Sclipirea


“Împărăția cerurilor se mai aseamănă și cu un student care după ce-a făcut cunoștință cu deșertăciunea teologiei, într-o zi, neașteptat, a descoperit sclipirea” (1 Dynamis 9:94).

Mi-aduc aminte că pe la începutul anului trei, în clădirea cojită a seminarului de pe Romulus 59, m-a abordat abrupt Sandu Breja, șoptindu-mi conspirativ că împreună cu un coleg din anul superior, Cornel Ulmeanu, aveam să încep practica studențească la Dynamis. Am crezut că e vreo glumă ardelenească, mai ales că-n urmă cu un an chiar cunoscusem binecuvîntarea notei scăzute la purtarea evlavioasă, pentru păcatul de neiertat de a mă strecura constant la adunările dinamice din sala Arlus, unde acum, dintr-o dată, aveam oficial statutul de practicant. M-a cuprins o mare mirare dar mai ales satisfacție pentru că, în sfîrșit, ieșind din ilegalitate aveam acces direct la pomul cunoștinței. Căci așa se credea pe atunci și de aceea sub porunca stăpînirii toți studenții eram opriți în a ne apropia și deloc nu asculta la ce se vorbea sub pomul fîșnitor de dileme.

A venit și ziua cînd, sprințar și cu patalamaua semnată de institut, m-am prezentat încrezător celui care se zvonea că răspundea de facto de bunul mers al adunării. Nimeni altul decît Cristescu Lucian, trimis de forurile tutelare ca străjer operativ. Chiar din primul sabat, acest frate mai mare în ale bisericii și omileticii m-a luat de-o parte să-mi vestească o taină mare, și anume că eram prietenul său, că atunci cînd predica se simțea ca peștele-n ocean iar că eu, studentul, n-aveam nici o șansă să predic, nu doar din cauza monopolului constantinescian dar mai ales pentru că, tocmai ce aflam, eram cam plat în exprimare. Iată ce început încurajator și plin de perspective, am gîndit eu buimac.

Anul s-a scurs fără evenimente majore, cînd am un déjà vu cu Sandu Breja care mi-a spus că trebuie ca musai să țin o predică la Dynamis pentru examenul de omiletică. I-am transmis solicitarea lui Edi, care, spre surpriza mea, a fost foarte de acord. Nu și veghetorul bisericii. Totuși, în ciuda protestelor lui Cristescu Lucian, pentru că el era pește iar eu eram plat, Edi a făcut imposibilul și m-a programat. Să predici în vremea aceea la Dynamis de la ora 11 era ca și cum Vili Dulă ar fi cîntat după Elvis Presley. După ce m-am introdus cu o remarcă ce aducea a Ispirescu, că “într-un an de Dynamis am învățat mai mult decît în trei de seminar”, remarcă ce președintele bisericii, Nelu Dumitrescu, n-avea s-o uite pentru ceva vreme, am ținut predica.

Tot ce mai rețin de-atunci a fost reacția neașteptat de pozitivă a sălii, cu Petre Anghel care efectiv m-a îmbrățișat la sfîrșit. Totuși, eram mai curios să-i aflu opinia lui Edi. Opinie ce n-a întârziat să apără, mai tîrziu, chiar din gura lui, cînd mi-a destăinuit că după ce-a ajuns acasă în sabatul acela i-a mărturisit Elenei că, “astăzi la predică Sorin Petrof a avut o sclipire”. Atunci n-am înțeles-o decît ca pe-un compliment. Unul foarte încurajator, mai ales că era livrat de Edi. Însă mult mai tîrziu am înțeles ce-a înțeles el. Că de fapt se întrevedea un fel de binecuvîntare patriarhală cu mireasmă deterministă, anume că sclipirea și nu altceva mă va caracteriza de-acum încolo-n predicare.

Au trecut de-atunci peste 25 de ani, cu multe predici și prezentări, însă mărturisesc că deși, din păcate, nu posed o memorie prea grozavă, nici o lectură și cultură extensivă, sclipirea a fost cea care m-a influențat și ghidat constant și care nu m-a părăsit niciodată. Și uite-așa m-am întîlnit în sabatul acela la Dynamis, datorită lui Edi, cu sclipirea. Asta pentru că Edi a văzut-o acolo unde alții decretau olimpian platitudinea. Și pentru că într-un sabat a fost dispus să se dea la o parte pentru a face-un loc unui plat seminarist.

După 70 de ani de preumblare existențială Edi ne-a demonstrat din plin că acest număr nu este nicidecum simbolul robiei ci al libertății greu cîștigate, și din păcate prea puțin apreciate de majoritatea iubitoare de adevăruri conservate în formolul ideologic. Libertate pentru care permanent s-a luptat pentru a oferi și altora șansa să-L cunoască pe Domnul întrebărilor, dilemelor, lucidității, bunului-simț, potențialului, acceptării, ba chiar al sclipirii. Cel care se mai numește printre altele și Dumnezeul lui Constantinescu.

La cît mai mulți ani, patriarhule!

5 Responses to Sclipirea

  1. Aurel Ionica says:

    Eu nu stiu cine a fost cu ideea acestor hagiografii, dar ele seamana mai mult a necroloage decit a urari de sanatate. Respectivii chiar cred ca anii de glorie sunt ce ai facut prin Romania si dupa 70 de ani nu mai esti bun decit de amintiri? Ii urez si eu lui Edi multi ani in continuare cu sanatate si mai multa intelepciune in a-si alege prietenii.

  2. norights says:

    Desi sunt un necunoscut, desi nu ne-am întâlnit niciodată, acest om a avut cea mai mare influență asupra mea. M-a facut sa citesc, sa fiu sceptic, sa gandesc, sa stiu ca nu stiu.
    La multi ani!

  3. Sorin Săndulache says:

    Foarte frumos spus!

  4. ge2oana says:

    La multi ani.
    Ce de ani….

  5. Bogdan Vodita says:

    Exista un tropism si intre oameni. Indivizii rationali se atrag, iar cei emotionali/irationali fac si ei echipa. Creierele noastre ne dicteaza in ce echipa jucam. Pe Oxigen, e echipa lui Edi… 🙂

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: