Când vălul devine mască

Motto: ‘băgați de seamă să nu vă înșele cineva’. (Matei 24,4)

Da, este criză însă ne asigură hieroglifele chinezești că orice criză ascunde o oportunitate. Poate de aceea au ieșit specialiștii în semne și epidemii să ne atragă atenția că virusiada nu-i o oarecare pandemie ci ingredientul final din marea supă escatologică ce va clocoti curând și oportunitatea pe care o tot presimțim de 175 de ani încoace. Adică sfârșitul. E greu să te învârți prin blogosferă sau să te strecori pe străzile FB-ului fără să fi întâmpinat de semnele religioase ale Covidului, să asiști în direct la intersecția virusului cu profeția biblică sau să-l vezi scăpat din arsenalul Domnului întru pedepsirea bieților păcătoși. S-au trezit cocoșii apocaliptici din somnul rațiunii, iar fantasmele ce-i bântuie sub zodia certitudinii încep să zburde ziua-n amaiaza mare prin casele celor agresați de carantină.

În marea lor excitare semiotică urmașii lui Balaam și Nostradamus caută de zor catrene făurind scenarii mânjite de isopul mândriei și prejudecății lor de fameni. Că n-au nici un dubiu în privința direcției spre care ne îndreptăm o dovedește chiar osârdia cu care împart, nemțește, aceeași colivă acră a fricilor și vinovăției induse, pe care ei n-o mănâncă dar o servesc altora cu evlavie și paroxism. Da, este criză, și iată că nu putem spune nici bogdaproste, nici amin. Mai bine ne-am lamenta o vreme, două vremi sau câte vremi va ține. Cum făceau psalmiștii și profeții care acceptau cu stoicism sau iovism că ignoranța în căile Domnului nu-i păcat de moarte și nici lacună de neiertat. Doar prostul le știe pe toate și mai ales, programul bunului Dumnezeu.

Zic exploratorii psihicului uman că orice criză subminează cel puțin două registre: controlul și certitudinea. Cum le mai recuperezi acum din haosul primordial când virușii sunt din nou la putere? În timp ce unii cumpără hârtie igenică sau primesc donații în suluri (cine citește să înțeleagă), fac provizii în cămara ultimelor zile, mișcare ritmică de întreținere a postărilor pe FB, consum non-stop cu știri și filmulețe, răspândirea teoriilor constipațiilor (sic), alții mai înțelepți cumva s-au dedicat complet producției de scenarii distopice. Dar și aceasta este o deșertăciune și goană după control. De ce vrem să știm când va veni sfârșitul? Oare n-a venit deja? Și la ce servește un răspuns final la o interogație așa de perenă?

Uite că unii prezic viitorul interpretând prezentul pe baza unui cadru de referință montat în trecut. Asta înseamnă că întrebarea “a venit sfârșitul?” n-are alt răspuns decât cel pe care-l presimțim deja. E contorsionarea prezentului prin matrița trecutului ca să corspundă viitorului. Viitor imaginat după chipul și asemănarea înaintașilor. Indiferent de mișcarea brawniană umană sau agitația socială din jur, ne încăpățânăm să vedem lumea ca natură moartă: vază, gutuie, mileu. La provocarea unui societăți aflate în continuă schimbare se răspunde cu dictonul unui politruc iranian: ‘rezistența la schimbare este cheia succesului!’ Lumea și pandemiile ei vor trece doar vălul prin care le vedem nu.

Văl care nu obscurizează realitatea (mantră preferată a marxiștilor vechi și noi: ideologia, vezi-doamne, se cuibărește în conotația puterii, ignorând pervers denotația ca oglindă a relațiilor sociale) ci doar o reformulează în țesături mixate ca adevăr alternativ. Ce se vede prin văl nu-i de dorit să deschidă mintea nimănui însă pentru purtătorii lui certitudinea a devenit brusc începutul înțelepciunii. De aici siguranța cu care proclamă viitorul ca prezent iar trecutul ca determinism istoric. Și mai au și pretenția ca totul să se sfârșească în cel mai literal sens al carantinei, adică încă 40 de zile și totul se va opri, și dacă se poate și pe acordurile minore ale ultimilor plăgi. Iată că Apocalipsa nu-i pentru oricine. Doar pentru cei aleși.

De ce insistă ucenicii lui Hesiod să-L asocieze pe Yahweh cu fulgerul lui Zeus, cutremurul lui Poseidon, ciuma lui Apolo sau războaiele lui Ares? Oare n-au auzit de distanțarea socială a Domnului față de istorie? Că ce se întâmplă pe pământ nu e chiar precum în ceruri? Că voia a rămas doar un proiect aflat în stadiu de rugăciune dar codificat prin grația celor care sunt mai creștini ca Cel care n-a auzit de creștinism? Predicatorii prohodului vând sac și cenușă, cer semne și minuni. Dar nu li se va da alt semn decât semnul lui Iona. După cum Iona a rămas cu buza umflată și profeția anulată de un banal curcubete tot așa și proorocii din epoca virusului vor rămâne doar cu o mască de protecție. În sfârșit vălul se transformă-n mască. Poate așa să-i protejăm pe alții de strănuturile apocaliptice și tusea escatologică. Pentru că dacă virus nu e, nimic nu e.

Șase sute șaizeci și scheiße

Că Antihristul trebuie să vină înaintea Hristului asta se știa deja din Evul Mediu dar că Domnul avea să pogoare harul deosebirii duhurilor peste poporul român, asta se numește clauza națiunii celei mai favorizate. Românii întotdeauna au știut să aprecieze adevăratele valori ale spiritului și nu s-au lăsat deloc corupți de spiridușul capitalismului; ei au fost mai mereu inspirați de duhul semănătorismului. Pentru cei mai puțin familiari cu asemenea ideologii țărănisto-fantastice, poate c-ar fi bine și patriotic să perorăm puțin pe șanțul acestei configurații fără fond dar pentru că nu avem timp și nici dispoziție îi invităm duios pe cititori să se descurce singuri.

Se știe că prosperitatea nu-i de la Domnul ci de la domnu’ care-a scris Die protestantische Ethik und der ‚Geist‘ des Kapitalismus și care ne-a învățat că până nu muncim ca dracii care știu că mai au puțină vreme și dacă nu economisim ca elvețienii care au tot timpul din lume, atunci suntem repetenți definitiv la ora de religie. Căci despre religie ar fi și vorba, vezi Doamne, după spusele imperialistului de Weber, care n-a avut ce face și a separat împărțirea diviziunii muncii (iertat să-mi fie puseul pleonasmic dar am înțeles că face bine la dislexie) după serviciul divin de la ora 11.00.

Conform teoriei lui Maximilian Mărturisitorul, cei care-o lălăie pe la biserică cu tămâie, aghiasmă și multe acatiste ar avea, așa, o jenă existențială când vine vorba de muncă, aceștia preferând contemplarea și mai puțin asfaltarea. Tot el mai zice că apucătura asta ar fi și endemică, cei din sudul Europei fiind mai lesne infectați de bacilul canci. Cred că d-aia și patogenul nostru are formă de bastonaș, e ca un fel de premoniție genetică, ceva în genul, munca dăuneză grav sănătății, sărbătorile, așa și așa. Pe de altă parte, cei din prin nordul continentului, care se duc la biserică ca la ședința de partid și unde primesc neîncetat îndemnuri de genul, “nici muncă fără pâine, nici subvenții fără agricultură” sau “răscumpărați vremea căci pensia-i departe” ar fi dat în patima și cultul muncii (niște fanatici!) și-ar fi mult mai ispitiți să se unească cu Mamona decât bascii cu Barcelona.

Bun asta a fost doar așa o introducere sfioasă în maieutica problemei, chiar dacă maieul e deșirat iar problema e cu totul alta. De fapt care-i problema? Problema e cu spațiul Schengen. Se știe că Țara Românească a avut mai mereu o relație captivantă cu strămoșul spațiului, încă de pe vremea când el era divizat iar noi la fel de decuplați, noi valahii reproșându-i constant că n-am avut timp să facem politică și geografie deoarece ne-am ocupat de turci și iahnie. Că l-am ținut pe Antihrist la vamă timp de secole ăsta nu mai e niciun secret dar că Antihristul și-a deschis singur ambasadă de unde emite pașapoarte personalizate și c-a dat dezlegare la navetă prin comunitate asta da revelație. Și ca o ironie a sorții, se pare că tot pe noi românii trebuia să cadă povara deconspirării și apărării sărăciei, nevoii și neamului de șiretlicurile diavolești și biometrice.

Căci despre apocalipsa biometrică este vorba și doar un grup de senatori drept-credincioși ar putea-o împiedica prin interzicerea tuturor pașapoartelor cu semnul fiarei, adică având cipul mamei ei. Și iată cum harul hermeneuticii textului biblic a fost retras de la specialiștii și birocrații în apocalipsă, adică cei de etnie adventistă, care încă privesc uimiți spre noul Papă dar a fost revărsat generos peste cei mai umili dintre umili, niște isihaști inspirați de duhul austerității și cocoțați în viziunea de pe muntele Pathos! Se pare că de-acolo a plecat și interpretarea celui mai dificil număr din istoria lumii iar nu degeaba Angela este furioasă că i-au fost dejucate planurile de a-i însemna biometric pe toți, mici și mari, bogați și săraci, slobozi și robi, greci și români ca să primească un pașaport în mână sau o flegmă pe frunte și să nu poată călători sau fura fără să aibă cipul acesta care este un număr de Frau iar numărul ei este șase sute șaizeci și scheiße!

Concluzia este iminentă și imperativă: români renunțați și la cardurile de identitate, și astea au fost compromise, și retrageți-vă în munți ca să țineți piept cu paseism și idilism, duhurilor occidentului care amagesc pe toată lumea dintre care cel mai viclean este cardul! Dacă n-aveți ce face și citiți-veți invers cuvântul CARD veți fiți marcați definitiv de-un fatalism iremediabil: de kapitalism poate că mai scapi, de apocalips niciodată.