YHWH si razboiul genurilor

Elohim a inventat sexul. (Gen 1). YHWH a inventat genul. (Gen 2).

Elohim a inventat sexul in urma cu 1,5-2 miliarde de ani, atunci cand eucariotele au evoluat un mecanism nou de reparare a ADN-ului. Acesta a facut posibila reproducera sexuala. Reproducerea sexuala a facut posibila evolutia multicelularitatii. Si asa ajungem la Adam si Eva.

YHWH a inventat genul (si pozitia misionara) acum 6 mii de ani cand i-a facut omului o servitoare hiper-foliculinica pe care omul (Ish) a numit-o oama (Isha). Omul si oama lui aveau sex dar nu stiau, (Gen 2, 25).

Surse din proximitatea lui YHWH (Talmudul Babilonian) au picurat informatia ca inainte de Isha a existat o alta femeie numita Lilith. Se pare ca Lilith avea unul dintre cromozonii X sters epigenetic, pentru ca nu era exact “un ajutor potrivit” (desculta si gravida in bucatarie), umbla de capul ei prin gradina si nu practica pozitia misionara. YHWH s-a suparat si a izgonit-o pe Lilith in tara Nod impreuna cu copiii ei (vezi cazul similar cu Agar).

Dupa izgonirea lui Lilith, YHWH a decis sa cloneze o alta femeie din coasta barbatului. Insa cum Adam nu avea cromozonul X, experimentul nu a reusit. Atunci YHWH a luat ADN de la Lilith si, voila, ajutorul potrivit. Ish se trezeste, o vede, crede ca e carne din carnea lui, os din oasele lui, si o numeste Isha – adica oama. Asa a fost inventat genul. Isha a ajuns sa inseamne si cea slaba, pentru ca femeia nu e buna daca nu e si slaba la minte.

Etern femininul nefiind insa gen ci sex, mostenirea epigenetica de la X-ul lui Lilith s-a transmis (la toate femeile), si Isha a inceput sa umble de capul ei prin gradina, pana s-a intalnit cu sarpele. Surse picurate la Capela Sistina spun ca nu era sarpe ci Lilith. Lilith a convins-o deci pe Isha cea slaba sa iasa din rolul de femeie slaba, si Isha l-a convins pe Ish ca adevarata putere este cunoasterea nu dominatia.

Restul istoriei este cunoscut din Geneza 3. YHWH restabileste rolurile si le radicalizeaza, o imbraca pe Isha in burka si le porunceste sa se ocupe exclusiv de munca, religie si facut copii. Cunoasterea este pacat. Puterea lui Ish este in supunere. Isha trebuie sa ramana slaba si proasta pentru siguranta lui YHWH. Cand Isha si-o mai ia in cap, Ish o ia de par sa-i aminteasca despre mantuitorul care va veni: “… mati fa, iti dau eu tie scoala”.

Istoria se repeta, parodiindu-l pe rabbi Karl, intai ca mitologie apoi tot ca mitologie. Razboiul genurilor in timpul nostru se poarta intre doua mituri. Primul este mitul yahwist/patriahal. Adeptii lui cred ca YHWH decreteaza unul din doua genuri in mod precis pentru fiecare. Celalalt este mitul (crypto)yahwist/feminist, care sustine ca genurile (cate or fi ele) se dau la imparteala si fiecare isi alege ce vrea.

Insa genul nu este altceva decat interfata culturala a sexului. Si, da, sexualitatea este mai complexa decat credeam. Mai intai, sexul fiecaruia dintre noi nu a fost determinat de un plan “special” al divinitatii, care a decis cine sa fie barbat si cine femeie, ci de loteria gametilor masculini. Apoi, exista cauze epigenetice si congenitale, la fel de aleatorii, care pot face ca cineva sa aiba o orientare homosexuala sau sa fie transsexual. In sfarsit, Creatorul ne-o fi facut facut egali dar evolutia ne-a facut inegali. Evolutia ne-a facut asa cum este bine pentru reproducere fara sa-i pese ca femeia va suferi riscul si durerile nasterii si pumnul barbatului abrutizat de munca si alcool. Macar stim ca nu suntem pedepsiti de o divinitate capricioasa pentru un pacat pe care nu l-am facut.

Aspectul aleatoriu al sexualitatii ar trebui sa fie un argument suficient pentru a corecta nedreptatile naturii, daca chiar credem in Ceva sau Cineva deasupra ei.

