A fost odată un vaccin

„Secolul al XXI-lea va fi religios, sau nu va fi deloc“ zice, obosit și obsedant, un citat fals atribuit lui Malraux. Ironia face că, dacă aventurierul francez ar mai trăi astăzi, ar spune că existenta frazei mincinoase (categoric renegată în timpul vieții) ar defini foarte bine spiritul secolului XXI: cel al dezinformării, fake-news-ului, teoriilor conspirației, ideologiilor de unica folosință.
La nivel statistic, este o realitate că nicăieri nu înfloresc mai bine conspirațiile și dezinformările ca în mediile religioase. De fapt, religia le cultivă sistematic, uneori frizând ridicolul. Îmi vine în minte acum filmul despre viața lui Isus, „The Greatest Story Ever Told” unde personajul principal e un alb cu ochi albaștri iar sutașul roman, John Wayne, își recită singura replică („truly this man was the son of God„) la concurență cu un sintetizator de voce din anii ’90. Desigur, o producție adaptată la publicul cu IQ obosit din Bible Belt.

Ca orice individ născut și crescut într-o familie religioasă, te întrebi daca și cum îți poți păstra imunitatea mentala printre atâtea tălmăciri și răstălmăciri.
Nu știu ce a avut Edi în minte când a demarat proiectul Oxigen (devenit Oxigen 2) acum mai bine de 10 ani. Știu doar că, pe vremea acea, eram un alt John Wayne, în căutarea replicii ideale. Nu știam pe atunci, dar ceea ce aveam eu nevoie se numea vaccin.


Flashback: ca proaspăt botezat într-o biserică fundamentalistă din București, am avut șansa de a întâlni o familie care avea o pasiune de neclintit: sâmbătă seara vizita sala Arlus din București. Era un fel de act de rebeliune si sfidare, pentru că în biserica noastră se făceau apeluri constante să revenim la programul special de seara unde va fi invitat X sau Y. Protectorii aceștia ai mei aveau un respect deosebit pentru „bătrâni”, „pionieri” sau alte categorii de sfinți. Dar nu și sâmbătă seara. Când am ajuns prima data la Arlus, am fost un pic bulversat. Locul era ticsit, pe holuri și pe scări erau grupuri care parca habar n-aveau de programul dinăuntru (unde, oricum, nu mai găseai loc), balconul era ca o sala de cinematograf, cu tineri relaxați, îmbrăcați colorat și pe jumătate atenți. M-a amuzat si ca, pe lângă uriașele boxe care acopereau balconul, roiau tot felul de „reporteri” improvizați care înregistrau predicile lui Edi și, mai apoi, le vindeau oarecum underground în bisericile lor. Tehnicianul din biserica mea, profesionist in lumea reala, făcuse din multiplicarea casetelor un business sistematic. Serile petrecute la Arlus (mulțumesc Edi și Sorin) mi-au deschis multe perspective noi la ora aceea. Și, probabil, mi-au făcut adventismul mai atractiv. Și mai rațional.

Flashforward: din nefericire, încă nu descoperisem vaccinul. Dimpotrivă, am mers la teologie apoi în pastorație. Timpul a trecut peste noi. Ne-am reîntâlnit pe platforma Oxigen. N-am fost surprins de temele abordate acolo, dimpotrivă. M-am regăsit în dilemele discutate. Nonconformismul și libertatea lui Edi au fost dintotdeauna pietre de poticnire pentru colegii lui. Căci umbra lui încă mai chinuia spiritele pastorilor, ani buni după ce plecase iar eu îi devenisem coleg de breaslă

Am ajuns pe Oxigen într-o faza a vieții mele când toate îmi erau în reconstrucție, cel puțin ca intenție și proiect. Eram saturat de dogmatică și ideologie și de autorități divine, începusem să cultiv îndoiala (de la Satana, evident) dar nu aveam o direcție clară încotro mă voi îndrepta. Un pas decisiv a fost să descopăr un forum creștin, OpenSourceChurch (băieți, vă salut), și să realizez că mai sunt și alții care au trecut sau trec prin șocul sevrajului post-religie. Apoi lumea Oxigen mi s-a deschis în mod natural, ca un loc în care se poate discuta orice, din orice perspectivă. Un loc unde „Nu contează cât de lung am părul, mai presus e cât şi cum gândesc!” În sfârșit, un loc unde, pas cu pas, să mă pot imuniza sistematic și decisiv. Locul vaccinului! Locul unde ideologiile, fake-newsurile și dezinformarea rămân fără hainele cele noi.

În mod evident, meritul pentru Oxigen ii aparține lui Edi. Nu vom știi niciodată prin ce lupte, probleme, încercări sau piedici a trecut până astăzi. Am doar frânturi de informații. Sper că, pe partea cealaltă, prezența noastră sa îi fi adus, de asemenea, satisfacții. Nu știu ce l-a motivat și îl motivează mai departe. Pentru mine, Edi este un vaccin. Nu am cum sa compensez vreodată binele pe care mi l-a făcut, ajutându-mă sa zbor.

La fel ca si vinul bun, Edi devine și mai valoros cu timpul. Acum e deja un vaccin mARN. A trecut de la „analog” la „digital”.

„Sa traiesti vesnic, imparate!”

3 Responses to A fost odată un vaccin

  1. Emma Soares says:

    „Anti-Christ / Devil’s Children“ dar chiar de ce nu ai pus Clipul „Highway to Hell“ era super potrivit.

  2. Ianis says:

    Highway to Hell e rezervat pentru serviciul divin de Sabat de la 11.

    Clipul de mai sus este cu versete de incurajare si mangaiere sufleteasca pentru cei care duc luptele Domnului.

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: