Ibrian, catacombele nu au vitralii

Maxim numeste ratiune ceea ce Bertrand Russell numeste greseala grecilor: notiunea ca sintaxa gandirii si a limbajului este reflectarea logosului transcendental in sufletul rational. Metafora clasica a acestei prejudecati ramane mitul pesterii.

“Scientismul mut”, pe care mi-l imputa Ibrian, ar fi, in contextul acestui mit, conversatia despre umbre a celor legati cu spatele la lumina. Reprosul implica idea ca ar exista un limbaj pentru a vorbi despre formele ale caror umbre sunt proiectate pe peretele pesterii de lumina care vine prin gura ei.

Ca un astfel limbaj ne eludeaza o arata insusi Plato, atunci cand il lasa pe Socrate sa-si conduca interlocutorii intr-o regresie infinita de definitii si definitii ale definitiilor la aporia. De unde si respingerea cuvantului scris ca falsa filosofie. Adevarata filosofie este dialectica, si adevarata dialectica este orala. Este interesant ca Socrate reuseste sa ajunga la un singur absolut, si acesta este geometria. Scientismul mut?

Plato l-a tradat pe Socrate asa cum cum crestinii l-au tradat pe Isus: prin metafizica logosului. Si pentru ca prejudecata grecilor nu este deplina fara prejudecata iudeilor, care este prejudecata scrisului, Maxim si ai lui l-au bagat pe Plato in cristelnita si au scos afara mostruozitatea logosului intrupat in litera.

Asa ajunge Socrate sa bea a doua oara otrava grecilor si Isus sa fie rastignit a doua oara de litera iudeilor. Biserica este pestera lui Plato cu vitraliile proiectand iluzia formelor eterne.

Oamenii au inventat cunoasterea in pesteri atunci cand au inceput sa picteze viata reala la lumina facliilor aprinse de ei. Catacomba este intoarcerea de la iluziile pesterii lui Plato la adevarata lumina din pestera, cea a focului facut de oameni. Caci afara din pestera nu putem oricum privi.