Este Trump un Erou?

Nu folosesc cuvântul erou în sensul popularizat de Hollywood, adică eroul ca băiat bun, suflet nobil, dezinteresat, sfânt, martir, mai știu eu ce. Folosesc termenul în sens Hegelian: eroul ca om de acțiune energic, ambițios, egolatru, amoral, machiavelic, lipsit de scrupule, căruia Istoria i-a dat scriptul pentru actul următor în dramă și l-a invitat să joace rolul principal. Idea este că cineva trebuie să fie amoral și absorbit de sine ca să accepte rolul pentru că Istoria face regie în stilul lui Tarantino și actorii sunt pe măsură.

Scrie omul alb mort în Filozofia Istoriei:

Cezar lupta pentru menținerea poziției sale, pentru onoare și siguranță personală… victoria sa a asigurat pentru el cucerirea întregului Imperiu: și astfel a devenit – păstrând totuși forma constituției – autocratul statului.

Adică exact lucrul de care se tem mulți cu privire la Trump.

Totuși, pentru Hegel, eroul este Cezar – nu Cato, Cassius și Brutus, suflete nobile, republicani idealiști, opoziția autocrației, care se sacrifică pentru libertate, ci Cezar, cel care luptă ”pentru menținerea poziției sale, pentru onoare și siguranță personală”. Cezar este eroul pentru că întruchipează zeitgeist-ul epocii și zeitgeist-ul este Imperiul. Fără Imperiu nu se va naște Europa.

Aici este – continuă Hegel – tensiunea între universal și particular – între viziunea filozofică și ambiția egocentrică. Alexandru, Cezar, și Napoleon au avut vieți nefericite și au murit de timpuriu pentru că istoria pe care au creat-o a fost limitată de interesele lor egoiste și s-a întors împotriva lor.

Voi repeta deci întrebarea: este Trump un erou? Adică, un actor care cunoaște scenariul și a acceptat să joace rolul principal? Răspunsul la această întrebare nu ține de cunoașterea binelui și răului ci de înțelegerea a ceea ce Hegel numea Zeitgeist – spiritul vremii. Căci nu sunt timpurile sub Trump ci bietul Trump sub timpuri.

”Sunt un Leninist” a declarat Steve Bannon – strategul echipei lui Trump – spre consternarea suporterilor și adversarilor deopotrivă. ”Lenin voia să distrugă statul, și eu am același scop. Vreau să dărâm totul și să distrug tot stabilimentul prezent”

WWRD – ”what would Regan do” este acronimul subânțeles al oricărui republican.  Acronimul lui Bannon/Trump este WWLD.

Săptămâna trecută democrații au triumfat și republicanii au fost dezamăgiți de farfuriada Congresului adunat pentru a abroga Obamacare. Comentatorii au trâmbițat (pentru a câta oară?) sfârșitul lui Trump. Dar oare a vrut Trump cu adevărat ca Congresul să reușească? WWLD? ”Un pas înainte, doi pași înapoi”. Trump însuși s-a declarat mulțumit și, după propria mărturisire, așteaptă ca Obamacare să ”explodeze” (și sistemul să implodeze). Votul nu a făcut altceva decât să arate încă o dată ineficiența sistemului.

Aceiași comentatori care se consolau după alegeri că GOP îl va strunii pe Trump se bucură acum că partidul s-a dovedit inapt să guverneze și Trump împreună cu el. Mi se pare mie sau aici este o contradicție?

Dar WWLD? Ar plânge cu menșevicii sau ar organiza revoluția cu bolșevicii? Revoluția – spune Lenin în ”Ce-i de făcut?” – nu se face cu majoritatea celor care votează ci cu o minoritate disciplinată care împărtășeșete aceiași viziune cu privire la momentul istoric.

Întrebarea care ar trebuii să-i îngrijoreze pe democrați (și republicani deopotrivă) nu este dacă Trump este popular în sondaje și dacă republicanii vor putea păstra ambele camere, ci dacă există o variantă de dreapta a bolșevismului. adică o minoritate care împărtășeșete un anumit ce-i de făcut. Răspunsul este că există, și nu doar în US.

 

 

 

 

Anunțuri

6 Responses to Este Trump un Erou?

  1. Sonata says:

    Atat Bannon cât si Trump (si alții din anturaj) au fost aleși sa fie eroi de către Rebecca Mercer, care e așchie din trunchiul Robert.

  2. polihronu says:

    Pina una-alta n-ar fi mai utila o revolutie in Rusia lui Putin?

  3. Sonata says:

    Edit: Rebekah Mercer.

  4. polihronu says:

    Si da, sint de acord ca media inca nu pricepe ‘momentul istoric’ si minoritatea care arde sa distruga statul. Dar cu argumentul asta pentru Trump – „cineva trebuie să fie amoral și absorbit de sine ca să accepte rolul, pentru că Istoria face regie în stilul lui Tarantino și actorii sunt pe măsură” – ti-ai spulberat principalul argument impotriva lui Hillary, acela ca-ti aduce prea mult aminte de Claire Underwood. Nu mai vorbim ca istoria inca n-a transat povestea noastra, ca spiritul epocii inca se reveleaza.

  5. ge2oana says:

    Mai baieti,

    Da´ de ce nu faceti voi si-o analiza la ce spunea Pertof aicea :
    http://www.londonro.org/serii-de-vineri/desertaciunea-religiozitatii/372-desertaciunea-religiozitatii-4-materialismul-de-ziua-a-saptea-sorin-petrof

    referitor (si) la capdecal asta de Doug, la protagonismul care i s-a dat, ca de cat kkt a mancat stie toata lumea, nu !?
    Adica ce mare diferenta intre asta si ailalta cu US !?

    Ca doar n-o sa spuneti ca e DOAR ideologie si kangi materialism , ce dracului, nu !?

    Zup si zdup !

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: