Conștiința

Acest articol își propune să discute dacă între știință și conștiință există o relație mai reală decât exprimă simpla rimă. Ne aflăm pe tărâmul ipotezelor și teoriilor, fiindcă nici știința nu este epuizată, nici conștiința nu este bine definită.
Ce este conștiința? Cum apare și care este suportul ei? Care sunt componentele sale fundamentale? Care este sursa moralei, în ce constau dilemele, și cum se nasc remușcările?
Conștiința noastră, sinteza a tot ceea ce suntem, gândim, simțim, acționăm, reacționăm, pare să conțină două componente majore: una minoră, sprințară, inteligentă, vizibilă – un fel de jokeu și alta, masivă, voluminoasă, greoaie ca un cașalot sau pachiderm, cuprinzând întreaga psihologie abisală și neurofiziologia din spatele trăirilor noastre, fie ele conștiente sau inconștiente.
Chiar dacă există realități fără suport material, energetic sau informațional – ideile – nu pot să apară și subziste decât pe un astfel de suport. Faptul că la un moment dat, realitatea deosebit de complex organizată devine conștientă de sine însăși, nu are nimic de a face cu existențe fără suport material, biologic.
De asemenea, realitatea obișnuită, la scară umană, se supune legilor mecanicii numite de noi clasică, pe când la nivel cuantic, respectiv astral, există legi fizice subiacente, supraiacente, sensibil diferite. Faptul că vorbim de cauzalitate și determinism sau de liber arbitru, doar la nivelul obișnuit, cotidian, pune în discuție înțelegerea sectorială a realității și a raporturilor dintre aceste niveluri.
Deși atribuim fulgului de nea frumusețea cristalelor de gheață, ele sunt rezultatul poziționării fiecărei molecule de apă. La fel ceasul atomic, nu-și datorează precizia ceasornicarului, ci izotopului radioactiv de la care împrumută ritmul.
Orice spiritualitate manifestă încetează odată cu dispariția suportului său. Cel puțin, în partea de lume care ne este accesibilă. Așa cum apar sistemele planetare, stelele și galaxiile, chiar sub ochii astronomilor – inclusiv astăzi – așa apare și se modifică, evoluează, conștiința. Este rezultatul organizării tot complexe a realității, oamenilor, societății, lumii.
Încercând să enumerăm și să epuizăm componentele conștiinței, fără să reușim, ar trebui să spunem că ea conține:
– un sistem deschis alcătuit din subunități morfostructurale, ierarhizat după criterii de complexitate morfofuncțională, care se autoreglează, autoregenerează, reproduce și adaptează biologic prin mijloace biofizice, biochimice, care schimbă materie, energie și informație cu mediul
– senzori pt percepția realității
– simboluri, idei, limbaj, pt abstractizarea, reflectarea și semnalizarea realității
– memorie pt înregistrare longitudinală a procesualității succesiv temporale
– capacitate de înțelegere și învățare a relațiilor complexe cu sine, semenii, mediu, pt adaptare
– identitate și capacitate de reflectare a sinelui, imitare și comparare cu semenii, receptată concomitent și relativ similar autolog și heterolog
– un sistem axiologic de valori pe care le selectează specific, stabilindu-și bunul simț și caracterul
– un sistem afectiv de atașare sau respingere a fragmentelor de, sau simbolurilor realității, animate sau inanimate
– un sistem estetic de stabilire a criteriilor frumosului și de bun gust
– un sistem cultural prin care face achiziții, contribuie creativ la moștenirea spirituală
– comunicarea permanentă cu sine, cu semenii și cu mediul, pt actualizare
– achiziția permanentă, perfecționarea și îmbogățirea performanțelor, împreună cu reflectarea și conștientizarea lor, prin cogniție și metacogniție
– conștiința de sine, capacitatea de a te autogândi, de a-ți autoevalua concepțiile, simțămintele, deciziile, propria personalitate, erorile, eșecurile și realizările, propria identitate și ceea ce te definește, istoria personală neîntreruptă, proiecția realistă a propriului viitor.
În acest context, înțelegem de ce sintagma: „conștiința este vocea lui Dumnezeu în om”, devine desuetă și superfluă. Desigur, acesta este cu totul alt discurs! Dintre cele închise, suficiente, absolute. Totuși, trebuie să recunoaștem că omul reflectă în conștiința sa cele mai alese părți ale realității, cele mai distinse valori, cele mai înalte idealuri, cele mai sublime frumuseți, astfel încât le asociază Ființei Supreme, ca personificare a Absolutului și Perfecțiunii. Și este normal să fie așa!
Conștiința noastră fiind sinteza a tot ceea ce suntem și facem noi, n-ar fi posibil ca Dumnezeu să reprezinte Sinteza Supremă a Universului?! Sună cam panteist. Păstrând proporțiile, să ne reamintim totuși, că Spinoza a fost excomunicat din sinagogă și n-a fost reabilitat, ca Galilei!
S-a schimbat ceva în ultimii 400 ani? Da! Între toate celelalte, un amănunt esențial. În timp ce apartenența era vitală atunci, astăzi a devenit nesemnificativă și irelevantă. Asta ține, evident de subiecte, care au devenit tot mai pregnante și s-au impus conștiinței oamenilor, de evoluția lumii și a societății, dar și de subiecți. Care se raportează la propria conștiință! Este instanța supremă a ființei umane.
Etica, morala și metaetica sunt generate în raporturile dintre oameni. Ele nu sunt o caracteristică a realității fizice, care nu afirmă nimic în acest domeniu. Atunci când se confruntă două imperative morale concurente, avem de a face cu dilemele morale. Dilemele sunt mai frecvente atunci când sunt motivate de autoritate, mai ales una absolută, cum se întâmplă de obicei. Remușcările sunt generate de discrepanța dintre ce ar trebui sau ți-ai dori să faci și ceea ce faci efectiv.
Unii afirmă că partea grea a conștiinței constă în faptul că propria experiență este netransmisibilă, că ea poate fi unică – ca și noi înșine. – De ce oare ne împotmolim de noi, ca centru al universului, când suntem confruntați cu obstacole? Și totuși, putem comunica, facem poezie, înțelegem sensul metaforelor. Asta înseamnă că avem aceleași experiențe, cel puțin în cadrul aceleiași specii. Este clar că, atât bufnița, liliacul sau câinele, văd cu totul altfel lumea! Și, deși au doar rudimente de conștiință, pot fi atât de drăgălașe!
Dacă am lua-o pas cu pas și am observa că lumea fizică – aceea cu legile și formulele matematice, ni se adresează prin organele de simț, este receptată ca sumă de stimuli specifici, tradusă în forme specifice structurilor transmițătoare din receptori și sistemul nervos, este integrată ca informație, conceptualizată și abstractizată ca idei, simbolizată în cuvinte, transmisibilă prin al doilea sistem de semnalizare – limbajul, ceea ce o face universală. Și traductibilă, comunicabilă.
Problema care se impune este că atunci când ne referim la limbaj, acesta nu este decât un sistem de semnale și semnalizare, un discurs ai cărui termeni sunt specifici și netransmisibili decât prin analogie, dintr-un domeniu în altul. Discursul neurofiziologic poate avea corespondențe cu cel psihologic, fiindcă sunt înrudite, se suprapun, dar se referă totuși, la realități diferite. Una este să spun că fibrele C transmit durerea, alta e să simt această durere și cu totul altceva este să predic despre semnificația spirituală a durerii.
În acest punct noi comitem două erori grosolane. Fie suprapunem și confundăm planurile, amestecăm termeni și discursuri, rezultând neclaritate și confuzie.
Fie – mai grav – construim un discurs închis, aparent coerent sieși, dar care ignoră părți imense din realitate. Îl lustruim, îl fățuim de-a lungul veacurilor, ne identificăm cu el, îi punem întrebări și îi furnizăm răspunsurile intuitive cele mai potrivite sieși – implicit nouă – ignorăm contraargumentele, realitățile contraintuitive, disonanța cognitivă, îl transformăm în concepție și filosofie de viață, îl sacralizăm, reificăm, argumentăm, decontextualizăm (proof text), documentăm prin exegeză și eisegeză, hermeneutică forțată, punem pasiune, apoi patimă, fanatism, prozelitism – și iată – formula completă. Dar cea mai gravă eroare o comitem în momentul în care confundăm acest sistem de simboluri, acest limbaj, acest discurs despre realitate, cu realitatea însăși!
Într-adevăr, unii confundă ideea de măr cu acțiunea de a mușca dintr-un măr, și toate trăirile legate de acest act. Iar aceste trăiri încetează odată pentru totdeauna, odată cu viața proprie. Viața, în genere, oricât de fragilă, complexă și vulnerabilă, continuă să se adapteze, reproducă, transmită mai departe. Este clar că ne referim la aspecte, uneori similare, alteori distincte și, de fiecare dată, o facem în cunoștință de cauză.
De ce este viața proprie limitată? De ce murim? Fiindcă o primă pereche a mușcat din fructul oprit? Sau fiindcă, devenind conștienți de noi înșine, am realizat că suntem muritori? Sau din cauză că, având un anumit grad de inițiativă și libertate, ne putem autolimita drastic, putem încălca regulile și legile existenței, putem pune în pericol planeta și – până la urmă nu facem decât să ne autolimităm, autoreglăm, împreună cu lumea contrariilor din care facem parte?
Când oameni responsabili, conștiincioși, recunosc frumusețea, fragilitatea și scurtimea vieții, o trăiesc deplin, îi acceptă provocările, umplu cu împliniri, cu sens și semnificație fiecare clipă și își pot accepta senini limitele, finitudinea, fiindcă merită!
Este o problemă de conștiență și conștiință!

57 Responses to Conștiința

  1. Sorin Săndulache says:

    Apreciez enorm sinceritatea ta, Nicule! Ești un luptător și când vei trage linie, va fi o reușită! A fost cândva o modă, o nebunie a fildeșului! Lumea se schimbă sub ochii noștri anistorici! Continui să-mi chestionez premisele și mă simt excelent în acest grup ilegal de elită în care Edi a trecut de mult de 60 de mii de vizionări! Merită! Cu colți sau fără colți de fildeș, nimeni n-ar trebui să spumege! Din nefericire, știu mulți nefericiți care o fac! Le lipsește simțul estetic, simțul umorului și cel mai grav – simțul realității!

  2. Nicu,

    So, are dreptate Candid, adica Voltaire: il faut cultiver notre jardin 🙂 Congrats. Uneori ma gandesc si eu cu nostalgie la mustele mele, salcam I si II, floarea soarelui, isma, Delta Dunarii, Baraganul, etc. Dar, apoi, Romania mea nu mai exista oricum. Succes in continuare. Cand vin in Australia o sa ma auto-invit sub vie si smochin.

    Cred ca nu l-ai inteles pe Sorin. Don’t give up on an old friend pentru ca, vorba cantecului, o ferma mai gasesti dar un prieten greu.

  3. nicumohanu says:

    Edi, nu stiu daca ai fost serios cind ai spus ca vrei sa vii in Australia. Daca raspunsul este da te rog sa-mi spui din timp ca sa-ti organizez un sejur frumos inclusiv cazare. Locuiec la Gold Coast care este zona cea mai turistica din Australia. Sorin m-a vizitat si a fost o ocazie memorabila. Din pacate la ora acea lucram in deserul Australian si nu am putut petrece destul timp impreuna. Sa fiu sincer nici pe Sorin nu l-asi da afara daca vrea sa mai vina vreodata.

    Blessings

  4. nicumohanu says:

    Edi, am uitat sa-ti dau emailul meu: n_mohanu@hotmail.com.

  5. Superrr, jocul ăsta poți să-l joci cu biblia pe genunchi , de mult timp așteptam așa ceva.

  6. nicumohanu says:

    Hey, sunt inca oameni la peluza care nu-si permit rindul intii si care nu inteleg inca diferenta intre gambling and professional traiding/involutia ratiunii.

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: