A venit primavara, Iepurele nu Sare in Apartament

Sunt unii cu capul in nori, pentru care primavara vine mai tarziu, in timp ce altii se afla pe meleaguri unde primavara intarzie pana spre aprilie. Eu insa, cand ma uit la mine, constat ca ma gasesc in ambele ipostaze. Articolul acesta se adreseaza in primul rand femeilor. Acum, in timp ce scriu, zambesc pe sub mustata virtuala fiindca stiu ca o sa iau suturi in fund de la anumiti indivizi (frati de-ai mei de altfel) de pe forum, dar nu imi pasa. Am fost indragostit toata viata mea, sunt extrem de indragostit si acum si nu mi-e deloc rusine sa o recunosc.

Despre ce scrie Anubis de data asta? Anubis a inceput de cateva zile sa alerge in parc, iar iesirile in downtown l-au facut sa remarce buna dispozitie si fericirea celor din jur, pentru ca zilele de frig si ploaie au trecut iar soarele zambeste asa cum a facut-o dintotdeauna. Am urmarit cu groaza ceea ce s-a intamplat in Japonia si cred ca oricine intelege ca este o pura intamplare ca noi cei care citim aceste randuri ne aflam in afara acestei nenorociri, intr-un anumit sens.  Ce vreau sa spun cu asta? Oriunde in lumea asta se pot produce cutremure sau dezastre naturale, nimeni nu poate afirma ca este safe. Daca in locul in care te afli acum draga cititoare/cititorule, viata este linistita si-si urmeaza cursul, ia-ti timp si iesi in intampinarea zilelor frumoase.

Vorbeam cu un prieten virtual pe care l-am cunoscut aici pe Oxigen2 si-mi povestea ca este implicat intr-o gramada de probleme, responsabilitati la job, fata de familie, fata de rude, facultate, criza financiara si cu toate astea cand gaseste un pic de timp evadeaza in natura sau pe unde apuca. Sunt constient ca foarte multi din cei care citesc aceste randuri inteleg situatia respectiva. Uneori in viata simti ca esti coplesit de prea multele probleme si nu mai ai putere, dupa ce le rezolvi, de nimic, astfel ca uiti sa te mai relaxezi. Cunosc oameni in Bucuresti, de exemplu, care nu mai au puterea sau dorinta dupa o saptamana de lucru sa mai iasa undeva din casa si stau toata ziua la televizor sau fac orice numai sa nu iasa din casa. Eu insumi am trecut pe acolo in urma cu mai multi ani. Cred ca urmatorul pas este probabil lipsa poftei de a trai. Cand ajungi sa nu mai vrei sa te plimbi, sa nu mai ai contact cu oameni noi, sa nu mai vrei prieteni noi, incepi sa mori cate putin in fiecare zi. Suntem fiinte sociabile si suntem inclinati spre dialog si interactiune cu tot ceea ce este in jurul nostru. 

In ultimele zile, pe meleagurile unde ma aflu, a avut loc o explozie de culoare incredibila. Narcise si zambile, ghiocei si frezii, pomi infloriti care mai de care, este ceva incredibil. Eu de felul meu sunt mai nebunatic si imi place sa ies in aer liber sa ma plimb, sa alerg in parc, la bar sau restaurant in weekend si uneori tarziu serile dupa servici in functie de prietenii mei si de programul lor si al meu. Faptul ca meleagurile pe care ma aflu sunt o oaza de prietenie si deschidere iar mediul studentesc isi pune amprenta pe toata societatea este un plus cu siguranta, insa eu cred ca oriunde te-ai afla citind aceste randuri ai o sansa in a gasi prieteni noi si a iesi din hibernare. Scriu aceste randuri si le dedic iubitei mele, dar si voua, pentru ca imi pare important sa ne luam timp sa facem ceva pentru noi insine.

Ceea ce face Edi este intr-un fel impartasirea convingerilor personale pe baza experientelor acumulate si a istoriei studiate, fiindca el vrea ca toti cei care citesc sa aiba o minte deschisa la nou, la schimbarea unor mentalitati tribale invechite s.a.m.d.  L-am cunoscut pe Edi in urma cam cu 20 de ani si va marturisesc ca nici unul din noi nu mai crede ce credeam in urma cu 20 de ani. Unii ar spune ca evoluam, in timp ce altii ar incepe sa abereze vis-à-vis de optica noastra. Sa subliniez un aspect important: Edi nu crede ce cred eu, iar eu nu cred ceea ce crede Edi, insa este loc pentru amandoi sub soarele acesta fiindca am inteles ca RELIGIA-CREDINTA este o chestiune personala si nu ceva ce se poate impune, indiferent despre ce forma de organizare vorbim. Am avut sansa sa cunosc mai multe persoane care si-au schimbat viata in cel mai frumos mod cu putinta, dupa ce au inteles ca au dreptul sa fie fericite.

Daca Edi a inspirat atatia tineri sau mai putini tineri sa ia decizii atat de importante, este randul meu sa-I multumesc pentru tot ceea ce face, pentru toata pasiunea care-l caracterizeaza si la randul meu sa te rog draga cititoare sa-mi permiti sa iti spun:

A VENIT PRIMAVARA, IESI AFARA DIN CASA, ALEARGA, FA-TI PRIETENI NOI, AI GRIJA DE TINE INSATI CA MACAR LA SFARSIT DE SAPTAMANA SA FACI CEEA CE-TI PLACE, AI DREPTUL SA FII FERICITA!!!

Pentru ca in urma cu ceva timp (cam un an)  ii scriam urmatoarele cuvinte iubitei mele, cuvinte pe care le voi reda aici ca pe un mic cadou pentru ea, dar si pentru cititoarele O2 si pentru Samson (ajuta-ma Ra ca l-am provocat pe unchiu), vreau sa va spun ca daca v-ati pierdut speranta in iubire si in prietenie, nu stiti de unde poate sari iepurele, dar ca iepurele sa sara trebuie musai sa iesiti pe camp sau in padure, IEPURELE NU SARE IN APARTAMENT  (cu exceptia Pastilor!)

Multumesc administratiei O2 pentru deschidere si evident lui Edi Constantinescu!

Sinapsă cu parfum egiptean

[ #80818 ] by Anubis on Mon Apr 26, 2010 1:45 pm

“Pentru o clipa am fost transformat in Horus si pentru ca luna se facuse nevazuta, mi-au spus ca in aceasta seara sunt parintele celor orbi. Soarta a facut ca in drumul meu de azi sa o intalnesc pe Hathor. Ne-am indreptat plutind usor spre Nil. Ra se pregatea sa treaca de cealalta parte a pamantului iar Hathor incepu sa fredoneze un cantec din care emana veselia si fericirea. Am privit inapoi spre dunele uscate si piramidele prafuite. Am luat-o de mana si am sarit amandoi in Nil. Am chemat impreuna vantul din est si am ridicat miliarde de picaturi de apa si mâl in aer. Am trimis furtuna in tot Egiptul si i-am atins cu stropii batranului Nil pe toti care nu puteau vedea. Si pentru o noapte, acestia si-au primit vederea. Si-au vazut mamele, si-au vazut copiii, si-au vazut amantele si sotiile. Pentru o noapte s-au vazut asa cum erau si s-au imbratisat pana cand Ra a reaparut maiestuos. Hathor ii schimba pe toti cei cu care se intalnea, iar in noaptea ce trecuse ma atinsese pe mine. Oare unde era acum? Mi-am intins aripile si am plecat sa o caut!”

                                                                                                                                                                                Cu drag,  Anubis

Univers relaxant

Articol de citit in baie, relaxant si fara pretentii !

Dupa ce i-am spus sa nu fie proasta, (nu fi proasta fa!) Baba Cloanta mi-a facut pe plac si si-a impartasit experientele personale. Nu le-a asternut ea pe spatiul virtual, ca nu stie cum, a angajat un scrib si sper ca scribul nu i-a rastalmacit cuvintele. Daca ceva din marturisirea ei nu face sens sa dati vina pe scrib, va rog frumos, ca era un scrib cam tembel!

                                                                                                                                                Anubis

Marturisirea personala a lui Baba CloantaTM

Se spune ca nu a venit nimeni din moarte sa ne spuna cum e dincolo, afara de stim noi cine dar nu ne vom lega de trecut pentru singurul motiv superficial ca este intangibil. Dragii lu’ mamaie, trebuie sa va marturisesc ca Anubis mi-a facut acest hatar si iata-ma printre voi la onorabila varsta de XXX…hehe, stiti prea bine ca nu se intreaba femeile de varsta, nebunaticilor! Mamaie a venit cu o solie de dincolo. Nu vreau sa va spun ce am povestit cu Moise si cu restul celor care au ocolit nefiinta,  insa am sa va povestesc putin despre universurile paralele prin care m-a plimbat dragul de Anubis.

Mamaie a dus o viata plina de distractie in prima ei viata si sa stiti ca nu regreta nici un strop. Daca mamaie ar predica intr-o biserica ( „doamne fereste” ) ar vorbi despre cat de frumoasa este viata asta daca lupti si vrei cu tot dinadinsul sa fie frumoasa.

A gasit mamaie intr-unul din periplurile ei, un univers unde majoritatea fiintelor se temeau de o fiinta incredibil de rea! Fiinta asta, pe langa rautatea formidabila avea si puteri peste puterile lor, dar, din motive incredibile, statea ascunsa. Nici una din fiintele ce populau sarmana planeta nu ar fi putut sa o distruga si cu toate astea Moloch – sa-i zicem pe nume – statea ascuns. Din cand in cand, alti molochi mai mici, intrau in bietele fiinte si le posedau. Acestea incepeau sa ucida si sa faca tot felul de lucruri incredibile, insa, fiindca toata lumea stia ca nu ele erau de vina, nimeni, niciodata, nu lua nici o masura, afara de dialoguri cu o fiinta superioara pozitiva care nu numai ca nu le raspundea la rugaciuni dar lipsea cu desavarsire din universul lor! Alti molochi intrau in fiinte decente si bune la suflet si le faceau sa abereze atat de rau despre fiinta superioara pozitiva incat aparuse o zicala in universul acesta de genul: But for good people to do evil things, that takes religion!

Intr-un alt univers, a gasit mamaie niste fiinte care se considerau buricul tuturor universurilor si care comunicau intre ele numai pe baza unui manual de folosire gros, langa care era o erata mai micuta cu diverse explicatii pentru intelegerea mai usoara a manualului principal. Adesea, aceste fiinte se intalneau in spatii virtuale si discutau, dar mamaie nu intelegea nimic din discutiile respective. Pentru curiozitatea celor mici am sa redau cateva pasaje:

1.  Frate Anubis, nu te lasa cuprins de indignare sfinta, pacatul pindeste la usa!

1,3.  Inteleg “efectul Halls” pe care l-a avut asupra dvs. scrierile EGW si hegeliene, insa dupa atata invigorare, merge sa consumati si un Patapievici respectiv un Plesu.

4.  Insa in intelegerea realitatii, nu e nevoie de un model epistemologic, avand in vedere faptul ca orice fel de cunoastere, fie ea stiintifica nu se poate realiza numai prin realitatea gnoseologica (si aici sunt particularitati multiple ale cunoasterii) ci prin propria critica (care poate fi deficitara ) si reflectie (subiectivista).

Aceste fiinte nu pareau fericite sau multumite de viata lor, insa se considerau pre ele insele cele mai in masura sa explice tuturor celorlalte fiinte de ce propria realitate era singura viabila si ofereau si asigurarea unei vieti fara de sfarsit intr-o alta dimensiune despre care nu stiau altceva decat ceea ce citisera in manualul lor. Am observat de asemenea ca nu existau doua fiinte care sa inteleaga in acelas fel manualul, drept pentru care aceste fiinte adesea se luau la harta in spatiul virtual! Un alt aspect deloc neglijabil consta in lupta pe care savantii o dadeau sa arate cat de specializati sunt pe domeniul lor (nepricepand conexiunile posibile dintre descoperirile lor si  universul respectiv) in timp ce altii incercau sa adune cat mai multa informatie din toate domeniile (si nu mai reuseau sa o inchege fiindca informatia in capul lor se transformase intr-o mare varza).

Mamaie, ca o fiinta subiectiva ce se respecta, aterizase intr-un univers relaxat, unde nu se temea de nimeni si nimic, unde-si ducea banala existenta traind secunda dupa secunda, ora dupa ora si zile dupa zile, in cele mai diverse ritmuri cu putinta! Fiindca Anubis ii oferise puterea  sa acceseze diversele universuri diversificate armonios, mamaie intra adesea pe ici pe colo si baga cate un input de-si pierdeau calmul fiintele perfecte! 

Ce nu intelegeau fiintele perfecte era ca in trecutul neverificabil mamaie facuse parte din universul lor. Insa mamaie se manifestase intotdeauna lite si nu acceptase morcovul niciodata! Pe de alta parte cand mamaie avea de spus ceva o spunea pe fata fara perdele. Mamaie nu fusese niciodata o baza in universul acela indepartat, fiindca mamaie fusese prea neconformista! Dupa ce mamaie a deschis ochisorii, a fugit intr-un alt univers, unde nu-i mai spunea nimeni cum sa se manifeste si cum sa castige accesul la urmatorul univers.

Solia de la 26.03.2011

Si mamaie se simtea bine, se distra pe cinste si-si regasise vigoarea, hazul si bucuria pierdute intr-un univers blestemat, ceea ce mamaie va doreste si voua tuturor, luati, gustati, vedeti ce buna este libertatea!

                                                                                                                                                Baba CloantaTM

Cum ar arata lumea noastra fara religie

Orasul in care ma aflu are biserici ce dateaza de la sfarsitul secolului 18.

Biserica St. Ann’s pe care o vizitez uneori, cu mare placere, are un public variat care in general ocupa 50% din spatiul disponibil. Lumea nu se mai omoara sa mearga la biserica, insa pentru cei care viziteaza St. Ann’s mersul la biserica este in primul rand o ocazie de socializare. Imi place ca dupa liturgie sa raman la o cafea (servita in interiorul bisericii) si sa discut cu diferite persoane subiecte variate, de la evolutie la astronomie si uneori sa glumim pe marginea creatiunii. Oamenii sunt relaxati, zambitori si au inteles ca religia si credinta sunt atat de personale incat nu au de ce sa-si bage nasul in viata ta. Biserica aceasta este o oaza de destindere. Serviciile religioase sunt pline de muzica, sala canta impreuna cu corul iar predica nu tine niciodata mai mult de 15 minute! Adesea in timpul predicii, lumea rade fiindca cei care vorbesc au inteles ca nu teama de Dumnezeu atrage lumea sa vina la biserica in aceasta parte a lumii.

