Este universul o Hologramă?

Cea mai mare realizare in astronomie de la telescopul lui Galileo

Respirati adanc. Pregatiti-va sa auziti incredibilul. Amestecul de mister si miracol provoaca sentimente religioase. Ascultati. Tocmai ati auzit zgomotul valurilor de spatiu si timp spargandu-se de tarmurile lumii noastre.

Long, long time ago, in a faraway galaxy…

Acum aproximativ un miliard de ani, intr-o galaxie aflata la o distanta de aproximativ un miliard de ani-lumina, s-au ciocnit doua gauri negre. Una dintre ele avea o masa egala cu 36 mase solare. Cealalta masura 29 MS.

Pana nu de mult, gaurile negre erau doar predictii matematice facute pe baza teoriei relativitatii generale. Conform acesteia, gravitatia este efectul fenomenului de curbura a spatiului/timpului de catre masa/energie.

Gravitatia face ca geometria euclidiana sa devina geometrie ne-euclidiana. Drumul cel mai scurt intre doua puncte devine linia curba. Doua drepte paralele se intalnesc undeva. Valoarea lui pi nu mai este 3,14. Suma unghiurilor unui triunghi nu mai este 180 de grade. Aceste valori despre care grecii ne-au spus ca sunt vesnice devin simple variabile ale gravitatiei. Caderea corpurilor este doar expresia mecanica a miscarii rectilinie intr-un spatiu ne-euclidian.

Gaurile negre reprezinta extrema anularii lui Euclid. Spatiul se curbeaza si se incolaceste ca un melc inlauntrul sau. Se spune ca gravitatia este atat de puternica in gaurile negre incat pana si lumina este atrasa si capturata. Adevarul este ca lumina nu poate fi atrasa de gravitatie pentru ca nu are masa. Ce se intampla de fapt este miscarea rectilinie a razei de lumina in spatiul ne-euclidian incolacit inlauntru. Varful spiralei este un punct numit singularitate, nu pentru ca este un singur punct, ci pentru ca reprezinta singularitatea matematica, punctul de tangenta a doua linii care se intalnesc la infinit.

Masa gaurii negre origineaza de regula intr-o stea uriasa care a implodat. Caderea stelei inlautrul ei urmeaza aceasi logica ne-euclidiana ca si raza de lumina. Masa stelei ajunge sa fie cuprinsa intr-un singur punct al carei volum este egal cu 0. Este nasterea universului dintr-un punct in sens invers.

Teoria relativitatii generale a fost publicata de Albert Einstein acum 100 de ani, si are la baza teoria relativitatii speciale, publicata 10 ani ma devreme. TRS a rezolvat paradoxul electromagnetismului. Acesta consta in faptul ca viteza undelor eletromagnetice (implicit viteza luminii) este constanta indiferent de sistemul de referinta. Cu alte cuvinte, viteza luminii ramane constanta, indiferent daca ne apropiem de o sursa de lumina sau ne departam de ea. Rezolvarea paradoxului de catre Einstein are la baza ipoteza ca din punctul de vedere al razei de lumina de fapt stam pe loc. Mai precis, timpul se opreste la viteza luminii.

Ceva se schimba totusi atunci cand ne apropiem de sursa de lumina. Creste energia electromagnetica aplicata asupra masei corpului in miscare. Aici este momentul sa ne amintim ca la fel ca gravitatia, energia electromagnetica se disperseaza in spatiu invers proportional cu patratul distantei. De unde e=mc^2.

Simbolul “c” nu vine de la “constanta” ci de la “celeritas”, termenul latin pentru viteza, pentru ca “c” nu reprezinta doar viteza luminii in vid, ci viteza maxima a relatiei cauza-efect, cum ar fi efectul gravitatiei asupra unui corp sau a relatiei actiune- reactiune in legea 3 a lui Newton.

Este viteza timpului.

Pentru a intelege intr-o matematica simpla relativitatea speciala, sa desenam o axa y, reprezentant timpul, si una x, reprezentant spatiul. Miscarea este vectorul rezultant al celor doua axe. Cand v=0, x=0 si Y=c. Cand v=c, y=0. Daca va intrebati cum variaza scurgerea timpului pe o astronava care se apropie de viteza luminii, rezultatul este oferit de teorema lui Pytagora. Acesta este paradoxul timpului.

Relativitatea generala este aplicatia relativitatii speciale la acceleratie. Spre surpriza lui, Einstein a descoperit ca ecuatiile pe care le scrisese descrieau perfect fenomenul gravitatiei, legile lui Newton si, mai mult, ce nu putea fi descris prin acestea, adica efectul gravitatiei la scara intregului univers. Conform acestor ecuatii, gravitatia este, asa cum am spus, fenomenul curbarii spatiului de catre masa. Paradoxul timpului se manifesta in TRG prin faptul ca timpul se incetineste atunci cand gravitatia creste.

Teoria este prea contraintuitiva pentru a fi acceptata doar pe baza calculelor. Din fericire, Einstein a facut o serie de predictii verificabile. Prima a fost confirmata in 1919. Este vorba despre curbura razei de lumina in jurul soarelui, observata in timpul unei eclipse totale. Alte predictii au fost confirmate ulterior. Expansiunea universului a fost confirmata in 1922. Au urmat curbura spatiului in univers, gaurile negre, lentilele Einstein, decalajul intre ceasurile din sateliti si cele de pe pamant. Ultima predictie a fost confirmata pe 11 Februarie 2016 pe baza unei observatii facute in septembrie 2015: valuri de gravitatie, adica valuri de spatiu/timp.

Cele doua gauri negre care s-au ciocnit acum un miliard de ani au intrat intr-un dans in spirala care a alterat spatiul-timp asa cum o elice face valuri in apa. Nu mira pe nimeni ca Einstein a avut dreptate. Ceea ce ne impresioneaza este faptul ca le-am pututu auzi pentru prima data. Asta dovedeste ca asistam la cea mai spectaculoasa descoperire/inovatie in astronomie de la telescopul lui Galilei. Curand vom putea auzii nasterea universului, ceea ce numim big-bang, cu urechile noastre.

Bine ca nu mai avem Inchizitia. Sau avem?