Akedah

Akedah – “Legarea” – este paradigma fundamentala a pietati Vechi Testamentare. Baza istorica a lui Akedah este legarea lui Isaac (Akedát Yitzḥák), sau a lui Ismael (Dhabih) in cazul Islamului, de catre Avraam. Desi Quranul introduce consintamantul lui Ismael in naratiune, (la fel ca Ellen White si Joseph Smith in cazul lui Isaac), un lucru este clar: odata legat, Isaac nu mai are puterea sa aleaga.

Chiar si asa, intrebarea este daca un copil fara expunere culturala in afara familiei si tribului poate sa spuna “nu”. Copii martorilor care refuza transfuzia de sange cu pretul vietii, copii evanghelici, home-schooled de o mama-closca, care cred ca refuza evolutia din motive stiintifice, copilul salvat la Jesus Camp, adventistul si mormonul care aleg sa ramana in ghettoul religios, au aceiasi libertate formala pe care o are o femeie musulmana sa imbrace burca, sau un bombardier sinugicas sa se arunce in aer.

Imaginea lui Isaac, legat de altar, sub cutiul care il va ucide sau doar circum-cide, obiectul absolut al vointei patriarhale, este simbolul perfect, nu doar pentru Iudaism si Islam, ci pentru orice forma de religie a cartii, definita de modelul supunerii absolute fata de ineranta cuvantului scris si a autoritatii patriarhale. Cu alte cuvinte, “Legarea” este Vechiul Legamant.

Pavel dezleaga pe credinciosul aflat sub Noul Legamant atunci cand spune ca Avraam a primit neprihanirea inainte de a fi circumcis. Cu alte cuvinte, urmasii spirituali ai lui Avraam nu sunt sub Akedah. Din nefericire, argumentul lui Pavel are putina putere in contextul re-introducerii autoritatii canonic/patriarhale in Crestinism.

Toti adeptii “dezlegarii”, de la Pavel la Luther, s-au bazat pe argumente teologice prea subtile pentru a fi efective, sau au devenit eretici, ca Marcion. Avantajul nostru este acela ca putem pune sub semnul intrebarii moralitatea lui Avraam, si implicit Akedah, din punct de vedere istoric.