Conștiința

Acest articol își propune să discute dacă între știință și conștiință există o relație mai reală decât exprimă simpla rimă. Ne aflăm pe tărâmul ipotezelor și teoriilor, fiindcă nici știința nu este epuizată, nici conștiința nu este bine definită.
Ce este conștiința? Cum apare și care este suportul ei? Care sunt componentele sale fundamentale? Care este sursa moralei, în ce constau dilemele, și cum se nasc remușcările?
Conștiința noastră, sinteza a tot ceea ce suntem, gândim, simțim, acționăm, reacționăm, pare să conțină două componente majore: una minoră, sprințară, inteligentă, vizibilă – un fel de jokeu și alta, masivă, voluminoasă, greoaie ca un cașalot sau pachiderm, cuprinzând întreaga psihologie abisală și neurofiziologia din spatele trăirilor noastre, fie ele conștiente sau inconștiente.
Chiar dacă există realități fără suport material, energetic sau informațional – ideile – nu pot să apară și subziste decât pe un astfel de suport. Faptul că la un moment dat, realitatea deosebit de complex organizată devine conștientă de sine însăși, nu are nimic de a face cu existențe fără suport material, biologic.
De asemenea, realitatea obișnuită, la scară umană, se supune legilor mecanicii numite de noi clasică, pe când la nivel cuantic, respectiv astral, există legi fizice subiacente, supraiacente, sensibil diferite. Faptul că vorbim de cauzalitate și determinism sau de liber arbitru, doar la nivelul obișnuit, cotidian, pune în discuție înțelegerea sectorială a realității și a raporturilor dintre aceste niveluri.
Deși atribuim fulgului de nea frumusețea cristalelor de gheață, ele sunt rezultatul poziționării fiecărei molecule de apă. La fel ceasul atomic, nu-și datorează precizia ceasornicarului, ci izotopului radioactiv de la care împrumută ritmul.
Orice spiritualitate manifestă încetează odată cu dispariția suportului său. Cel puțin, în partea de lume care ne este accesibilă. Așa cum apar sistemele planetare, stelele și galaxiile, chiar sub ochii astronomilor – inclusiv astăzi – așa apare și se modifică, evoluează, conștiința. Este rezultatul organizării tot complexe a realității, oamenilor, societății, lumii.
Încercând să enumerăm și să epuizăm componentele conștiinței, fără să reușim, ar trebui să spunem că ea conține:
– un sistem deschis alcătuit din subunități morfostructurale, ierarhizat după criterii de complexitate morfofuncțională, care se autoreglează, autoregenerează, reproduce și adaptează biologic prin mijloace biofizice, biochimice, care schimbă materie, energie și informație cu mediul
– senzori pt percepția realității
– simboluri, idei, limbaj, pt abstractizarea, reflectarea și semnalizarea realității
– memorie pt înregistrare longitudinală a procesualității succesiv temporale
– capacitate de înțelegere și învățare a relațiilor complexe cu sine, semenii, mediu, pt adaptare
– identitate și capacitate de reflectare a sinelui, imitare și comparare cu semenii, receptată concomitent și relativ similar autolog și heterolog
– un sistem axiologic de valori pe care le selectează specific, stabilindu-și bunul simț și caracterul
– un sistem afectiv de atașare sau respingere a fragmentelor de, sau simbolurilor realității, animate sau inanimate
– un sistem estetic de stabilire a criteriilor frumosului și de bun gust
– un sistem cultural prin care face achiziții, contribuie creativ la moștenirea spirituală
– comunicarea permanentă cu sine, cu semenii și cu mediul, pt actualizare
– achiziția permanentă, perfecționarea și îmbogățirea performanțelor, împreună cu reflectarea și conștientizarea lor, prin cogniție și metacogniție
– conștiința de sine, capacitatea de a te autogândi, de a-ți autoevalua concepțiile, simțămintele, deciziile, propria personalitate, erorile, eșecurile și realizările, propria identitate și ceea ce te definește, istoria personală neîntreruptă, proiecția realistă a propriului viitor.
În acest context, înțelegem de ce sintagma: „conștiința este vocea lui Dumnezeu în om”, devine desuetă și superfluă. Desigur, acesta este cu totul alt discurs! Dintre cele închise, suficiente, absolute. Totuși, trebuie să recunoaștem că omul reflectă în conștiința sa cele mai alese părți ale realității, cele mai distinse valori, cele mai înalte idealuri, cele mai sublime frumuseți, astfel încât le asociază Ființei Supreme, ca personificare a Absolutului și Perfecțiunii. Și este normal să fie așa!
Conștiința noastră fiind sinteza a tot ceea ce suntem și facem noi, n-ar fi posibil ca Dumnezeu să reprezinte Sinteza Supremă a Universului?! Sună cam panteist. Păstrând proporțiile, să ne reamintim totuși, că Spinoza a fost excomunicat din sinagogă și n-a fost reabilitat, ca Galilei!
S-a schimbat ceva în ultimii 400 ani? Da! Între toate celelalte, un amănunt esențial. În timp ce apartenența era vitală atunci, astăzi a devenit nesemnificativă și irelevantă. Asta ține, evident de subiecte, care au devenit tot mai pregnante și s-au impus conștiinței oamenilor, de evoluția lumii și a societății, dar și de subiecți. Care se raportează la propria conștiință! Este instanța supremă a ființei umane.
Etica, morala și metaetica sunt generate în raporturile dintre oameni. Ele nu sunt o caracteristică a realității fizice, care nu afirmă nimic în acest domeniu. Atunci când se confruntă două imperative morale concurente, avem de a face cu dilemele morale. Dilemele sunt mai frecvente atunci când sunt motivate de autoritate, mai ales una absolută, cum se întâmplă de obicei. Remușcările sunt generate de discrepanța dintre ce ar trebui sau ți-ai dori să faci și ceea ce faci efectiv.
Unii afirmă că partea grea a conștiinței constă în faptul că propria experiență este netransmisibilă, că ea poate fi unică – ca și noi înșine. – De ce oare ne împotmolim de noi, ca centru al universului, când suntem confruntați cu obstacole? Și totuși, putem comunica, facem poezie, înțelegem sensul metaforelor. Asta înseamnă că avem aceleași experiențe, cel puțin în cadrul aceleiași specii. Este clar că, atât bufnița, liliacul sau câinele, văd cu totul altfel lumea! Și, deși au doar rudimente de conștiință, pot fi atât de drăgălașe!
Dacă am lua-o pas cu pas și am observa că lumea fizică – aceea cu legile și formulele matematice, ni se adresează prin organele de simț, este receptată ca sumă de stimuli specifici, tradusă în forme specifice structurilor transmițătoare din receptori și sistemul nervos, este integrată ca informație, conceptualizată și abstractizată ca idei, simbolizată în cuvinte, transmisibilă prin al doilea sistem de semnalizare – limbajul, ceea ce o face universală. Și traductibilă, comunicabilă.
Problema care se impune este că atunci când ne referim la limbaj, acesta nu este decât un sistem de semnale și semnalizare, un discurs ai cărui termeni sunt specifici și netransmisibili decât prin analogie, dintr-un domeniu în altul. Discursul neurofiziologic poate avea corespondențe cu cel psihologic, fiindcă sunt înrudite, se suprapun, dar se referă totuși, la realități diferite. Una este să spun că fibrele C transmit durerea, alta e să simt această durere și cu totul altceva este să predic despre semnificația spirituală a durerii.
În acest punct noi comitem două erori grosolane. Fie suprapunem și confundăm planurile, amestecăm termeni și discursuri, rezultând neclaritate și confuzie.
Fie – mai grav – construim un discurs închis, aparent coerent sieși, dar care ignoră părți imense din realitate. Îl lustruim, îl fățuim de-a lungul veacurilor, ne identificăm cu el, îi punem întrebări și îi furnizăm răspunsurile intuitive cele mai potrivite sieși – implicit nouă – ignorăm contraargumentele, realitățile contraintuitive, disonanța cognitivă, îl transformăm în concepție și filosofie de viață, îl sacralizăm, reificăm, argumentăm, decontextualizăm (proof text), documentăm prin exegeză și eisegeză, hermeneutică forțată, punem pasiune, apoi patimă, fanatism, prozelitism – și iată – formula completă. Dar cea mai gravă eroare o comitem în momentul în care confundăm acest sistem de simboluri, acest limbaj, acest discurs despre realitate, cu realitatea însăși!
Într-adevăr, unii confundă ideea de măr cu acțiunea de a mușca dintr-un măr, și toate trăirile legate de acest act. Iar aceste trăiri încetează odată pentru totdeauna, odată cu viața proprie. Viața, în genere, oricât de fragilă, complexă și vulnerabilă, continuă să se adapteze, reproducă, transmită mai departe. Este clar că ne referim la aspecte, uneori similare, alteori distincte și, de fiecare dată, o facem în cunoștință de cauză.
De ce este viața proprie limitată? De ce murim? Fiindcă o primă pereche a mușcat din fructul oprit? Sau fiindcă, devenind conștienți de noi înșine, am realizat că suntem muritori? Sau din cauză că, având un anumit grad de inițiativă și libertate, ne putem autolimita drastic, putem încălca regulile și legile existenței, putem pune în pericol planeta și – până la urmă nu facem decât să ne autolimităm, autoreglăm, împreună cu lumea contrariilor din care facem parte?
Când oameni responsabili, conștiincioși, recunosc frumusețea, fragilitatea și scurtimea vieții, o trăiesc deplin, îi acceptă provocările, umplu cu împliniri, cu sens și semnificație fiecare clipă și își pot accepta senini limitele, finitudinea, fiindcă merită!
Este o problemă de conștiență și conștiință!

