Dupa 8 Martie

Doua meme au dominat internetul de 8 Martie. Ambele poarta batic.

Prima este imaginea unei femei in salopeta. Femeia isi flexeaza bicepsul aratand lumii pumnul de proletar. Fata ei este dura si asertiva. Un batic rosu cu buline albe este legat stil bandera peste pieptanatura europeana de la inceputul secolului. Bandera rosie nu este “un semn al stapanirii”. Este semnul libertatii platita scump, muncind in fabrica si protestand in strada.

A doua este imaginea unei adolescente care zambeste bland si smerit. Pe cap poarta baticul hijab. Hijabul arata ca adolescenta este dispusa sa-si ocupe locul intr-o societata unde marturia unei femei valoreaza jumatate din cea a unui barbat. Ca accepta o conditie in care va ramane sub tutela masculina chiar la maturitate. O imagine face cat o mie de cuvinte. Spune mai mult decat un discurs de acceptare a premiului Nobel. Malala Yousafzai ne spune: eu vreau doar sa merg la scoala, nu vreau sa contest sistemul. Nu clatin barca.

Pana la urma, ce invata fetele la scoala in Pakistan? Ce invata o tanara care urmareste un master in teologie la o universitate conservatoare din US? Ca barbatul a fost facut dupa chipul lui Dumnezeu, dar femeia a fost clonata dintr-o coasta ca sa-i fie “un ajutor potrivit”, si ca pacatul originar a inceput cu o femeie care a iesit singura la plimbare (stiu sauditii ceva).

Asta imi aminteste de un alt laureat al premiului Nobel pentru pace care a declarat la Universitatea din Cairo:

Eu resping punctul de vedere al unora din Occident că o femeie care alege să își acopere părul este într-un fel mai puțin egala, dar cred că femeii careia i se refuză educația i s-a refuzat egalitatea. (Aplauze).

Desigur, mister President, nu este din cauza inegalitatii, este din pricina ingerilor. Doar am citit si noi Biblia. Dar nu-l uitati nici pe Marx ca oricum vorbeste lumea: critica religiei se afla la baza oricarei critici.

Discursul lui Obama la Cairo este demn de Frank Underwood. Este de fapt un F(rank) U(nderwood) adresat tuturor celor care sperau ca America va sustine cauza secularismului in primavara araba. Nu degeaba s-a inchinat seful lumii libere in fata monarhului absolut al tarii in-care-toate-femeile-sunt-sclave.

Dar in timp ce in lumea islamica femeile traiesc in iad, in America exista un loc in iad pentru femeile care nu voteaza cu doamna Clinton. Cohabitarea celor doua in acelasi stabiliment este simbolizata prin juxtapunerea obscena a femeii cu bandera si a femeii cu hijab de ziua internationala a femeii.

Acum un secol, Rosa Luxemburg raspundea evreilor care o condamnau pentru lipsa de implicare in cauza propriului trib:

Nu am nici un colț special în inima mea pentru ghetou: Eu sunt acasă în întreaga lume, oriunde există nori, păsări și lacrimi umane.

Rosa Luxemburg a murit torturata de fascisti. Trupul ei a fost aruncat in canal. Cauza ei a urmat-o. Nu se da premiul Nobel pentru pace celui care imbratiseaza umanitatea in loc sa o imparta in triburi si ghetouri. De aceea Yasser Arafat se afla alaturi de Malala pe lista recipientilor. Caci premiul Nobel pentru pace se da pentru corectitudine politica, indiferent daca esti terorist sau victima terorismului.

Nu a fost oferit nici lui Ayaan Hirsi Ali care si-a dedicat viata luptei pentru drepturilor femeilor din tarile si ghetourile islamice. Ali are o fatwa pe capul ei, dar nimeni nu a pus-o pe lista pentru premiul Nobel. La fel ca Rosa Luxemburg, Ali este considerata o criminala a gandului. Crima ei: „islamofobia” si „fundamentalismul iluminist”. Ce avem aici este degenerarea miscarii pentru drepturile femeii de la bandera la hijab, de la revolutie la multiculturalism.

In secolul care a trecut , dreptul femeii de a participa la universalitatea umana a fost schimbat pentru dreptul femeii ca minoritate. Femeia este considerata un caz particular, o exceptie, ca cei de alta culoare sau orientare sexuala, sau ca cei care practica o religie medievala in timpurile moderne.

De aceea este Malala simbolul perfect al acestei ideologii, pentru ca este de doua ori minoritate, odata ca femeie si odata ca musulmana. Ayaan Hirsi Ali este mustrata pentru ca, la fel ca Roasa Luxemburg, si-a parasit ghetoul si tribul pentru familia umana. Malala este rasplatita pentru ca a ramas in ghetou. Feminismul ei este celebrat tot ca un feminism de ghetou, in care a fi femeie este o exceptie tolerata.

Nu este nevoie sa comentez absurditatea acestei notiuni. Insa trebuie sa intelegem ca radacina ei nu este logica ci teologica. Din punct de vedere teologic, Dumnezeu reprezinta idea de universalitate. In religiile avraamice, Dumnezeu este in mod explicit de gen masculin. Nu poate deci exista alt universal uman decat cel al barbatului. Femeia nu poate fi decat particularul. Femeia este un trib, un ghetou, o minoritate care isi reclama drepturile numai in contextul dreptului de a fi diferit. Asa se face ca o biserica care adera la citirea literala a naratiunii din Gneza 2 poate totusi comisiona femei ca pastori in numele diversitatii, pentru ca biserica este corecta politic.

Oprimarea femeii nu reprezinta oprimarea unei minoritati. Este chiar oprimarea Omului, in numele unei masculinitati divin-abstracte. Si daca acest om oprimat, alienat, si impartit in el insusi, a supravietuit pana acum propriei mizerii, se datoreste femeii. Insa cum suna citatul meu favorit din William Faulkner, eu cred ca omul va si invinge. Femeia va zdrobi capul sarpelui.