Condacul gîndacului

Numele soarelui-răsare în limba steagurilor era ḫprj. După ce își săpase drum toată noaptea prin infralume, soarele mijea din nou, dimineață de dimineață. De aceea, ḫpr e vocabula creației, a devenirii, a ființei. Și-n ebraică חפר înseamnă „a săpa”, „a cerceta”, „a spiona”. De altfel, știți deja că soarele înaripat și scarabeul sînt simboluri frecvent dezgropate de arheologi în Israel, apărînd chiar și pe sigiliul lui Ezechia, exterminatorul de Nehuștan. Soarele, gîndacul, ontologul („eu sînt cel ce sînt”).

Îmi plac gravurile. Unul dintre maeștrii și inovatorii artei a fost francezul Jacques Callot, celebru pentru un eseu grafic despre realitatea războiului creștin. Vreau să mă opresc însă asupra uneia dintre emblemele Sfintei Fecioare desenate de Callot. Soarele e, evident, divinul. Cristalul rămas intact după străfulgerare e Femeia. Asta-i fantezia acuplării – să ai epifania sinelui în carnea celuilalt. Femeia diafană, invizibilă rămîne întreagă. Slava femeii ideale e că-l reproduce integral pe invadator. Bărbatul ideal e cel care nu lasă urme.

Legenda gravurii lui Callot e ușor eretică. Nu doar că „sînul” pe care îl lasă Isus în urmă e de fapt al Tatălui, dar Augustin ne spune că Verbum potuit matris uterum assumpto corpore fecundare, et de sinu Patris non emigrare – Cuvîntul și-a imigrat trupul în trupul mamei fără să emigreze din sînul Tatălui. Mai interesant însă e că, la origini, în textul grecesc al evangheliei, femininul „sîn” e κόλπος – fald, pliu, poală, vale, golf, adînc, sinus, cavitate, vagin. Dumnezeu e trans.

E în separarea luminii de soare (ca în Genesa 1) un enorm progres al gîndirii. Logos-ul e lumină. Particulă și undă. Așa cum svastica din ecuația lui Einstein (soarele împătrit din coadă) nu are nimic de a face cu vreun astru, nici – alt progres – cu lumina însăși. E constanta universală a cauzalității. E dansul infinit al spațiului cu timpul. E focul de viață din sînul materiei.

Eu cred că centaurii vin din centru. Obsesia centralității e falică. Nu ne mirăm deloc de religia omenilor de acum 10-12 mii de ani (dionisiaci care deja ridicaseră steagul lui Yahweh). Bisericile sînt încă cluburi de toiege. Culpa Tatălui e încă de descoperit. Femeia încă trebuie dezvăluită. Și nu, nu mă supăr dacă vă ajută să știți că unul dintre numele antice ale clitorisului era „coroana” (da, rudă cu secera) – keter.

Nu sfîntul din icoană e sfînt – cea care sărută icoana e sfînta. Nu sfînta sfintelor e centrul – țapul pentru Azazel e hierofania. Nu soarele pe care îl dibui dincolo de carne îți merită închinarea – carnea e Dumnezeu. Singura catapeteasmă admisibilă e limita care protejează viața și libertatea. Nu vreau găuri în mănușa chirurgului. Nici dumnezei care zic „da” cînd eu zic „nu”.

Condac vine din kontakion – un diminutiv pentru aceeași rudă de băgat în viespi. Sulul e steagul înfășurat pe sulă. Și, ca să vezi drăcie (știu, pleonasm), gîndac înseamnă în românește și „șarpe”. Diavolul e Dumnezeu.