Întoarcerea fiului – o interpretare marxistă

Dacă Alexa ne-a invitat pe canapea pentru a ne relaxa de repetițiile deterministe ale inconștientului, eu v-aș pofti puțin și prin curte, pentru a ne număra mai bine porcii din G.A.Z.-ul nostru existențial. Engels n-a fost doar unul din părinții fondatori ai ideologiei comuniste dar și cel care a pus bazele mitologiei științifice a socialismului. În Rolul muncii în transformarea maimuței în om (1896) Engles a rescris Geneza postulând lamarckian că la început a fost munca. Când maimuța a început să lucreze, modificându-și astfel, puțin câte puțin, funcționarea și structura mâinii, transformismul biologic a devenit doctrina de bază a evangheliei comuniste. Maimuța a devenit om datorită utilizării mâinii, nu creierului. Omul nu era produsul sau expresia creierului său ci a mâinii sale. De aici și suspiciunea patologică a comunismului față de intelectuali, față de gânditori. “Noi muncim, nu gândim” n-a fost doar o perlă din puțul gândirii ci reflecta declarația de misiune a mitologiei comuniste. Brațul încordat și nu neuronul a fost ales ca simbol al propagandei.

Tot la fel, numai prin muncă poate fi produs omul cel nou. Dacă pentru naziști munca era mijloc de exterminare, pentru comuniști era mediul pentru reeducare. Burghezul trebuia transformat în muncitor iar împăratul în proletar. Bolșevicii au masacrat familia imperială însă chinezii au reușit performanța să transforme un împărat real într-un proletar autentic: tovarășul Pu Yi, ultimul împărat al Chinei! Alchimia chineză era mult mai sofisticată și subtilă decât cea bolșevică. În mitologia științifică comunistă munca trebuie să aibă semnificație soteriologică. E vorba de mântuirea seculară a omului, istoriei și naturii. Prin muncă îți răscumperi trecutul, îți justifici prezentul, îți asiguri viitorul. În orice societate, de la sistemele totalitariste la cele democratice, munca a fost și este idealizată și ideologizată: mijlocul prin care te poți mântui – Arbeit macht frei poate fi lesne exorcizat doar printr-o simplă traducere. Pe plan religios, munca a căpătat aceleași valențe, a constituit același mod de răscumpărare a individului dintr-o presupusă dezordine.

Fiul vrea să-și răscumpere greșeala, să se mântuiască, să-și justifice existența prin muncă: voluntar alege calea reeducării, a reconversiei profesionale, pentru a se transforma din proletar în „inginer” (inginerul ca ființă mitologică, jumătate savant, jumătate muncitor și sacerdot al noii societăți constituia unul din pilonii de bază în imaginarul comunist). Întoarcerea fiului aduce în discuție o problemă foarte sensibilă: întoarcerea la sistem. Faptul că fiul se hotărăște să plece acasă nu trebuie confundat cu întoarcerea în sine. El nu s-a întors acasă ci doar s-a deplasat în interes de serviciu. Deplasarea geografică n-are nicio relevanță în privința întoarcerii. Fiul confundă casa cu colonia de muncă, pe tată cu Anton Makarenko. Prima axiomă a noii pedagogii viza originea: ereditatea nu contează – nu oamenii sunt deficienți ci metodele, trecutul trebuie evacuat pentru apariția viitorului. “Omul – scria Makarenco – nu poate trăi în această lume dacă nu are ceva luminos în perspectivă. Adevăratul mobil al vieții umane este bucuria zilei de mâine”. Iată de ce ai nevoie de escatologie! A doua axiomă a mitologiei comuniste ordonează angrenajul social stabilind preeminența colectivismului în fața individualismului. Modelarea personalității trebuie să fie o intreprindere colectivă, de aici și cuvântul de ordine, “a educa în colectivitate, prin colectivitate și pentru colectivitate.”

Fiul are nevoie de sistem, singurul care-i poate garanta supraviețuirea, mecanism generator de subzistență și sens. Prin cererea de reintegrare în sistemul de producție, fiul își neagă ereditatea și optează pentru colectivitate, individualitatea mirosind a porci. Fiul vrea să devină om nou, un argat, dar mai întâi trebuie să mănânce; în rest n-are alte insomnii. Relația cu tatăl e o chestiune abstractă, relația cu sistemul este una concretă. Noi nu ne întoarcem la Dumnezeu ci la un sistem care se presupune că reprezintă și furnizează divinitatea în forme simbolice. De fapt e vorba de întoarcerea în comuna Dzerjinski, în colonia soteriologică, la producția de sens. Dacă munca l-a făcut pe om, va continua să-l facă și mai departe, de aici și marea probabilitate de a deveni dependenți de sistemul generator de idealuri, de a ne contopi în masa comună a argaților, pentru a ne converti de la individual la colectiv. Câtă vreme sistemul poate furniza anumite certitudini și împlini niște nevoi, de ce am avea nevoie de Dumnezeu? Nu e suficient tătucul? Acum înțeleg de ce comuniștii nu-l simpatizau pe Freud: canapeaua genera iluzii, ciocanul numai certitudini!

Anunțuri

5 Responses to Întoarcerea fiului – o interpretare marxistă

  1. wanderfool says:

    Certitudinile din ciocan genereaza teologisme din topor, iar iluziile canapelice urzesc finetzuri teologale…

  2. virgilll says:

    Emil Cioran despre MUNCA
    Oamenii muncesc in general prea mult pentru a mai putea fi ei insisi. Munca este un blestem.
     Iar omul a facut din acest blestem o voluptate. A munci din toate fortele  numai pentru munca, a gasi o bucurie intr-un efort care nu duce decit la realizari irelevante, a concepe  ca te poti realiza numai printr-o munca obiectiva si  neincetata, iata ceea ce este revoltator si  ininteligibil. 
    Munca sustinuta si neincetata tampeste, trivializeaza si impersonalizeaza.
    Ea deplaseaza centrul de preocupare si interes din zona subiectiva intr-o zona obiectiva a lucrurilor, intr- un plan fad de obiectivitate. Omul nu se mai ntereseaza atunci de destinul sau personal, de educatia lui launtrica, de intensitatea unor fosforescente interne si de realizarea unei prezente iradiante, ci de fapte, de lucruri. Munca adevarata, care ar fi o activitate de continua transfigurare, a devenit o activitate de  exteriorizare, de iesire din centrul fiintei.. Este  caracteristic ca in lumea moderna munca indica o activitate exclusiv exterioara.
    De aceea, prin ea omul nu se realizeaza, ci realizeaza…
    Faptul ca fiecare om trebuie sa aiba o cariera, sa intre intr-o forma de viata care aproape niciodata nu-i convine, este expresia acestei tendinte de imbecilizare prin munca.
    Sa muncesti pentru ca sa traiesti, iata o fatalitate care la om e mai dureroasa decit la animal. Caci la acesta activitatea este atat de organica, incat el n-o separa de existenta sa proprie, pe cind omul isi da seama de plusul considerabil pe care-l adauga fiintei sale complexul de forme al muncii. In frenezia muncii, la om se manifesta una din tendintele lui de a iubi raul, cind acesta este fatal si frecvent. Si in munca omul a uitat de el insusi.
    Dar n-a uitat ajungand la naivitatea simpla si dulce,ci la o exteriorizare vecina cu imbecilitatea.
    Prin munca a devenit din subiect obiect, adica un animal, cu defectul de a fi mai putin salbatic.
    In loc ca omul sa tinda la o prezenta stralucitoare in lume, la o existenta solara si  sclipitoare, in loc sa traiasca pentru el insusi – nu in sens de egoism, ci de crestere interioara – a ajuns un rob pacatos si impotent al realitatii din afara.
    Ideea din spatele citatului este ca munca in exces diminueaza personalitatea umana, cu cat muncesti mai mult, cu atat te transformi mai mult intr-un automat, robot. Ti se diminueaza sau chiar dispare timpul sa-ti pui intrebari, sa gandesti, timpul destinat contemplatiei, artei, amicilor, persoanei iubite, adica exact ceea ce ne defineste ca oameni.
    Viata ti se petrece intr-o rutina obositoare (de la a da cu sapa, pana la a aduna cifrele intr-un cabinet de contabil si chiar pana la a preda aceeasi materie, ani de-a randul, elevilor de aceeasi varsta), pe care cand o termini, nu mai poti face altceva decat sa dormi, pt a o putea lua de la cap a doua zi..
    Munca in exces dezumanizeaza si de aceea e imperativ sa vedem munca cel mult ca pe un rau necesar, ce trebuie evitat sau scurtat ori de cate ori avem ocazia, daca vrem sa ne pastram integritatea fizica si sanatatea mintala. 
    In consecinta, repet ca cei care umbla dupa placeri scumpe, chiar daca au, uneori, un mic plus de satisfactie dintr-o mancare luata la un restaurant de lux, fata de cea luata la cantina, sunt per total in pierdere, daca au facut nesabiuinta sa munceasca pentru a avea banii pentru respectiva distractie.

  3. taranprost says:

    virgilll – l-ai asasinat pè Cioran

  4. taranprost says:

    Sorin – „trecutul trebuie evacuat pentru aparitia viitorului” , „sistemul – mecanism generator de subzistenta si sens ;reprezinta si furnizeaza divinitatea in forme simbolice „.Merita sa-ti citesc articolul doar ptr. asta.
    Obsesia mea – „tot la fel ” ,”voluntar alege „.
    Poti sa-mi spui , te rog , ce ai vrut sa spui prin „Arbeit macht frei poate fi lesne exorcizat „”doar printr-o simpla traducere ” ” ? Multumesc.

  5. sorinpetrof says:

    A fost o ironie datorită paradoxului semiotic care-l produce expresia „Arbeit macht frei”; deși formula a fost demonizată datorită asocierii cu exterminarea evreilor, conceptul din spatele ei stă la baza tuturor ideologiilor. Problema e că expresia în sine nu poate fi „exorcizată” (de aceea am și trimis spre linkul din NewStateman) deși conceptul e sanctificat în toate doctrinele politice, economice și religioase. Însă ca traducere, deja își pierde din semnificația inițială și poate fi folosită lesne într-un alt context: „Munca te face liber” – poate fi un deziderat la fel de inspirator, poate chiar virtuos ca și „Meseria e brățară de aur”.

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: