Cu curu-n Isus

Iar și-a băgat dracu’ coada-n vagabondajul meu internautic de mi-a căzut sub ochi acest splendid articol, cu antologic titlu, din revista rugăciosului Pavel Goia. Nu, pastorii nu suferă de schimbări ale ritmului circadian după mijlocul vieții, de apnee de somn sau depresii, de stres sau insomnie. Nuuu. Pe ei îi trezește Îngerul Domnului dimineața (că deșteptătorul e prea calvinist) să-și reclame tronurile cerești (bazați băieți) ca să salubrizeze văzduhul. Și nu, asta n-are nimic a face cu Brahmamuhurta. Aia e pe alt fus orar. Sau în altă cosmică luptă.

Curios despre curios

Știți, dacă doriți să „distrugeți marxismul” cu o singură lovitură, scoateți din mânecă retorica cu privire la „egalitatea absolută nu poate fi implementată în practică decât prin forță și tiranie”. Și gata. Marxismul, leftismul și wokeismul sunt terminate.

Ce nu bate? Păi nu se poate spune asta despre orice? De exemplu despre „eficiență”? Nu necesită forță, abuz și tiranie să storci cât mai multă eficiență din muncitor? Eficiența absolută nu se plătește cu sângele a tot ceea ce nu-i eficiență? De exemplu cu familie, relaxare, somn, echilibru mintal și alte treburi din astea? Și gata. Ideologia eficienței e și ea terminată.

Haideți să vă zic unul din șiretlicurile competenților.
Cei cu pasiuni inginerești, științifice, intelectuale își vor justifica obsesiile personale cu importanța curiozității.

Dom’le.. să ai și să-ți păstrezi curiozitatea e cel mai important lucru. Explorarea universului, particula lui Dumnezeu, „theory of everything”, cum colonizăm Marte, viața extraterestră, etc etc.
De exemplu lui Musk trebuie să-i giugiulim orgoliile pentru că e cel mai curios dintre noi. E atât de curios despre Marte și spargerea Matriței încât orice sacrificiu e justificat. Pentru omul ăsta – el o zice – toți suntem „NPCs”, „Non-Player Characters”. Adică e posibil ca toți să fim doar niște proiecții virtuale neglijabile în Matrixul în care el e singurul caracter care contează. Sau dacă vreți mai filozofic, suntem doar niște aparențe în solipsismul lui Musk iar mintea lui e singura realitate concretă de care nu se poate îndoi. Descartes pe ketamină.

Acum să reflectăm puțin. Să luăm propaganda că ar fi curiozitatea lucrul cel mai important. De ce Musk nu moare de curiozitate relativ la cum ar fi să fii un om mai mediocru? Unul de exemplu fără obsesii compulsive? Unul fără paranoia sfârșitului lumii pe care el îl împiedică? Unul care nu are obsesia eroului în matrița solipsistă?
Nu e o curiozitate legitimă și cum e să fii prezent în viața copiilor tăi în alt mod decât întru îmbunătățirea imaginii publice?
De ce nu e o curiozitate demnă și cum e să ai relații sexuale și emoționale așa mai ca un pinguin nu doar ca un cuc parazit?
Sau cum de nu are pic de curiozitate și despre ce-i cu wokeismul și postmodernismul ăsta până la urmă?

E de plâns cum mai ieri Musk vărsa lacrimi vizavi de copilăria cu tatăl său iar azi e mândru mascul care etalează cu mândrie insensibilitatea la acuzațiile de sociopatie și abandon emoțional.

Curios pe dracu’. Un ipocrit schizofren scăldat în contradicții ca orice alt NPC dintre noi. Duhnește de lucruri despre care nu are pic de curiozitate.

Argumentul care rămâne celui care se pitește în spatele curiozității e că nu toate curiozitățile sunt la fel. Unele curiozități sunt mai curiozități decât altele pentru că așa mi se scoală mie. Și dacă încă mi se scoală, pesemne am voință de putere și inseminez istorie.

Duhul fascist respiră când inspiră.