Anti-anticatastază
14 aprilie 2023 20 comentarii
Recunosc, cînd am ales să import grecescul antikatastasi pentru a vorbi despre „teologia înlocuirii” (engl. supersessionism) am… înlocuit numeroase, frumoase cuvinte deja existente în română. Aș fi putut zice substituționism – dar ăsta e deja, frecvent, colorat teologic, vizînd pozitiv ispășirea „substitutivă”. Sau supleanță – dar ăsta e confiscat politic și, în mod normal, se referă la o înlocuire temporară. Sau vicarianță – dar ăsta e medical și subliniază prea gros carența originală. Ar fi trebuit să zic surogat. Văzînd că neamul nu-l îmbrățișează, Dumnezeu s-a dus la neamuri, să se roage de ele să-l ia-n primire. Noi sîntem un surogat de Israel.
Pentru o vreme, la întoarcerea din America acum aproape două decenii, am ținut prin România un seminar de introspecție intitulat „Arta renașterii”. Încercam să joncționez psihologia traumei infantile și teologia noutestamentară a înfierii. Dumnezeu ca părinte surogat.
Nu, deconstrucția nu caută să pună nimic în loc. Deconstructivismul e tocmai sesizarea faptului că orice punere în loc, orice in-staur-are (ia uite unde se pitește crucea!) e, deja, o înlocuire. Orice constructivism e (auto)distructiv. Orice ridicare de steag se face în detrimentul orizontului și al oricărui alt steag. Și-și conține sîmburele aplecării, al străpungerii, al ferfeniței. Orice steag flutură în bătaia vîntului deconstrucției.
Isus învie, pe bune? Foarte bine. Numai aveți grijă ce fel de Isus învie – dacă nu cumva tocmai pe voi vă lasă pe dinafară. Și nu uitați că Isus-de-sus coboară, promițînd să fie de nerecunoscut celor care cred că-l știu. Vîntul deconstrucției e steagul mîntuirii.
oxigen2 
Orice inventare e o învîntare 🙂
https://en.wikipedia.org/wiki/Substitutionism
Polihronu:
„Și nu uitați că Isus-de-sus coboară, promițînd să fie de nerecunoscut celor care cred că-l știu. Vîntul deconstrucției e steagul mîntuirii.”
Sadicule ce esti!😁Deconstructia ta ne lasa cu ochii in soare ,ca pe niste barbati galileeni,asteptand ,”mesianic”,un Mesia care ,fie, nu v-a veni niciodata sau daca v-a veni s-ar putea sa vina intr-un mod in care nu il vrem!.
Ca, de pilda, multi oameni de stiinta formati in spiritul gandirii iudeo-crestine numesc inteligenta artificiala un „Moloh” care ne v-a cere jerte (chiar au inceput sa foloseasca un limbaj biblic pentru a descrie capacitatea inteligentei artificiale in a ne depriva de resurse si a ne cere sacrificii) :
Ba ,inca , fac petitii sa opreasca venirea unui „Mesia” de care se tem:
https://time.com/6268843/ai-risks-democracy-technology/
Si ce este mai rau e ca asteptarile mesianice neimplinite duc la alte asteptari mesianice , care ,in final ,duc la alte
„Mesii” si…ciclul se repeta ad infinitum:
Pana una alta, atat Nazismul cat si Zionismul au avut obsesii nietzsche-niene:
https://en.wikipedia.org/wiki/Nietzschean_Zionism
Toți sîntem bîntuiți de Nietzsche.
Deconstructia e o forma de iconoclasm iudeo-crestin care si-a propus sa elimine orice forma de idolatrie din iudeo-crestinism eliminand pana si ideea ca o „persoana” sau „persoane” pot reprezenta un Mesia.Daca Rabi Karl Marx vedea in proletariat un Mesia care sa ii elibereze pe evrei si pe alti asupriti de jugul Capitalului,pentru Rabi Derrida ,”jugul” literei e mai puternic decat jugul Capitalului.
In Iudaismul clasic, idealul iudaic se incheie cu venirea lui Mesia si cu instaurarea unei lumi mai bune:
https://en.wikipedia.org/wiki/Tikkun_olam
Pentru a evita caderea intr-o finalitate din asta marxista in care Mesia e „incheierea tuturor lucrurilor”, Derida opteaza pentru un „messianism fara Mesia”(Mesianicitate) care este o ilustrare a conceptului lui de „deferance” ( a amana l-a nesfarsit venirea unui Mesia ) .In felul acesta problema „ce se v-a intampla cu relevanta iudaismul dupa ce va veni Mesia” pare rezolvata :
ojs.unm.ac.id
https://ojs.unm.ac.id › articlePDF
Derrida and the Structure of the ‘Messianic’ in the Specter of Marx
Pana una alta, un nou prunc cu potential „mesianic ” s-a nascut:
Polihronu,
Inteleg ca Derrida nu doreste o inlocuire a conceptiilor traditionale de „om nou”in favoarea unui „om nou „,post-modern,insa aici el are dificultati in a pretinde ca,omul post-modern nu este tot un ” om nou”.Pentru ca omul pur, post-modern ,e o imposibilitate.Nimeni nu poate trai intr-o permanenta „deferenta”.Pana la urma ,deconstructia „degenereaza” intr-o sinteza hegeliana.Toti facem sinteze, pentru a scapa de „vidul” post-modern (” nature abhors vacuum”).In sensul acesta ,omul ,ca subiect postmodern, e o utopie asemanatoare „omului nou” din alte curente filozofice, pre-post-moderne.Pana si Derrida admitea ,cu jumatate de gura , ca e de stanga (unii si-ar pune intrebarea daca insasi permanenta „deschidere spre nou”, a deconstructiei,nu ar indica o „urma” de progresivism /liberalism).
