Vina iubirii: Iubirea Lui e MULT prea mare
12 ianuarie 2012 221 comentarii
De Sărbători, am ocazia să merg la biserică în orașul meu natal, unde întâlnesc prezența unei persoane admirabile, pe care eu o respect mult (e unul dintre foarte puținii oameni pe care eu îi respect mult). Relația mea cu persoana în discuție este una profundă în sensul că deși aparent ne vedem foarte rar și ne vorbim extrem de puțin, între noi plutește un soi de reciprocitate pe care ne-o mascăm prin vorbe ironice aduse unul altuia, vorbe care însă nu deranjează, ci dimpotrivă. Așadar, merg acasă și-l întâlnesc pe acest om. Îl salut, ca de fiecare dată în stilu-ne ștrengăresc, și primesc din partea lui o privire categorică și-o replică tăioasă: ”Te-ai dat cu dușmanul!”. Neînțelegând unde bate afirmația lui și îndoindu-mă de faptul că omul ar fi internaut, îl întreb: ”Ce vreți să spuneți?”. Prefăcându-se puțin contrariat de întrebarea mea, răspunde: ”Scrii pe site-ul ăla, ăăă…” (părea că-i uitase numele). ”Oxigen – spun eu! Dar de unde știți?” ”Păi doar nu publici sub masă…!”. Nu mai țin minte ce am răspuns, dar, în orice caz, nu am vorbit despre lucrurile care mă interesau pe mine cu adevărat: de ce asociază acest spațiu cu ”dușmanul” (deși am niște bănuieli, hehe) și, în consecință, de ce încă îl frecventează. În schimb, senzația care a persistat în mine după această scurtă întâmplare a fost una de surprindere – nu m-aș fi gândit că persoana respectivă, care e un intelectual (aparent) conservator, ar vizita spațiul ăsta atât de conștiincios încât să remarce postările mele aici (care nu sunt multe la număr) – îmbinată cu entuziasm (că totuși urmărește ceea ce se întâmplă aici). Aș fi vrut să-l întreb niște lucruri (încă mai vreau), dar emoția momentului a spulberat orizontul unei discuții. Oricum, îl salut pe această cale și îl invit să citească cu atenție în continuare.
Am început cu aceastră ilustrație nu pentru că aveam nevoie să-mi rezolv în mediul ăsta virtual frustrarea de a nu fi întrebat niște lucruri la timp, ci pentru că, întâmplarea de mai sus a stârnit în mine un sentiment de vinovăție aparent nejustificată. Deși nu eram deloc de-acord cu afirmația lui referitoare la asocierea spațiului ăstuia cu ”dușmanul” (am mai primit ”avertizări” de genul ăsta din partea mai multora, însă nici una nu m-a atins/lovit), lucrul ăsta nu a anulat culpabilitatea transmisă de afirmația cuiva care reprezintă un model pentru mine, dintr-un anumit punct de vedere. Bunăoară, cheia interpretării vinovăției pe care am simțit-o, nu stătea în cuvintele-în-sine, în mesajul verbal rostit, ci în persoana, mesagerul acestui mesaj, persoană pe care eu o investisem cu autoritate și admirație. Ba mai mult, având în minte faptul că omul mă știe practic de când eram mică, a urmărit evoluția mea de-a lungul vremii și știind că îmi dorește binele (unul real, nu închipuit), spusele sale – cu care totuși eu nu rezonez nici emoțional, nici rațional – au produs în mine un impact mai mare decât m-aș fi așteptat. Altfel spus, îngrijorarea lui pentru mine izvorâtă din bune-intenții, mesajul lui negativ, dar un negativ venit din partea cuiva despre care știu că ține la mine, m-au umplut de vinovăție, și nu de plăcere sau – în cealaltă extremă – de revoltă, așa cum ar fi fost reacția normală.
Mergând mai departe pe această idee, aș vrea să ating un subiect extrem de dureros, poate unul dintre cele mai dureroase pentru creștinism. Dacă în timpuri vechi-testamentare vina (care putea deveni nevrotică) era raportată la Lege, deci la un cod precis de interdicții, sentimentul culpabilității în era creștină are rădăcini mult mai perverse decât ne-am închipui. Dacă Dumnezeul-Supraeu al Vechiului Testament era perceput ca un pedagog care poate aplica tratamente punitive elevilor Săi indisciplinați, dacă El era structurat ca fiind mai arhaic pentru că așa era perceput, Dumnezeul-Supraeu întrupat al Noului Testament are o singură metodă de ”disciplină”: IUBIREA. El nu uzitează de arătătorul Legii, ci de ”șoapta duioasă” a harului. El a plătit păcatul pentru totdeauna (altă sursă de vinovăție), el stă la ușă și bate, el este nu doar dumnezeu ci și om (!), el face bine semenilor și propovăduiește dragostea eternă, el a pregătit un loc în ceruri oricui e dispus să-i accepte darul iubirii. Cum ar putea cineva să stea pasiv în fața unei asemenea iubiri (cerești)? Dumnezeul nou-testamentar este idealul împlinit tocmai pentru că este un ideal de iubire pe care nimeni nu și-o poate imagina. Exact din acest punct pleacă horror-ul întregii situații. Iubirea aceasta nepământeană, dumnezeiască, întruparea perfecțiunii poate aduce, oare, salvarea? Sau mângâierea? Sau pacea? Sau, mai mult, Viața?
Nu vreau să vorbesc acum despre vina (imaginară) produsă de un păcat originar (imaginar sau nu). Presupunem că problema păcatului a fost rezolvată la cruce. Ci vreau să afirm ceva mult mai radical: tocmai iubirea divină și conceptualizată este motorul vinovăției nevrotice (inconștiente) în creștinismul contemporan. De aici o întrebare chiar mai spinoasă: oare nu dumnezeu însuși este cel care a avut nevoie de Sacrificiul Suprem pentru a se perpetua pe sine însuși (chiar și la nivel conceptual vorbind)? [întrebare ispititoare potențial premergătoare celei anterioare: e posibil ca Pomul Oprit să fi apărut în grădina Edenului tocmai pentru că Cineva avea nevoie ca altcineva să mănânce din el?]
Iubirea aceasta care depășește experiența umană dar care se ajută de ea pentru a o putea defini, este tocmai ceea ce psihanaliza numește a fi Supraeul tiranic. Supraeul tiranic se deosebește de Supraeul-conștiință prin aceea că, pe când cel din urmă reprezintă instanța personalității noastre care ne reglează conduitele, ne judecă, ne oferă un model ideal și participă la promovarea bunăstării, Supraeul tiranic – partea cea mai inconștientă a Supraeului – reprezintă juisanța și o ordonă. Așa cum Lacan spunea, acest Supraeu e imperativul juisanței – Bucură-te!. Dincolo de a continua explicațiile folosindu-mă de terminologia psihanalitică, nu foarte accesibilă ochiului profan, propun să ne întoarcem la iubirea despre care vorbeam. Dacă vreți, tirania/cruzimea/perversitatea iubirii în discuție stă în aceea că e constituită pe temeiul unor paradoxuri: deși e dincolo de înțelegerea umană, se folosește de limbaj omenesc; deși e numită ”iubire”, deci ar trebui să producă bună-stare, ea este combustibilul care alimentează în permanență cu vină imaginară pe cel care stă în fața ei. Iubirea aceasta condamnă tocmai prin faptul că, odată ce ai fost pus în fața măreției ei, nu mai poți alege altă cale, altă voie, decât cea propusă de ea. Cu cât nivelul în care ea este percepută e mai ridicat, cu atât sentimentul culpabilității derivat din faptul că nu o meriți/ sau că nu te ridici la rangul ei/ sau că nu știi cum s-o materializezi – e mai mare. Și dacă există vină (imaginară), în mod sigur va exista păcat (imaginar). Dacă va exista păcat, va exista și un Mântuitor. Dacă va exista un Mântuitor, sacrificiul Său va fi atribuit iubirii Sale. Dacă o astfel de iubire va exista, va exista și vină. De aici încolo, schema se repetă.
