Când vălul devine mască

Motto: ‘băgați de seamă să nu vă înșele cineva’. (Matei 24,4)

Da, este criză însă ne asigură hieroglifele chinezești că orice criză ascunde o oportunitate. Poate de aceea au ieșit specialiștii în semne și epidemii să ne atragă atenția că virusiada nu-i o oarecare pandemie ci ingredientul final din marea supă escatologică ce va clocoti curând și oportunitatea pe care o tot presimțim de 175 de ani încoace. Adică sfârșitul. E greu să te învârți prin blogosferă sau să te strecori pe străzile FB-ului fără să fi întâmpinat de semnele religioase ale Covidului, să asiști în direct la intersecția virusului cu profeția biblică sau să-l vezi scăpat din arsenalul Domnului întru pedepsirea bieților păcătoși. S-au trezit cocoșii apocaliptici din somnul rațiunii, iar fantasmele ce-i bântuie sub zodia certitudinii încep să zburde ziua-n amaiaza mare prin casele celor agresați de carantină.

În marea lor excitare semiotică urmașii lui Balaam și Nostradamus caută de zor catrene făurind scenarii mânjite de isopul mândriei și prejudecății lor de fameni. Că n-au nici un dubiu în privința direcției spre care ne îndreptăm o dovedește chiar osârdia cu care împart, nemțește, aceeași colivă acră a fricilor și vinovăției induse, pe care ei n-o mănâncă dar o servesc altora cu evlavie și paroxism. Da, este criză, și iată că nu putem spune nici bogdaproste, nici amin. Mai bine ne-am lamenta o vreme, două vremi sau câte vremi va ține. Cum făceau psalmiștii și profeții care acceptau cu stoicism sau iovism că ignoranța în căile Domnului nu-i păcat de moarte și nici lacună de neiertat. Doar prostul le știe pe toate și mai ales, programul bunului Dumnezeu.

Zic exploratorii psihicului uman că orice criză subminează cel puțin două registre: controlul și certitudinea. Cum le mai recuperezi acum din haosul primordial când virușii sunt din nou la putere? În timp ce unii cumpără hârtie igenică sau primesc donații în suluri (cine citește să înțeleagă), fac provizii în cămara ultimelor zile, mișcare ritmică de întreținere a postărilor pe FB, consum non-stop cu știri și filmulețe, răspândirea teoriilor constipațiilor (sic), alții mai înțelepți cumva s-au dedicat complet producției de scenarii distopice. Dar și aceasta este o deșertăciune și goană după control. De ce vrem să știm când va veni sfârșitul? Oare n-a venit deja? Și la ce servește un răspuns final la o interogație așa de perenă?

Uite că unii prezic viitorul interpretând prezentul pe baza unui cadru de referință montat în trecut. Asta înseamnă că întrebarea “a venit sfârșitul?” n-are alt răspuns decât cel pe care-l presimțim deja. E contorsionarea prezentului prin matrița trecutului ca să corspundă viitorului. Viitor imaginat după chipul și asemănarea înaintașilor. Indiferent de mișcarea brawniană umană sau agitația socială din jur, ne încăpățânăm să vedem lumea ca natură moartă: vază, gutuie, mileu. La provocarea unui societăți aflate în continuă schimbare se răspunde cu dictonul unui politruc iranian: ‘rezistența la schimbare este cheia succesului!’ Lumea și pandemiile ei vor trece doar vălul prin care le vedem nu.

Văl care nu obscurizează realitatea (mantră preferată a marxiștilor vechi și noi: ideologia, vezi-doamne, se cuibărește în conotația puterii, ignorând pervers denotația ca oglindă a relațiilor sociale) ci doar o reformulează în țesături mixate ca adevăr alternativ. Ce se vede prin văl nu-i de dorit să deschidă mintea nimănui însă pentru purtătorii lui certitudinea a devenit brusc începutul înțelepciunii. De aici siguranța cu care proclamă viitorul ca prezent iar trecutul ca determinism istoric. Și mai au și pretenția ca totul să se sfârșească în cel mai literal sens al carantinei, adică încă 40 de zile și totul se va opri, și dacă se poate și pe acordurile minore ale ultimilor plăgi. Iată că Apocalipsa nu-i pentru oricine. Doar pentru cei aleși.

De ce insistă ucenicii lui Hesiod să-L asocieze pe Yahweh cu fulgerul lui Zeus, cutremurul lui Poseidon, ciuma lui Apolo sau războaiele lui Ares? Oare n-au auzit de distanțarea socială a Domnului față de istorie? Că ce se întâmplă pe pământ nu e chiar precum în ceruri? Că voia a rămas doar un proiect aflat în stadiu de rugăciune dar codificat prin grația celor care sunt mai creștini ca Cel care n-a auzit de creștinism? Predicatorii prohodului vând sac și cenușă, cer semne și minuni. Dar nu li se va da alt semn decât semnul lui Iona. După cum Iona a rămas cu buza umflată și profeția anulată de un banal curcubete tot așa și proorocii din epoca virusului vor rămâne doar cu o mască de protecție. În sfârșit vălul se transformă-n mască. Poate așa să-i protejăm pe alții de strănuturile apocaliptice și tusea escatologică. Pentru că dacă virus nu e, nimic nu e.