat, hence fertilitatea, si „profitam” toti, nu vad ilegitimitatea. Am folosit gresit „conjectura” sau „rezolvare”, insa the point (falsificarea infertilitatii) stands.
    Impotentialitatea nu e dezorientare, e echilibru, cel putin asa am inteles eu.
    Ma refeream la regresie ca metoda de deconstructie, ai esuat in asta, altele mai ai?

  17. polihronu says:

    Deci folosim analogii proaste ca sa ‘sustinem’ pointuri triviale, uitind ca rezultatul lui Heisenberg nu spune nimic despre ‘fertilitatea’ metafizicii, dat fiind ca contributia lui e in… fizica. Si eu pot sa-mi imbogatesc ateismul plecind de la cruce – asta nu inseamna ca crucea e fertila, ci ca ateismul e fertil.

    „ai esuat in asta”

    Really? Cind? Unde?

  18. bazinga says:

    Oau, fertilitatea solului nu se arata in planta, ci in imbogatirea solului, this is going great.
    Sa-ti pui un bookmark la comment-ul asta, ma intrebi acus din nou cand, unde.

  19. polihronu says:

    Iar stai prost la analogie. Dar nu-ti mai explic ce si cum. Si inca intreb ‘cind, unde?’ – dar nu mai astept raspuns.

  20. polihronu says:

    Hai sa ofer totusi o analogie la concurenta: crucea/metafizica e pentru ateism/fizica precum balegarul pentru sol.

  21. bazinga says:

    A, vrei monopol la non-sensuri?
    Roadele arata fertilitatea plantei, dar nu fertilitatea solului.
    Si ce e „fizica”? Roadele sunt in gandire, in forta explicativa.
    Dezorientare agricola si neintelegere elementara a regresiei, you’re on fire. I’m getting bored.

  22. polihronu says:

    Intre „forta explicativa” si „dezorientare agricola” imi traiesc eu veacul. Iar ‘regresia’ nu e nicidecum a metafizicii, ci doar a deconstructiei metafizicii. Acelasi timpitisim argument care vede in Dumnezeu vreo iesire din regresie si forta explicativa. Bleah. Mai bine dezorientat agricol, futu-ti.

  23. bazinga says:

    Deconstructia ta e in a introduce un straw middle-term (fizica)? Cine construieste castele pe nori?
    A gandi la, adica a relationa cu metafizicul e fertil. E potential pentru ocazii de experienta, experienta whiteheadiana, nu pe calea ingusta.
    Dar bineinteles, o fi un „mai bine” si in incapatanare, in thought stop.

  24. polihronu says:

    „A gandi la, adica a relationa cu metafizicul e fertil. E potential pentru ocazii de experienta, experienta whiteheadiana”

    Man, the shit you’re spewing!

  25. bazinga says:

    Te agati de regresie si dihotomii imbatranite, in intelegerea mea dynamis e o propunere de theory of everything, metafizic si fizic. In metafizic nu „iesi” regresand, ci facand saltul. Si cum am zis deja, profitam toti din roade.
    Asa ca rog a se slabi cu demisia metafizicului, mai bine predici demisia lui Mos Craciun.

  26. polihronu says:

    The shit spewed mai sus era o lipsa totala de intelegere a lui Whitehead.

    Deconstructia nu se face regresind, ci facind saltul.

    Mos Craciun e cel mai bun.

  27. bazinga says:

    Deconstructia functioneaza in actualitate, saltul e intru potentialitate.
    „lipsa totala de intelegere a lui Whitehead” – please explain

  28. polihronu says:

    „Deconstructia functioneaza in actualitate, saltul e intru potentialitate”

    Please explain – cum e deconstructia altceva decit o metafizica, si cum sari tu in potential.

    „A gandi… e potential pentru ocazii de experienta”

    Whitehead tocmai ca distinge intre ‘ocaziile de cognitie’ si ‘ocaziile de experienta’, iar ‘ocazie’ e aici o traducere slaba – e vorba mai curind de ‘ocurenta’ sau chiar ‘eveniment’ (ca sa nu zicem, astrologic, ‘conjunctie’).