https://en.wikipedia.org/wiki/New_Man_(utopian_concept)
Personal nu am cumparat bs -ul asta ca post-modernismul nu are absolut nici un bias ideologic.
Tu ce zici?
Din nou, deconstrucția nu e prescriptivă – nu-ți spune ce trebuie să devii. Te trage doar de mînecă să te oprești din fluturat cît să vezi ce ești deja. Și nu face asta din afară, pretinzîndu-se altceva decît ceea ce sîntem. Toți. Deja. 🙂
Uite o pagină din Despre limită a lui Liiceanu:
Sursa fanatismului este centrarea care nu a fost confruntată cu alte zări ale lumii, care nu ajunge la comparaţie, care nu se poate relativiza, pe scurt centrarea căreia descentrarea îi este refuzată. Eu nu pot ajunge astfel la gîndul generos că în cîntarul mare al lumii toate concretizările elementelor fondului intim-străin atîrnă la fel şi că, de aceea, ele sînt egal îndreptăţite. Descentrarea nu înseamnă pierderea centrării, ci reaşezarea în sistemul de limite primite cu un spor de toleranţă faţă de celelalte centrări şi cu gîndul că propria ta centrare nu e pînă la urmă decît rodul unui hazard („s-ar fi putut şi altfel“).
Sursa fanatismului poate fi deopotrivă recentrarea: de vreme ce am intervenit acolo unde se alesese pentru mine şi am rectificat, prin re-alegerea mea, conturul inaugural al eului meu, eu iubesc cu o pasiune sporită rezultatul acestui gest categoric ca dovadă tardivă a libertăţii mele. Recentrarea este fapta orgolioasă a eului care a realizat un transplant de libertate în spaţiul predeterminării: ceea ce provine de dinaintea alegerii proprii suferă o redefinire în spaţiul deciziei mele. Recentrarea operează astfel o deplasare de sursă: limba, zeii, tribul, locul etc. nu mai provin dintr-o sursă anonimă, ci îşi au originea în decizia eului meu. Tocmai această deplasare de sursă trebuie confirmată în fanatismul recentrării: eu trebuie să-mi dovedesc, şi să dovedesc celorlalţi, că ceea ce am ales este mai bun decît ceea ce se alesese pentru mine. De aceea voi fi habotnic cu noii zei la care eu am ales să mă închin şi voi folosi cu sporită îngrijire limba în care eu am ales să vorbesc şi să scriu. Fanatismul recentrării vine să înăbuşe în mine orice urmă de regret sau de îndoială cu privire la incizia pe care am făcut-o în perimetrul fondului intim-străin.
POLIHRONU,
este deconstructia un tip de hermeneutica?
Stiu ca Derrida sa ferit in a definii deconstructia tocmai pentru a evita sa cladeasca noi centre.Nu ,nu este o metoda, nu este nici o critica,nu este nici o descriere–e mai mult decat atat.E indefinibila.Derrida a incercat sa o defineasca prin prisma a ce nu e.Tu cum definesti deconstructia?(intrebare capcana)😉.
Este. 🙂
Polihronu, lucrez recent la un fel de proiect personal.As dori sa identific pas cu pas originile conceptelor derridiene in hermeneutica iudaica..Deja am descoprit ca Derrida nu era tocmai revolutionar.Mai curand, a adaptat limbajul hermeneutic iudaic la filozofia postmoderna :
Despre interpretarea „post-moderna” ,talmudica:
https://en.wikipedia.org/wiki/Talmudical_hermeneutics#:~:text=Talmudical%20hermeneutics%20(Hebrew%3A%20%D7%9E%D7%99%D7%93%D7%95%D7%AA%20%D7%A9%D7%94%D7%AA%D7%95%D7%A8%D7%94,the%20framework%20of%20Rabbinic%20Judaism.
