Kitch

Pe la inceputul anilor ‘90, cand capitalismul de taraba inflorea in pasajul din Piata Universitatii, frunzaream editia franceza a Bibliei de la Ierusalim in fata unui anticar ambulant, dupa aparente un student in nevoie de cash. “Nu are poze” m-a intrerupt sarcastic vanzatorul. “Ma uit dupa aparatul critic” i-am raspuns. Imediat tanarul si-a schimbat atitudinea. Crezuse ca sunt “unul din acei pocaiti” – mi-a explicat apologetic. Ar fi fost randul meu sa fiu taios (“chiar sunt”) dar am recunoscut in tacere ca stereotipul era justificat. Neoprotestantismul este o piata prospera pentru pictura kitch cu tema biblica.

Mi-am amintit incidentul de la pasaj cand am citit critica lui Florin Laiu la adresa lui Durer in contextul ultimului articol cu care m-a onorat.

Week-endul trecut a fost plin de evenimente. Vineri seara (5 august 2016) am vizitat comunitatea din Buford (Nord Georgia), unde am ascultat predica „Isus ca educator” a renumitului Edi Constantinescu – fost predicator, devenit provocator (după propria sa afirmație). Eram și nu eram curios să știu ce va spune. L-am întâmpinat cu oarecare jenă, nici el însuși nu părea fericit de revedere. Ne știm că luptăm pe fronturi opuse.

Sa rezolvam mai intai problema de suflet. L-am salutat sincer pe Florin si nu m-am simtit catusi de putin jenat in prezenta lui. Umanistul din mine nu intelege mania sfinta. Spre deosebire de Florin, nu pot purta ura celor pe care-i ureste Yahweh. Trebuie sa ma pocaiesc?

Trecem la subiect:

Vorbitorul a folosit ca ilustrație celebra pictură a lui Albrecht Dürer, „Iisus învățând pe învățători”. Tabloul acesta ilustrează nu atât ceea ce Luca povesteşte, cât ceea ce avea pe suflet vorbitorul. Fără a diminua ceva din strălucirea marelui artist, presupun că Dürer nu a citit cu atenţie Biblia înainte de a o ilustra, sau mai degrabă a ilustrat sentimentele antisemite dominante în creştinismul catolic şi luteran, din care provenea, decât mesajul lui Luca.

În Evanghelie, Iisus este un băieţel de 12 ani, echivalentul unui pui de evreu care învaţă pentru a deveni bar-mitzva.Artistul i-a dat în schimb lui Iisus o imagine feminină și o vârstă de 14-15 ani. Luca afirmă că Iisus „ședea (jos la picioare? pe scaun?) în mijlocul învățătorilor”, în timp ce artistul Îl așează în picioare, iar învățătorii sunt tot în picioare. Atitudinea lui Iisus din Evanghelie este cât se poate de respectuoasă. El „asculta” și „punea întrebări”, ca orice ucenic care vrea să învețe. Desigur că știa lucruri pe care învățătorii nu le știau, dar cunoscându-și statutul pământesc și social, Iisus nu a dat nimănui de înțeles că El voia să învețe pe învățători, așa cum se numește tabloul cu pricina. Și încă nu am înțeles cum poate un copil să învețe pe învățători, numărând niște argumente sau categorii pe degete, dar cu gura închisă și fără a-și privi în ochi interlocutorii. De fapt, nici cei șase învățători înghesuiți în mod inutil în jurul lui Iisus, nu par să deschidă gura, și nimeni nu se uită în ochii Lui. Dialogul surzilor.

Cu excepția rabinului cu chipiu negru din stânga sus, ceilalți învățători sunt imaginați de Albrecht Dürer ca fiind bătrâni și decrepiți, unul arătând ca jumătate cadavru, jumătate zombi, ca și cum un învățător religios nu putea fi tânăr, sau dacă era bătrân, n-ar fi putut arăta mai bonom. Învățații evrei trebuie să arate suficient de odioși, întru satisfacția dreptcredincioșilor privitori creștini. Privirile acestor învățători sunt în cele mai multe cazuri, fie absente sau tâmpe, fie viclene. Și desigur, vorbitorul a știut să exploateze aceste trăsături cu asupra de măsură, deoarece ele reprezintă, în imaginația lui, tagma învățătorilor religioși, față de care domnia sa are puternică aversiune.

O diferenta esentiala intre arta si kitch este ca artistul interpreteaza in timp ce autorul de kitch crede ca descrie. Florin ii reproseaza lui Durer lipsa de realism descriptiv ca si cum arta Renasterii a tinut locul fotografiei inainte de inventarea ei. Durer nu incearca sa reproduca fotografic scena de la templu ci sa exprime semnificatia ei universal umana. Probabil ca existau invatatori tineri si batrani bonomi la templu, si dispunerea personajelor in spatiu este nerealista. Geniul artistului consta in reproducerea unor tipologii nu a unor personaje reale. Desigur ca Isus era mai tanar decat in tablou, dar Durer l-a pictat la varsta cand adolescentul descopera ratiunea. Acesta este si sensul enumerarii pe degete, pe care am interpretat-o ca pe o aluzie la termenii silogismului.

Pictura artistului german nu este o imagine didactica intr-una din acele biblii cu poze cum credea amicul de la pasaj ca vreau sa cumpar. Este deconstructia geniala a unei imaginatii religioase in care gandirea critica este absenta: “Isus pe vremuri a-nvatat la sfanta scoala de sabat/Cum poti mostenitor sa fii, a sfintei lui imparatii ”. Aceasta este icoana pe care o apara Florin, dar Durer este un iconoclast.

Incepand cu Geneza (nud kosher) unde un beduin inventeaza viata pe baza de siliciu, si terminand cu Apocalipsa, unde acelasi beduin apare inconjurat de ingeri care se propulseaza cu pene prin spatiul intergalactic, kitchul adventist se vrea si este perceput ca descriptiv. Daca s-ar vrea o reprezentare hieroglifica ca iconografia ortodoxa sau interfata simbolica a unei alte dimensiuni ca arta lui Dali, ar avea o justificare, dar acest pseudo-realism infantil prosteste mintile credinciosilor simpli care cred ce vad. Nu exista scuza pentru asemenea crima impotriva spiritului uman.

Faptul cineva cu inteligenta lui Florin il judeca pe Durer dupa criteriile pictorului de kitch Harry Anderson nu este un accident. In interpretarea picturii lui Durer, Florin este tributar aceleiasi hermeneutici simpliste ca in interpretarea Evangheliei dupa Luca aflata la baza ei. Ceea ce Florin nu intelege este ca textul lui Luca, la fel ca reprezentarea lui Durer, nu ne ofera o descriere ci o interpretare a evenimentului de la Templu. Scena de la templu este preludiul conflictului din pustie, unde diavolul il ispiteste pe Isus cu aceleasi optiuni teologice la care fusese expus la templu, si apoi al controverselor cu fariseii si invatorii legii, culminand in confruntarea finala din noaptea procesului. Tema este aceiasi si se repeta crescand in intensitate pana la deznodamantul final.

„Dupa Walter Benjamin, kitsch-ul este, spre deosebire de arta…cu totul lipsit de distanța critică între obiect și observator; el „oferă satisfacții emoționale instantanee, fără efort intelectual, fără cerința distanțării, fără sublimare”. (Wikipedia). Tocmai aceasta distanta intre observator si tablou, intre text si cititor, intre sensul imediat si sensul sublimat despre care vorbeste Walter Benjamin lipseste la analiza pe care o face Florin nu numai lui Durer dar si Evangheliei dupa Luca.