88 Responses to Conștiința

  1. nicumohanu says:

    Un efort laudabil! desi ignora un aspect esential. Consttiinta este definita ca ceva invatat si in
    egala masura genetic. Cei foarte atei si seculari spun „probabil genetic”. Inainte ca sa nu fiti de
    acord do your homewok including wikipidia. Toata lumea este de acord ca animalele nu au constiinta. Cei ce argumenteaza de pe pozitia evolutionista, cum explica faptul ca nu exista forme primordiale de constiinta care evoulueaza „in sus” pe scara evolutionista. Si aici venim la „desuetul „”glasul Lui Dumnezeu in om”. Daca nu este aceasta de unde vine. Saltul acesta este mai abitir decit „Cambrianul”. Eu zic ca nu exista consiinta fara constienta. Si aceasta de unde mai vine si, intrebare stupida sau foarte inteligenta: „de ce?” Se poate raspunde in diferite feluri…eu sunt reductionist: „so that you are acountable!”

    Blessings

  2. Sorin Săndulache says:

    Da, Nicule! A fost o vreme când și eu eram f mândru că descoperisem câteva praguri ontologice peste care nu se poate trece fără proptele divine! Nonexistentă/existent, Nonviu/viu, Nonconștient/conștient, Nonmuritor/muritor – ultimul, f discutabil. Posibil. Improbabil.
    Nu exclud existența lui Dumnezeu, doar că Îl rog fierbinte să nu se mai folosească de terțe surse și canale, să pună mai mult preț pe comunicarea directă, să fie mai prezent, adică mai puțin absent, să nu se mai folosescă de bieții oameni, de eufemisme, de sofisme…
    Ai uitat de statistica elementară. Noi, medicii și matematica… Nu toți! Doar eu. Pictăm peșteri de vreo 25-38 mii ani, facem agricultură de vreo 10 mii ani, scriem de cca 5000 ani. Și trăim cca 80 ani. Avem computere de 50 ani și celulare, internet de 15-20 ani. Ce înseamnă asta pentru 14,5 mld ani? Și de câte ori intră 14,5 mld într-o veșnicie! Suntem mici. Și totuși unici! Îți mulțumesc pt comentariu! Te prețuiesc!

  3. All those brave birds which fly out into the distance, into the farthest distance it is … still strive whither we have striven, and where everything is sea, sea, sea! FN, Daybreak

    Ar fi de dorit sa continui tema si sa continuam dezbaterea, constienti ca nu vom ajunge niciodata la capat. O facem de dragul aventurii. Sea, sea, sea…

    Exista, aproape de unde locuiesc, o padurice pe care pasarile au ales-o ca „safe haven” si apoi oameni au declarat-o ca atare. Asta primavara m-am plimbat de mai multe ori cu un pumn de seminte si dupa ezitari si explorari timide o specie a inceput sa-mi manance din palma. Mi-am facut lectia pe internet si am inteles ca este o specie f. inteligenta. ci-ca-di-ti. si recunoaste oamenii dupa fata.

    Saptamana asta le-am facut o vizita. Plouase, si padurea parea pustie. Apoi o pasare a venit sa ma salute. S-a invartit in jurul meu, m-a privit de pe crengi, mi-a „vorbit” apoi a disparut. Dupa cateva minute s-a intors impreuna cu un stol de pasari de toate speciile plus cateva veverite. Toate asteptau sa le dau mancare iar specimenele ci-ca di -ti s-au suit in palma cerand seminte.

    Ma uitam in ochii lor si ma intrebam ce se petrece in creierasul lor, dealtfel destul de dens. Problema este ca atunci cand vorbim despre constienta/constiinta, depindem de experienta subiectiva. Chiar cand vom cunoaste baza moleculara, a long way to go, fenomenologia si explicatia stiintifica vor ramane separate. Nu stim cum se auto-percep alte specii. Insa pana si insecte cu creierul de 150 k neuroni manifesta o intentionalitate care nu poate fi emulata de nici o masina.

    Elefantii, primatele, cetaceele, se pare chiar si cefalopodele, dau semne de sentienta superioara. IMO, constienta a evoluat impreuna cu creierul si cu limbajul. Constiinta implica interiorizarea a limbajului si a rolului. Asta se vede clar la copii care trec de la persoana III la persoana I. Constienta este o problema mult mai dificila dar mi se pare ca psihologia animala nu mai recunoaste prapastia carteziana intre omul care gandeste si animalul „masina”.

    Daca o dam pe teologie, Teilhard de Chardin, care a fost la fel de bun ca teolog pe cat a fost ca biolog evolutionar si paleontolog, vede intruparea Logosului in evolutia psihicului animal pana la om. Asta exclude, mai precis alegorizeaza caderea, de unde scandalul cu Papa si Societatea lui Isus. Norocul lui ca nu era SDA.

  4. Ironic, Teilhard de Chardin gaseste un aliat in EGW: „Isus a fost supus marii legi a ereditatii”. Marea lege, selectia naturala, > 97 % rodent, > 98 % primat. Way back pana in Cambrian.

  5. Sorin Săndulache says:

    Frumos! Te invidiez și te admir, în egală măsură, pt ‘safe haven’ și pt TCh, pt stoluri și veverițe, dar mai ales pt compania selectă a tuturor autorilor.
    Am încercat să-mi imaginez perspectiva unei păsări – bird’s view, miracolul zborului, etc. Prefer un Eden dens, unuia veșnic! Mulțumesc!

  6. nicumohanu says:

    Edi, si eu m-am gindit la ce zici tu cu animalele, desi in cele din urma consider aceste forme
    de „constiinta” un rezultat al intersectiei de instincte/preservare a speciei/conservare/multiplicare etc. Chiar daca le atribuim unor forme de constiinta/constienta, saltul facut pe linia de evolutie in materie de timp (in cazul in care aperi aceasta teorie) de la primate la om este ametitor si improbabil. Acele pasari in cele din urma nu vin sa-ti multumeasca sau sa se socializeze. Ele intreaba: mai ai seminte? Ascultam la J Peterson in legatura cu pasarile care le avea in gradina.
    Fluieraturile acelea frumoase cu care noi ne delectam nu sunt incercari artistice ci pur si simplu:
    „acesta este teritoriul meu” sau „ready for mating”.

  7. Sorin Săndulache says:

    Se pare că marea diferență, marele salt, constă în diferența dintre conștiența de sine transversală – prezentă la animale și cea longitudinală – percepția de sine în timp, proiecția propriului viitor. Desigur, efortul de abstractizare este imens și, calitativ diferit, dar nu imposibil!

  8. Sorin Săndulache says:

    Bine, lanțul de stereotipii instinctuale devine la un moment dat semnificativ, este memorat, capătă sens, de la o funcție psihică pur utilitară, semi instinctuală și inconștientă, analitică, se ajunge la intuirea, engramarea, memorarea și, în sfârșit, conștientizarea sa. O funcție psihică de sinteză. Pt conștiință nu mai e necesar decât pasul afectiv al preferinței, convingerilor. Oare e chiar atât de imposibil!?!

  9. nicumohanu says:

    singurul mod stiintific de a studia moralitatea este prin analiza comportamentului/Sam Harris.
    Atunci intreb eu de ce cinii, elefantii, delfinii au „comportamente morale” mult superioroare maimutelor care sunt pe un nivel superior pe scara evolutiei. Priviti la gorila de pe utube care
    loveste la nesfirsit oglinda fara sa realizeze ca acolo este ea, pe cind ciinele da semne ca stie ca acolo este el. De ce octupusul atit de „rudimentar” este mai „inteligent” decit majoritatea vertebratelor? Unde este aici evolutia?

  10. Nicu,

    Este mai usor sa vezi „imoralitatea” si „prostia” primatelor pentru ca sunt mai aproape de noi. Este narcisismul micii diferente. Din acelasi motiv inclinam sa vedem cainii mai buni decat oamenii.

    OTOH, delfinul a cucerit oaceanul planetar iar lupul a devenit top-predator in toate stepele si padurile, in timp ce gorila si cimpanzeul dispar daca le iei jungla sau se schimba clima. Din cauza asta delfinul si lupul au dezvoltat antene si radare pe care nu le au primatele, dar si sisteme de cooperare mult mai eficiente, adica mai „morale.” Gorila poate invata limbajul semnelor si poate face unelete rudimentare, este mai inteligenta decat cele doua, dar este adaptata la o nisa ingusta, care nu cere un proces de explorare si interactia cu medii noi. Chiar si omul este un handicapat pe langa caine in unele situatii.

    Octopusul are un ADN primitiv dar isi editeaza creierul prin ARN. Este un caz special, desi nu in afara legilor evolutiei, pentru ca evolutia prin epigenom apare in masura mai mica si la celelalte specii.

    O intrebare: exista o continuitate intre becul lui Pavlov si al doilea sistem de semnalizare? Din cate inteleg, in ambele cazuri se schimba semnale intre neuroni dupa aceleasi legi, diferenta fiind in complexitate. Se pare ca vorbirea poate fi la fel de bine pe pilot automat ca salivatia (Sorine arunca cu creta daca gresec). Vreau sa spun ca pacatul originar al lui H sapiens este narcisismul.

  11. saltul facut pe linia de evolutie in materie de timp (in cazul in care aperi aceasta teorie) de la primate la om este ametitor si improbabil

    Saltul, da, scara, nu. De la hominimi la hominizi e doar un pas, la fel de la ergaster/erectus la sapiens si apoi la sapiens sapiens. Sa nu uitm ca au mai fost si alti Homo. Asta mareste probabilitatea. Sub aspect molecular, 6-8 milioane de ani pentru 2% diferenta fata de cimpanzeu (1 % de fiecare parte) nu este improbabil.

    JBP se bazeaza pe psihologia evolutionara si crede ca avem stramosi comun cu racii, desi a gresit cu cateva sute de milioane. Oricum, explicatia lui cu serotonina si relatiile de dominatie, este, desi reductionista, bine ancorata in TE.

  12. nicumohanu says:

    Probabil cel mai „inteligent” animal care a trait vreo data a fost un cal (mult mai jos pe scara evolutiei)…istorioara de pe Utube merita urmarita https://www.youtube.com/watch?v=4pACXxtbvVA. Asa ca Jim Kay o bate pe gorila ta de departe. De unde am plecat si unde am ajuns? Oricum, ceea ce vreau sa spun este ca ierarhia evolutiei nu se surapune de loc peste cea
    a progresului „constiintei” fie ca introducem sau nu factori de adaptare sau procese neurofiziologice. Eu sunt un „animal janky” si imi petrec mult timp urmarind pe utube tot ce se
    poate despre amimale. Daca vrei este un verdict de „comon sense”: cele doua ierarhii nu se suprapun. Daca vorbim de „simburi de constiinta” nu luam in calcul capacitatea numerologica ci mai degraba pe cea emotionala. Si aici primatele nu mai ocupa locul intii. Daca am calatori pe
    o alta planeta si am analiza si ierarhiza fiintele existente acolo: bingo! you’ve got the tree of life!
    Totusi, cei ce spun ca teoria evolutiei este o timpenie dau dovada de bigotism. Am insa dorinta ca sa fie inca considerata o teorie iar cei ca mine care nu o accepta sa nu fie aratati cu degetul. Motivele mele nu sunt stiintifice ci de alta natura. Se pot explica dar nu „transfera”. Este ca si cum dupa ce Pavel s-a intors pe pamint din „al treilea cer” cineva vine si-i spune: minti! sau il intreaba daca a fost lovit vreodata cu o piatra in cap. Nu vreau sa jignesc pe nimeni dar trebuie sa fiu onest cu ceea ce cred: cei ce ii intorc spatele Dumnezeului Bibliei probabil ca nu l-au cunoscut niciodata.

    Blessings

  13. polihronu says:

    „trebuie sa fiu onest cu ceea ce cred: cei ce ii intorc spatele Dumnezeului Bibliei probabil ca nu l-au cunoscut niciodata”

    Si eu trebuie sa fiu onest: cei ce inca tin la Dumnezeul Bibliei probabil ca nu l-au cunoscut niciodata.

  14. taranlogic says:

    nicumohanu – După câte știu eu,maimuțele sunt considerate cele mai evoluate animale ptr. că au cel mai complex sistem ierarhic din regnul animal,nu ptr nivelul lor de conștiință,orice ar însemna conștiința.

  15. Sorin Săndulache says:

    Dimpotrivă! Tu ești profesorul și eu, studentul! Pavlov a atras atenția de la reflexul necondiționat și instinctialitate, le reflexul condiționat care include intenția, interesul, învățarea. Totuși un reflex condiționat este o secvență relativ simplă și rudimentară, pe când limbajul și cel de al doilea sistem de semnalizare este o cascadă integrativă atât de complexă încât poate modela, simboliza, abstractiza întreaga existență! Faptul că există forme rudimentare de comunicare și limbaj, este oricum, foarte încurajator. Nici pe mine nu mă mulțumește răspunsul, Edi, dar, ca să te citez: fii îngăduitor cu robul tău! – am încheiat citatul – mai mult nu pot, deocamdată.

  16. Sorin Săndulache says:

    Isaia 53:1pd: Cine a cunoscut braţul Domnului?…

    🥴

  17. In sens absolut, toate organismele sunt la fel de evoluate. Fiecare este adaptat la nisa lui. Viermele intestinal a evoluat prin involutia creierului pentru ca asa i-a prins bine. Altele au evoluat prin evolutia creierului. O ierarhie complexa cere un creier complex, dar este tot o strategie de supravietuire si reproducere, ca la bacterii. In sens relativ, omul este masura tuturor lucrurilor.

  18. Sorin,

    Dragut ca nu mi-ai spus „nu asa ba loaza” dar ai putintica rabdare sa-ti spun cum inteleg eu lucrurile ca semi-analfabet.

    1. Inteleg ca neuronul este un circuit de rzistenta al carui capacitator „fire” cand ajunge la o anumita tensiune. Stiu ca e mai complex, dar atat pot pricepe eu. 2. Inteleg ca neuronul primeste semnale din toate partile asa ca nu se poate prezice cand va fi gata sa „fire.” Adica, nu e cal la PC-ul meu unde exista o relatie lineara intre imput si output. 3. Inteleg ca neuronul care receptioneaza semnalul este supus aceluiasi regim. 4. Pricep ca conexiunile se intaresc prin repetitie.

    De unde imi explic reflexul conditionat babeste (atata pot): in acest haos de semnale care vin de peste tot si pleaca peste tot se formeaza o poteca prin padure si, iarta-mi expresia, semnalul o ia pe poteca cea mai batuta pentru ca este mai usor decat sa treaca prin balarii. Banuiesc ca, in principiu, acelasi mecanism apare si la limbaj. De exemplu, contrar ce spune pretenul AI, limbajul nu e format din cuvinte/conteinere ci din sintagme, care pot fi cuvinte sau paragrafe intregi, adica stereotipuri dinamice. Inteleg ca e mai complex decat atat, dar trebuie sa reduc lucrurile la un model simplu ca atat pricep.

    Acum o iau pe filozofie. Cred ca pe masura ce creierul si limabjul, oricare ar fi, ciripit sau semnale chimice, devine mai complex, haosul creste si impreuna cu ele conflicte intre diferite semnale. Apare nevoia unei pete de lumina, la incepu f. mica si palida, apoi mai mare si mai intensa, dar doar o zona de lumina in intunericul psihicului inconstient, a carei functie este sa modereze constient conflictele care se nasc si sa cenzureze unele impulsuri. Asta e doar filozofie.

  19. Sorin Săndulache says:

    Cred că ești f aproape de adevăr! Dacă nu tratezi la timp o convulsie febrilă – un mod universal de reacție al acestui ghemotoc de artificii care este creierul, convulsiile își bătătoresc o cărăruie și sunt transformate în epilepsia boală! Într-adevăr, în fiziologie și neurofiziologie există o lege: “tot sau nimic”, un mecanism de recrutare, etc. F interesantă ideea luminii care apare ca urmare a cacofoniei contradictorii de sensuri!

  20. Gay Sicence, Book IV, Aphorism 333. Nimic original.

    What does Knowing Mean? „Non ridere, non lugere, neque detestari, sed intelligere!” says Spinoza, so simply and sublimely, as is his wont. Nevertheless, what else is this „intelligere” ultimately, but just the form in which the three other things become perceptible to us all at once? A result of the diverging and opposite impulses of desiring to deride, lament and execrate? Before knowledge is possible each of these impulses must first have brought forward its one-sided view of the object or event. The struggle of these one-sided views occurs afterwards, and out of it there occasionally arises a compromise, a pacification, a recognition of rights on all three sides, a sort of justice and agreement: for in virtue of the justice and agreement all those impulses can maintain themselves in existence and retain their mutual rights. We, to whose consciousness only the closing reconciliation scenes and final settling of accounts of these long processes manifest themselves, think on that account that „intelligere” is something conciliating, just and good, something essentially antithetical to the impulses; whereas it is only a certain relation of the impulses to one another. For a very long time conscious thinking was regarded as the only thinking: it is now only that the truth dawns upon us that the greater part of our intellectual activity goes on unconsciously and unfelt by us; I believe, however, that the impulses which are here in mutual conflict under stand rightly how to make themselves felt by one another, and how to cause pain: – the violent sudden exhaustion which overtakes all thinkers may have its origin here (it is the exhaustion of the battle-field). Aye, perhaps in our struggling interior there is much concealed heroism but certainly nothing divine, or eternally-reposing-initself, as Spinoza supposed. Conscious thinking and especially that of the philosopher, is the weakest and on that account also the relatively mildest and quietest mode of thinking: and thus it is precisely the philosopher who is most easily misled concerning the nature of knowledge.

  21. daimonel says:

    Vi se vor deschide ochii
    Si veti fi ca Dzeu…
    Adica veti gandi cu mintea voastra,va veti maturiza si va veti vedea asa cum sunteti,cu goliciunile si rușinile voastre.
    Copilul incepe sa si acopere “rusinea”,părțile rușinoase chiar fata de parintii sai ,la un moment dat.
    Apoi urmeaza sa se maturizeze si sa fie izgonit din aria de confort parental ,ptr a fi expus pericolelor si responsabilităților unei vieti autonome !
    Cale de intoarcere nu mai exista(un inger cu o sabie de foc se interpune) .Ramane doar calea sacra a rememorării nostalgice a “vârstei de aur” ,cand trăiam fara griji si fara inhibiții/rusine…
    Asa inteleg eu “adevărurile”biblice !

  22. nicumohanu says:

    Sorin si Edi au rotunjit bine subiectul. Se pare ca suntem de acord ca simtamintele de tot felul legate de trecut, prezent si viitor creaza ginduri si discurs mai intii interior apoi cu cei din jur. Probabil ca in subconstientul nostru se da o lupta continua intre aceste simtaminte si la un
    moment dat ceva invinge si se constientizeaza. Apoi intervine constiinta with value judgements.
    Da, pentru ca…probabil…nu pentru ca…Iar de aici cu siguranta ca nu ne mai intelegem. Chiar daca nu stim unde de unde vine si cum functioneaza constiinta pentru mine este clar ca evolutia nu a fost cauza.
    Care este „avantajul” moralitatii/constiintei din perpectiva evolutionismului. Nimic! Din contra incurca progresul. Cere este beneficiul individului si al speciei daca nu fur/mint/agresez/raspindec genele cu fiecare femela receptiva, etc…aceasta ar dicta evolutia. Constiinta este o aberatie. Ramin la convingerea ca a sensul de bine/moral/corect a fost „downloded”, de la Inceput de Creator. Altfel nu poti fi resposabil. Pe parcurs a avut loc si contaminarea cu un „virus”. Biblia spune repetat: Alege! alege!…deci este o problema de prefereinta. Christopher Hitchens zice bine: oamenii aleg sa fie atei, si se imbata cu apa rece crezind ca sunt convinsi de argumente. Stiu Sorine, suna a „limba de lemn”, dar asa vad eu realitatea. Cerul a comunicat cu mine, intr-un mod in care intimplarea sau subiectivitatea sunt excluse. Sunt din fire un om sceptic. Daca cineva zice ce am spus eu devin suspicios…Dar ce sa fac cu acest bagaj? Spun tuturor: Incearca si tu, cine cauta gaseste cine bate i se deschide! Exista o singura conditie s-o faci intr-o atitudine de reverenta. N-am intilnit inaca pe nimeni care sa spuna ca i s-a trintit usa in fata cind a incercat, dar am intilnit o multime de oameni care refuza sa incerce.

    Blessings

  23. polihronu says:

    „Cerul a comunicat cu mine, intr-un mod in care intimplarea sau subiectivitatea sunt excluse.”

    Nici vorba. N-ai cum sa-ti eludezi subiectivitatea. Poti doar s-o imblinzesti prin metoda. Si nu avem inca comunicari celeste care sa reziste vreunui test empiric. De pilda, ma indoiesc ca ai facut o analiza statistica care sa excluda posibilitatea ca „comunicarea cereasca” sa fie altceva decit rezultat al intimplarii. Iar asta cu „atitudinea de reverenta” suna a corectitudine politica. Or, mai ales cind vine vorba de cer, nu avem nicio datorie de credulitate sau deferenta.

  24. Sorin Săndulache says:

    Nimic deosebit, zici, Edi? Citatul acesta este excepțional! Mă întreb dacă nu mă plasează în rândul analfabeților funcționali! Promit să-l muncesc în continuare! Încep să înțeleg! E un Uriaș!

  25. nicumohanu says:

    Raspuns pentru polihronu: experienta mea personala nu este pentru consum public. Nu o fac nici cu coreligionarii mei. Iti raspund cu ceva asemanator. Care sunt sansele ca profetiile despre Isus
    facute inainte ca sa El se nasca sa fie adevarate prin sansa? unde se va naste, detalii concrete in legatura cu viata Lui, cu cit va fi vindut, cum va muri, ce se va face cu banii, etc. Poti citi statisticile aici https://www.biblebelievers.org.au/radio034.htm. Sansele sunt vecine cu imposibilitate. Este ca si cum eu te-asi intreba care sunt sansele ca toti oamenii acestui pamint
    sa se gindeasca la acelasi subiect acum? Se poate calcula si tu vei spune ca este posibil statistic.
    Suna a „Jim Carrey” daca ai vazut filmul…1/1,000,000….

  26. Sorin Săndulache says:

    De/Re/De/Convertire
    Nicu Mohanu, comentariu la Conștiința:

    … Totusi, cei ce spun ca teoria evolutiei este o timpenie dau dovada de bigotism. Am insa dorinta ca sa fie inca considerata o teorie iar cei ca mine care nu o accepta sa nu fie aratati cu degetul. Motivele mele nu sunt stiintifice ci de alta natura. Se pot explica dar nu „transfera”. Este ca si cum dupace Pavel s-a intors pe pamint din „al treilea cer” cineva vine si-i spune: minti! sau il intreaba daca a fost lovit vreodata cu o piatra in cap. Nu vreau sa jignesc pe nimeni dar trebuie sa fiuonest cu ceea ce cred: cei ce ii intorc spatele Dumnezeului Bibliei probabil ca nu l-au cunoscut niciodata.

    Blessings

    De dragul convenienței și al conviețuirii avem valori, principii, morală, opinii, convingeri, credințe. Aceste sunt internalizate, devin bunuri identitare, trofee care ne susțin valoarea și imaginea de sine.

    Dar mai avem ceva: avem instincte, motivații inconștiente, nucleu al personalității, instinct de conservare, valoare și imagine de sine.

    Astăzi mai puțin, altădată permanent, în orice haită sau hoardă se stabilea o ierarhie strictă, bazată pe putere, abilități, luptă, prestigiu.

    Avem și azi orgolii, vanități, poziții, roluri, un statut care trebuie cucerit, apărat.

    Societatea este foarte diversă, rolurile sunt multiple, structura puterii, influenței, s-a modificat, nu mai e piramidală, ci în rețea, funcțională, schimburile sunt universale, bunurile se tranzacționează, indiferent dacă sunt materiale, intelectuale, artistice, filosofice sau spirituale.

    Violența și agresivitatea s-au sublimat, au devenit jocuri sportive, întreceri, creativitate. Luptele nu mai sunt războaie, turniruri, dueluri, ci confruntări de idei, opinii, convingeri, credințe, culoare politică.

    Păsările au penaj, cântecul fermecător, dansul nupțial. Oamenii au simbolurile reușitei și prestigiului: vestimentație și bijuterii, case, rezidențe și mașini, titluri academice sau titluri bestselle uri, capodopere artistice, putere economică și financiară sau politică și militară.

    Totul pare a fi un joc, dar încleștarea, miza, conflictele, deși sunt mult mai rafinate sunt la fel de acerbe, crude și necruțătoare.

    Eul nostru are nevoie de confirmare, de valoare, de recunoaștere, de prestigiu și o imagine de sine bună. În ochii semenilor. Valorile instrumentalizate ca mijloace sunt la îndemână, specifice domeniului personalizat, la care ne pricepem, achizițiile, schimburile și capitalul acumulat sunt cuantificate.

    Lupta costă, efortul trebuie dozat, tacticile și strategiile sunt necesare. Îți alegi mediul, profesia, convingerile, filosofia, stilul de viață, credința, convingerile politice. Te sprijini pe ele – sunt mediul tău social, cultural, spiritual. Este găoacea, bula, ghetoul tău.

    Și atunci când simți că nu mai ai muniție, că îți fuge pământul de sub picioare, apelezi la fetișuri, la autoritate – cât mai înaltă și intangibilă – transcedentală. Ce poate fi mai de preț, mai prestigios decât superlativul?! Ne identificăm cu el și îi împrumutăm aureola.

    Asta face Nicu Mohanu Teleleu. Deodată, renunță la discursul științific, al argumentelor coerente și logice, transferându-l asupra oamenilor, relațiilor, convingerilor. Sunt invocate personalități, miracole, relatări, apoi neagă o evidență, și țintește la Valoarea și Persoana Supremă! Eu Îl cunosc, eu Îl știu, eu am experiența, tu nu L-ai cunoscut niciodată!