Despre interpretarea Midrash-ului:
„Many different exegetical methods are employed to derive deeper meaning from a text. This is not limited to the traditional thirteen textual tools attributed to the Tanna Rabbi Ishmael, which are used in the interpretation of halakha (Jewish law). The presence of words or letters which are seen to be apparently superfluous, and the chronology of events, parallel narratives or what are seen as other textual „anomalies” are often used as a springboard for interpretation of segments of Biblical text. In many cases, a handful of lines in the Biblical narrative may become a long philosophical discussion
Jacob Neusner distinguishes three midrash processes:
paraphrase: recounting the content of the biblical text in different language that may change the sense;
prophecy: reading the text as an account of something happening or about to happen in the interpreter’s time;
parable or allegory: indicating deeper meanings of the words of the text as speaking of something other than the superficial meaning of the words or of everyday reality, as when the love of man and woman in the Song of Songs is interpreted as referring to the love between God and Israel or the Church as in Isaiah 5[36] and in the New Testament.”
Hermeneutica Midrash-ului applicata la noul testament:
https://articles.etrfi.info/?p=289
E clar: rabinii au fugit cat au putut de tirania literei.
POLIHRONU,
„Descentrarea nu înseamnă pierderea centrării, ci reaşezarea în sistemul de limite primite cu un spor de toleranţă faţă de celelalte centrări şi cu gîndul că propria ta centrare nu e pînă la urmă decît rodul unui hazard („s-ar fi putut şi altfel“).”
„Te trage doar de mînecă să te oprești din fluturat cît să vezi ce ești deja. ”
Pai daca deconstructia doar te trage de mana atunci pe baza caror criterii de trage de mana? .De ce nu ar fi categoriile de interpretare sau descriere folosite de Derrida nimic altceva decat ” o descriere ” printre alte descrieri?Cine spune ca descrierea sistemului post-modern derridian e singurul etalon folosit pentru „a trage de mana”?Nu este posibila si o hermeneutica mai buna decata cea derridiana?De ce trebuie sa aiba sistemul de interpretare a lumii ,derridian ,ultimul cuvant de spus cu privire la orice sistem filozofic?Chiar nu exista nici un ” minus” al sistemului hermeneutic derridian?
Mai degraba, pare ca Derrida „i-a pacalit” pe toti pretinzand ca doar „descrie” cand ,in realitate ,prin faptul ca pretinde „obiectivitate stiintifica” pentru sistemul lui descriptiv, el de fapt ,pretinde ca se situeaza deasupra celorlalte interpretari.La urma ,urmei si descrierea derridiana e prin natura ei ,subversiva–detroneaza toate celelalte sisteme dinanintea si dupa el (fie ca intentioneaza sa faca asta sau nu),inlocuindu-le cu propriile criterii de hermeneutica .
”pe baza caror criterii”
Pe baza acelorași criterii pentru care oricare dintre noi respinge o interpretare. E fix ca la Dumnezeu: ești ateu pentru că ai generalizat motivele pentru care monoteistul respinge orice alți zei.
”propriile criterii”
Proprii tuturor – hermeneuticilor, credincioșilor.
Sau ți-ai făcut tătic în locul Tăticului? 🙂
”ești ateu pentru că ai generalizat motivele pentru care monoteistul respinge orice alți zei”
Ca să ilustrăm ce înseamnă deconstrucția – și meta din metamodernist, să zicem: ești ateu pentru că ai particularizat și la zeul tău motivele generale (că nu ai verificat toți zeii la biluțe) pentru care, tu, monoteistul, respingi orice alți zei.
Pe ce criterii vorbim despre criterii?
https://dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-si-opinii/situatiunea/homo-mendax-635887.html
„Sau ți-ai făcut tătic în locul Tăticului?”
Nu , ca unul care sunt orfan de la 16 ani, nu .😁
Insa, Derrida sigur a avut un tatic:
https://en.wikipedia.org/wiki/Talmudical_hermeneutics#:~:text=Talmudical%20hermeneutics%20(Hebrew%3A%20%D7%9E%D7%99%D7%93%D7%95%D7%AA%20%D7%A9%D7%94%D7%AA%D7%95%D7%A8%D7%94,the%20framework%20of%20Rabbinic%20Judaism.
Si limbajul pe care Derrida care foloseste este deja contaminat de centru sau centre.Tu insuti ,ai mentionat cum Derrida „purcede” sa faca deconstructia.Cum poate cineva care are un limbaj „centrat” sa imi dea mie lectii de distantare fata de centru?
Cum poate Isus, care ESTE centrul, să iasă în afara cetății? 🙂
Nu e nimic în hermeneutica talmudică care să nu aibă echivalent în oricare altă tradiție hermeneutică. Vorbesc rabinii despre Legea orală? Stai să vezi ce spune Vasile cel Mare despre tradiția ezoterică a apostolilor, singura care dă sens textului Scripturii. Etc.
Derrida spune ce spune tocmai pentru că e contaminat de centru. Nu mai vorbim că, așa cum explic de ani de zile, fiecare cititor/autor e centrul. Din care nu poate decît să fugă.
Doar cineva care se excentricizează poate să-ți spună ce-i aia.
Toți sîntem orfani – uneori cu tații în viață. Și nimic nu ne umbrește mai apăsător decît absența – uită-te, din nou, în suluri. Ești sigur că nu emani și tu din lipsa tatălui?