  29. bazinga says:

    Potentialitatea si impotentialitatea sunt echilibru. Nu e opozitie, ci impacare, nu e prevalenta, anterioritate, ci schimbare. Poti fi in masura in care poti ne-fi (si reciproc).
    Nu e „La inceput a fost Logos”, ci „Intotdeauna este Dynamis” (sau „Eu sunt cel ce devin”(?); nu e divinitate, ci Devenitatea 😛 ). Sau, daca vrei, „Logos e mort. Traiasca Dynamis!”
    Sorry, dar deconstructia nu functioneaza aici. E momentul sa devii creativ. Adica sa faci saltul.

    Si multumesc, serios, chiar m-ai ajutat.

    In ce priveste experienta, mi s-a parut ca merita o traducere slaba pentru punul cu „calea ingusta”. Dar ai dreptate, o sa lucrez la proprietatea termenilor.

  30. polihronu says:

    Pai, ne interesa iesirea din ‘actualitate’ prin ‘saltul intru potentialitate’. Inca nu stim ce-s alea. Nici cum deconstructia ar avea ceva de a face cu ‘actualitatea’. Daramite de ce n-ar functiona.

    Sa inteleg ca esti procesualist? Pan(en)teist? Ateu vitalist?

  31. bazinga says:

    Iesirea din actualitate e prin creativitate, cum altfel creezi? Deconstructia are de-a face cu actualitate/potentialitatea, alte imbatraneli, as vrea o critica a potentialitatii-impotentialitatii, eventual a „actului de impotentialitate”, Reciteste articolul despre Agamben pe care ti l-am dat.
    Nu ma intereseaza un Dynamis panenteist, dependent de lume, that’s lame.

    O sa zici ca-ti irosesc vremea, dar cam asa e teologia mea a dynamisului:

    Sensul, viața orientată, e tocmai afirmarea dynamisului, a vieții din belșug, a vieții veșnice, împotriva nihilismului. Asta e voința de dynamis, “gândul veșniciei”.
    De asta Dynamis nu se poate întrupa într-un melc, melcul nu are voință de dynamis, ci doar într-un om. E ontologie și umanism radical (bazat pe o rădăcină, nu pe efemerități ca “viața pur și simplu”). Creativitatea omului e superioară creativității naturii (omul creează nume animalelor).
    Îndreptățirea e saltul întru Dynamis. Sfințirea e progresul întru Dynamis.
    Istoria nihilismului.
    Întotdeauna este Dynamis. Îi place să creeze și să le explice creaturilor cum e cu echilibrul și sensul. A creat coruri de serafimi care cântă marșul progresului: “Progres, progres, progres este Dynamis”. Lui Lucifer i-a dat mai multă putere, voia să-l învețe mai multe, însă lui Lucifer nu-i plăcea nesiguranța schimbării, îl făcea anxios, voia sens stabil. Așa că din anxietate a făcut saltul în neschimbare, a devenit Nihilismul.
    Dynamis a fost surprins, nihilismul nu era în El, trebuia să găsească o soluție. Așa că a făcut o creatură capabilă de creație.
    Istoria omului.
    Adam și Eva se plimbau prin grădină căutând sensul. Dynamis venea în fiecare zi, le spunea că vor găsi sensul în echilibru și îi punea să facă exerciții de salt, tot felul de sărituri, se plictisiseră. Nihilismul s-a îmbrăcat la 4 ace și a venit să le vândă o pilulă magică – o înghiți și ai sens în tine însuți, ești ca Dynamis. Oaau, gimme-gimme.
    Dynamis a venit să-i caute, “Unde sunteți?” Dar fuseseră înghițiți de neschimbare, nu i-a putut găsi.
    Ca să poată înghiți neschimbarea, Dynamis trebuia să facă saltul în, să fie neschimbare. Dar cum să se întoarcă înapoi în schimbare? Era nevoie de un punct de echilibru în neschimbare, de pe care să facă saltul înapoi în schimbare. S-a întrupat în creatura capabilă de creație și a devenit neschimbare pe un lemn echilibrat, tăiat din copacul sensului. A crezut că nu se mai poate găsi pe sine, “Pentru ce M-am părăsit?”. Dar a găsit echilibrul, apoi s-a întors în schimbare, lăsând punctul de echilibru deschis pentru cei care îl caută.
    Neschimbarea a acoperit totul de negură, a încercat să închidă căile progresului și ale echilibrului. Dar Dynamis e mereu creativ, și oamenii au început să înțeleagă echilibrul și să exerseze din nou saltul.
    Unde-ți este biruința, moarte? Unde-ți este boldul, neschimbare? Nihilismul e înghițit de progres. Dynamis învinge.

  32. polihronu says:

    Look, intr-o privinta ai dreptate: imi irosesti vremea. Ce debitezi tu nu e nici filozofie, nici teologie, e doar salata de cuvinte. Te-am incurajat s-o iei cu lucrurile simple, de la baza – proprietatea termenilor, definitii clare, temeiuri. Refuzi. E absolut ok, dar e inutil sa mai adaug ceva.

    Numai ce te laudai ca deconstructia e incuiata in actualitate. Acum spui ca de fapt „are de-a face cu actualitate/potentialitatea”, desi distinctia asta e metafizica (vezi chiar povestea ta cu Heisenberg). Sa inteleg ca ti-a venit mintea la cap si ai priceput ca deconstructia ESTE metafizica?

    Ai impresia ca intorcindu-te la metafizica prezentei nu prizezi ‘imbatrineli’? Chiar esti atit de varza?

    Critica-l tu pe Agamben – eu sint de acord cu el.

    Dynamis-u’ tau – mai ales cind il treci prin mitul adventist al caderii – n-are cum sa nu fie dependent de lume. Dar tu esti prea high sa te impiedici in detalii de genul asta. Niste antipsihotice?

  33. bazinga says:

    Nu m-am laudat ca deconstructia e incuiata in actualitate, sau ca nu e metafizica, ci ca nu functioneaza in potentialitate, voiam sa ajungem la Agamben, tu te tot legai de dihotomii (actualitatea presupune potentialitate, hence dihotomie).

    Saltul in creativitate e decizie intre potentialitate si impotentialitate, deci metafizica.

    „n-are cum sa nu fie dependent de lume”
    Dependenta temporara a atemporalitatii, meh.

  34. polihronu says:

    This is beyond me. Probabil ca neurolepticele nu-s doar de gluma.

  35. bazinga says:

    Ai putintica rabdare.
    Parerea mea e ca ar trebui sa opunem lui leap of sin nu leap of faith, ci leap of pure creativity. Creativitatea pura e obtinuta prin echilibrul potentialitate-impotentialitate (adica dynamis), leap of sin e dezechilibru, „mai multa” potentialitate sau impotentialitate duce la dihotomie (prevalenta), care poate fi deconstruita, deci e nihilism. Pre-creativitatea, „dizziness of freedom”, anxietatea, poate duce la creativitatea pura, prin dynamis, sau la pacat, la creativitate manjita, ne-schimbatoare, prin tine insuti.

    „n-are cum sa nu fie dependent de lume”
    Better, (in)dependenta infinitului creativ fata de un act creativ pur.

  36. bazinga says:

    Apreciez efortul deconstructiv si sfaturile, sunt constient de majoritatea lipsurilor mele, insa a porni de la „temeiuri” nu prea functioneaza, cel putin in intelegerea mea. Temeiul e progresul, si de cele mai multe ori, intai intuiesc „conjectura”, i make stuff up, apoi o supun deconstructiei. Chiar daca e formulata trunchiat, cred ca duce mai departe.
    As aprecia si niste constructie din cand in cand.

  37. polihronu says:

    Nu de rabdarea mea duce lipsa conversatia asta.

    „I make stuff up”

    Foarte bine, dar inainte de asta ar fi preferabil sa intelegi bine, si critic, materialul cu care lucrezi (mit, teologie, metafizica – ce vrei tu). Altfel, esti doar o risnita de cuvinte.

    „Niste constructie”

    Deconstructia e foarte constructiva.

  38. bazinga says:

    Mai fac o incercare, incerc sa raman in termenii lui Agamben si Derrida, si cat de cat in acelasi domeniu, rog a se deconstrui:

    Creativitatea e salt spectral, adica saltul din impotentialitate in actualitate. Intelegem cum e posibil ca „ce poate fi” sa devina „ce este”, insa cum ar putea deveni „ce poate ne-fi” ceea „ce este”? Actul de impotentialitate a lui Agamben nu intra niciodata in actualitate, pentru asta e nevoie de un salt, din impotentialitate in actualitate, din spectru in material. E decizia unui messianic. Messianic e la Derrida, ceva spre care existenta e deschisa, insa messianismul istoric e incadrarea in anumiti parametri, in anumite „asteptari”, deci nu poate fi „nou”, eventual doar ceva util. Un messianic care se decide sa „vina” e nou. Nu putem „recunoaste” noul, pentru ca nu e in ce ne asteptam. De asta nu-l recunoastem pe Isus. Creativitatea e noutate si utilitate. Noutatea vine prin salt spectral, sau as numi-o prin „a-punere in lumina”.

    Ma apropii de ceva cu sens?

    Un fel de aplicatie in fizica cuantica: bosonul e o forma de salt din potentialitate, si isi e sie insusi antiparticula. As conjectura existenta unui ne-boson, undeva in materia intunecata?

  39. mariusandy says:

    bazinga si ceilalti

    scuze pentru intruziune

    o ciorna

    de cuvinte si idei,

    daca nu ajuta, aruncati-le…

    O devenire prin cautarea unui „inauntru” primordial – cuanta sa fie solutia?

    1. Bazinga- In loc de „devenitate” poti sa spui fara a gresi

    devenire.

    Omul si/sau zeul isi construiesc realitatea prin devenire. Devenire prin cunoastere/descoperire/cercetare. Cunoasterea vine din vizualizarea limitei de sine si al unui „inuntru”. Aici vad saltul calitativ.

    De obicei devenirea privita ca cercetare/cunoastere/descoperire/revelatie are in mod gresit o conotatie fiziologica/mecanicista cand de fapt ea este una structurala. Cred ca elementul cheie/esential/central este adverbul „inauntru” si mai putin propozitia „despre”. Omul a facut saltul cand a zarit acest „inautru”. Pitagora, Arhimede, Newton, Einstein, Planck, Heisenberg, Bohr, Higgs, si cu necesitate/ mai ales Socrate, Isus. Devenirea este tocmai acest „inauntru” adus la lumina. „inauntrul” vazut nu doar ca o cautare mecanica/fizica ci mai ales meta-mecanica/meta-fizica. Desigur si una si cealalta sunt necesare,

    Intrebari cheie

    2. Care este Izvorul cunoasterii? Se afla el in om sau in afara lui?

    Cred insa ca e mai buna/prolifica/utila o intrebare decat un raspuns. Pentru a reusi un construct/fundament. Tradus ar insemna cam asa, ajung eu ,prin mine, la „inuntru” sau el , acest „inauntru” ajunge la mine? Desigur 2. poate fi o stupiditate dar trebuie luata in calcul. E posibil ca aceasta stupiditate sa fie o solutie. Dar nu pentru pozitivisti.

    3. Apreciez ce spune poli cu privire la „cautarea temeiurilor”.- adevar ultim asta…

    4. Cred ca drumul prin regresii este un drum infundat. Ceva imi spune ca trebuie cautat altfel. „inauntru ” este un mod de a merge nu inspre inceputuri ci mai degraba inspre structura fiintei.

    Ce se afla sub ultimul strat al existentei daca putem spune asta?

    O varianta innebunitoare ar fi aceea ca nu exista un drum final la cel mai adanc „inuntru”, si ca nu exista acest „ultim inauntru”?

    Sa fie cumva aceasta meta-fizica? ultima rotita, acest primordial-„inauntru”?

    PS… aberez-

    Care este ultima „rotita ” a fiintei? Constiinta, sa fie? Este asta gunoi (metafizic!?) daca folosesc termenul de „constiinta de sine”?

  40. polihronu says:

    „drumul prin regresii este un drum infundat”

    Folositi amindoi cuvintul ‘regresie’ de parca ar avea intrinsec un sens negativ si de parca n-ar descrie insusi parcursul de idei al metafizicii clasice. De vreo doua sute de ani cuvintul asta are un loc de cinste in statistica, de pilda, si nu e vina matematicii ca outliers sint, prin definitie, rari. Asa cum IQ-ul oxigenistilor tinde fatalmente catre medie, asa regresam si noi catre ‘structura fiintei’, oricare ar fi metafizica pentru care optam. Deconstructia nu e decit problematizarea ‘variantei innebunitoare’. Unii dintre noi tolereaza fara probleme nebunia asta lucida si salutara – nu se lauda apostolul ca sensul si fericirea lui sint nebune? Construiti voi ce vreti, toate sfirsesc pe cruce. Inclusiv crucea insasi.