    Și uite așa, se dă cu piciorul unei prietenii de o viață! Trei ani petrecuți în aceeași cameră, mii de amintiri comune, milioane de gânduri comune! Așa procedează un frate, prieten, coleg! Un gest demn de unul dintre creștinii azș? Nu neapărat!

    Dar noi și metodele noastre suntem aceiași: brutali până la gratuitate, barbari până la prostie, lași, ascunzându-ne după vorbe și cutume protectoare. Cum se numește această defensă? Proiecție, identificare, translație? Un artificiu, oricum!

    Sunt eu mai bun? Nu! Mă întreb, uneori, ce m-a apucat să lupt contra curentului familiar? Poate sentinela, străjerul care îmi veghea tot timpul sufletul naiv, credul, inocent?

    Poate obida de a fi fost condamnat la marginalizare, poate continuu efort de a reuși, de a înnota împotriva curentului, împotriva majorității? Poate suferința, lipsurile, umilințele îndurate? Poate caracterul sufocant al atmosferei închise, claustrate? Poate n-am mai suportat presiunea manipulării, spălării continue a creierului? Poate formalismul, ipocrizia, și amabilitățile mieroase, fără nicio acoperire? Poate dorința de a deschide larg ferestrele sufletului, ale cunoașterii, spre zările realului?

    Dincolo de toate a fost o perspectivă cu totul nouă, proaspătă. Deodată, mă simt liber, descătușat, pipăi adevărul și corespondența sa cu realitatea, nu mă mai satur de noutăți!

  27. polihronu says:

    “experienta mea personala nu este pentru consum public”

    E perfect in regula. Doar ca pretentia de obiectivitate isi are cu atit mai putin locul.

    “Care sunt sansele ca profetiile despre Isus
    facute inainte ca sa El se nasca sa fie adevarate prin sansa?”

    Nu cunosc nicio profetie despre Isus.

  28. nicumohanu says:

    Sorine, tu nu cruti pe nimeni niciodata! Chiar si acum reactia ta este brutala. Ideile tale vin de pe o platforma a necredintei sau a unui fost crestin. Daca am inteles gresit sunt dispus sa cer scuze. Altfel, why are you not confortable in your own skin? Ti-am scris ceea ce ti-am scris nu ignorind relatia noastra ci datorita ei. In spatele mesajelor tale eu vad un om frustrat si nelinstit in ciuda afirmatiilor tale ca ai gasit libertatea. Ar fi bine sa fie asa. Asi fi preferat sa avem acest schimb in mod personal. Este clar ca in circumstantele actuale dialogul nu ajuta. Ne vom reconecta in masura in care fie eu sau tu schimbam platforma pe care ne aflam. Pentru moment voi trai cu amintirile vechi si frumoase.

  29. nicumohanu says:

    Prietene Polihronu, imi cer scuze considerindu-te ca te afli in categoria ex-Christians or „alernative Christians”. Intrebarea ta dovedeste ca expunerea ta la Biblie este oarecum limitata. Prezint mai jos citeva din profetiile facute in legatura cu Isus. Lista este mult mai mare si cu ea si probabilitata de intimplare scade. Dar nu vreau sa te plictisesc prea mult. Exista acord unanim ca textele de mai jos au fost scrise inainte de nastera Lui Isus.

    1Mica 5,2 Mesia will be born in Bethleem
    Isaia 7,17 Mesia will be born by a virgin
    Hosea 11,1 Mesia will spend some time in Egipt
    Jer 31,15 A masacre of children will happen during Mesia chilhood
    Ps 41,9 Mesia will be betryed
    Is 50,6 Mesia will be spat upon
    Is 53,12 Mesia will be crucified with criminals
    Ps 69.21 Mesia will be given vinegar to drink
    Ps 22,16 and Zac 12,10 Mesia’s hands and feet will be pierced
    Zac 11,12-13 Mesia will be sold for 30 pieces of silver and that money will buy Potter’s land

    Dupa cum vezi nu sunt profetii gen Nostradamus/cu caracter general ci exterm de specifice.

  30. Sorin Săndulache says:

    M-a luat valu’ și am sărit calu’! Dacă nu te rog încă să mă ierți, este doar fiindcă sunt prea frustrat și prea mânios!
    😂
    Lista asta descalifică pe orice seminarist boboc de anul întâi. Mai documentează-te și tu, Nicule! O digestie bună este dată de o ruminație temeinică!

  31. nicumohanu says:

    Sorine, te-am iertat si am uitat, raminem prieteni. Ma ajuta foarte mult ce mi-ai spus. Deci am avut drepate esti frustrat si minios… probabil ca nu numai pe mine. Cu teologia si filozofia o lasam mai moale. Ma intereseaza ceva insa in mod deosebit totusi. Am vazut lista mare de adresanti pentru postarile tale. Ei nu contribuie pe siturile pe care le frecventez eu si in afara de Florin Laiu nu stiu care este reactia celor in cauza. Ma interesaeza daca poti sa faci public fara sa dai nume/general feeling.

  32. Sorin Săndulache says:

    Sărut Mâna! În afară de pagina de statistică a WordPress nu am nici cunoștință, nici competență. Poate ne ajută Edi. Te rog mai lucrează puțin la dimensiunea umoristică! Imunizează!

  33. polihronu says:

    „Intrebarea ta dovedeste ca expunerea ta la Biblie este oarecum limitata.”

    Nu pusesem nicio intrebare. Sint un om nascut si crescut in sfinta sfintelor. Si mi-am petrecut un deceniu din viata in scolile profetilor. Dupa cum spunea si SS, mai documenteaza-te.

  34. daimonel says:

    Dle dr Mohanu,
    Nu pun la indoiala sinceritatea convingerilor dvs religioase si nici autencitatea trairilor spirituale…
    Ceea ce deranjeaza este exclusivismul ,pretentia de adevar obiectiv, stiintific chiar!
    Atata timp cat va aflati in domeniul subiectivismului ,al trairilor ,alimentate de mediul cultural in care ati fost condiționați, cine va da dreptul sa susțineti ca singurele autentice sunt ale dvs si toate celelalte sunt greșite?…
    Incerc sa va raspund tot eu:
    Teologii care v au invatat ca dvs dețineți ultima Solie adresată ”lumii”, Adevarul Prezent si ca aparțineți Adevăratei Biserici ,dincolo de care nu mai exista nimic altceva decat Focul Gheenei, pierzarea vesnica,etc,etc….
    Credinta absoluta,fara dovezi, fara urma de gandire critica -acesta e raul religiei militante…otrăvește relatiile dintre oameni, nu permite prietenii fara avizul unui guru, ridica suspiciuni, creaza neîncredere pana se ajunge la diabolizarea celuilalt !
    Daca a existat un Isus ,se pare ca el a luptat impotriva acestei otrăvi ….nu pentru religie, ci impotriva ei!

  35. Nicumohanu,
    1. Textele adunate de prin biblie cu care argumentezi despre Mesia nu țin apă.
    Este ca și cum aș selecta câteva fraze din „Biblia hazlie” scrisă de Leo Taxil ca să-mi argumentez o parere cum că Dumnezeu ne’a creat pentru amuzamentul lui.
    2. Cuvântul „Mesia” pentru evrei are o conotație diferită față de sensul în care îl înțelege un creștin.

  36. Ianis says:

    EvolutiaRatiunii
    Am citit un studiu facut de niste teologi musulmani in care se demonstra ca venirea lui Mahomed a fost profetizata de textele Vechiului Testament. Aceleasi folosite de crestini pentru Isus.

    Prin autoritatea teologilor, poti crede orice. Interlocutorul nicumohanu citeaza mot-a-mot din Moldovan Vilhelm, Manualul Doctrinelor Biblice A.Z.Ş.
    Cu cateva postari mai devreme, il „exorciza” pe Edi cu intrebari din primul capitol al manualului. Ma gandeam ca daca reuseste sa-l mai alinieze la cateva alte capitole, il poate baga vrand-nevrand in paradisul adventist. Ala de pe Saturn, cu extraterestri inalti si majestuosi, necazuti in pacat.

  37. nicumohanu says:

    Multumesc pentru raspunsuri. Tratez pe oameni ca si cum ei au ceva sa-mi spuna pe care eu
    nu-l stiu/nu este afirmatia mea dar o adopt. Simtamintul general este acela ca cei ce nu sunt de acord cu mine nu ofera explicatii/sunt incult, trebuie sa ma mai documetez, etc. fara explicatii sau
    rationamente. Suna a propaganda! Numarul mic de participanti aici este poate legat de aceasta atitudine. You have created a perfect echo chamber! Time to pack and go, I am sure I will not be missed! (pentru Sorin care imi recomanda putin umor).

    Blessings ( o spun sincer chiar daca pentru unii acest salut is a negativ trigger)

  38. Nicu,

    Citeste te rog articolul asta.

    Sumar:

    Complex behavior is associated with animals with nervous systems, but decision-making and learning also occur in non-neural organisms [1], including singly nucleated cells [2, 3, 4, 5] and multi-nucleate synctia [6, 7, 8]. Ciliates are single-cell eukaryotes, widely dispersed in aquatic habitats [9], with an extensive behavioral repertoire [10, 11, 12, 13]. In 1906, Herbert Spencer Jennings [14, 15] described in the sessile ciliate Stentor roeseli a hierarchy of responses to repeated stimulation, which are among the most complex behaviors reported for a singly nucleated cell [16, 17]. These results attracted widespread interest [18, 19] and exert continuing fascination [7, 20, 21, 22] but were discredited during the behaviorist orthodoxy by claims of non-reproducibility [23]. These claims were based on experiments with the motile ciliate Stentor coeruleus. We acquired and maintained the correct organism in laboratory culture and used micromanipulation and video microscopy to confirm Jennings’ observations. Despite significant individual variation, not addressed by Jennings, S. roeseli exhibits avoidance behaviors in a characteristic hierarchy of bending, ciliary alteration, contractions, and detachment, which is distinct from habituation or conditioning. Remarkably, the choice of contraction versus detachment is consistent with a fair coin toss. Such behavioral complexity may have had an evolutionary advantage in protist ecosystems, and the ciliate cortex may have provided mechanisms for implementing such behavior prior to the emergence of multicellularity. Our work resurrects Jennings’ pioneering insights and adds to the list of exceptional features, including regeneration [24], genome rearrangement [25], codon reassignment [26], and cortical inheritance [27], for which the ciliate clade is renowned.

    Daca nu poti accesa ai aici un review de la Harvard medical School.

    Problema nu e filozofica si nici macar pur teoretica. Imi povestea o studenta la Loma Linda ca profesorul de biologie le spunea „In Sabat mergem la biserica si gandim creationist, insa aici, sa intelegem biologia, trebuie sa gandim evolutionist”. Am tot respectul fata de profesiunea ta, insa cand in cabinetul tau vine un aborigen, un asiatic, un anglo-saxon, si un evreu ashkenazi, cred ca tii cont de profilul etnic (cel putin asa se fac in America) pentru ca cateva milenii (sau chiar zeci de milenii) de evolutie separata si-au pus amprenta asupra organismului.

    Este imposibil, chiar si pentru un amator ca mine, sa ma gandesc la evolutia constientei fara sa ma intreb ce anume din copilaria vietii a evoluat aici, asa cum este imposibil pentru un medic sa nu tina cont de istoria pacientului incepand de la faza de zigot. Cineva a mostenit o mutatie, mama nu a avut ce manca in perioada sarcinii sau a fost alcoholica, etc.

    De ce poti sa spui „Dumnezeu m-a facut asa cum sunt”, si in acelasi timp stii ca a fost un proces natural de la zigot la new baby, ba a fost si o istorie a germline in familie, care nu poate fi inteleasa in afara legilor neo-darwinene, dar nu poti spune „Dumnezeu ne-a facut” si totusi sa accepti evolutia de la eukariote la mamifere asa zis superioare?

  39. nicumohanu says:

    Edi, ca de obicei academic si convingator 10/10. Tu oferi cea mai viabila alternativa la posibile prejudecati sa intelegeri gresite care poate apartin grupului din care fac inca parte. Tu ai nevie de alta platforma si expunere decit cea actula. Faptul ca ai conceput Oxygen in limba romana este un handicap major. Faptul ca eu vad 60-70 pacienti pe zi ma hadicapeaza enorm in a tine pasul cu tine. Am cumparat si o ferma mare si ma delectez cu plantarea de pomi fructiferi, vita de vie, legume, etc. Imi aduce mai multa satifactie decit teologia, filozofia. Daca mai vizitez situl tau este numai ca sa citesc ce spui tu.

  40. Din articolul de la Harvart:

    think this experiment forces us to think about the existence of, very speculatively, some form of cellular ‘cognition,’ in which single cells can be capable of complex information processing and decision-making in response,” he continued. “All life has the same underpinnings, and our results give us at least one piece of evidence for why we should be broadening our view to include this kind of thinking in modern biology research.”

    “It also illustrates how, sometimes, we tend to ignore things not because they don’t exist, but because we don’t think it’s important to look at them,” he added. “I think that’s what makes this study so interesting.”

    „All life has the same underpinnings.” Nu poti respinge idea ca creierul uman, cu functiile lui, are „the same underpinnings” cu celelalte forme de viata fara sa accepti, implicit, dualismul antropolgic, trup + suflet, cea ce mi se pare ca noi am respins de 160 de ani.

  41. polihronu says:

    „fara explicatii sau rationamente”

    Sper ca nu la mine te-ai referit. Ti-am dat link-ul la toate postarile mele de pe O2. Mai am daca nu-ti ajung. In plus, discutiile astea au mai avut loc aici – d-aia lumea e reticenta in a mai lua unele subiecte de la zero.

  42. Freud s-a bazat pe aceasta intuitie a lui Nietzsche. „Nietzsche a fost cel mai profund cunoscator al sufletului omenesc din toate timpurile.” Sigmund Freud.

  43. Nicu,

    „Ce sta scris in Lege, cum citesti in ea”? – intreba Isus aproape postmodern.

    Canonul crestin este un exemplu de „intertextualitate agresiva”. Intertextul formeaza cititorul. Suna post-modern, dar este partea tare a postmodernismului. Daca citesti aceste texte in contxtul VT si al istoriei, iese altfel. Daca le citesti in intertextul manuscriselor de la Qumran, se refera la „invatorul dreptatii”, un lider cultic obscur martirizat. Daca le citesti in context Branch Davidians, se refera atat de clar la David Koresh ca esti gata sa-i dai sotia si sa fii martir la Waco. Musulmanii vad in Is 49-53 o referire clara la Mohamed. Pentru noi, „marturia lui Isus” este SOP. Pentru autorul apocalipsei, este documentul fondator al unei secte anti-pauline in crestinismul primar. Pentru Luther, Apocalipsa este o apocrifa, la fel ca pentru <50% din crestinii primelor secole. In ultima instanta, cel care a decis ca noi trebuie sa citim Apocalipsa ca document apostolic a fost Constantin.

  44. Am cumparat si o ferma mare si ma delectez cu plantarea de pomi fructiferi, vita de vie, legume, etc. Imi aduce mai multa satifactie decit teologia, filozofia.

    Ai grija ca asa a inceput si Brinsmead 🙂

    Adventismul anglo a fost bagat in comatoza de la Brinsmead/Ford/Numbers incoace ca sa nu-i plesenasca creierul. Ce activi sunt impartiti intre liberalismul woke si conservatorismul „last generation perfection”. Ceilalti vorbesc in somn.

    Am scris o carte in engleza, Boston Globe i-a facut un review (nice guys) in care a spus ca sunt un pastor care s-a lepadat de fundamentalismul bisericii lui. Au urmat mai multe ore in comitet la Berrien Springs si mi-am pieerdut jobul. Daca ma declaram homosexual de closet eram erou. Polihronu care publica si comenta candva in Spectrum poate sa-ti spuna de ce nu mai vorbeste engleza. Sorin Petrof a fost acceptat cu un articol pro-feminist. Atat. Cand i-a aratat unui profesor de Daniel, la SAU, ca bate campii, nu am mai fost baiat bun.

    Apoi, uita-te pe Reddit ce este up-voted, cum se comenteaza, ce este cenzurat, si vezi unde merge cultura mainstream anglo. De ce crezi ca a aparut Intellectual Dark Web? Nu doar unii ca Peterson sau Shapiro, dar mai ales, rationalisti ca Sam Harris, Ayah Hirsi Ali, Steven Pinker, Joe Rogan, si-au sapat catacombe. Asa cum tu ai acceptat sfatul lui Candid ” il faut cultiver notre jardin” l-am acceptat si eu. Si, da, e frumos cand gradinarii isi fac vizite. Multumesc pentru invitatie. We go back a long way.

  45. Daca a existat un Isus ,se pare ca el a luptat impotriva acestei otrăvi ….nu pentru religie, ci impotriva ei!

    My sentiments. Daca vrem sa spunem ceva lumii, trebuie sa renuntam la „proof texting” si apologetica medievala si sa spunem „daca a existat… atunci…” fara referire la cer si iad ci numai cu privire la aici sia cum. In ultima instanta, nimeni nu va contesta ca Isus ca „idee” a facut ultimele doua milenii de istorie si idea boate fi dezbatuta cu orice ateu. De fapt, mi se pare chiar ca atei ca Zizek carry the day (vezi discutia cu Peterson) mai degraba decat crestinii traditionali. Cum spunea Obama in Germania, cu un ditto din partea episcopului Luteran, „ca crestin modern, nu pot sa nu am indoielile mele”, in timp ca Jesus i-a spus lui W sa invadeze Irakul si nu s-a indoit, sa nu mai vorbim despre „two Corintians„.

  46. Nu! Mă întreb, uneori, ce m-a apucat să lupt contra curentului familiar?

    Poate e mostenirea unor tarani care s-au intors din razboi cu pieptul plin de decoratii si o brosura despre profetie sub tunica si care au inceput sa lupte singuri impotriva bisericii, gloatei si a jandarmului. Doar contextul e schimbat.

  47. Sorin Săndulache says:

    😂
    “Și eu cânt pe Cale!…”

  48. Sorin Săndulache says:

    Observație. Să fiu iertat, dar cazul pare de manual: când amenințarea pentru selfesteem devine nucleară, avem o reacție elementară, inconștientă, de apărare, băgăm rezervele strategice la înaintare – profesie, hobby, bunuri – salvând ce se poate salva! Poate că la fel se explică și recursul la mituri, convingeri iraționale, într-o manieră mult elaborată, culturală, spirituală, mântuind ce se poate mântui, chiar dacă nu pentru realitatea imediată, pentru una sublimată, de dincolo.

  49. nicumohanu says:

    Edi, just for the reocrds. Brinsmead a stabilit (la numai 6 Km de unde locuiesc) „The Tropical Fruit Word). Un success financiar enorm/bus dupa bus cu vizitatori care vin sa vada „gradina edenului”.
    Poti sevi avocalada care eu o consider cea mai reusita bautura. Cit despre conceptiile lui religioase au disparut total, cel putin aici. Acelasi lucru despre Ford/il cunosc personal pe cel care ii continua ce a ramas in urma/GNU si care a demolat total platforma lui. Contrar de ce zice Sorin nu folosesc ferma mea si pozitia mea sociala ca virfuri de atac/aparare/this is rabish. De fapt nu fac cu mare placere ceea ce fac/farming, Motivatia mea ca medic nu este umanista/I just need to pay the bills. Si pentru ca am fost acuzat de ceva iluzoriu, hai sa ii dau amunitie lui Sorin ca sa poata sa o faca corect. In urma cu 10 ani cineva m-a introdus la „traiding” gold futures, currencies, indices, etc. Initial am cistigat ceva bani spre nenorocul meu ceea ce m-a convins ca stiu ce fac…disaster! I lost over 5-6 years in jur de $ 600,000. O astfel de situatie a generat ceva greu de descris. In cele din urma am gasit „Formula” /sunt convins ca exista multe. Trebuie sa fii constient ca te lupti cu algoritme create de computere si cu specialisti care stiu ce fac. I decurs de 1-2 ani recuperez tot ce am pierdut. Dupa aceea cred ca interesul meu va scadea. De ce iti spun toate aceste lucruri? Eu am investit in self trainig in acest domeniu in jur de 2-3 ore pe zi aproape in fiecare zi in ultimii 10 ani. Nu poti sa le faci pe toate. Este o scuza legitima. In mine tu nu ai un interlocutor pe masura ta. Mai este ceva, in mod instictiv evit domeniile in care consider ca nu „ajung la capat”. It seems that you are enjoying the jurney”. Good on you! Eu ma marginesc la convingeri bazate pe axiome simple si explicatii si dovezi diferite de cele pe care tu sau altii aici le cer si asteapta. Atitudinea lui Sorin nu creaza dialog si sunt sanse sa se trezeasca in curing singur in turnul lui de fildes.

  50. polihronu says:

    “axiome simple”

    Avem berechet ce discuta, atita vreme cit punem la bataie orice axioma. Asta facem in ultima instanta aici – analiza temeiurilor. Singurii care nu se simt bine sint cei care, precum un Florin Laiu, nu sint dispusi sa-si chestioneze premisele.

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: