Idele lui Marte

De câte ori pornește în fruntea bandei de cuțitari să facă un asasinat pe internet, Florin Lăiu ne oferă versiunea tragi-comică a discursului lui Brutus în tragedia shakespeareană Julius Caesar. ”Și eu l-am iubit pe Caesar dar am iubit mai mult Roma”. Și eu îl iubesc pe (numele victimei) dar iubesc mai mult biserica sfinților.

Aspectul tragic este că Florin are multe în comun cu eroul lui Shakespeare. Brutus este un introvert, un erudit, un fiozof și un gânditor, care petrece mai mult timp între cărți decât între oameni. Nu este arogant, dar este absorbit cu totul de ideile lui și trăiește încuiat în lumea lui proprie. Vrea să fie iubit și admirat dar nu iubește și nu admiră pe nimeni înafară de sine însuși. Vrea să fie ascultat dar nu ascultă ce spun alții. Este fanatic și inflexibil. Din cauza aceasta face greșeli pe care apoi nu le recunoaște. Sună familiar?

Atunci când Antonius, antagonistul său, câștigă in fața romanilor tocmai pentru că evită greșelile lui Brutus, acesta își păstrează complexul de superioritate, raționalizând că Antonius este un superficial gregar și harismatic care câștigă prin manipulare împotriva logicii.

Aspectul de farsă constă în faptul că Florin este doar caricatura lui Brutus. Este gata să proiecteze asupra celor pe care îi atacă folosirea harismei și manipulării, în timp ce refuză să angajeze argumente logice sau le răstălmăcește în mod necinstit. Mai mult, răspunde la logică prin argumente din autoritate eclesiastică sau imprecații biblice.

Florin spune ”și eu îl iubesc pe (numele celui asasinat) dar iubesc mai mult biserica” în timp ce refuză dialogul care unește biserica și nu încearcă să-și ascundă ranchiuna personală. Brutus l-a asasinat pe Caesar ca să rupă lanțurile tiraniei. Florin își atacă prietenii și frații ca să apere lanțurile.

Hegel explică ”șiretenia” Istoriei care s-a folosit de Brutus să aducă puterea Cezarului în timp ce credea că salvează Republica. Caesar – spune filozoful german – voia să păstreze forma Constituției, creaând astfel iluzia că Republica este vie. Victimă acestei iluzii, Brutus a crezut că Caesar este doar o contingență istorică supărătoare. Odată eliminat, gândea el, Republica se va întoarce la zilele ei bune. (Iluzia se repetă astăzi cu privire la Trump, dar asta este pentru alt articol). Asasinarea lui Iulius Caesar ca persoană a deschis însă drumul pentru Cezar ca instituție, precipitând astfel moartea Republicii. Cel care ar fi trebuit avertizat să se păzească de Idele lui Marte era Brutus.

Nu știu ce duh de înșelăciune a fost trimis să îl amăgească pe Florin Lăiu să grăbească demisia sistemului pe care pretinde că îl apără, jucând până la capăt farsa lui Brutus. La fel ca Caesar, mulți din cei care au trecut Rubiconul teologic au investit prea mult în sistem ca să accepte demisia lui definitivă. Atacurile lor împotriva irelevanței și contradicțiilor teologice ale bisericii sunt motivate de dorința de a o salva. Dar poate fi salvată biserica?

O biserică este vie numai atâta timp cât dă naștere la idei noi. Crima majoră a lui Florin și banda lui nu este asasinarea caracterelor ci asasinarea ideilor. Odată aceste contingențe supărătoare eliminate, gândesc ei, biserica se va întoarce la zilele ei bune. Ceea ce nu înțeleg este că acestea nu sunt simple contingențe ci manifestări ale legilor istoriei. Biserica nu poate supraviețuii înafara istoriei.

Însă dacă Istoria/Dumnezeu a hotărât că biserica trebuie să moară, are nevoie de un Brutus care să îi asasineze pe cei care încearcă să-i lungească boala. Pare logic. Surpriza mea este alta: et tu Florine?

Anunțuri