Venim din spațiu?
13 mai 2017 20 comentarii
omul va supravietui, mai mult, va invinge
13 mai 2017 de Edmond Constantinescu 20 comentarii
Filed under Video Tagged with Abiogeneza, Astrobiologie, Chandra Wickramasinghe, Panspermie
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
O intrebare: daca structurile gasite in meteoritii de pe Marte seamana perfect cu fosile bacteriene de pe Pamant, totusi ce-i face pe oamenii de stiinta sa aiba indoieli? Oare nu exista si posibilitatea ca acesti meteoriti sa se fi contaminat cu aceste fosile bacteriene chiar de pe Pamant? Adica dupa ce au lovit Pamantul ?
AV,
No way. Fosilele sunt înlăuntrul rocii. Nu au avut nici un contact cu mediul terestru. Suprafața meteoriților a fost topită mai întâi la impact, apoi la trecerea prin atmosferă. Îndoilala este sănătoasă până la proba contrarie. Structurile pot avea o origine inorganică neânțeleasă deocamdată.
daca evolutia este adevarata se pierde notiunea pacatului original spuneai tu edi intro prezentare anterioara .asta da peste cap invatatura din crestinism .ne prindem urechile
Notiunea pacatului originar nu e vreo mare pierdere pentru crestinismul secolului XXI. Mai degraba e un castig.
Lumea in care traim e o lume cazuta, dar cand afirm asta nu am in vedere neaparat vreun pacat original, ci pur si simplu afirm ca lumea nu este asa cum trebuie sa fie. Si de ce cred asta? Pentru ca, vorba lui Ivan Karamazov, o lume in care copiii sufera (si am vazut multi copii suferind) e o lume prost intocmita. Acum de ce e intocmita asa de prost, e o discutie separata. Daca a fost asa de la inceput sau daca starea aceasta a aparut in urma unei caderi (cel putin in cazul omului) sunt subiecte separate. Dar ca e o lume prost intocmita asta mi se pare, cel putin mie, de domeniul evidentei. De-asta nu cred ca putem deduce existenta lui Dumnezeu pornind de la creatie si nici nu cred ca Dumnezeu se descopera in creatie cu ajutorul ratiunii etc. Ma situez la antipodul parintilor bisericii sau al lui Toma de Aquino in aceasta privinta. Ba chiar si la antipodul psalmistului (cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea mainilor lui o vesteste taria) sau al lui Pavel (vesnica putere si dumnezeire se vede prin cugetare din fapturi, astfel ca necredinciosii sunt lipsiti de aparare, nu se pot dezvinovati). Mi se pare evident contrariul, anume ca nu putem intemeia credinta pornind de la aceasta lume asa cum e.
isus face referire la o lege data de moise si spune ,la inceput na fost asa, care inceput. o lume prost intocmita .alta mai buna nu stim , copiii sufera in mare masura din cauza adultilor
Nu doar din cauza adultilor. Am vazut atatia copii bolnavi de cancer prin spitale, cu dureri ingrozitoare, atat de mari ca efectiv ti se sfasia inima in bucati, incat nu puteai sa nu te intrebi : de ce trebuie sa sufere asa acest copil? Din cauza asta, personal, mi se pare gretoasa orice teodicee si am impresia puternica ca orice teodicee este nu doar insuficienta, ci si nesuferita.
FDL,
Pavel spune că păcatul și legea nu pot fi despărțite. Romani 7 ne arată dinamica păcatului originar: înainte de lege trăiam, când a venit legea eu am murit și păcatul a înviat.
Mitul căderii este o parabolă a acestui adevăr despre condiția umană – adică faptul că moartea și răul sunt realități de care ne lovim orice am face pentru că suntem ființe conștienete și cu aspirații morale.
Strict teologic vorbind, Augustin și Calvin sunt depășiți de nivelul de înțelegere a Genezei oferit de analiza modernă a textului într-uh context antropologic și cultural istoric mult mai bine înțelels decât înainte. Cunosc alergia la high-criticism în lumea evanghelico-penticostal-adventistă dar asta este pentru că vor să-și păstreze puterea absolută asupra turmei.
