Come, Mister tally man, tally me banana

Ce frumos lucesc pe podium pantofii evanghelistului american.

Pe la inceputul anilor ‘90 ma aflam la o sesiune de intrebari si raspunsuri cu un mare, M-A-R-E evanghelist international, cand cineva l-a intrebat ce brand sunt pantofii pe care-i poarta. O intrebare bine pusa cuprinde jumatate din raspuns. Imaginati-l pe Ioan privind la picioarele murdare ale lui Isus si spunand: “nu sunt vrednic sa-i lustruiesc Gucci”. Prima jumatate a raspunsului este ca marele evanghelist nu are nimic in comun cu Evanghelia.

Atunci in ce consta misiunea evanghelistului? Este a doua jumatate a raspunsului.

Mai intai sa facem putina istorie.

Inainte de a fi numele unui chainstore de haine chic, termenul banana republic a fost folosit de muckrakers, jurnalistii care scurma in noroi (o specie pe cale de disparitie), cu referire la unele state din America Latina a caror economie se bazeaza pe exportul de fructe exotice si cafea. Anumiti oameni de afaceri au inteles ca este mai profitabil sa cumperi toata tara decat doar bananele si asa s-a nascut prima republica de banane. Pentru a transforma o tara intr-o republica de banane trebuie mai intai sa cumperi guvernul sau sa aranjezi o lovitura de stat cu ajutor militar si intelligence din US, pentru combaterea comunismului si “restabilirea democratiei”. Pasul urmator este implementarea unui proces drastic de privatizare a sectorului public, exproprierea fermierilor nativi si stabilirea unei enclave economice netaxabile sub capital strain. Institutiile statului, justitia si armata, lucreaza pentru gringos, dar taxele le plateste omul sarac. Modelul s-a extins la economii bazate pe minereuri, diamante, petrol si alte resurse naturale, din lumea a treia.

Exista insa o problema. Intr-o banana republic, puterea sta pe un scaun cu trei picioare: banii, armata si biserica. Ai pus mana pe primele doua, dar ce faci cu a treia, cand biserica a muscat din fructul oprit? Biserica Catolica din America Latina are multi scheleti in altar, dar vanzarea turmei nu este printre ei. Asadar, ce faci cand catolicii cocheteaza cu marxismul? Solutia sunt misionarii protestanti.

Probabil ca sunteti familiari cu experientele misionare traznitoare din America Latina. Se roaga omul pentru un avion, pac avionul. Se roaga pentru o statie TV, pac cecul de un milion. Am o singura intrebare: cum se face ca elitele latino-americane de religie catolica si in nici un caz entuziasti ai libertatii religioase, nu pun piedici in calea misionarilor protestanti, ci, dimpotriva, le acorda concursul? Raspunsul este ca pentru aceste elite locale, la fel ca si pentru partenerii lor transnationali care doneaza gras pentru “caritate”, “dezvoltare” si “educatie” in America Latina, misiunile protestante indeplinesc o functie vitala in re-educarea nativilor in spiritul eticii protestane (a se citi docilitate proletar-agrara) si, mai ales, in combaterea marxismului si a comunelor economice catolice inspirate din teologia eliberarii.

Aspectul care ne intereseaza aici este ca, in acest proces, evanghelicii si-au creat propriile republici de banane, nu numai in America latina, ci oriunde o economie in dezvoltare este reformata dupa modelul banana republic. Este vorba despre colonizarea bisericii locale care este transformata intr-o sucursala de rapoarte misionare spectaculoase. Scopul acestor rapoarte este sa arate celor de acasa ca exista o misiune mondiala vibranta si plina de succese, si sa justifice o naratiune eschatologica triumfalista si urgenta totodata. In cele din urma, este vorba despre profitul realizat prin sponsorizari si donatii.

Nu voi sustine aici ca Romania a devenit o banana republic (se poate argumenta), ci doar ca manifesta simptomele. Bananizarea evanghelismului este unul dintre ele.