Cafenelele din oras insa sunt in aceasi masura o oaza de destindere fiindca lumea este relaxata si poti intra linistit in vorba cu cei din jur fara sa te suspecteze nimeni ca ai fi nebun. Nu odata am fost interpelat in cafenea de catre vanzatorul care vazuse cartea pe care o aveam cu mine spunandu-mi ca e urmatoarea pe care o va citi din scrierile lui Dawkins. Intr-o ocazie recenta, o alta persoana m-a abordat invitandu-ma sa stam la aceeasi masa deoarece era interesata de manualul “E-bay business” ce-l aveam la mine. Iubita mea sustine ca persoana respectiva era mai mult interesata de mine, insa cine sunt eu sa-mi judec aproapele? Ideea este ca diferentele dintre o biserica civilizata, moderna si mediul inconjurator sunt minime!

In iarna am avut sansa ca impreuna cu iubita mea sa mancam in cripte! Am folosit pluralul pentru ca am vizitat mai multe biserici renumite ale caror protectori au inteles ca fara bani biserica se deterioreaza si ca nu intotdeauna poti conta pe enoriasi. Au transformat astfel spatiul de sub biserica in adevarate cantine sau chiar restaurante, cu preturi accesibile si atmosfera incredibila. Si pentru a imbina utilul cu placutul, la intrare in cripta am gasit afisat ca in aceeasi seara, deasupra, (adica in biserica) avea loc concertul Mesia de Handel si evident n-am spus nu, chiar daca a trebuit sa umblam in buzunare. Aceeasi atmosfera relaxata am regasit-o si la concert.

Dar sa revenim la oile noastre. Daca prin absurd aceste biserici cu o veche traditie dar integrate din punct de vedere social ar disparea fara urma, sunt absolut convins ca nu ar suferi nimeni fiindca oamenii de aici stiu cum sa se simta bine indiferent de situatie.

Nu am sa intru in detalii, dar totusi va voi spune ca intr-o singura ocazie am fost intr-o biserica neo-protestanta unde predica a tinut mai mult de o ora, predicatorul era un oaspete ales, plin de verva si fanatic pana in maduva oaselor. Si eu dar si alti membrii am ales ca la sfarsitul orei respective sa iesim, chiar daca respectivul ii dadea inainte “manat de duhul”… Majoritatea membrilor insa erau cu mainile pe sus si cu amin pe buze dupa fiecare ineptie rostita de tatuca de la amvon. Am iesit cu o stare de excitare nervoasa si am decis sa nu mai calc niciodata acolo.

Daca prin absurd aceste biserici ar disparea sunt convins ca omuletii, excitati de vorbaria goala care unge sufletele lor zbuciumate, ar gasi alte locuri de joaca sau ar inventa alte distractii care sa le ocupe timpul. In plus, copilasii lor nu ar mai avea ocazia sa fie indoctrinati de mici cu toate “gogosile” pe care in nestiinta lor membrii acestor biserici le debiteaza.

Sunt o gramada de oameni care pretind ca la ora actuala crestinismul este benefic pentru omenire si fara aceasta miscare lumea ar aluneca pe o panta periculoasa. Cred ca aceste speculatii nu sunt intemeiate, consider ca oamenii intotdeauna vor fi in stare sa inlocuiasca un obicei cu altul uneori obiceiuri bune cu obiceiuri rele si vice-versa.

Bisericile au avut rolul de a educa moral populatia si de a ridica societatea, numai ca de la un anumit moment, societatea a evoluat mai repede decat mentalitatea bisericii. Din acel moment bisericile care s-au intepenit in mentalitati si practici ruginite, desuete, nefunctionale si irelevante pentru epoca respectiva, ori au franat evolutia societatii si au distrus mii de vieti si potentiale umane, ori au ramas goale iar cladirile au fost in cele din urma vandute. Bisericile care nu se adapteaza nevoilor societatii contemporane, dispar. Acum, cand educatia populatiei se face prin intermediul institutiilor non-religioase, iar biserica si-a pierdut rolul de educator, fiecare biserica ar trebui sa-si re-evalueze teologia sau sa dispara.

O posibila concluzie: daca Mahomed ar disparea l-am inlocui rapid cu partidele de cricket…

Generalul si polihroniada cuantica

sau

Victorie a la Pryus

Pentru ca in ultimele saptamani am avut ocazia sa asist la o asazisa dezbatere teologico stiintifica, intre doua personae pe care le consider adevarati intelectuali ,datorita nivelului de educatie, erudite si capacitatii de exprimare, dezbatere bruiata cu inteventii psihiatrice(din locuri cu multa umbra si vegetatie luxurianta) si strigaturi din tribuna(unele naive si inocente si altele binevoitoare ), in care un Baiazid intelectual si autohton incerca sa subjuge un Mircea intelectual si cosmopolit care isi apara „nevoile” si „neamul”.

Pentru ca ma pot identifica in anumite aspecte ale retoricii si intentiei atit cu Baiazidul autohton cit si cu cosmopolitul Mircea de care ma simt mai legat in ceea ce priveste „nevoile” si „neamul „, fara a fi insa erudit sau scolit in masura dinsilor, la baza fiind doar un biet inginer, imi permit sa rapesc timpul distinsilor combatanti din aceasta agora moderna, pe care unii o confunda cu Hyde Park si care in mod sigur nu este o academia, si sa v-a propun spre citire ca editorial, un articol aparut in Scientific American in septembrie 2010.

Scuze ca nu am tradus, dar cei din Hyde Park stiu totul si toate despre tot, iar ceilalti, am observat ca aproape toti stiu engleza, si traiesc in realitate.

Precizez ca desi am indraznit sa ma adresez celor doi protagonisti ai dialogului, pe majoritatea distinsilor participanti va admir pentru eruditie, profunda gindire si nu in ultimul rind pentru rivna cu care propagati si aparati adevarul adevaratului Dumnezeu din diverse deveniri si puncte de vedere stiintifico-filozofico-teologice. Pentru mine personal aproape tot ce se discuta aici devine, dupa o filtrare prealabila, o completare saptamanala a ceea ce aud la biserica. Multumesc lui Dumnezeu pentru voi toti , de la maimute la “sahisti” si generali.

CRITICAL MASS

A Year of Living Dangerously

Writing about science and society invites reactions, good and bad, from the middle to the fringe

BY LAWRENCE M. KRAUSS

Last September I wrote my first column for Scientific American, and this September marks my last one.

In writing on science issues relevant to our culture and society, there is an inevitable tension between sticking just to science issues and commenting on potentially hot-button social issues. I have tried dur-ing the past 12 months to strike some balance, but without fail those issues that stir the greatest outrage also stir the greatest interest. Nothing seems to stir more discussion than pieces about science and religion, an observation that reminds me of the comment that Henry Kissinger reputedly made about academic disputes : they are so vicious because the stakes are so small. After all, science will continue irrespective of religious opinions, and I expect organized religion will continue to be a part of the cultural landscape, too, largely unaffected by the ongoing march of human knowledge, as it has been for centuries.

Probably my greatest surprise came from the column on my favorite elementary particles, neutrinos. Several notes of thanks came from scientists who have devoted their lives to studying neutrinos’ properties; perhaps they feel underappreciated, by their colleagues, for studying such ephemeral objects.

Among topics I didn’t get a chance to write about, one stands so will take advantage of this last opportunity to elicit hate mail (and to shamelessly plug my new book about the late physicist Richard Feynman, which is relevant because of its title, Quantum Man).

No area of physics stimulates thore nonsense in the public arena than quantum mechanics—and with good reason. No one intuitively understands quantum mechanics because all of our experience involves a world of classical phenomena where, for example, a baseball thrown from pitcher to catcher seems to take just one path, the one described by Newton laws of motion. Yet at a microscopic level, the universe behaves quite differently. Electrons traveling from one place to another do not take any single path but instead, as Feynman first demonstrated, take every possibile path at the same time. Moreover, although the underlying laws of quantum mechanics are completely deterministic I need to repeat this, they are completely deterministic-the results of measurements can only be described probabilistically.This inherent uncertainty, enshrined most in the famous Heisenberg uncertainty principle, implies that various combinations of physical quantities can never be measured with absolute accuracy at the same time. Associated with that fact, but in no way equivalent to it, is the dilemma that when we measure a quantum system, we often change it in the process, so that the observer may not always be separated from that which is observed. When science becomes this strange, it inevitably generates possibilities for confusion, and with confusion comes the opportunity for profit. I hereby wish to bestow my Worst Abusers of Quantum Mechanics for Fun and Profit (but Mostly Profit) award on the following:

DEEPAK CHOPRA: I have read numerous pieces by him on why quantum mechanics provides rationales for everything from the existence of God to the possibility of changing the past. Nothing I have ever read, however, suggests he has enough understanding of quantum mechanics to pass an undergraduate course I might teach on the subject.

THE SECRET: This best-selling book, which spawned a self-help industry, seems to be built in part on the claim that quantum physics implies a „law of attraction” that suggests good thoughts will make good things happen. It doesn’t.

TRANSCENDENTAL MEDITATION: TMers argue that they can fly by out,achieving a „lower quantum-mechanical ground state” and the more people who practice TM, the less violent the world will become. This last idea at least is in accord with quantum mechanics, to the extent that if everyone on the planet did nothing but meditate there wouldn’t be time for violence (or acts of kindness, either).

For the record: Quantum mechanics does not deny the existence of objective reality. Nor does it imply that mere thoughts can change external events. Effects still require causes, so if you want to change the universe, you need to act on it.

Feynman once said, „Science is imagination in a straitjacket.” It is ironic that in the case of quantum mechanics, the people without the straitjackets are generally the nuts.

Lawrence M. Krauss, a theoretical physicist and science commentator, is Foundation Professor and director of the Origins Initiative at Arizona State University (www.krauss.faculty.asu.edu).

SCIENTIFIC AMERICAN September 2010

P.S. Cui i-ar place sa se adauge la lista premiantilor?

Sint convins ca nimanui, pentru ca noi toti stim sa pretuim stiinta (cunostinta) si avantajele ce decurg in viata noastra datorita ei dar avem convingerea ca Adevarul e mult deasupra mecanicii cuantice, sau mai bine zis, mult mai profund!

Biblia ca sistem self-regulating

Am citit un capitol interesant dintr-o carte de economie. Pricing and communication networks. Capitolul analizeaza diferite strategii de a rezolva problema congestiilor(aglomerarilor) si de a asigura calitatea serviciilor in retelele de comunicatii. Un exemplu este utilizarea pretului ca factor regulator pentru a amana nevoia repetata(la intervale mici de timp) de modernizare sau inlocuirea a hardware-ului si tehnologiilor(care este foarte costisitoare).

Este analizat in mod interesant exemplul unei companii de internet-cafe-uri (easyInternetCafe) destul de populara in Europa. Ca solutie pentru aglomerarile din orele de varf si in acelasi timp pt a asigura calitatea serviciilor, aceasta companie a adoptat urmatoarea strategie: are un plan fix de tarifare – 3 euro dar in schimb, timpul clientului va fi alocat in functie de perioada din zi si numarul de statii ocupate. In orele de varf timpul variaza de la 30 minute la 90. In perioada medie variaza de la 90 la 200 minute, iar in perioadele cu cererea cea mai scazuta, timpul pentru aceiasi 3 euro poate ajunge pana la 500 minute. Astfel in perioadele de varf se reduc congestiile pentru ca vor fi dispusi sa plateasca utilizatorii cu nevoi mai urgente si cu un grad mare de importanta, cei care „risipesc” resursele cu simple nevoi de browsing isi vor amana placerile pentru timpul din afara orelor de varf, iar numarul de ore mare pentru perioadele „moarte” vor atrage mai multi clientii in aceste perioade.
Acest mecanism se spune ca este self-regulating. Se auto-regleaza.

Mi-a ramas in minte ideea de self-regulating si ma gandeam daca nu cumva si religia, crestinismul in special, intr-o oarecare masura are conturul un sistem self-regulating. Oare nu cumva partea care a avut de-a face cu self-regulating-ul i-a asigurat partea buna si i-a pastrat supravietuirea si relevanta? Probabil ca asta ar explica fenomenul prin care, asa cu bune si cu rele, intr-o oarecare masura poti scoate totdeauna cate ceva din crestinism care aplicat „cu cap” da rezultate bune.

La ce ma refer mai exact: crestinismul e construit pe doua principii care sunt antagonice oarecum dar care determina sa se regleze unul pe altul: iubirea fata de aproapele si iubirea fata de Dumnezeu. Pastrand literalismul, bigotismul si mostenirea traditiei nu ai cum sa iesi din limitele antagonismului. Pastrand termenii religiosi, aproapele este pus in opozitie cu Dumnezeu si este speculata existenta situatiilor cand ai de ales intre Dumnezeu si aproapele.

Parasind termenii religiosi putem identifica un contur de sistem self-regulating in spatele acestui antagonism. Dincolo de termenii religiosi, aceasta situatie de a hotari intre aproapele si Dumnezeu nu exista. Dumnezeu este aproapele(intre noi fie vorba pana si biblia afirma asta); cand ati facut aceste lucruri unora dintre acesti micuti ai mei, mie mi le-ati facut. Nu exista bine pe care sa-l doresti sa-l faci aproapelui si Dumnezeu sa nu-ti permita sa-l faci. Nu exista manifest de iubire adevarata caruia Dumnezeu sa-i spuna ca-i prea mult(de ex: sa nu-ti iubesti sotia mai mult decat pe Dumnezeu); ci dimpotriva..problema noastra parca era ca nu iubim destul.

Unde este sistemul self-regulating in toata povestea asta? Iubirea de aproapele tine in frau iubirea de dumnezeu, iar iubirea de dumnezeu tine in frau iubirea de aproapele. Daca depasim sensul termenilor religiosi, iubirea fata de aproapele va insemna provocarea la reciprocitate si de-a cauta binele in toate lucrurile. Iubirea de Dumnezeu va insemna s-o faci cu cap; pastrandu-ti obiectivitatea, integritatea, privind adanc in interiorul tau si scotandu-ti la iveala motivatiile care trebuie sa fie curate, sa nu fie intimidate, de santaj, frica, de sistem sau conducator, de Dumnezeu care vede, de avantaje, coruptie, onoruri, promisiuni, viata vesnica :p.

– Iubirea de Dumnezeu doreste sa asigure de exemplu ca iubindu-ti copilul nu-l vei creste un baiat de bani gata, ci il vei creste cu cap. Iubirea de aproapele doreste sa asigure ca-l vei iubi neconditionat de penitenta sa religioasa si ca vei fi multumit de el sa ajunga om integru, de caracter, pe picioarele lui si cu capul pe umeri.
– Iubirea de Dumnezeu doreste sa te indrepte in a cauta binele in toate lucrurile; dar iubirea de aproapele se asigura ca nu te vei pune pe genunchi sau ii vei da si copiii cand un rau-facator vrea sa-ti abuzeze sotia ci ii vei masura sira spinarii.
– Iubirea de Dumnezeu asigura ca vei contribui la promovarea si sustinerea ordinii sociale, dar iubirea fata de aproapele asigura ca vei minti ca sa salvezi viata evreului din dulap.
– Iubirea de Dumnezeu asigura ca tu trebuie sa fii tu si ca nu trebuie sa-ti dai mintea pe mana nimanui; iubirea de aproapele asigura ca n-ai s-o dai nici macar pe mana lui Dumnezeu.
– Iubirea de Dumnezeu asigura ca tu vei numi binele bine si raul rau; iubirea de oameni, asigura ca vei face asta chiar si cand vine vorba de Dumnezeu.
– Iubirea de Dumnezeu provoaca la intentii curate si bune fata de aproapele, iubirea fata de aproapele te impiedica sa-l toci pana-l iei cu forta la cer.

Prin urmare, biblia cred ca a construit un gen de sistem self-regulating care da putere de exprimare atat fortelor bune din interiorul omului cat si celor, care zicem noi, sunt absolut rele si nu pot contribui niciodata la ceva bun, antrenand-le si pe unele si pe celelalte catre o stare de echilibru care poate produce iubirea sanatoasa si adevarata. Acest sistem a reusit de-a lungul timpului sa tina biblia pe o linie de echilibru, sa-i pastreze relevanta si sa aiba mereu cate ceva de oferit.

Nu consider ideea bibliei ca sistem self-regulating o intarire a divinitatii bibliei sau vreo recunoasterea a misticismului ei, dar recunosc faptul ca exista idei filozofice, implicit si teologice (in interiorul si in afara bibliei) care dau rezultate bune desi cei care le-au lansat sau promovat nu au facut-o neaparat convinsi de puterea sau analiza din spatele ideilor.
Noi avem posibilitatea de-a analiza lucrurile si de-a prelua ce este bun. E de apreciat faptul ca secularismul nu are resentimente chiar atat de adanci fata de religie incat sa devina rauvoitor si sa nu ia aminte la provocarile bune pe care religia i le lanseaza. Ma bucur ca civilizatia pe ansamblu ia aminte la umanismul religiei si imi doresc sa continue pe acest drum pentru ca pare un ingredient obligatoriu pentru viitor.

Reactie la 'Visul nu e o scuza pentru minciuna'

Din editorialul lui Edi, cel mai mult m-a pus pe ganduri subiectul cu „presedintele de conferinta din Rwanda care a luat zece ani pentru pazirea poruncii a noua(complicitate la genocid, in limbaj lumesc).”

Ar trebui sa fie intr-adevar un aspect mai de luat in seama de catre cei care reprezinta pozitia si gandirea oficiala a bisericii adventiste.
La randul nostru, ar trebui sa provocam la dezbatere(intr-un mod constructiv evident) deoarece ni se pune pe umeri o gandire care nu ne face cinste, ne dezumanizeaza si n-o poti apara in vreo dezbatere cu o persoana capabila de dicernamantul unui om normal. Cu asemenea conceptii ne atragem singuri ura oamenilor si pe buna dreptate – parem incapabili de simtaminte elementare de empatie.
Daca suntem de acord cu pozitia oficiala a bisericii, atunci trebuie sa ne pastram gramul de bun simt si in loc sa acuzam pe altii ca au ceva cu noi, ar trebui sa recunoastem legitimitatea celor care ne vor considera niste indivizi dezumanizati, sclintiti etic si moral.
La urma urmei, pentru orice pozitie oficiala se pot gasi sofisme teologice, dar noi cei de rand, cand trebuie sa dam socoteala in fata altcuiva de ceea ce promovam, suntem obligati sa ne rezumam si sa apelam doar la argumente si valori capabile de a fi intelese de orice om, fara vreo pre-iluminare necesara.
Datorita acestui tip de motiv este prioritara ratiunea – nu pentru ca vrea sa-l detroneze pe Dumnezeu. Dar asta e alta discutie.

Vad in aceasta reafirmare a pozitiei bisericii, justificarea ideii ca valorile societatii si ale civilizatiei ar tinde sa intreaca in profunzime si seriozitatea abordarii, universaliile superstitioase sau convenabile autoritatii bisericii.
Societatea recunoaste ca lucrurile sunt complexe si realitatea dificila. Biserica sustine in continuare ca lucrurile sunt simple si noi vrem sa le complicam. Biserica se ofera sa ne ia povara de pe umeri transformand realitatea in alb si negru daca ne lasam condusi, dar noi suntem niste vesnici cartitori nemultumiti si insistam pentru nuante de gri.
Desigur…de acord cu afirmatia lui Edi: valorile societatii noastre isi au radacinile in crestinism. Dar se pare ca ucenicul isi depaseste maestrul. Cine stie…poate tocmai acesta e felul in care pot fi amandoi multumiti si impliniti ca si-au atins scopul; in contextul in care si unul si altul depun efort pentru evolutia artei mestesugresti. Maestrul poate ramane in umbra multumit ca a oferit un exemplu pe care ucenicul sa-l poata duce mai departe si perfectiona, iar in final amandoi sunt impliniti pentru ca isi indeplinesc scopul de-a inainta in cunoastere si descoperirea adevarului.

Revenind la ale noastre, acuzatia de complicitatea la genocid e o problema serioasa. De obicei cand provoc dileme de genul asta, se evita dezbaterea pe motiv ca sunt situatii care de fapt nu se intalnesc in viata de zi cu zi si astfel nu are rost sa incercam neaparat un raspuns. De fapt, cei care adopta aceasta strategie, sunt prinsi la mijloc. Pe de o parte simpla omenie nu le-ar permite sa spuna adevarul si astfel evreul sa fie ucis, pe de alta parte n-au nici curajul sa contrazica sofismul teologic deoarece prin asta l-ar pune la indoiala pe Dumnezeu.

Poate unora li s-ar parea prea transant si exagerat ce sustin dar in cele din urma, atunci cand ti se spune ca nu ai voie sa minti chiar daca de asta ar putea depinde viata cuiva, in ultima instanta, cu cartile pe fata, ti se cere de fapt sa calci pe cadavre pentru a nu-ti pune in pericol mantuirea.
Trec peste menajari si spun pe sleau ce gandesc, apoi incerc sa-mi argumentez pozitia:
Prefer sa-mi pierd mantuirea decat sa ajung o bruta de om.
Nu ca n-as fi uneori. Toti suntem capabil de rau. Dar cel putin daca e sa-mi doresc ceva de la mine, atunci unul din lucruri ar fi acesta; sa nu fiu capabil de-a ma spala asa usor pe maini.
Ma fac vulnerabil in fata celor care inteleg si in fata celor care ma vor critica pt indrazneala de-a provoca urmatoarele intrebari:
De ce atata agresivitate si egoism pentru a fi mantuit? De ce atata obsesie pentru mantuire? De ce trebuie neaparat sa fiu mantuit?
Cand va veni Dumnezeu, de ce n-as fi pur si simplu bucuros ca exista pana la urma un bine absolut, ca exista dreptate, dragoste, sens,etc, chiar daca n-o sa fiu mantuit? Bine ca sunt unii care vor fi mantuiti. Accept faptul ca eu am avut nereguli dar ma bucur ca exista si oameni care vor fi fericiti. Pana la urma…isi sacrifica oamenii si la momentul actual viata unii pentru altii fara vreun interes. De ce atunci nu as fi capabil sa gandesc la fel?
Poate unora le e frica de plagi. Ei bine..sunt intre noi oameni care au o viata plina de abuzuri, traume si chin cum n-o sa le poata produce vreodata acele plagi. Cei care n-au ce manca s-ar bucura sa li se curme suferinta. Oricum ar dura mai putin moartea cu oricare din plagi decat moartea lenta si cruda prin infometare.
Prin urmare, daca nu exista Iad, chiar nu vad de ce n-as fi bucuros cand va veni Domnul chiar daca n-as fi mantuit. Eu unul gasesc o multime de motive sa fiu; si chiar daca ar exista Iad (nici nu incep sa mai dezbat grozavia scenariilor si concluziilor care decurc dintr-o asemenea ipoteza), Dumnezeu nu si-ar fi putut creste valoarea prin asta.

In alta ordine de idei, in urma unor discutii cu cateva persoane, am realizat ca singurele motive care ne-au mai ramas atunci cand ne marturisim mandria de a fi romani sunt cele de genul: romanii sunt cei mai tari hackeri(http://alturl.com/ijmrs), a doua limba la Microsoft este romana si ce destepti sunt romanii cand mai apare cate un individ care face clonare de carduri.
Lucrul trist e ca din ce in ce mai mult cu astfel de argumentatii trebuie sa-ti justifici si mandria de-a fi adventist.
Adun foarte multe reprosuri cand ma abtin sa-mi marturisesc mandria de a fi roman, dar problema mea nu e ca sunt sau nu sunt roman, adventist sau ce-as mai fi ci durerea pe care o am provine din rusinea pe care o port cand sunt acuzat de ceva si cel care ma acuza are dreptate.
In momente din astea, doresc sa transmit celor preocupati de pulsul meu spiritual ca nu am incotro si trebuie sa permit bunului simt sa loveasca iar demnitatii sa infrunte, provocandu-ma sa-mi recunosc greseala si prostia si nu sa ma incapatanez, afundandu-ma in ea.

In concluzie, legat de articolul postat de Edi, pentru mine lucrurile stau destul de clar. Sunt la fel de nemultumit de pozitia si abordarea simplista a bisericii. Nu cu atitudinea unui rebel fara cauza ci justificat de motivele pe care le-am exprimat.
O sa-mi permit o incumetare, in acelasi timp blasfemie pentru unii si sare pe rana pentru altii:
M-as bucura ca fratele mai mare, Biserica, cu tot respectul pentru varsta si dreptul de intai nascut, sa invete din exemplul fratelui mai mic (mai cu experienta), Stiinta, cum se practica modestia si demnitatea de-a-ti recunoaste greselile. Cred ca ar pricepe mai bine asta micu’ cu toate ca el e deja detasat si nu trebuie sa-si mai faca exercitii psihice si evaluari de imagine pt a se decide daca e profitabil sa recunoasca o greseala sau nu. Te uimesc unii din astia mici cat de repede se maturizeaza.