În ce privesște perfecțiunea originară, este ca și cum ai invoca teza pământului plat pe baza evangheliei. Ambele sunt la fel de stupide. Isus are o dicuție despre legaliatea divorțului și citează din LEGE – noțiunea perechii originare – ca să dovedească că divorțul contrazice LEGEA, nu realitatea istorică. Este ca și când ai spune că ”Tatăl nostru care ești în CERURI” desființează astrofizica. Care ceruri? Nu există nici un loc numit cer în univers în care locuiește un patriarh cu barba și plete albe.
Într-un cuvânt – moartea este inclusă în existența conștientă, răul este inclus în noțiunea de bine, păcatul este inclus în lege, imperfecțiunea morală a universului este inclusă în idealul unei lumi perfecte.
ce sa i faci suferinta i gratuita ,era mai bine sa fi iesit hrana sau locuinta gratuit pentru oameni dar asta este . edi apreciez mult efortul de a explica cuvintul ,realitatile istorice si contemporane ,dorinta de a scoate lumina de sub obroc,de a dispretui mediocritatea ,fara prezentarile tale mullti dintre asa zisi crestini am fi mai naivi si mai ingramaditi .dumnezeu sa ti dea viata lunga si sanatate ca avem nevoie de tine .
Edi Constantinescu, intrebarea ar fi totusi, de unde vine aspiratia spre perfectiune, fiinte cazute fiind? Sau cum spune Thibon: daca nu exista Dumnezeu, atunci care Dumnezeu se revolta in mine de neexistenta sa? Este o dialectica profunda aici.
Intr-un fel, ar fi o varianta a argumentului ontologic asa cum apare si la Descartes. De unde am ideea de perfectiune, cazut fiind? Nu stiu daca argumentul ontologic este valabil sau nu, dar mi se pare oricum cel mai profund si mai puternic dintre toate argumentele.
Si totusi, raspunsul nu e multumitor, fiindca in suferinta unui copil nu exista niciun sens, nicio lumina si nicio altitudine. Unui copil nu-i poti explica sensul suferintei si daca ai incerca sa i-l explici oricum nu ar intelege. Este ca spasmul si asfixia animalului haituit. „Dumnezeul meu, pentru ce m-ai parasit?”
exista o explicatie la suferinta ca sa fiu ironic ,cum ar sti oamenii cand ajung in iad ca durerea doare
„care Dumnezeu se revolta in mine de neexistenta sa?”
Care, indeed? Care dintre zeii lumii bintuie prin mine, plingindu-si nonexistenta? Macar aia sa stim si noi despre zei – care-i ala care nu exista.
De curand am gasit o explicatie pentru suferinta din lume. Suferinta este necesara pentru progresul individului, progresul tribului, progresul speciei. Este o lupta continua pentru supravietuire, resurse si dominatie la orice nivel de la bacterii si virusi si pana la cele mai evoluate animale. Aceasta explicatie o pot accepta la nivel intelectual desi ridica niste intrebari la nivel empatic. Ciudat este ca aceasta explicatie am gasit-o citindu-l pe Richard Dawkins, si nu alte carti recomandate de biserica.
ia auzi ca si suferinta sau raul au venit tot din spatiu. A mi place expresia univers imoral , adica na fost moral dela inceput. Ca raul si suferinta vin din spatiu si ar avea ca si cauza satana si omul. Astea am fost invatati de mici . Pe cand intr un univers imoral unde nu a fost cadere cum ai gasim locul raului aruncat pe pamant <mai era nevoie de un rau mai mare ,avea si are destul omul in ADN < Daca universul a evoluat si luam caderea omului ca un mit cum asezam multe texte care fac referire la aruncarea raului pe pamant la inselarea omului, pana la urma la cauza suferintei fizice si spirituale. Am vazut pe satan cazand ca un fulger din cer .Luca 10 cu 18 .Ezechiel 28 cu 12 la 19.Isaia 14 cu 12 la 14. Apoc 12 cu 7,8,9. 2Cor 11 cu 14,15. cum impacam capra ,varza si lupul.
Explicatia lui Dawkins referitoare la originea suferintei nu doar ca nu imi place, dar chiar ma scoate din sarite. Fiindca sugereaza ca copiii si alti nevinovati care sufera sunt un fel de pagube colaterale in lupta pentru progres.
Sigur, pentru ca este preferabil sa fie victimele unui zeu iubitor, da’ indolent.
Argumentul lui Dawkins tine apa atata vreme cat evolutia este un proces indiferent si aleator. Cum incape un Dumnezeu bun si atotputernic in problema suferintei este inca o enigma, si raspunsurile teologilor suna ca niste glume proaste.