Nu, domnule profesor, Abel nu este un erou

Întorcând spatele kibbutzului post-edenic, unde Cain administra munca comună după criteriul ”from each according to his ability, to each according to his needs”, Abel devine primul capitalist. Apoi, face un pas mai departe, descoperă capitalismul religios, și devine pastor de mega-stână.

Cain hotărește să jertfească Domnului o parte din produsele muncii lui. Abel jupoaie câteva oi. Domnul, sau mâna invizibilă, cum vreți să-i spuneți, primește cu plăcere jertfa din sângele altora, dar se uită cu dezgust la jerfa din propria sudoare, căci Domnului nu-i plac looserii. Looserul este cuprins de invidie, devine marxist, post-modern, Incel, NEET, broscoiul Pepe. În loc să-și pună camera în ordine, Cain vrea să schimbe lumea. După ce își ucide fratele, Cain devine drifter, unemployed, immigrant, agentul haosului.

Abel, explică Jordan Peterson, este arhetipul eroului Jungian care pleacă de acasă să confrunte haosul lumii și crează civilizația prin jertfire de sine. Cain este arhetipul umbrei, omul care în loc să învingă partea întunecată a naturii umane o proiectează asupra fratelui său.

Toate bune și frumoase, domnule profesor, numai că am citit și noi Biblia și ne amintim că cel care a plecat de acasă și a creat civilizația a fost Cain. De fapt, acceptând de-mitologizarea istorică îmbrățișată de Peterson, conform căreia Cain și Abel reprezintă conflictul între agricultori și păstori în Epoca Bronzului, înțelegem clar că Geneza este de partea păstorului nomad, care răspândea haosul ecologic în Semiluna Roditoare și era văzut ca purtător de boli de egiptenii care se spălau zilnic, și împotriva civilizației urban-agrare, care ne-a lăsat moștenire geometria, scrisul, arhitectura, roata, și sistemul de irigații.

Aici profesorul își amintește însă că e catolic și ne trimite la Augustin. Cain a construit într-adevăr o cetate dar este Cetatea Pământească. Abel a construit Cetatea lui Dumnezeu.

Spune Augustin:

Vedem deci că cele două cetăți au fost create din două feluri de iubire: cetatea pământească a fost creat de dragostea de sine care a ajunge la punctul disprețului față de Dumnezeu, orașul ceresc din dragostea de Dumnezeu dusă până la disprețul de sine.

Întrebarea care se ridică acum este: cum se împacă disprețul de sine cu arhetipul jungian al eroului din inconștientul purtător de viitoruri care, conform psihiatrului german, îl face pe tânărul plecat de acasă să creadă că în el dorm puteri ascunse, care pot cucerii universul?

Peterson ar face bine să își amintească întrebarea retorică adresată de Jung lui Freud: nu ai înțeles nimic din național-socialism? Teza lui Jung este că metoda lui Freud nu se poate aplica la arieni pentru că inconștientul arian este romantic. Copilul visează să ucidă dragonul și să salveze prințesa, nu să doarmă cu maică-sa.

Nu este cazul să pierdem timpul discutând teza lui Jung. Nu există nici o dovadă că ADN-ul uman codează mituri, și, dacă ar face-o, acestea ar fi universale. Există însă un punct în care Freud și Jung sunt de acord: incompatibilitatea între monoteismul mozaic și cultul politeist al eroului. Biblia nu este despre eroi ci despre sfinți. Eroul apare în Biblie doar pentru a fi condamnat, sau, eventual, să se pocăiască de infatuarea lui.

Freud observă că eroul mitologic de obicei își ucide tatăl. Isaac reprezintă evlavia celui care se lasă legat de altar sub cuțitul tatălui. Păgânii credeau că eroii s-au născut din relația între zei și femei și le-au așezat legendele în constelații. Geneza îi condamnă ca urmași ai relațiilor ilicite între îngeri și femei și așează constelațiile sub puterea lui Elohim.

Peterson susține că Geneza și mitul sumerian al creației sunt versiuni ale monomitului. Marduk învinge haosul în persoana lui Tiamat. Elohim învinge haosul primordial în Geneza.

Diferența este că creația din Geneza nu este agonistă, deci nu poate fi eroică. Marduk este un erou pentru că Tiamat îl poate învinge. Marduk se confruntă cu universul așa cum este și îl transformă. Elohim zice și se face. Este atotputernic, deci nu este erou.

Mai degrabă, putem spune că interpretarea feministă, unde Marduk este condamnat ca reprezentant al patriarhatului, care identifică femeia cu haosul și o ucide pa mama primordială, este mai aproape de Geneza, pentru că condamnă mitologia în numele unei ordini morale anti-romantice. Am mai spus-o, mișcarea woke este noul iudeo-creștinism. Este ultimul om , cum bine a înțeles Peterson. Ceea ce ignoră el este dezgustul filozofului german față de amestecul de eroism păgân nordic și pietate catolică din opera lui Wagner, Parsifal, sau, am spune noi astăzi, Lord of the Rings. Un astfel de  amestec apare și în Geneza după Peterson.

De asemenea, într-o eră în care nativii din Hawaii protestează împotriva construirii unui observator care ne-ar oferii o privire unică în spațiul adânc și originea universului, pentru că ar profana muntele pe care strămoșii lor s-au născut din relația între tatăl cer și mama pământ, și protestul lor este susținut de fanatici ecologiști și ai multiculturalismului sau feministe new-age, Peterson ar face bine să își re-examineze teza despre mitul care corectează excesele rațiunii și salvează civilizația de excesele postmodernismului.

În sfârșit, în favoarea lui Peterson, aș adăuga că el nu este Abel ci Cain. Domnul a primit cu plăcere oițele jertfite de colegii săi pe altarul academic.  Ca dovadă, mulți dinte ei se vor pensiona ca multi-milionari. Profesorul post-modern este un model al succesului în capitalism. Vinde ce se cumpără. Indignarea lui Peterson se îndreaptă, în ultimă instanță, la fel ca a marxistului Cain, împotriva mâinii invizibile.

Spune Manifestul pe care Peterson l-a citit nu de mult:

Toate relațiile fixe, înghețate, cu trenul lor de prejudecăți și opinii vechi și venerabile, sunt măturate, toate cele nou formate devin vechi, înainte de a se putea osifica. Tot ceea ce este solid se topeste în aer, tot ceea ce este sfânt este profanat și omul este în cele din urmă obligat să confrunte cu simțurile treze condițiile sale reale de viață și relațiile sale cu semenii.

Sexul se topește, genul se topește, adevărul se topește, arhetipurile se topesc, pentru că banul e lichid și totul se reduce la bani. Nu e de mirare că lui Cain i se întunecă fața, devine Incel, sau NEET, are fața broscoiului Pepe, și își ventilează furia vizionând Peterson. Cain a îmbrățișat arhetipul umbrei.

Peterson ar face bine să își conducă urmașii la Cetatea Pământească.