Dacă există ceva care să-mi placă foarte mult în religia mea, acel ceva e dat de imnurile creștine. Imnurile – acest minunat instrument prin care iubirea mai sus propovăduită ajunge la inimile fiecărui ascultător. Nimic mai distrugător decât folosirea acelor imnuri ”mângâietoare” pe post de despietrire a inimii (de fapt, stimulent al vinei) și evanghelizare pur emoțională. Sună incredibil? Ascultați imnul de mai jos (unul dintre preferatele mele din copilărie!) și atenție, vă rog, la toate acele superlative.
PS: Dacă nu voi primi prea multe dovezi de iubire în urma articolului ăstuia (hehe), voi continua cu deconstrucția iubirii (cerești), sub alte două aspecte: iubirea ca trădare (studiu de caz – Iuda) și iubirea ca violență (studiu de caz – o parte, știm noi care, din istoria creștinismului).
oxigen2 
Calin
Mereu m-am gandit ( biblia fiind o naratiune bine structurata) cum a putut crea Dumnezeu in prima zi, ziua si noaptea avand in vedere faptul ca soarele si luna au fost adusi pe cer a patra zi.
Daca e sa concepem ca atunci a fost creata lumina primordiala , inseamna ca principiile binelui (lumina ) si raului (intunericul) sunt luate ca un tot, ca insasi alcatuirea universului.
Sub aceasta cupola a cunoasterii, dumnezeu avea sa-i plaseze pe primii oameni, urmand sa-i initieze in tainele cunoasterii.
Pana acum s-au tot vehiculat pareri asupra pacatului de a incerca cunoasterea, rusinea sau sentimentul rusinii, procreerea sub semnul pacatului etc.
Prima data , biblia spune ca Dumnezeu a creat pe om parte barbateasca si parte femeiasca, a binecuvantat inmultirea .
E un fapt real ca „seductia” joaca un rol important si in lumea animala,
Caderea, pacatul nu are nicio legatura cu instinctul sexual , ci poate cu rasturnatia relatiei create de Dumnezeu, si a raporturile privind viata, naturalul si spiritualitatea in acelasi timp.
Din punct de vedere simbolistic, barbatul reprezinta puterea de relationare cu lumea spiritualului, meditatia, gandirea, expectanta statica primind informatii prin legatura cu divinitatea etc. Femeia este principiul vietii (Eva=viata), al naturii, inseamna mobilitate, miscare.
Aceste doua principii masculin-feminin, urmau sa se completeze si sa creeze o lume in miscare dar in permanenta legatura cu divinitatea.
Se pare ca modificarea in biblie este confirmata de multi istorici, pentru ca nu exista o justificare a singuratatii lui Adam din geneza 2 si faptul ca Dumnezeu nu i-a mai dat femeii un chip al sau ci a plamadit-o din coasta lui Adam, pierzandu-si mobilitatea de actiune, de decizie. Adam din pozitia pe care o avea, de ganditor a trebuit sa faca fata muncii grele, sa infrunte primejdiile intr-o lume ostila care-si pierduse legatura cu Creatorul sau.
Cred ca interventia sarpelui a schimbat ordinea dupa care fusese programata lumea. Goliciunea era de esenta spirituala, insemna experienta unei realitati crude in care idealul nu avea cum sa mai existe, omul a intrat brusc in atmosfera vietii in care supravietuirea inseamna moarte, razboi, ura, alaturi de binele existent in lumina divina.
Oamenii pierdusera acea lumina primordiala, care-i putea calauzi spre nazuinta cerului, trebuiau sa traiasca numai in lumina asigurata de un astru, caruia mai tarziu avea sa-i aduca ofrande. Pentru ca era de acum incolo singurul care le mai asigura viata.
Mitul lui Lilith pare sa completeze acest gol .
Isus ca personaj biblic trebuia sa repuna , sa readuca ordinea universala la cea existenta.
Arderea pamantului, poate fi vazuta ca focul renasterii, purificarii.
Pamantul va deveni centrul universului uman, iar viata poate continua de unde a inceput ( e o idee in Isaia interpretata altfel, ca fiind al unui Israel care nu ar fi decazut spiritual).
Isus a murit pentru pacatul umanitatii de a merge pe un drum al intunericului, in care lumina adevarului este ingropata in propriile framantari existentiale, in viata grea. Aceasta lumina a adevarului are legatura cu cerul, cu cunoasterea, cu esenta vietii .
Apartenenta de univers, de cunoastere, face ca omul sa-si dezvolte capacitati cognitive esentiale prin gandirea simbolica. Este capacitatea de a inmagazina in mit insasi fapte din trecut, idei dar si aspiratii.
Religia e ceea ce spiritul intunericului a putut crea, pentru ca nu se pot stabili dogme pe o forma de gandire , cea mitologica care acumuleaza si va acumula experiente sau potentiale realizari din gandirea omenirii.
@Călin #50
Haha, adică dumneata crezi că toți tăurașii ăștia comunali aleargă după fuste pt. a transcede propriul cognitiv subiectiv si obiectiv intr-o incercare legitima a evolutiei sinelui?
N-am vorbit de responsabilitățile mamelor acestor copii mari, ci de atitudinea pe care ar trebui s-o aibă victimele seducției lor.
Frosa, nu are nici o legatura. Initierea unei provocari in gandire nu tine de alergarea dupa fuste. Nu-ti mai imobiliza pacientii in halul asta. :laugh:
Hai ca eu nu am nimic de discutat pe contextele tale. Ti le las toate tie, impreuna cu pacientii.
Sa traiesti bine, si da-l jos pe Basescu! :zombiekiller:
Frosa
„Așa cum copiii se plictisesc repede de orice jucărie și vor mereu alta, și ei se plictisesc repede de orice femeie și vor mereu alta. Femeile ar trebui să știe asta și să nu sufere după astfel de indivizi, ci mai degrabă să aibă față de ei sentimente materne și cu dragoste maternă să ia pe Sfântu’ Niculaie din cui și să le aplice constituția.”
Frosa, ai dreptate.
Dar sunt si copii care mint, sau care casuna pe o jucarie si o strica de nervi.
Ai vrea sa le aduci alta, dar ti-e frica de reactia lor. Si-i rogi sa fie mai responsabili si sa aiba grija de ce le-ai dat.
Ca sa fie siguri ca nu le fura nimeni jucaria mai bine o instraineaza sau o bate sau cauta sa o distruga cu orice pret.
Emma,
And I, the Instructor, proclaim His glorious splendour so as to frighten and to te[rrify] all the spirits of the destroying angels, spirits of the bastards, demons, Lilith, howlers, and [desert dwellers…] and those which fall upon men without warning to lead them astray from a spirit of understanding and to make their heart and their […] desolate during the present dominion of wickedness and predetermined time of humiliations for the sons of lig[ht], by the guilt of the ages of [those] smitten by iniquity – not for eternal destruction, [bu]t for an era of humiliation for transgression.
(Dead Sea Scrolls, Songs of the Sage)
Seductia despre care vorbesc, vreau sa o trec mai departe de relatiile intre barbat si femeie, intr-o posibila ‘lege’ a supravietuirii sinelui fata de esenta oricarui lucru.
Daca lucrul in sine, ”opera de arta” a lucrului in sine, devine inteligibil, aceasta se face prin:
”Numai un lucru care a fost cu adevarat gandit are norocul sa fie iar si iar ”mai bine” inteles decat s-a inteles chiar el pe sine. Dar, atunci, aceasta mai buna intelegere nu este meritul interpretului, ci darul oferit de insusi obiectul interpretarii” Heidegger
Care/ce este ”darul”?
Emma, păi d-aia zic eu că „jucăriile” ar trebui să termine cu mentalitatea de jucării supuse, de victime, să-și pună odată chiloții pe ele și să dea de pământ cu plozii ăștia crescuți somatic. De ce femeile est-europene nu-s în stare să se solidarizeze, să creeze organisme care să le vină în ajutor, să intre în politică și să dea legi care să le protejeze? De ce numai femeile occidentale au fost în stare de asta?
Frosa,
Nu stiu,tot mentalitatea.
Si nu numai , faptul ca nu este inteleasa afectiunea, dorinta de a fi bine, ca o promisiune poate fi respectata dar pentru asta nu-i nevoie de frica, razbunare.
Sau poate chiar aceasta promisiune nu ai cum sa o tii atat timp cat stii ca ai mai trecut prin frici existentiale si suparari desarte.
Nu se face totul decat prin comunicare si intelegere, atat.
Pai, tocmai asta-i problema. Papusile care-si dau chilotii jos sunt exploatate putin si pe urma aruncate, cele care nu vor sau cred ca trebuie o garantie pentru asta sunt batute. Exista un experiment facut de un psiholog in acest sens, nu-mi vine acum in minte, dar e interesant esantionul de copii folosit, adica cei cu probleme de afectivitate.
Emma, si restul lumii
”Sub aceasta cupola a cunoasterii, dumnezeu avea sa-i plaseze pe primii oameni, urmand sa-i initieze in tainele cunoasterii.”
Acestia fiind Adam si Eva (potrivit mitului) in cupola desavarsita de dinaintea caderii, la care bineinteles raspunde traditia augustiniana.
Dar,
dar daca presupunem ca,
”…aceste creaturi nematurizate aflata la inceputul unui lung proces de crestere. In a doua etapa a crearii lor, care se petrece in momentul de fata, fiintele umane se transforma treptat, prin propriul lor raspuns liber, din animale umane in ”copiii ai lui Dumnezeu” (Irineu insusi descrie cele doua etape supunand ca umanitatea a fost facuta mai intai dupa ”chipul” si apoi dupa ”asemanarea” cu Dumnezeu- facand referire la Geneza 1:26)
Daca am merge dincolo de Irineu isusi si am intreba de ce oamenii au trebuit sa fie creati initial mai degraba ca finite nematurizate si imperfect decat ca finite perfecte, raspunsul se centreaza asupra valorii pozitive a libertatii umane.
Sunt sugerate doua consideratii ce se sustin reciproc.
Una depinde de judecata intuitiva potrivit careia o bunatate umana care a aparut prin intermediul unor alegeri morale libere si responsabile, in situatii reale de dificultate si ispita, este in sine mai valoroasa – poate chiar nelimitat mai valoroasa – decat bunatatea care a fost creata de-a gata, fara participare libera a agentului uman.
Aceasta intuitie face trimitere la crearea neamului omenesc nu intr-o stare perfecta, ci intr-o stare imperfecta de la care poate avansa, printr-o intreprindere de ordin moral, catre umanizarea completea.
Cealalta consideratie este aceea ca daca omul a fost initial creat in prezenta nemijlocita a lui Dumnezeu (care este infinit ca viata, putere, bunatate si cunoastere), acesta nu va avea o libertate adevarata in raport cu Creatorul sau.
Pentru a fi o creatura in totalitate personala si astfel moralmente libera, omul a fost in consecinta (se sugereaza) creat la o anumita distanta fata de Dumnezeu – nu o distanta spatiala, ci epistemica, o distanta din sfera cunoasterii.
Omul a fost alcatuit in interiorul si ca parte a unui univers autonom unde Dumnezeu nu este coplesitor de evident, dar in care Dumnezeu poate fi cunoscut prin raspunsul liber si interpretativ al credintei.
Astfel situatia omului este una a tensiunii intre egocentrismul natural ce provine din instinctul de supravietuire si indemnul moralitatii si al religiei de a transcede aceasta auto-centrare.
In timp ce teologia augustiniana vede perfectiunea omului situata in trecutul indepartat, intr-o stare originara de mult pierduta prin dezastrul primordial al caderii, tipul de teologie irenaic situeaza perfectiunea umana in viitor, la capatul unui proces indelungat si dificil de creare pe parcursul timpului.
Astfel raspunsul teodiceei irenaice la problema originii raului moral este ca acest rau reprezinta o conditie necesara pentru crearea umanitatii la o anumita distanta epistemica fata de Dumnezeu, intr-o stare in care creatura se bucura de o libertate autentica fata de Creatorul sau, si se poate dezvolta liber, ca raspuns la prezenta noncoercitiva a lui Dumnezeu, ajungand la propria implinire ca fiu al lui Dumnezeu.
John Hick, Filozofia religiei
Asta fiind in termenii crestini. Am pus citatul in original si nu am incercat sa alegorizez acei termeni crestini, desi se poate duce mult mai departe in contextul in care ”fiu al lui Dumnezeu’ inseamna autenticitatea sinelui in procesul conoasterii ontologice si cosmogonice.
Emma, „a-și pune chiloții” e o expresie care înseamnă „a-și lua viața în mâini”, a se conduce singur, a nu se mai lăsa condus și manipulat de alții, a se maturiza.
”Religia e ceea ce spiritul intunericului a putut crea, pentru ca nu se pot stabili dogme pe o forma de gandire , cea mitologica care acumuleaza si va acumula experiente sau potentiale realizari din gandirea omenirii.”
Crestinismul, religia fara religie (Derrida), religia individului sau individualitatii fata de Dumnezeu (Tillich si un intreg portestantism) nu are nici o legatura cu dogma. Si asta o stim si pe de alta parte stim ca ”complexul lui Oedip” dupa Freud nu poate fi demonstrat, iar religia ca ”intoarcere a elementelor refulate”(Freud) poate fi aplicata pentru cei neinitiati intr’ale vederii. Este o provocare pe care o face Freud, dar nicidecum un adevar absolut, ca ar deveni o dogma la randul sau. Caci unde exista doar absurditati dezirabile ca mai apoi sa fie refulate intr-o realitate, poate asta-i cercul vicios al vietii.
Calin,
Intotdeauna darul poarta in el identitatea celui care-l ofera.
Creatorul (chiar Dumnezeu) are in el insusi valente care sa-i dea puterea si intelepciunea de a realiza ceva. El nu traieste in mod narcisist ci prin creatie isi depaseste starea ( sau ar trebui sa si-o depaseasca) pentru ca pune atat ceva din sine insusi cat si din ceea ce ar vrea in perspectiva, ceva din idealurile sale.
De ex.Pygmalion se indragosteste de creatia sa , pentru ca se vede pe sine dar si prototipul femeii ideale, create de el insusi.
Din moment ce ai creat o opera de arta si ea trebuie sa devina un dar, ea trebuie lasata sa-si construiasca propria valoare pastrand totusi in sine insusi ceva esential din maiestria maestrului.
Exista o contopire in fiecare dar, intre cel care-l creaza si cei sau cel pentru care creaza.
Daca este creat pentru sine insusi nu mai e dar, decat o opera cu care se identifica pana la epuizare ajungand sa se disipeasca intr-o forma firava .
Dar cum poate fi inteligibil lucrul in sine, esenta creatiei fara a privi la autor ?
Pentru ca el are incorporata esenta autorului si ca o matrice a propriei potentialitati dar si o garantie ca lucrul in sine are definita o valoare care poate fi cunoscuta si experimentata numai prin ajungerea la autor.
„Opera de arta ca formatiune spirituala imanenta constructiei date, ce se gaseste in aceasta este receptata prin ea si inseparabil de ea. De aceea, latura material-contructiva a operei de arta este statul ei ontologic, baza ei fundamentala, conditia existentei sale reale, si, in acelasi timp, aspectul ei nemijlocit senzorial-receptiv.” (M. Kagan, Morfologia artei, p. 336).
Frosa,
Da, dar cateodata te simti atat de singur incat nu-ti doresti decat un refugiu intr-un posibil bine. De ce nu-nteleg multi ca de multe ori cauti sa fugi nu pentru ca nu vrei acel bine ci pentru ca nu stii, sau nu mai poti avea incredere in nimeni ?
Si nu trebuie decat intelegere nu impresia ca ai ceva sau ca nu vrei sau ca nu-ti pasa.
Calin,
Eu sunt de acord cu ce spui teoretic, insa din punct de vedere biblic Isus ca legatura indisolubila intre uman si divin, si prin care Tatal s-a manifestat deplin, nu poate fi acea fiinta cu atribute numai ale binelui, atat timp in El nu exista schimbare.
Isus il intruchipa pe tatal si cat a trait pe pamant, iar aici faptele vin in contradictie cu insasi principiile sale ( nu ma refer la minuni ).
#50 | Written by calin m about 2 hours ago.
Frosa,
ce spui tu, nu are nici o legatura cu ce am scris eu. Nu ma intereseaza aici placiditatea psihologica a responsabilitatiilor materne din puct de vedere ”matur”.
Ci cunoasterea ontologica pusa in conetxtul lui Solomon e cu totul altceva.
Frosa iar nu ai baut laptic de dimineata si ai ratat mesajul sublim-inal al lui Calin file de poveste psiho-somatico-ntologica! Sa te pui maica sa te prepari la capitolul spiritualitate si de-ontologie din puct de vedere „matura” si neaparat in conetxtul lui Solomon (ala din Biblie), te rog frumos!
Eu sunt de acord cu ce spui teoretic, insa practic Isus este ca un ness-cafe indisolubil, si uman si divin prin care Tatal s-a manifestat deplin dupa ce a lasat-o grea pe Maria, practic prin Duhul Sfant care neavand trup nu putea fi tras la raspundere pentru viol, teoretic nu poate fi acea fiinta cu atribute numai ale binelui, atat timp in El nu exista schimbare, daca ma intelegi teoretic.
Isus il intruchipa pe taicasu, vorba ceia „cum e pomul e si poama” sau „creanga nu sare departe de trunchi” sau „Isus ne-a iubit” si cat a trait pe pamant, ma gandesc la acoardele dintre predicat si substantiv deoarece aici faptele vin in contradictie cu insasi principiile sale ( nu ma refer la minuni ca sa fim clar intelesi, alea am sa le explicitez mai tarziu).
In speranta ca nu m-ai inteles gresit, omma! 🙂
-Azi am fost la biserica. Am participat la scoala de sabat am raspuns cu voce tare sa auda toti. Au auzit si comentau incet cu instructorul de parca le era frica sa nu-i aud. Cel din fata se intoarce spre mine si-mi zice; asa e cum ai zis dar astia o tin pe a lor asa vor murii incuiati. Nu m-a consolat deloc il stiu si pe el.
-Ora de predica a fost continuare la subiectul lectiuni, pe acelas ton. Am vrut sa plec.
– Stai ma aci ca ne vede ala de la amvon si se uita urat la noi dup´aia, zice nevasta. Am plecat cu gandul aiurea si apoi, am auzit : inchidem cu… Gata zic, s-a terminat, hai acasa.(este o justificare la ce voi spune)
-Intors acasa, am urmat ritualul binecunoscut; masa, binecuvintata odihna sabática, ne-am trezit, ce mai facem zic, deschid leptopul si cand, pe O2, Emma si Calin continuau, mai sublim dar pe acelasi subiect. Nu se poate, s-au vorbit zic. Ma duc sa ma spal pe fata, sa ma racoresc.
– Mai fratilor nu va e rusine,´´n-ui ajunge zilei necazul ei´´?. Macar azi lasati discutiile astea, incepeti de luni ca suntem mai odihniti si putem indura inca o saptamana
Bebe,
Nu am vorbit cu Calin, decat despre subiectul in sine.
M-a intrebat i-am raspuns. Atat !
@ BEBE #17
„-Ora de predica a fost continuare la subiectul lectiuni, pe acelas ton. Am vrut sa plec.
– Stai ma aci ca ne vede ala de la amvon si se uita urat la noi dup´aia, zice nevasta. Am plecat cu gandul aiurea si apoi, am auzit : inchidem cu… Gata zic, s-a terminat, hai acasa.(este o justificare la ce voi spune)”
Păi și dacă vă vede ăla de la amvon și se uită urât, ce? Vă ia caii de la trotinetă? Foarte bine, să vă vadă, poate or înțelege o dată că a început lumea să se trezească. Vor începe o campanie încrâncenată de „salvare” a celorlalte „suflete” care s-ar putea lua după voi și vor merge din gafă în gafă, până când toată lumea va înțelege în sfârșit ce gogoși vechi și tari li se vând pt. 10-20% din salarii, se va scârbi și va pleca. De ce să nu le dați șansa vieții lor să arate ce pot? Am prieteni care au declarat că au fost atât de îmbrobodiți de sistem, încât dacă n-ar fi dat cu capul de niște mizerii și nu ar fi fost tratați urât, nu s-ar fi trezit niciodată.
-Emma, Nu sunt gelos pe Calin. Asta ar mai lipsi la virsta mea, sau poate sunt putin pervers nu stiu, oricum va urmaream.
Altceva aroiam sa zic. Cred ca tu dormi cu capul pe tastatura. La orice ora raspunzi promt (si bine documentata zic cei ce se pricep). Tu nu ai pauza de masa, de somn, de alte …activitati, s-au lucrezi in schimburi cu Alexutza? Eu sunt nou pe aici, dar Frosa sau Anubis (sint peaproape) au oarecare trecere si pot propune o colecta s-ati cumparam o pernuta. Nu vreau sa te simti ofensata si nici eu impertinent, doar suntem intre frati.
– Frosa
Atunci cind ai schimbat avatarul, am ras cu pofta, pe cuvint si de cite ori postezi i-mi aduc aminte de tabloul lui Mr. Beem. Cand am vazut filmul, am ras cu lacrimi.
Anubis,
a studia filozofia religiei, si a incerca a pune ‘miturile’ biblice in contextele sale pentru o intelegere mai nobila, pentru o critica adusa eseului Alexei, e ‘subliminal’ la tine. Ce sa mai zic.
Dapoi intreaga metapsihologie, unde eu sustin ca e o parapsihologie datorita profanitatii din toata treaba asta de meteahna prezentata de Alexa care pune simbolurile crestine literal total aiurea si aievea in comparatie cu stiinta suprema psihanalitica, eu na, asa-i da mai bine limbajul!
Nu ma mira ca e asa, nu e singura care face asta.
Dar a discuta pe tema asta e legitim.
Frosa
-Nu apucasem sa citesc ultima ta postare cind am pus. Discutia la sc. sab, si cu sotia a fost reala. Am mai spu si alta data, merg pentru ea, are alta stofa. Poate e mai bine
-Nu vor pleca. Aici sunt cati-va in comitet, mai imbecili decat ma pot exprima si ai sustine in tot ce fac. Am tacut.
„Ci cunoasterea ontologica pusa in conetxtul lui Solomon e cu totul altceva.”
A citit mamaie cand era micutza povestea lui Solomon Picatchu si cei sapte pitici pe creier, si daca e sa fie sincera mamaie (la varsta ei nu mai are rost sa se ascunda dupa degetul para-psiho-logic) povestea respectiva este un fel de salata de Cenusareasa+Fat Frumos+Harap Alb. Plasand in context personajele si analizand problema, reiese clar ca Cenusareasa umbla pe ici pe colo cu noaptea in cap numai numai si-o gasi iubit, Fat Frumos o cauta si el, cu lumanarea pe la portile cetatii, sau ea pe el, iar in Harap Alb il gasiram pe Spanu care scrise cartea, un fel de Solomon deghizat. Daca nu ar fi suferit de diverse boli generice, iubita lui Solomon la vederea lui Solomon si a celor sapte pitice pe care acesta le tzi-i-a (cei cititi sa inteleaga) i-ar fi tras una bucata mama de bataie cu facaletzul lui Frosa si l-ar fi trimis la culcare de unul singur. Desigur toate acestea in context, ontologic vorbind!
Bebita tata,nu esti singur
si-au bagat picioarele in el de studiu …Study pe aici pe forum ,ar fi prezentat mult mai bine studiul de saptamana trecuta :”La inceput ” .Cat de frumoasa este natura si tot Universul si viata mai ales la inceputul ei si „profesorul” de turno decreteaza „ca stiinta este incompatibila cu biblia”…
Imi pare rau ca nu stiu engleza sa pot sa citesc despre Facere ceea ce scrie in „Aula abierta” -Classroom , Ionica .As fi castigat sigur mai mult decat incercand o discutie pe tema creationism – evolutionism in cercul stramt al scolii de sabat …nu se poate aborda obiectiv tema ,ptr ca sa nu se prabuseasca dogma …si nici macar nu isi dau seama ca fara sa scoti in evidenta frumusetea naturii,a creatiei ,fac un deserviciu exact cui declara ca slujesc . Cat de minunata este Viata si cata maretie poti admira ” a vista de pajaro” ,desprinzandu-te si plutind pe deasupra marilor si prin geografia continentelor si facem imprudenta sa ne strangem aripile in colivii dogmatice si sa nu ne mai ramana decat evadarea in imaginatie ,ca sa ramana macar statuia prezenta langa Eva …”la picioarele Domnului”.
Si ce mai cautam pe forum…o Iubire mai mare cum pune scriitoarea articolului? Oare de ce nu se materializeaza Edenul cu Iubirea cea mare in propria relatie si mai intotdeauna se arunca o privire in lumea virtuala ?Nu este oare o greseala si din partea ei cand admira pe guru-ul de servici mai mult decat pe „asta al meu” ?Probabil intervine ceea ce se numeste cotidianul…
Ce denumiti voi „a iubi cu adevarat” ?Si ce insemna o iubire mare ? (intelegi ca nu este nimic personal ,discutam asa in general…).Este Samson viteazul luptator prototipul iubirii celei mari ?Sau Iosif cu fidelitatea lui ,ori David sau Solomon care pot expune frumos propriile trairi in vers ,in cantec .Jesus !
Ce este ceea ce da farmec vietii si te mentine vrajit langa fantanile Iubirii,fantanile ochilor ei ? Si ce se intampla cand acea vraja pare ca se rupe ,cum poti recupera „paradisul pierdut” ? Din ce izvoraste viata si cum gasesti conexiunea cu sursa Iubirii ?
Vreau sa imi povestiti din tainele Universului , ce este de fapt sursa Iubirii si ce face ca o iubire sa nu fie trecatoare ci sa fie infinita .Alegria infinita era obiectivul initial ,nu ?Unde s-o fi pierdut …
#24 cid
– Exista cineva cunoscut prin zona´´Bebita´´. Nu ca ma deranjeala ca-mi spui asa, dar daca te gande-ai la acela, nu sunt eu, atat.
– De multe ori simt ca sinceritatea cu care tratez pe oameni, ma face sa pierd stima pe care incerc s-a le-o cistig.
– Eu nu vorbesc asa frumos ca tine,(vocabular. exprimare) sau ca cei mai multi de acest forum.
– Cei care sunt mai cititi sa le-o spuna, care au autoritate sa vorbeasca, nu sa plece din biserica.
-De multe ori ei, fac exces de de expresi, se cred stapani intelepciuni dar de fapt a-si bat joc de ea.
– De multe ori zic; ce pui mei vorbeste asta aici, de ce nu o spune pe alt fir, personal, ca-ci se cunosc, au acces la administratia site-lui etc.
-Cunosc persoane care au intrat pe O2 si spun: aia ma, nu-ti dai seama ca sunt din sistema, ca se cunosc pe nume, ca un-i intereseaza decat sa-si etaleze talentul si cunostintele filozofice, ca nu au nici un mesaj clar, pastori un mai predica revenirea lui isus, ca toti vor salariu s-au asteapta pensia? Ce ai inteles de la ei, ca biblia nu este inspirata prin partile esentiale, ca ucenicii un stiau carte sau ce? Ce noutati ai aflat de acolo si nu le gasesti in carti sau pe net?
-Fa-ti si tu un d-zeu, al tau din ce cunosti si oricum va fi mai bun ca cel ce-ti prezinta ei. Nici asta nu ma convins. Era p`o ureche.
– Am deschis ´´Classroom´´, dar traducera prin ´´Google chrome´´ este putin confuza pt.mine. Ar trebui traducere in limba materna.
–
Calin
Imi cer scuze daca se speculeaza gresit si fara sens, chiar ma bucur cand intalnesc oameni care nu vorbesc doar banalitati.
Sunt de acord cu tine in ceea ce priveste tendinta actuala a religiei , filosofiei si culturii.
De fapt, Caputo spunea despre deconstructivismul lui Derrida ca e religie fara religie. Tot ce-ai spus e f. bine argumentat.
Cum spuneai legatura intre deconstruirea religiei, filosofiei si arhitecturii e legata de aceeasi esenta a purismului.
In arhitectura, fidelitatea fata de materialele folosite, in filosofie o reintoarcere la stoicismul antic (divinul in relatie cu lumea prin logos), iar in religie prin apofatism.
Tendinta eclectica a lumii actuale e consecinta deconstructivismului.
In toate domeniile , haosul nu inseamna dezordine, nefiresc ci este un haos controlat, conteaza ideea si aplicabilitatea ;are legatura cu sinele, cu iubirea , in plan ontologic sinele devine refugiul suprem care patrunde si se rasfrande in univers.
Hristos inseamna noi insine, arhetipul existent in noi toti.
E adevarat, ca daca se inverseaza notiunile, se rastoarna simboluri, nu se iau in considerare partile esentiale ale conceptelor atunci nu exista decat o speculatie care nu poate avea valente in realitatea ideologica .
Cat despre Freud el invoca determinismul sexual in legatura cu intreaga activitate umana, dar considera ca civilizatia, cultura in general sunt privite ca rezultat al sublimarii instinctului sexual, si nu mai tin de principiul placerii ci de principiul realitatii.
Yung da acestei interpretari o alta nuanta spunand cu malitiozitate ca ideea de sublimare nu este decat o performanta de alchimist care transforma vulgaritatea in noblete.
Atat !
@study, @alexa,
am recitit articolul. ideea este simpla: MAREA dragoste a lui D-zeu poate fi o sursa de vinovatie nevrotica. Poti gasi aceasta tema in Anna Karenina, comportamentul binevoitor si neconditionat al lui Alexei fata de sotia sa adultera ii creaza Annei o tensiune nevrotica care o impinge spre nebunie(poate schizofrenie).
Insa, dragostea lui D-zeu nu-i asa MARE. Desi jertfa este neconditinata pt. toti pacatorii, dragosta se pare ca are limite specifice. Atat conceptul Potopului, cat si al Apocalipsei ne infatiseaza situatia in care D-zeu se desparte de cei care nu L-au prmit.
Un construct ideologic in care D-zeu ar primi pe oricine neconditionat nu ar fi pedagogic, ca si cum eu i-as raspunde copilului meu cu semnale pozitive indiferent de ce ar face.
Daca omul prin sine ar fi obiectul unei MARI iubiri neconditionate din partea lui D-zeu, atunci…, ce sa zic, nici relatie intre acestia n-ar putea sa existe. (subiectul poate fi urmarit in experienta lui helle keller, faza cand ea face tot felul de boacane la masa iar familia ei se poarta cu ea ca si cum n-ar exista, acceptand tot, neconditionat. In acest context, hellen nici nu poate sa inteleaga rostul LIMBAJULUI, al relatiei. Cand educatoarea se impotriveste, o bate, o apreciaza, adica reactioneaza fata de ea, Hellen intelege rostul stimulilor verbali, auditivi, si pana la urma ajunge sa-i experimenteze desi este surdo-muta.)
D-zeu iubeste conditionat. Mantuirea este conditionata. In acest sens, dragstea Lui nu-i chiar asa de are, este pedagogica si nicidecum nevrotica. Jertfa este necontionata, efectele ei sunt doar pt. cei care o accepta.
Stiu ca tu(study) nu crezi in realitaeta acestor conceptii, le-am folosit doar pt. a explica de ce vad articolul Alexei aberant.
Bebe,
Din ce spui tu e ca si cum totul ar fi regizat, iar noi ne dam in spectacol degeaba.
Nu cred, insa poate o fi adevarat.
De obicei inteleg numai atunci cand primesc o lovitura.
Deh, lu’ matale iti pare rau ca nu cunosti engleza iar lui study_nature ii pare rau ca de ce a invatat-o si ca atare poate sa citeasca ce scrie aiurica aiurel pe acolo si i-a cazut tare greu la stomac. Cind nu esti prea luminat mereu tot inveti si niciodata nu te doare capul, car cind esti “luminat” mereu gasesti pe cite unul care sa-ti arate ce timpenii ai in cap si ca atare traiesti mereu cu dureri de cap.
CID
Nimic nu se pierde totul se transforma :mentalitatea, dispozitia, credinta trebuiesc innoite si regandite.
Atunci cand esti sigur pe ele iti dai seama ca iubirea adevarata se recastiga.
Mama-mare ,mai fa un cantec ,un descantec si poate il convingi pe A.Ionica sa apara iar pe sticla intr-o dezbatere cu oxigenatu’ sef pe tema Genezei ,da mai pe limba noastra ,sa intelegem cum e cu Facerea asta .
Va recomand sa (re)cititi 4-5 pagini (dupa parcurgerea Editorialului si a comentariilor de mai sus):
Romanul-adolescentului-miop – M. Eliade:Volumul I. partea a II-a, cap.VII
Daca nu-l aveti in biblioteca in gasiti aici (pag.91-95):
http://www.scribd.com/doc/2943885/Mircea-Eliade-Romanul-adolescentului-miop
-Chiar daca plictisesc, repet. A-mi cunosc limitele literare, culturale de educatie si mai am lipsuri. Va urmaresc si va admir pentru nivelul cultural si intelectual la care discutati dar…
-Oare poporul izrael filozofa pe tema genesei ca voi?
-Daca nu credeti in dumnezeul V.T. de ce al mai pomeniti in aberatiile voastre?
-Daca nu credeti in Isus de ce ai rastalmaciti vorbele
– Daca Isus este fiul lui Pavel, ca-ci el l-a promovat si datorita lui al avem, daca nu a fost real si doar fantezia unui filozof nebun (scuze), uite unde s-a ajuns cu filosofía, cu dragostea voastra pentru incelepciune, mentineti un cadavru (religia) sub aparate, pentru ce?
-Voi ar trebui sa promovati un d-zeu care nu are nevoie de enoriasi, un d-zeu care ne iubeste doar prin faptul ca ne-a creat si ca evoluam spre perfectiune, spre a deveni dumnezei, capabili sa creem viata si sa o facem sa evoluieze si ajunsi aici sa avem intelepciunea sa nu fim zei.
-Voi un-l slaviti pe El ci va lustruiti pe voi, v-ati dat seama? Nu e personal e pentru cine intelege.
Nu stiu ce sa mai corectez pe aici; exprimarea sau ortografía. Ramane asa.
„Un construct ideologic in care D-zeu ar primi pe oricine neconditionat nu ar fi pedagogic”
Domnu Christian va roaga mamaie sa nu mai dati exemple de pedagogie din Biblie, da? Stim care este linia pe care se merge acolo. Mi-ar place sa va pleznesc peste fata un pic (de mai multe ori) si apoi sa vad cum va rugati la domnul Isus pentru mine dupa ce imi aratati si celalalt obraz (nu degeaba)!
Domnisoara Alexa o fi la inceput de drum dar matale esti bun de internat la ospiciu pentru dezintoxicare de bibliofilie acuta! 🙂 :doctor: :pray:
Bebe,
Cum poate fi discutat normal un personaj ?
Din punct de vedere literar, filosofic sau psihanalitic iese ceva, un construct altfel, nu.
Asa e simplu si atunci totul s-ar reduce in cateva cuvinte.
Daca e sa promovezi un dumnezeu care nu are nevoie de enoriasi, promovezi tot un construct.
Asta-i tema, nu-i biologie, nici geografie sau etc.
Atunci nu mai comentezi si pierzi farmecul dialogului.
Christian,
daca ai sau ai avea copii, i-ai iubi tot asa dumnezeieste, adica conditionat??
sau te temi ca o iubire neconditionata i-ar impinge spre…schizofrenie?
incearca sa-i explici unui copil despre pacat, jertfa, impacare cu Dumnezeu, si sa vezi daca o sa fie cuprins de iubire sau de groaza.
Dragul babei, eu asi putea sa incerc niste descintece babesti de-ale noastre care sa-l faca pe aiurica aiurel ala sa apara alaturi de oxigenatu’ sef dar oricit ar fi de eficiente descintecele mele nu stiu daca minunea asta are sa se intimple deindata ce oxigenatu’ sef nu crede in descintece si ca atare descintecele mele nu au cum sa-l determine pe oxigentatu’ sef sa mai accepte sa apara alaturi de asemenea aiurit. Ca minunea sa se intimple ar trebui sa-l convingi mata pe Richard si pe study_nature sa foloseasca ei descintecele lor ca sa-l convinga pe oxigenatu’ sef sa apara alaturi de aiurit, or cred ca esti de acord ca o asemenea minune nu are cum sa se intimple. Asa ca eu nu sunt asa de optimista ca o sa-i mai vedem atit de curent pe oxigenatu’ sef si pe aiuritu impreuna PE sticla ca sa intelegem cum este cu Facerea asta asa ca nu ne ramine sa vedem Facerea asta decit PRIN sticla, adica PRIN sticla lui Hitchens.
lelitza,
Eu privesc la Biblie ca la o piesa din puzzle-ul cultural stravechi vreiesc, cu simbolistica relevanta pt. mine. Nu critic interpretarile antice in baza stadardelor din prezent. N-are sens! Orice relatie se bazeaza pe ceva conditionat.
Isus si-a dat viata pt. OM. Neconditionat.
Daca X nu primeste jertfa nu va fi mantuit. Conditionat – valoarea in sine a omului nu a fost suficienta pt. a-l salva de Potop!
Copiii, pt ca ai adus vorba, isi doresc sa te implici in viata lor, sa reactinezi fata de ei, sa traiesti cu ei nu sa aplici neconditionat principii rupte din rai! Dragostea participativa, cu dinamica ei naturala, asta apreciez eu.
La cealalalta intrebare legata de a vorbi copiilor despre jertfa, pacat, mantuire, cred ca nu are sens sa-ti raspund. Dar daca tii cont ca jocul este intelepciunea lor(L.Blaga) o sa iti dai seama cat de multe idei valoroase se pot transmite printr-o simpla joaca. Nu idei horror!
Emma
Am citit undeva. O doamna (mai snoaba scria acolo) in discutia cu Einstein, imtreaba:
-Care este diferente intre vesnicie si eternitate?
-A-mi trebuie o eternitate sa-ti explic iar tie o vesnicie sa intelegi, araspuns maiestrul.
Eu sint doamna.
Christian,
valoarea in sine a omului nu a fost suficienta…
in contextul biblic, a fost vreodata suficienta?
Dragostea participativa, cu dinamica ei naturala, asta apreciez eu
asta apreciez si eu si de asta avem nevoie toti, nu numai copiii.
Bebe
Eu pot spune doar atat, vesnicia are un inceput insa sfarsitul nu se cunoaste , poate fi pana la sfarsitul vietii aici ne putem plasa noi, cu aspiratiile noastre sau cu reusitele noastre, iar eternitatea nu are nici inceput , nici sfarsit, acolo il putem plasa pe vreun dumnezeu ( cu conditia sa ne inalte ,nu sa ne coboare in infern).
vsloarea in sine a omului este suficienta in contextul jertfei supreme a lui Isus. Indiferent de pacate, atitudini etc, Isus s-a jertfit pt. omul pacatos, pt. ca aceasta are o valoare in sine. Totusi aceasta valaore nu este suficienta pt. mantuire. Daca pacatosul alege sa respinga jertfa, atunci nu va fi mantuit.
Observi, avem ceva neconditionat(jertfa), integrat intr-un fenomen conditionat(mantuirea).
In crestinism mai gasesti concepte duale de acest gen. De ex. D-zeu iarta, arunca pacatele noastra in marea uitarii(in cosmologie exista o teorie despre informatia lipsa din univers 😀 ). Dar exista si o carte in care se pastreaza totul(la figurat vorbind). aceasta viziune este compatibila cu cea ce stim despre psihicul uman. Multe din informatii trec in faza subconstienta si reactionam ca si cum ele nu exista deloc in mintea noastra, totusi, informatia exista in mintea noastra, chiar poate fi reconstientizata prin stimularea unor zone corticale.
Daca iertarea anuleaza pacatul, d-zeu nu-si mai aduce aminte de pacatele noastre, atunci n-am mai simti responsabilitate fata de faptele proprii. Astfel, putem opera cu un concept dual: iertarea anuleaza pacatul, insa aceasta ramane arhivat in stigmatele lui Isus.
@Christian:
orice conditii ai pune pentru mantuire, nu pot fi decat absurde, intreaga situatie nu va fi decat absurda.
problema este in felul urmator:
1. cine crede in existenta unei vieti dupa moarte este dispus sa faca orice pentru a o obtine, absolut orice considera ca ii cere „Dzeu” sa faca. asta nu este nicio virtute morala, este un calcul simplu: investesc ceva fapte pentru un timp limitat si obtin mult mai multe, infinit mai bune, pentru o perioada nelimitata; este o gandire pe care cei mai multi oameni religiosi doresc sa o ascunda si sa o nege, dar iese la suprafata adesea; i know this, am fost religios, m-am imersat complet in religie timp de 5 ani si am pastrat contactul intr-un fel sau altul cu lumea religioasa ever since – si asta nu doar prin O2.
2. cine nu crede in existenta unei vieti dupa moarte nu poate fi tras la raspundere ca a respins mantuirea; acea persoana a respins posibilitatea mantuirii. daca ar crede ca Dzeu exista, ca este bun, si ca cere anumite lucruri de la noi pentru a ne mantui, le-ar implini si persoana anterior animata de ateism. Asa ca sa nu va prind ca ma luati pe mine cu „tu respingi jertfa lui Isus, nu vei fi mantuit”. Eu resping existenta mantuirii si fac asta intr-un mod care nu ar putea sa-l faca pe un Dzeu bun si omniscient sa se simta lezat. Ce fac eu, daramarea Dzeilor antropomorfici, scripturistici, obiecte ale apologeticii facute din interes de teologi sau din naivitate de multi oameni, este conform motto-ului
daca ar fi sa concep o notiune de Dzeu care sa aiba sens, acest Dzeu ar fi universalist, i-ar mantui pe toti (vezi apokatastasis). Cand tragi linie si aduni, toti suntem la fel prin faptul ca suntem rezultanta factorilor determinanti innascuti impletiti in mod complex cu cei dobanditi (nature and nurture), rezultanta care nu poate fi considerata meritul nostru, dar nici nu ne poate fi imputata ca vina. Orice criteriu de separare ar alege presupusa divinitate intre cei mantuiti si cei nemantuiti, nu ar putea fi mai legitim decat criteriile dupa care se fac epurarile etnice (holocaust et al.)
it’s that simple.
ca dovada ca nu demult ma pasionau aceste lucruri – puteti intra pe topic-ul de pe OSC despre universalism, mantuire universala.
Christian,
vsloarea in sine a omului este suficienta in contextul jertfei supreme a lui Isus
Pana la caderea in pacat, Adam si Eva aveau suficienta valoare in sine?
Referitor la „vina” si la existenta unui mantuitor care ne ia pacatele vreau sa spun ca vina ( nu cea biblica) este produsul unui conflict, contradictia intre ceea ce afirm si ceea ce fac sau as face.
Constiinta e cea care reabiliteaza situatia . Atat timp cat exteriorizarea trairilor nu tine de viata, de bucuriile vietii ci de obsesii materializate in imagini care vin in contradictie cu insasi principiile dumnezeului caruia declar ca-i apartin, atunci fara indoiala va exista o vina. Vina nu e asociata unui mantuitor, ci eului aflat in conflict si care se simte incapabil de a cauta o iesire.
E un paradox, o stare de confuzie perceptia sau modul de intelegere in care unii atribuie cuvantul „dusman” nu celui din tabara opusa ci celui din propria tabara care nu zdruncina credinta ci vorbele pe care-si cladesc unii credinta (fapte false, neconforme cu realitatea istorica, biologica, etc.etc).
„Dusmanul” nu da in credinta ci in vorbele care poate strivesc adevarata credinta , dar adevaratul „dusman” e cel interior , propriul eu conflictual .
Vina nu poate fi exclamativa si nu are legatura cu religia ( vina aberanta, imaginara) . Ea va exista atat timp cat va exista specia umana si are legatura cu constiinta, cu binele.
Daca o iubire produce dezechilibre intre gandire, vorbe si fapte , daca aceasta iubire sublimeaza firescul iar in extremis ( ca o ultima rabufnire a conflictului) se manifesta in imagini obscene ( in raport cu purismul exclamat), daca acest conflict este extrapus unei situatii exterioare in mod inconstient , „vina” , propria vina este transferata situatiei exterioare.
Vina nu e atasamentul fata de dusman (atat timp cat el insusi promoveaza aceleasi valori dar sub alta constructie faptica) ci vina e in subconstient.
Nu poate fi vina apartenenta la o idee, ci ideea transpusa in fapta, fapta materializata nu real ci prin imagini obsesive se implanteaza in subconstient producand un conflict intre binele estetic implantat de factori externi si obsesie.
Simpla exteriorizare nu rezolva conflictul , nici aruncarea vinei in ograda dusmanului, si nici ideea ca ea, vina vine ca urmare a unui (chiar dumnezeu) care nu ingaduie cutare sau cutare lucru.Ea trebuie constientizata si rezolvata prin fortele proprii sau ajutat.
Bebe
„De multe ori simt ca sinceritatea cu care tratez pe oameni, ma face sa pierd stima pe care incerc s-a le-o cistig.”
Stima nu trebuie castigata ,ea vine de la sine.Iar eu te apreciez f.mult.
Sinceritatea e buna intotdeauna, numai ca trebuie spusa la momentul potrivit, iar o sinceritate camuflata poate fi inteleasa gresit.
@study,
am citit postarea ta de doua ori. Nu inteleg de ce legi mantuirea de viata de dupa moarte, insa, sunt sigur ca ai motive intemeiate.
n-are sens sa te contrazic. nu imi place apologetica. as vrea sa iti punctez cateva aspecte ce tin de abordarea mea.
1. cunoastrea este un proiect. daca ajung la concluzia ca d-zeu nu exista devin ateu. in prezent cred ca exista.
2. cei care zic: „in hatisul cunoasterii, in noianul infinit de informatie nu poti sa ai decat pareri sau opinii, pt. ca n-ai cum sa cunosti ceva in mod intemeiat”, se inseala. Chiar daca luam decizii in conditii de incertitudine, lucrurile nu sunt asa de complicate. Eu iau decizii in baza informatiilor pe care le am acum, iar in viitor cand voi stii mai multe imi voi revizui atitudinea.
3. vad realitatea ca pe un joc de puzzle. nu ma cobor la nivelul unei piese ca prin ea sa privesc tot jocul. Privesc de deasupra. Nu interpretez realitatea prin prisma unei teorii(piese).
4. crestinismul pt. mine se reduce la: d-zeu se afla in relatie cu oamenii(nu exclud teoria evolutiei speciilor ca posibilitate). Pt. a face un act pur uman, desi nu era necesar, omul a ales ceva ce nu tinea de ordine naturala. Harul, jertfa suprema care exista ca posibilitate apriorica, a intrat in joc. omul poate alege relatia cu d-zeu(mantuirea). Crestinismul inseamna Libertate si Har.
am citit intr-o prefata de carte scrisa de Rabindranath Tagore ca harul nu poate fi inteles decat in anumite perioade din viata noastra. cand adeptii lui pitagora au descoperit ca numarul de baza al universului este irational au avut un soc. Harul este ceva irational care transcede matematica naturala, care remediaza abateriile de la naturalitate. Insa natura nu este liniara. Constiinta de sine a fiintelor este un produs pur natural. Conceptul de pacat defineste ceva nenatural. Harul este cel care remediaza. Jertfa poate fi actul prin care se manifesta harul.
Emma,
Vina nu este „contradictia intre ceea ce afirm si ceea ce fac sau as face” Vinovatia este legata de ne asumarea constienta a responzabilitatii fata de un comportamnet/atitudine. Pai daca eu sunt convins ca asa trebuie sa procedez, si decid in consecinta, cum pot sa ma simt vinovat? Indiferent de efecte, nu am cum sa ma simt vinovat pt ca nu puteam actiona altfel decat in modul cel mai rational cu putinta. Daca nu reactionezi asumat/constient atunci implicit, te vei simti vinovata, indiferent de rezultate. Sentimentul de vinovatie/responsabilitate este o inventie umana care da greutate actelor comportamentale.
Vina poate fi conflictul interior cu tine insuti.
Atunci cand nu-ti poti descatusa interiorizarile, nu-ti poti spune punctul de vedere dar nici nu mai poti refula, tinzi sa te exteriorizezi prin diferite mijloace.
Atunci cand aceste mijloace vin in contradictie cu ceea ce afirmi sau vrei sa fii, chiar daca constientizezi acest lucru, tinzi sa dai vina pe „ispita” (cazul biblic) , pe altcineva sau pe o imprejurare nefasta care te-a obligat sa fii altfel decat se vede.
E gresit, de multe ori iese la suprafata ceea ce ne dorim a tine ascuns, si iese intr-o forma mascata, nevrotica. Poate nici nu ar fi fost necesar sa refulam ceea ce gandim si poate ceea ce ne dorim sa fim sau santam indemnati de altii este strain eului nostru, nu corespunde.
E una din mastile pe care le purtam, numai ca de multe ori masca devine o povara atunci cand ne afecteaza identitatea.
Study si tuturor participantilor la acest forum ,
hai sa cerem o dezbatere pe tema GENEZA in emisie la Oxigen la care sa participe EdyCon si A. Ionica . Ar bate un record de audienta .