House of Cards II

There’s room at the top they are telling you still
But first you must learn how to smile as you kill
If you want to be like the folks on the hill.

John Lennon – “Working Class Hero”

Smile as you kill. Cine vrea sa inteleaga “the folks on the hill”, e musai sa citeasca cele patru evanghelii ale puterii: Nicolo Machiavelli, “Printul”, V.I Lenin, “Ce-i de facut”, Adolf Hitler, „Mein Kampf”, si George Orwell, „1984”.

Numitorul comun este acela ca puterea nu se afla in posesia celui mai eficient in administrarea bunului public, ci in a celui mai eficient in obtinerea ei. Orice politician, democrat sau republican, comunist sau capitalist, populist sau elitist, este interesat doar de putere. Binele public, res-publica, este doar un mijloc. Cine nu vede asta are creier de oaie. Cine vede a evoluat in lup sau in caine. In ce ma priveste, prefer cainele. Cand spun caine, nu inteleg puf de salon.

Care dintre cele patru evanghelii este favorita lui Frank Underwood? Nu stiu daca sunt singurul care am observat, dar Kevin Spacey imita uneori postura lui Hitler, si nu este intamplator. Hitler a re-inventat actul politic ca spectacol pur. Restul a fost doar un incendiu intr-o sala de cinema.

Printul lui Machiavelli crede ca scopul scuza mijloacele, dar scopul este unificarea Italiei. Urma lui Lenin in istorie este o dara de sange, dar bolsevicii au lasat deasemenea urme de otel-beton si icoana lui Gagarin (pe care fundamentalistii evanghelici il scuipa de jos in sus fara escape velocity). Hitler a fost spectacolul fara substanta, nihilistul absolut.

Democratia de spectacol nu este mai putin nihilista decat Nazismul, chiar daca este mai putin brutala. Cand aud pe unii repetand ca niste automate lozinci revizioniste in genul “cu ce a fost fascismul mai rau decat gulagul sau Hiroshima” le raspund: “cei trei de la Yalta au sange de civili pe maini, dar nu au fost nihilisti”. Legionarul se uita lung la mine si nu intelege. Mi-am racit gura de pomana.

In HOC, politica este spectacol fara substanta. In acest sens, filmul nu este versiunea moderna a tragediei lui Macbeth. Este mai degraba un Hamlet pe dos in care Yorick da lovitura de palat. Este repetitia marxista a tragediei ca farsa. Frank Underwood este personajul generic in care se regasesc toti cabotinii democratiei de spectacol.

Pe scurt, FU democracy.

Anunțuri