De ce este important Robert Brinsmead

Argumentul cel mai des amintit impotriva lui Brinsmead este acela ca si-a schimbat pozitia de trei ori. Ca si cum incapacitatea de a recunoaste ca ai gresit este o virtute. Ceea ce face ca Brinsmead sa fie important este insa faptul ca evolutia lui urmeaza pana la capat o linie logica care decurge in mod necesar din premisele Adventismului.

Brinsmead face prima lui descoperirie in timpul anilor de seminar de la Avondale. Preocuparea fundamentala a adventismului istoric este eradicarea deplina si definitiva a pacatului in ultima generatie. Tinand cont de originea lui reformista, era de asteptat ca Brinsmead sa fie aici un radical in cautarea unei solutii clare. Spre surprinderea lui, toata literatura denominationala referitoare la problema desavarsirii eschatologice nu este altceva decat o imensa colectie de non sequiturs.

Brinsmead gaseste la Luther si Calvin claritatea care lipseste profesorilor sai de seminar. Pacatul original este inerent naturii umane pana la glorificare. De aceea indreptatirea prin credinta este forensica. Cine nu a inteles aceasta crede intr-o alta evanghelie. Sa fie anatema. Indreptatirea intrinseca a ultimei generatii trebuie deci sa fie glorificarea ei secreta. “Omul glorificat nu mai poate sa pacatuiasca” – spune Augustin. Sigilarea este tranzitia de la biserica luptatoare la biserica biruitoare. Ceea ce reformatorii nu au inteles este faptul ca aceasta are locul in contextul istoriei.

Precis. Logic. Seducator. Nu este surprinzator faptul ca Brinsmead a devenit conducatorul unei miscari mondiale. Oameni ca el isi petrec de obicei restul vietii aparandu-si idea cu dintii. Dar Brinsmead nu este un om obisnuit. Cand Desmond Ford si Edward Heppenstall arata la doua fisuri in sistemul sau, prima fiind aceea ca este fundamentat pe o sursa extra-biblica (EGW), a doua ca EGW face afirmatii care se anuleaza reciproc referitor la desavarsirea eschatologica, Brinsmead cedeaza.

Faza a doua a lui Brinsmead este definita de aplicarera teologiei reformatiunii la Adventism. Mai exact, de teologia lui Desmond Ford. Cei mai multi dintre urmasii sai nu-l vor urma. Perfectionistii vor fugi de un leu, se vor intalni cu un urs, si vor fi muscati in secolul XXI de serpi veninosi pe care nu este nevoie sa-i numesc. Dar Brinsmead merge iarasi pana la capat. Teologia reformatiunii i-a dezvaluit contradictiile interne ale perfectionismului ultimei generatii. Critica textual-istorica a reformatiunii il va conduce la realizarea lipsei de fundament epistemologic a filosofiei evanghelice. Luther si Calvin sunt morti.

Brinsmead devine un secular-umanist angajat in diferite forme de activism social. Cautarile lui au murit in pustie. “V-am spus noi” – a fost substanta reactiei in diverse forme. Dar Brinsmead renaste intr-o a treia depasire a limitelor educatiei sectare. Nu mai este vorba de teologie sau critica istorica, ci de stiinta originilor.

Brinsmead este deja prea batran sa devina un nou Teilhard, dar semintele unui astfel de sistem se gasesc in eseul sau Jeshua ben Adam. Pentru cine citeste fara prejudecati este surprinzatoare consecventa cu care urmareste pana la capat preocuparea sa initiala, desavarsirea eschatologica a omului, in context contemporan.

Mi-l imaginez pa Brinsmead urmarind impacat ultimul asfintit de soare la ferma lui din Australia. “Ce ati venit sa vedeti in pustie? O trestie clatinata de vant?”. In nici un caz. Trestiile clatinate de vant poarta haine moi. “Atunci ce ati venit sa vedeti? Un profet”?

Un profet?