Dar liberalii sunt crypto-yahwisti. In loc sa sustina solidaritatea umana in fata hazardului orb al naturii, ei se straduiesc sa arate ca tot ce face natura e foarte bun sau ca uite ce sensibili sunt homosexualii. Si daca admitem ca natura face greseli, ar fi acesta un argument ca trebuie sa-l pedepsim sau sa-l neglijam pe cel lovit de hazard? Si daca majoritatea homosexualilor (la fel ca majoritatea heterosexualilor) nu sunt persoane sensibile, inseamna ca nu trebuie sa aiba drepturi egale?

Feminsmul de valul trei se bate cu YHWH si il ignora pe Darwin. Patriarhalii se inchina lui YHWH si se bat cu Darwin.

Patriarhialii cred ca YHWH a creat lumea in limba unui trib de pastori din epoca bronzului, numarand pe degete. Substantivele au genuri – de unde Ish si Isha – si YHWH are zece degete, de unde cele zece decrete “sa fie…”.

Intersectionistii cred ca lumea poate fi deconstruita si recreata in limba cursurilor de gender studies: cisgender, transgender, womyn-born womyn, transfeminism, transfobia, etc.

Ambele clase cred ca realitatea este un construct verbal si ca stiintele pozitive, biologia in particular, sunt mituri moderne.

Ambele clase cred ca hijabul si burka o protejeaza pe femeie sa nu fie “obiectivizata”. Ambele clase cred ca FGM este acceptabil, unii pentru ca tine de religie, altii pentru ca tine de cultura. Ambele clase urasc corpurile sanatoase vibrand de viata. Ambele cultiva uratul in imbracaminte. Ambele sunt yahwiste.

Amandoua clasele poarta hainele cele noi ale imparatului, adica imbraca iluziile culturii peste haina naturii, ca Ish si Isha cand YHWH le-a dat genuri. Si nu le este rusine.

Noua Dreapta – Noul Romantism

Elihu vs Galileo

Identitatea ipotecata a tinerilor (si nu numai) religiosi

Datorita faptului ca m-am nascut in biserica adventista, am avut ocazia sa cunosc destui tineri adventisti si de aceea, mi se pare interesanta legatura dintre un tip de identitate si o categorie de tineri din biserica.

Din punct de vedere psihosocial, adolescentii trec prin diferite faze pentru asi forma o identitate. De fapt, nu toti reusesc sa-si formeze una stabila si atunci se afla in stadiul de identitate difuza. Erikson (1968) ne spune ca acest stadiu este caracterizat de marginalizare, negativitate, frica de schimbare, lipsa abilitatii de planificare a viitorului, probleme legate de invatare. In capatul opus avem identitatea obtinuta care implica coherenta, diferenta de ceilalti si continuitate in timp.

Marcia (1980), cautand sa se bazeze mai mult pe date empirice si sa evite dihotomia difuza-obtinuta a lui Erikson, a completat cu inca doua categorii, ipotecata si amanata, ca si consecinta a doua aspecte:

  • existenta unei crize de identitate, de explorare in care adolescentii sa poata reflexiona asupra alegerilor vitale din trecut si viitor
  • daca s-au compromis cu o alegere in concret

Identitatea obtinuta sau difuza se caracterizeaza prin prezenta sau absenta ambelor aspecte.

In acest fel, identitatea amanata, implica o perioada de criza in care nu s-a ajuns inca la nici un compromis, ci se cauta raspunsuri.

In schimb, in stadiul de identitate ipotecata, adolescentii nu trec printr-o criza de explorare, nu analizeaza diferite optiuni, si ca atare nu se compromit cu alegeri proprii, dar iau decizii care se bazeaza pe optiunile hotarate de cercul lor intim reprezentat de familie, prieteni apropiati si in cazul celor religiosi am putea adauga biserica.

S-a descoperit ca persoanele cu identitate ipotecata si difuza, nu au o moralitate atat de dezvoltata precum cele cu identitate amanata sau obtinuta. Diferente asemanatoare se observa si cu privire la autonomie si autostima.

Din experienta proprie as putea sa spun, ca multi dintre tinerii religiosi pe care ii cunosc, au ramas la stadiul de identitate ipotecata. Nu se intreaba de ce trebuie sa asculte de anumite ”invataturi morale religioase”, de ce au voie sa faca unele lucruri si altele nu, nu realizeaza contradictiile propriei religii sau educatii ci accepta ceea ce altii au hotarat pentru ei. O mare parte dintre ei nu au dreptul la autonomie si la experimentare pentru ca sa-si poata forma pareri si valori proprii. Apoi, daca ne gandim la faptul ca in biserica se vorbeste atat de mult despre invingerea eului, despre a nu avea incredere in sine ci doar in ”Dumnezeu” ceea ce automat poate implica in ”reprezentantii Sai formali”, ne putem da seama ce efecte are asupra autoconceptului si autostimei de exemplu.

In ce priveste dezvoltarea morala, Kohlberg (1976) a definit 3 etape. Preconventionala, in care regulile si normele sociale vin din exterior. Se caracterizeaza printr-o ascultare oarba si dorinta de a evita pedepsele. Conventionala, in care persoana interiorizeaza normele, regulile si asteptarile celorlalti. Postconventionala, fiind etapa in care valorile si principiile se aleg constient si nu prin constrangere autoritara.

Fara sa bag pe toata lumea in aceeasi oala, observ ca cel putin in bisericile frecventate de mine, marea majoritate a tinerilor dar si a adultilor se afla intre etapa preconventionala si conventionala. Acestia nu inteleg cu adevarat de ce au anumite restrictii sau norme ci doar le executa, pentru ca sa nu-si piarda viata vesnica, de exemplu.

Cu privire la dezvoltarea gandirii intuitive, nu se foloseste un proces deductiv ca si in cazul gandirii formale ci implica motive inconstiente, experiente personale si sentimente. Klaczynsky (2000) a descoperit ca, chiar daca tinerii intre 13 si 16 ani incep sa-si foloseasca logica tot mai mult, o mare categorie dintre acestia pot accepta fara probleme argumente false in functie de motive intuitive. Logica lor se subordineaza credintelor proprii.

In ce priveste religia, Klaczynsky a observat cu ajutorul mai multor studii, ca atunci cand adolescentilor li se prezinta idei sau concluzii adverse cu privire la propria religie, acestia pot gasi mult mai usor erorile logice ale acestor argumente decat atunci cand este vorba de idei favorabile credintei lor.  Mai mult decat atat, Berger (2004) a descoperit ca ideile adverse sunt catalogate drept false, imposibile, fara credibilitate. Datele arata ca tendinta aceasta persista  si in cazul adultilor.

Zilele astea am ascultat din curiozitate o parte din festivalul Amicus 2016 si pe langa concertul muzical si ”teatrul” neinteresant (pentru mine), unul dintre pastorii vorbitori a tinut o predica despre Whitney Houston dand niste detalii care te faceau sa crezi ca a fost vreun prieten intim de al ei… si care la sfarsit a dat niste sfaturi tinerilor care vad viata cu ”ochelari roz” . Unele dintre:

  1. Mersul la Amicus pentru ca este decizia cea mai inteleapta din toata saptamana si nu exista un loc mai bun decat acesta

Nu neg faptul ca or fii lucruri bune de invatat la Amicus dar sa zici ca nu exista nici o alta decizie mai inteleapta sau un loc mai bun este total deplasat. De exemplu, faptul ca esti un om onest si integru la scoala sau la lucru, este probabil mai putin intelept decat participarea la Amicus. A fii voluntar la vreun ONG este probabil o decizie mai putin inteleapta decat a merge la Amicus.

  1. Ramanerea in biserica pentru ca este cel mai sigur loc

In principiu da, biserica ar trebui sa fie cel mai sigur loc, cel mai moral, cel mai bun, cel mai relevant pentru fericirea si implinirea oamenilor. Intrebarea este, se incadreaza biserica adventista sau oricare alta intr-un astfel de context? Si inainte ca altii sa sara cu comentarii de genul ”daca nu-ti place nu mai merge la biserica” sau ”biserica este compusa de oameni bolnavi, este un spital”, nu ma refer la o perfectiune totala imposibila ci macar la un nivel moral, etic mai elevat decat cel secular in multe aspecte…

In ciuda tuturor aparentelor, nu-mi pare deloc rau ca m-am nascut in biserica. Pot spune ca am invatat multe lucruri in ea si sper sa pot continua sa o fac in viitor (speranta moare ultima). De aceea, intentia mea nu este sa-i fac pe altii sa o arunce la gunoi ci mai degraba sa inteleaga de ce fac parte din biserica. Au hotarat asta singuri? Ii ajuta cu ceva pentru viata reala de fiecare zi? Cu ce?

 

Ce este lumina care se apropie de la capatul tunelului?

Polihronu m-a prins bine cu Frankfurt School.

Cineva ar trebui sa scrie Dialectica Scolii din Frankfurt. Exista o teza fundamentala cu care nu pot sa nu fiu de acord. Este ceea ce a postat Ianis din Monty Python : marxismul clasic este neutralizat de cultura de consum. Pizza et circenses. In US putem adauga mass media evanghelica la cultura de consum.

Dialectica postmoderna a asa-numitului „marxism cultural” este o mutatie in legea lui Godwin: orice conversatie despre problema „privilegiului alb”, a „tavanului de sticla”, si a zidului de despartire in WC-urile publice, (comparat cu cel din WC-urile din Sud in era Jim Crow), va ajunge in mod obligatoriu la o comparatie cu Hitler.

Naratiunea conform careia germanul de rand este raspunzatorul principal pentru Holocaust este baza naratiunii conform careia albul fara college din US este purtatorul aceluiasi tip de ura etnica/homofobica/misoginista care, prin Trump, pregateste steaua galbena pentru musulmani si genocid pentru minoritati. Efectul este ca, atunci cand muncitorul american se plange ca face trei joburi si nu-i ajung banii, i se aminteste ca el se plange de fapt impotriva impartasirii unor privilegii obtinute prin furt si exploatare cu cei pe care i-a jefuit timp de cateva secole. La fel cum aliatii au spus berlinezei violate de Armata Rosie „you had it coming, bitch”. Legea lui Godwin 102: orice justificare a coruptiei si status-quo-ului va apela la argumentul pericolului neo-nazist.

Dialectica Iluminismului este este probabil mai bine exprimata de Peter Sloterdijk:

Cynicism is enlightened false consciousness. It is that modernized, unhappy consciousness, on which enlightenment has laboured both successfully and unsuccessfully. It has learned its lessons in enlightenment, but it has not and probably been not able to, put them into practice.

Sloterdijk sustine ca, impotriva cinismului iluminat al elitelor, strada raspunde cu cinismul plebeian, care parodiaza cu obscenitati sloganurile “iluminate” in spatele carora recunoaste jocul puterii. In timpul nostru, obscenitatea plebeiana se manifesta prin incalcarea normelor de corectitudine politica si epitete rasiale, folosite cu scopul exclusiv de a ofensa sensibilitatile liberale. Mesajul nu este rasismul, ci refuzul autoritatii morale a elitelor liberale.

Americanii nu l-au votat pe Trump ci limbajul lui. Asta nu inteleg mamele disperate care intreaba: „cum voi explica fetitei mele ca presedintele nostru trage femeile de pussy”. Simplu. Explica-i ca „virtutea pentru dansii ea nu exista, insa, vi-o predica… minciuni si fraza-i totul ce statele sustine”. Acesta este adevaratul mesaj al electoratului. La data asta, conservatorii si liberalii sunt la fel de putini credibili pentru majoritatea care nu a fost spalata la creier intr-un campus studentesc sau intr-o biserica fundamentalista.

Anul 2016 a fost anul mirabilis in America, cand ceva incredibil s-a intamplat: majoritatea americanilor au fost gata sa voteze pentru Socialism. Tradarea democratilor i-a facut sa voteze impotriva sistemului pur si simplu. Votul pentru Trump nu a fost un vot pentru conservatori ci pentru Revolutie. Sa nu uitam ca arhitectul victoriei lui Trump, (si, spre deosebire de el, cel care are cu adevarat o filozofie politica), Steve Bannon, s-a autodeclarat “un leninist” (Daily Beast, 2102) care intentioneaza sa distruga sistemul cu orice pret, si il citeaza pe Marx atunci cand critica corporatismul de stat american. Ciudat conservator.

Hegel interpreteaza revolutia ca o cascada de negatii-a-negatiei. Asta inseamna ca prima negatie, cea a sistemului, este si prima sa ajunga la ghilotina. Sinteza finala este impredictibila.

Deocamdata, americanii vad o lumina la capatul tunelului. Jumatate din ei cred ca este soarele. Cealalta jumatate cred ca este un alt tren care se apropie in viteza pe aceiasi linie. Om vedea.

Vânătoarea de Hitleri