Soldați fără testosteron

Două știri mi-au furat privirea săptămâna asta. Cineva mi-a atras atenția la un articol din Semnele Timpului (Alina Kartman, 29 Iunie) despre documentarul colonelului Randall Larsen: ”Operation Whitecoat”. A doua știre: președintele Trump a postat un mesaj pe Twitter, în care anunță intenția guvernului de a interzice participarea transgenderilor în armată.

Care este legătura? În ambele cazuri este vorba despre soldați fără testosteron.

”De aceea, când s-a ivit oportunitatea implicării în programul Whitecoat, pentru mulţi dintre soldaţii adventiști acesta a fost șansa de a-și sluji ţara și pe Dumnezeul fără dileme”- scrie autoarea de la Semnele Timpului. Ca unul care am spicuit ceva din filozofia lui Randall Larsen, (pe care îl admir), mă îndoiesc că bătrânul albit sub arme, expert în psihologie militară, chiar crede că sloganul ”pentru Dumnezeu și Patrie” înseamnă ceva pe câmpul de luptă. Acestea sunt poveștile pe care politicienii le spun despre soldații pe care i-au trimis să moară pentru propriile ambiții. Colonelul știe mai bine.

Nici Stalin nu era naiv. Răspunzând acuzației lui Djilas că eroii Armatei Roșii sunt criminali comuni, Stalin a răspuns:  ”Doar l-ai citit pe Dostoievski. Nu vezi ce complex este sufletul, psihicul uman?” Marșul peste cadavrele camarazilor de la Stalingrad la Berlin este motivat de pulsiuni iraționale care vin din zona abisală a minții. Nu e ca-n filme.  

Orice armată apelează la instincte primare. Este memoria hoardei preistorice pe care cromozonul Y o activează atunci când fetița originară începe să devină băiețelul care se va numi de gen masculin. Soldatul nu se jertfește  pentru patrie dar își riscă viața pentru camarazii de arme. Este pasiunea și mândria masculină în disciplină, camaraderie dură și risc.

Din acest punct de vedere, necombatantul adventist apare în ochii camarazilor tot ca un fel de trans-gender, adică cineva în care testosteronul a fost suprimat de religie. De mic copil, a fost învățat să întoarcă obrazul celălalt, să evite sporturile dure, să cultive sensibilități feminine, și să așeze ”inima” deasupra rațiunii reci. Nici pasivitatea în fața insultelor camarazilor și abuzului căprăresc nu ajută împotriva acestei preconcepții. Pe scurt, necombatantul de ziua a șaptea este perceput ca un fag.

Alina Kartman greșește și atunci când prezintă filmul ca pe un omagiu adus celor ”2300 cobai adventiști”. Omagiul este la adresa dresorului de cobai. Geniul dresorului este de a fi folosit tocmai acele trăsături care îl descalifică pe necombatantul adventist  pentru luptă într-un program de subiecți voluntari pentru arma biologică.

Codul Nuremberg interzice experimente medicale pe subiecți umani fără consimțământul lor și fără să fi fost bine informați cu privire la natura și riscurile experimentului. Dar cine se va supune la experimente cu arma biologică ”din dragoste pentru oameni și pentru știință”. Beyond the Call of Duty, RH,  3 Noiembrie, 1955. Pauză pentru râs.  Lozinca este la fel de goală ca ”pentru Dumnezeu și Patrie”. Departamentul Apărării a înțeles bine motivele voluntarilor de la Fort Dietrick: obediența față de conducerea bisericii, teama superstițioasă de a purta armă, teama că nu vor fi sigilați dacă Judecata îi găsește făcând servici militar în Sabat (cifra 2300 spune ceva), masochismul ridicat la rang de virtute.

Dar, mai ales, știau că, de la Hitler citire (Hitler’s Table Talk, 2000), conducătorii religioși sunt gata să facă orice pentru a fi primiți ca câini sub masa puterii.  Știau că păstorii nu vor ezita să belească 2300 miei pentru patrie. ”America în Profeție” face o pauză.

Să trecem la mesajul lui Trump. Bibliciștii jubilează și activiștii trans sunt indignați, dar ambele tabere greșesc. În timp ce nici un comandant cu capul așezat între epoleți nu își va trata soldații cu anti-androgeni, mă îndoiesc că ar avea ceva împotriva androgenilor la femeia-soldat. Lumea sporturilor cu permanentele ei scandaluri este dovada că unele tratamente sunt mai egale decât altele. Problema este folosirea resurselor.

Însă, așa cum spune chiar colonelul Larsen, dușmanul cel mai periculos sunt întrebările puse greșit. Întrebarea corectă este ce a mai rămas din obiectorul de conștiință?

Cetățeanul înarmat a fost baza oricărei comunități libere în istorie. Momentul în care armata profesionistă înlocuiește armata de cetățeni este, în istoria oricărei democrații, începutul sfârșitului. Roma este exemplul clasic. America este cel modern.

Obiecțiunea de conștiință are valoare numai ca protest al soldatului cetățean împotriva unui guvern care îl obligă să lupte într-un război absurd sau criminal. De exemplu primul război mondial. Soldații francezi refuzând să ia armele cu ei în tranșee. Germanii și francezii schimbând daruri în ziua de crăciun. Erich Maria Remarque în Im Westen nichts Neues este conștiința europeană refuzând sloganul ”pentru Dumnezeu și Patrie”. Trei imperii au căzut atunci când soldații s-au întors acasă. Și totuși, aceiași pacifiști nu ezită să pună mâna pe armă împotriva lui Franco, Musolini, și Hitler. Obiecțiunea de conștiință este obiecțiune politică sau nu este de conștiință.

Așa zisa obiecțiune de conștiință a sectelor milenist-apocaliptice este obiecțiunea unei false conștiințe. Dietrich Bonhoeffer se va ridica în ziua judecății să denunțe harul ieftin al celui care ”a suferit în armată pentru credință”. Harul nu se dă celui care se ascunde în certitudinile dogmei de dilemele secolului. Dilema harului ieftin este între instinctul trupesc de conservare și frica de cel care are puterea să piardă și trupul și sufletul în gheenă. În ultimă instanță, Dumnezeu apare mai de temut decât Cezarul. Dar cetățeanul care refuză să poarte arma reunță în același timp la dreptul de a o lăsa jos în protest sau a o întoarce împotriva unui guvern criminal.

Este semnificativ faptul că Operațiunea Whitecoat s-a dezvoltat în contextul protestelor împotriva războiului din Vietnam, la care au participat multe biserici, alături de contra-cultura generației tinere. Biserica Adventistă a rămas ”a-politică” adică: nu ne interesează unde cad bombele, ne interesează când cad. Protejați cu sfințenie de rock’n roll, blugi, plete și bărbi, tinerii bisericii nu au știut nimic din protestele, revoltele, întrebările, dilemele deceniului de răscruce al secolului. Nu au știut de Napalm, de Cambodgia, de East Timor, de experimente secrete pe populație, de programul de arme biologice, de corupția politicienilor, altfel decât ca o abstractă activitate a Satanei în timpul din urmă menită să precipite conflictul apocaliptic. Pentru ei există doar trei probleme: sabatul, necombatanța, și dieta. Departamenul Apărării a știut unde să caute cobaiul perfect.

Nu este un secret faptul că serviciul militar cetățenesc a fost abandonat ca răspuns la revolta tineretului în perioada războiului din Vietnam. Astăzi, cei mai obezi locuitori ai planetei privesc din fotoliu războaie de mercenari așa cum ar privi un match. Obiectorul de conștiință a dispărut odată cu cetățeanul soldat. Cu sau fără trans-genderi, armata nu mai este a cetățenilor. Restul este istoria care se repetă.