  41. bazinga says:

    Poli, te rog raspunde-mi la idee. Mi-ai zis sa-l critic pe Agamben, asta am facut, si cumva si pe Derrida.
    Messianicul actualizat e posibil, isi pastreaza spectralitatea, noutatea, pe care nu putem sa i-o recunoastem explicit, nu e in patternurile noastre, insa vedem efectul, marirea fortei explicative, fertilitatea. A nega asta (de exemplu prin mutatii aleatoare) inseamna a nega capacitatea de a ne defini impotentialitatea, si ai spus ca esti de acord cu Agamben.
    Fizica cuantica a fost un messianic adus de Heisenberg, a marit forta explicativa. Apunerea in lumina e posibila.

  42. bazinga says:

    Ca sa te iau altfel: viata pur si simplu e imposibilitate tarskiana.
    Daca lumea e un infinit de combinatii care nu contine viata, o combinatie care sa ne dea viata e in meta.
    Daca lumea contine viata, esti ateu vitalist.

  43. bazinga says:

    Poli, acuma serios, ti-e greu sa dai cu piciorul inapoi intr-un tepus? Am nevoie de capacitatea ta deconstructiva.
    Dynamis e constructie in masura in care e deconstructie.
    Asta e evanghelia care a fost data la neamuri, „iudeii” se inchid in logos, „neamurile” se deschid spre dynamis, cauta progresul.
    Dynamis e sfesnic, cele 7 duhuri ale lui, sunt caracteristici ale schimbarii, 6 merg dihotomic, potentialitate/actualitate, absolutizare/relativizare, constructie/deconstructie, insa a 7-a e echilibru, impacare, impotentialitate.
    Citeste un pic Apocalipsa in lumina asta, cele 7 peceti sunt istoria progresului pana la Dynamis, pana cand „se va sfarsi taina lui Dumnezeu”. Asta e theory of everything.
    A 6-a pecete e relativitatea (spatiul se strange sul) si deconstructia.
    Agamben pune ultima treapta, e a 7-a pecete, ingerul care urca dinspre rasarit (apune in lumina), sta cu un picior pe mare si cu unul pe uscat, e impotentialitatea.
    Avem treapta de pe care sa facem saltul. Logos va fi invins.

  44. mariusandy says:

    despre regresie
    Vb despre acea parte care este lipsita de orizontul cercetarii, este partea aceea care il omite pe „inauntru”, este elementul cautator ramas in afara structuralitatii. Nu atinge zona de profunzime ci zaboveste in alocutiuni facile. Va ramane fara lumina. Saltul nu se va produce niciodata. Nu cuvantul regresie e de vina ci acel cautator care nu stie sa intre in vraja si farmecul fiintei. Vraja asta se produce cand nebunia sau poate geniul il impinge sa-l vizualizeze cum se cuvine pe „inauntru”
    in rest asa e, regresia nu este decat un termen care poate sluji la fel de bine ca altii unui discurs metafizic. Mai poate fi gasit si „reductie”, sau in alt limbaj, cu un alt discurs- cautarea centrului dinspre margine. Dar sa nu schimbam gama… Mi -am adus aminte despre „întru” al lui Noica. E sublima ontologia lui „întru”… zice Noica ca limba romana e unica aici, unde esti Eminescule…?

  45. bazinga says:

    mariusandy,
    Nu e inauntru, ci e in oglinda. Hauntologia e ultima piesa din puzzle, Derrida e Ilie care trebuia sa vina, glasul care striga netezirea caii Dynamisului.

    Am incarcat aici o prezentare a conceptului largit. Dumnezeu e Menorah. Va rog mult sa cititi si sa criticati tot ce vi se pare slab: https://www.slideshare.net/RaduBompa/menorah-74177082

    Edi,
    Gaura de iepure duce in tara oglinzilor. Spune-mi ca ai inteles ce s-a intamplat in urma discutiei cu polihronu.

  46. bazinga says:

    Cred ca Kellogg trebuia sa vina dupa EGW. Conceptul lui de Templu Viu mi se pare a fi Dynamis.
    Si Aurel Ionica avea dreptate cu patratul. Mai e pe-aici?

  47. bazinga says:

    mariusandy,
    Daca vrei in termenii lui Noica e sinele si sinea.

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: