Exorcistul
26 ianuarie 2018 24 comentarii
Am inteles ca suntem posedati de Diavol, domnule Goldstein, acum fi amabil si dezleaga funiile de pe mintea noastra.
In ultimul sau tratat de exoricism, sub titlul Baptizing the Devil, Clifford Goldstein se intreaba de ce sunt unii crestini atat de grabiti sa impace Geneza cu evolutia. Dupa cliseul predictibil „nu judecam motivele”, Goldstein ne dezvaluie totusi motivul: supunerea conformista fata autoritatea stiintei, pentru ca, ne explica el, spre deosebire de religie, stiinta se bazeaza pe autoritate.
Daca stiinta este in stare sa descopere adevarul, continua Goldstein in clisee la fel de reduntante, de ce se schimba teoriile stiintifice, de ce se contrazic oamenii de stiinta, de ce rade stiinta de astazi de stiinta de ieri, denuntand ca mituri teorii respoectate in secolele sau chiar deceniile precedente?
Platidudinile lui Goldstein nu ar merita un rapuns daca Biblia nu ne-ar fi invatat sa raspundem nebunului dupa nebunia lui.
Mai intai, noi nu incercam sa armonizam stiinta cu Biblia ci sa le separam. “Biblia ne invata cum sa mergem la cer, stiinta ne arata cum merge cerul”, a spus Galileo bisericii la inceputul revolutiei stiintifice. Mai mult, stiinta ne ajuta sa intelegm ce spune Biblia, independent de autoritatea bisericii. Si pentru ca am inteles Biblia stiintific, adica am inteles textul in context cultural-istoric, stim ca Geneza nu face stiinta chiar fara sa consultam stiinta originilor.
In al doilea rand, nu acceptam stiinta pe baza autoritatii ci pentru ca ofera dovezi care pot fi verificate.
Trei, in cei patru sute de ani de la revolutia stiintifica, stiinta nu s-a schimbat pur si simplu ci a evoluat. De la elipsele lui Kepler la geometria relativista a lui Einstein, de la la mecanica lui Newton la mecanica cuantica, de la observatiile lui Darwin la evolutia bio-moleculara si aplicatiile ei in stiinta medicala sau editarea genomului, exista o dezvoltare organica in care o generatie construieste pe umerii alteia.
Stiinta nu rade astazi de invatatii din epoca bronzului care au inventat geometria si ajuns la concluzia ca pamantul e plat pe baza observatiilor limitate, nu rade de grecii care care au ajuns la concluzia ca pamantul este imobil pe baza paralaxei stelare, pentru ca nu realizau distanta uriasa pana la stele, nu rade de Newton care credea ca spatiul si timpul sunt absoluturi si ca legile mecanicii pot explica lumina.
Teoria evolutiei nu considera ca taxele lui Lineus sunt mituri, desi prefera sa clasifice lumea vie in clade bazate pe stramosul comun mai degraba decat pe asemanari morfo-functionale.
Intr-o singura generatie stiinta computerelor a avansat de la masini mari cat frigiderul care puteau opera o fractiune din ce pot face computerele moderne la cutia mica pe care o tinem in buzunar. Totusi, marul muscat pe computerele Macintosh este un tribut adus fondatorului stiintei computerelor martirizat de puritanismul teocratic rezidual anglo-saxon. Testul Turing este inca valabil. Testul de orientare sexuala a cazut. Cea care isi denunta istoria nu este stiinta.
Stiinta rade de cei care cred astazi ca pamantul este plat sau vechi de cateva milenii, ca speciile sunt fixe, care se folosesc de iPod sa posteze in social media mesaje homofobe, si folosesc un GPS bazat pe un ceas radiometric reglat in fuctie de diferenta in timp relativist intre pamant si orbita satelitului stationar, in timp ce contrazic datarile radiometrice si inflatia relativista a universului.
Cum scria Galileo lui Kepler: “ce vom mai rade de profesorii lenesi ca niste serpi imbuibati care recita texte filozofice vechi si refuza sa priveasca prin telescop”. Stiinta rade de cei care, la fel ca Goldstein, intampina dovezile ei cu un scepticism bazat pe pretentii literar-filozofice rumegate in fotoliu.
La fel ca in cazul mentionat de Galileo, in spatele pretentiilor filozofice ale lui Goldstein se ascunde calugarul medieval care conduce gloata cu furci si faclii in linsarea omului de stiinta suspectat ca are legaturi cu Diavolul. Pentru ca Diavolul a fost botezat in persoana celor care nu si-au supus mintea unui crez absurd, votat de o majoritate care raporteaza regulat exorcisme si invieri miraculoase, si crede ca femeia trebuie sa taca, mai ales atunci cand este violata de un mare evanghelist.
Ceea ce ne ofera Goldstein nu este o dezbatere ci un act de exorcism. Insa, la fel ca preotul din Exorcistul, Goldstein e cool si il aboredeaza pe Diavol in maniera detectivilor din brigada victimelor speciale in Law & Order. la fel ca in Exorcistul, aparenta modernitatii are ca scop sa camufleze complotul sinistru de a intoarce biserica sub obscurantismul medieval.
La fel ca in Exorcistul, noi, partea posedata de Diavol a bisericii, cerem sa ni se desfaca legaturile.
La fel ca in Exorcistul, Clif raspunde ca am fost legati pentru protectia noastra si ne intreaba de ce nu le dezlegam singuri.
Adica, de ce nu plecati de buna voie?
Nice try perete varuit, dar nici Satana nu-i prost: “ar fi prea vulgar” raspunde la fel de cool demonul. Asta este si opinia noastra.
oxigen2 
Vreau sa pun doua intrebari offtopic pt ca tocmai am urmarit dilemele mantuirii, nu f atent ca lucrez in timp ce ascult, dar o sa mai reascult. Prima este de ce e credinta atat de supralicitata? De ce ar fi o virtute a crede un lucru in lipsa dovezilor? E vazut ca fiind o dovada de inocenta sau un produs al unui anumit tip de psihic necesar pt a putea duce o viata in imparatia lui Dumnezeu? Sau trebuie sa ajungi la credinta prin ratiune, adica tot cercetand si intelegand in profunzime, ajungi sa zici n-are sum sa nu fie adevarat, deci cred acum? A doua intrebare, mergand inapoi in timp, de unde putem vorbi despre o mantuire a omului, de la ce specie? Adam este doar Homo sapiens, tot genul Homo sau subfamilia Homininae? Daca se poate mantui doar Homo sapiens este pt ca el e capabil sa creada ceva doar pt ca scie intr o carte sau e legat de nevoia de sens? Adica, daca poti trai fara o nevoie de sens nu ai nevoie de imparatie sau nu vei fi primit in imparatie. Credinta in ceva este rezultatul nevoii de sens in viata si doar specia cu aceasta nevoie poate fi mantuita? Vedem si la Homo neanderthalensis un sens al vietii. Pun intrebarile aici pt ca aici raspundeti si nu stiu altundeva unde sa le pun.
Multumesc pt eventualul raspuns!
Pt ca noi sa existam si sa primim in dar o eventuala mantuire, multe specii au dus greul si au supravietuit, unde e darul lor de la Dumnezeu? Dar darul speciilor care sufera si mor pt ca noi sa traim, gen vaca pe care o mancam? Daca suntem parte din natura si nu mai importanti decat alta parte a naturii ar fi corect sa vorbim de transformarea sau mantuirea naturii ca un superorganism. Daca sustineti ca suntem speciali si pt noi exista un sens gen mantuirea, Dumnezeu, putem sa ne bucuram de sensul nostru si sa nu ne afecteze confortul psihic macar, faptul ca natura nu are un sens?
Legat de articolul de mai sus, nu am inteles raspunsul demonului: „ar fi prea vulgar”? Poate de ce nu am vazut filmul, dar nu l-am inteles nici in contextul articolului.
Amaranthine Sophia,
Imi permit sa-mi spun si eu o parere la problemele ridicate de tine, in asteptarea unui raspuns din partea gazdei noastre. Referitor la problema lipsei dovezilor, eu m-as exprima altfel, de fapt as adauga o nuanta : se pot aduce argumente atat in favoarea cat si impotriva existentei lui Dumnezeu, niciuna din parti nereusind, in opinia mea, sa incline balanta in mod decisiv. Argumentele aduse de fiecare parte nu sunt deci, concludente, nu sunt decisive. Avand in vedere si caracterul oarecum provizoriu al cunostintelor omenesti pe care fiecare tabara isi fundamenteaza argumentatia, este riscant, cred eu, sa ne bazam prea mult pe dovezi rationale. Si cu asta consider ca am raspuns si la cealalta intrebare a ta, daca se ajunge la credinta prin ratiune. Raspunsul este nu.
„E vazut ca fiind o dovada de inocenta sau un produs al unui anumit tip de psihic necesar pt a putea duce o viata in imparatia lui Dumnezeu?”
Aici sincer, nu stiu cum ar vedea Dumnezeu problema, in caz ca el exista.
In opinia mea, crestinismul are o oarecare superioritate in raport cu celelalte religii, dar acesta e doar un criteriu estetic. El ar putea functiona daca adoptam maxima lui Dostoievski ca frumusetea va mantui lumea sau ca frumusetea este criteriul adevarului, dar aceasta e doar o ipoteza ce nu poate fi concludenta. De aceea cred ca ceea ce va cantari mai mult la judecata, daca va fi o judecata, este modul cum ne-am iubit semenii si ce am facut pentru ei, mantuirea fiind desigur un dar al lui Dumnezeu si NU urmarea directa a eforturilor omenesti.
„A doua intrebare, mergand inapoi in timp, de unde putem vorbi despre o mantuire a omului, de la ce specie? ”
Si eu mi-am pus de multe ori intrebarea care este esenta sau substratul ultim al naturii umane? Deocamdata, am ajuns la concluzia ca a fi om inseamna intrucatva a avea capacitatea, macar in mod potential, de a privi dincolo de orizontul acestei vieti si a instinctelor primare. Imi place mult definitia lui Blaga: animalul este existenta intru imediat si pentru securitate, omul este existenta intru mister si pentru revelare. Din clipa in care omul a pasit dincolo de nivelul nevoilor primare si materiale, dincolo de cele necesare supravietuirii biologice, a devenit cu adevarat om. CS Lewis spune ceva asemanator in cartea sa „Problema durerii” – ultimul capitol.
„Pt ca noi sa existam si sa primim in dar o eventuala mantuire, multe specii au dus greul si au supravietuit, unde e darul lor de la Dumnezeu? Dar darul speciilor care sufera si mor pt ca noi sa traim, gen vaca pe care o mancam? Daca suntem parte din natura si nu mai importanti decat alta parte a naturii ar fi corect sa vorbim de transformarea sau mantuirea naturii ca un superorganism. Daca sustineti ca suntem speciali si pt noi exista un sens gen mantuirea, Dumnezeu, putem sa ne bucuram de sensul nostru si sa nu ne afecteze confortul psihic macar, faptul ca natura nu are un sens?”
Dpdv crestin, omul este net superior animalelor, dar asta nu inseamna ca animalele sunt lipsite de orice importanta. Destinul vesnic al animalelor este o intrebare la care mi-e imposibil sa raspund. Animalele sufera si ele, e adevarat, dar numai omul e confruntat intr-un mod atat de tragic cu posibilitatea neantului. O caprioara sfasiata de un leu, sufera, simte durere, dar nu isi pune problema posibilitatii de a intra in neant. Omul este constient de moarte in alt fel decat animalele, de aceea existenta constiintei umane si legea morala sunt lucrurile care ma uimesc cel mai mult in aceasta lume cruda si aparent lipsita de sens. Sensul naturii, daca exista unul, e numai potential,cred eu. El nu este actualizat, si de aceea cred ca trebuie sa ne ferim a-l vedea pe Dumnezeu in legile naturii.
Probabil ca definitia naturii umane include si deschiderea spre transcendenta si posibilitatea de a se depasi permanent, ca un fel de deschidere catre infinit, lucru care se vede si din faptul ca omul nu e niciodata multumit cu ceea ce are si cu ceea ce este. Vrea mereu sa se depaseasca pe sine. Este o sete de a se transcende, o faptura neterminata, un vesnic inceput care nu se termina niciodata, ca sa parafrazez pe Grigorie al Nyssei.
Amaranthine Sophia,
As mai adauga ceva la intrebarea ta daca credinta nu e cumva supralicitata ca importanta? M-am gandit de multe ori si inclin sa cred ca fara un Dumnezeu omul nu poate fi cu adevarat bun. Poate face fapte bune, fara indoiala, dar nu poate fi cu adevarat bun. Mie imi place foarte mult o vorba a lui Unamuno din Jurnalul sau intim care spune – Nu e suficient sa faci binele, trebuie sa fii bun. Aici as vedea eu importanta credintei, precum si in cuvintele lui Hristos care spune ca nimeni nu e cu adevarat bun decat Dumnezeu. Adevarata bunatate e un har. Ceea ce , repet, nu inseamna ca ateul sau omul obisnuit in care ne incadram cu totii nu poate face fapte bune uneori. Cu totii facem din cand in cand fapte bune, facem si fapte rele. Dar a fi bun e altceva. Este a te ruga pentru cei care te rastignesc, asa cum face Hristos, sau a merge deliberat la moarte in locul altuia care avea acasa 4 copii, asa cum face preotul catolic polonez Maximilian Kolbe.
„a fi bun e altceva”
Altceva? Pai, n-ai facut decit sa listezi alte fapte bune (si alea discutabile) – pe care, apropo, le fac si alte animale decit omul.
Mai pot fi si alte criterii decat faptele si credinta, la gnostici era gnoza de ex.. Totusi de ce credinta si nu altceva? Mai ales ca credinta presupune sa crezi in lipsa dovezilor, a avea dovezi inseamna a cunoaste si nu a crede. Crede copilul, inocentul, naivul.Dar cel predispus la credinta va crede orice, in Iisus, in reincarnare, in Zamolxe. Daca e o combinatie intre credinta si ratiune ca la Augustin si ratiunea filtreaza informatiile astfel ca sa credem doar ce e adevarat atunci nu mai e vorba de credinta pura. Atunci ne mantuim prin credinta si ratiune? Am vazut azi niste emisiuni din oxigen cu Edi Constantinescu despre viata in trup de dupa inviere si alte chestii. O fost f interesant si o fost pentru prima data cand am zis ca mi-as dori ca crestinismul sa fie real, acel crestinism asa cum il intelege d-l Edmond. Predicile ortodoxe ma adorm, la cele evangheliste radeam cu lacrimi de unul singur, isihasmul e frumos dar in realitate cred ca e tortura daca nu esti facut pt asa ceva. Am avut azi un sentiment nou fata de religie si n-am mai avut de mult nimic pt nimic. Spunea Terence Mckenna ca se straduieste sa ne spuna cea mai frumoasa poveste ca raspuns la intrebarile noastre pentru ca cea mai frumoasa poveste va castiga. Azi am auzit poate cea mai frumoasa poveste dar de unde stiu ca e adevarata? A crede pur si simplu e absurd pt mine. Am avut slabiciunea de a crede ceva doar pt ca e frumos, dar asta cand eram mai copil. Am renuntat la conceptul de Dumnezeu si nici nu mai stiu de ce. Cred ca are legatura cu faptul ca am reinceput sa mananc carne, n are rost sa explic ce si cum aici. Dar o lunga perioada m am raportat la Dumnezeu, nu unul al vreunei religii. Nu era vorba de credinta, nici de fapte. Nu l rugam niciodata nimic. Am experimentat tot felul de lucruri si am iesit cu bine din toate, simteam ca s protejat, dar simteam ca sunt antrenat mereu. Veneau greutati in viata si eu trebuie sa le rezolv transformandu ma, reorganizandu mi psihicul pt a fi iar ok in conditiile in care problema nu disparea. Nici nu ma interesa problema in sine, ci cum devin eu mai puternic in interior, mai inteligent, mai intelept etc, pt a nu ma mai durea problema. Cand reuseam, problema disparea si dupa o mica pauza aparea alta, mai grea sau diferita calitativ de prima, era ceva nou si o luam de la capat. Ma gandeam ca asta va tine la infinit. Deci era o ”mantuire” nu prin credinta, nu prin fapte, nu prin gnoza ci prin evolutie, inteleasa in sensul obisnuit si nu biologic. Adica, Dumnezeu ma punea in tot felul de situatii si eu trebuia sa le depasesc si depasindu-le cresteam si ma dezvoltam. Daca procesul va continua si dupa moarte sau in alta viata, voi deveni tot mai mult ca Dumnezeu, niciodata ajungandu-L. A nu se intelege un dumnezeu personal ca Isus sau ca un zeu, era mai mult un sentiment, nu i am dat vreun nume si nici nu la m explicat, l as fi omorat daca as fi facut asta. Deci cati oameni atatea cai de mantuire. De ce credinta? In meditatie mi-am dat seama ca Dumnezeu este doar un gand, un concept care aparea si disparea la fel ca celelalte, toate gandurile fiind iluzorii, creatii din nimic. Dar si gandul despre prietenul meu sau vecinul meu dispare ca o iluzie si despre ei cunosc ca sunt reali. Cred ca Platon era cel care vorbea despre ce e bun, frumos si adevarat. Un lucru care e una din ele, le are si pe celelalte. Si zicea cineva: ce e bun? Greu de spus, e relativ. Mai intreba ce e adevarul? Si mai greu de spus, dar frumosul il recunoastem cand il vedem sau auzim. Aici ne putem gandi si la faptul ca cea mai frumoasa poveste va castiga in cele din urma. Va fi considerata adevar si bine. Edmond a spus o poveste foarte frumoasa, ar trebui s o consideram adevarata pentru ca pana la urma ratiunea ne spune ca daca exista Dumnezeu, povestea lui ar trebui sa fie cea mai frumoasa, nu? Crestinismul parea cea mai urata poveste, probabil ca erau urati povestitorii, toti de a lungul istoriei. E singurul argument pe care l as gasi pentru a crede ceva, da nu e credinta, e o deductie pe baza unui sistem. Intai trebuie sa credem ca sistemul bun, frumos si adevarat e real, ca relatia dintre ele e obligatorie si se aplica mereu. Si iar ajungem la credinta care imi pare a fi nimic. un produs al psihicului nostru, ca un gand mai complex. Daca meditezi suficient dispare si credinta si necredinta si sensul si nonsensul. Oricum, frumos crestinismul asa cum l-am auzit azi, pacat ca nu avem toti sansa lui Toma. Mai raman intrebarile: ce se intampla daca nu crezi? De asemenea, daca mantuirea ne este data in dar, de ce ni se cere credinta? Pare conditionat darul asta, eu daca nu cred nu o sa fiu mantuit, nu? Daca si credinta e tot un dar, atunci darul mantuirii il vor primi doar cei care au primit initial darul credintei. Pentru daruri nu trebuie sa facem nimicpt ca altfel nu ar mai fi un dar ci plata muncii noastre sau un troc. Deci, trebuie sa stam detasati caci cine primeste bine, cine nu, cine stie. Oricum nu avem niciu merit niciunii, asa zice teologia. Nu mai ramane nimic de facut din punct de vedere teologic. Noi avem ce face in viata, sa facem o planeta faina pt toata lumea si sa facem pace si alte lucruri asemenea, la nivelul nostru, chestii mici. Astea le facem pt ca sunt o expresie a noastra, pt ca asta suntem noi si iubim binele, simplitatea si frumosul si facem astea indiferent daca e sau nu ceva dincolo. Iar astea le facem atat prin creatie cat si prin distrugere, da asta i alta tema deja. Dar din pdvd teologic nu mai e nimic de facut. Parerea mea.
Eu cunosc putin crestinismul, cred ca e imp. sa mentionez asta. Nu ca alte domenii le-as sti mai bine.
Amaranthine,
Credinta este „supralicitata” in Crestinism. In Iudaism importanta este ascultarea dovedita prin „faptele legii”.
In opinia mea, supralicitarea credintei in Crestinsim s-a nascut din polemica intre Pavel si iudaizanti. Scopul credintei la Pavel nu este sa inlocuiasca etica sau bunatatea naturala (imi permit sa nu fiu de acord cu Andrei) cu o etica/bunatate supranaturala, cu atat mai putin sa justifice mantuirea fara fapte. Scopul credintei este sa inlocuiasca Torah.
In scolul IV credinta a fost redefinita ca aderarea la Dogma – fides implicita. Prin natura ei, credinta implicita exclude gandirea.
De partea lui, Luther a supralicitat crdinta subiectiva in contrast atat cu teologia sacramentala catolica cat si cu rationalismul scolastic. Luter s-a intors intructva la NT dar a ramas tributar dogmei.
A face din credinta un merit implica o contradictie interna in teologia NT, pentru ca atunci credinta = fapta.
Credinta in „ceva” este importanta ca vector launtric. De exemplu, credem ca toti oamenii sunt egali si au drepturi inalienabile, desi nu avem nici o dovada. Credm ca exista Bine si Rau desi din punct de vedere logic nu face sens. Credem ca omul este mai important decat alte animale desi recunoastem ca din punctul lor de vedere lucrurile se vad altfel. Umanismul este bazat pe credinta.
Problema este ca noi vorbim din punctul de vedere al lui H sapiens. Plecand de la premisa ca Dumnezeu exista in mod obiectiv, acceptam ca Dumnezeu asa cum il intelegem noi este doar un produs al mintii lui H sapiens intr-un anumit stadiu al dezvoltarii lui ca specie.
La fel si conceptul mantuirii. Pentru evreul din epoca bronzului mantuirea nu avea sens decat ca mantuire colectiva a tribului. Tot ce voia Avraam era sa aiba samanta. Fiecare evreu voia ca samanta lui sa dureze in posteritate. Legamantul e facut cu Avraam si samanta lui. Nemurirea individuala nu intra in discutie.
Problema nemuririi il preocupa pe Ghilgames pentru ca este sumerian, adica proto-umanist. Pentru greci, existenta este o tragedie care isi gaseste sensul in ea insasi (la fel ca pentru Camus in Mitul lui Sisif).
Crestinsmul apare ca o religie a individului si ca atare mntuirea este individuala. Teologia NT redefineste samanta lui Avraam ca fiind un singur individ – Isus – in care credinciosul se regaseste prin credinta, adica in mod strict subiectiv.
Nu are sens sa discutam aici aspectul ontologic al crestinismului. Invierea lui Isus este un eveniment, real sau imaginar – care genereaza un nou tip de subiectivitate „prin credinta”. Acest nou tip de subiectivitate contine in el ADN-ul modernitatii. Daca e real avem viata vesnica. Dac este imaginar, suntem mantuiti de Trib si Imperiu, dar numai pentru viata aceasta. –
Cand exorcistul cere demonului sa se dezlege singur, face greseala de a oferi publicului un test de falsificabilitate a posesiunii demonice. Daca fata nu se poate dezlega inseamna ca levitatia este iluzia privitorului si posesia demonica este doar boala psihica. Asezand replica „ar fi prea vulgar” in gura demonului, filmul foloseste tehnica peretelui lipsa, in care actorul se adreseaza de fapt publicului. Adica: „vrei sa stricam showul? Stiinta e „vulgara”. Publicul vrea sa-i fie hranite fanteziile.
Imprumutand replica demonului, am vrut sa arat ca Goldstein (probabil un ateu sau cel putin agnostic) face un show anti-stiinta inradacinat in secpticismul filozofic post-modern care considera ca faptele si logica sunt „vulgare” si contesta notiunea de realitate obiectiva. Goldstein aduce aceste sofisme de scoala franceasca in slujba dogmei medievale, ca si preotul din film.
Inca ceva, Sophia. Grecii nu ar fi acceptat niciodata mantuirea in epoca polisului pentru ca erau liberi. A fost nevoie ca cetatenii sa devina sclavii Imperiului pentru ca sa accepte Crestinismul care era o religie a sclavilor in cautarea libertatii (unii) sau a unui stapan mai bun (cei multi).
Apropo de Goldstein,
Cat mai are pana se pensioneaza??
Ok, Edi, tupeistul asta de Goldstein se defineste pe sine ca evreu agnostic.
E si ideolog la GC, cu salariu bun si asigurare medicala.
In opinia mea, un kkt cu mac.
La mine valoarea suprema este libertatea ca individ. Am vazut crestinismul ca o limitare a libertatii, chiar si cele mai blande forme de crestinism. Dupa citirea raspunsurilor ma gandesc asa: a crede in Isus nu este o credinta ca intr un zeu sau ca in iahve ci o credinta intr un ideal. Ne unim toti in cel mai frumos ideal si facem imparatia lui dumnezeu pe pamant. Daca crestinismul asa cum e inteles acum e idealul, atunci facem iadul pe pamant. E greu de crezut in Isus ca o persoana reala. Cred in libertate pt ca o pot experimenta, o simt si o doresc tuturor in consecinta. Dar nu cred ca e un zeu al libertatii si nu ma inchin la el. N as putea crede in el decat ca simbol eventual. Poate e nevoie de o anumita maturitate psihica ca sa poti crede in Isus, sau trebuie sa fii facut dintr un anumit aluat cum zicea el. O sa mai meditez la problema si poate, cu timpul, o sa vin cu ceva rezultate sau alte intrebari pe tema asta. Multumesc de raspunsuri, cred ca sunt cele mai bune pe care le pot primi deocamdata. Ma bucur ca n am promit niste raspunsuri standard sau niste clisee cum am mai primit.
Avem aceiasi religie. Multumesc.
Universitatile sunt pline de savanti evrei care au adus teoria evolutiei la nivelul prezent. Insa exista o clasa de evrei agnostici care considersa ca holocaustul a fost rezultatul teoriei lui Darwin, si si-au facut profesiune de credinta din a promova Intelligent Design desi stiu ca este o farsa, dar stiu si ca fii imparatiei sunt saraci cu duhul. Un bun exemplu este Nathan Frankowski producatorul filmului Expelled care recunoaste ca motivele lui sunt politice (evitarea unui nou holocaust) fara nci un interes pentru adevar. Goldstein face parte din aceasta clasa. Adventismul este pentru el mai intai o nisa buna, fiind un intelectual mediocru intr-o masa de prosti, in al doilea rand un instrument de combatere a unei teorii periculoase pentru tribul sau.
De partea cealalta a monedei, evreii agnostici au avut o contributie unica in a libera crestinii de superstitiile mostenite de la tribul lor (cine putea mai bine?) si pentru asta sunt urati de fundamentalistii crestini de toate culorile ca cei care comploteaza impotriva credintei.
Eu nu-mi imaginez ce poate fi atractiv in adventism pentru un evreu.
Apropo de mostenirea azs, Holywoodul tocmai a lansat serialul WACO, despre secta lui David Koresh. Primul episod este foarte promitator, distributia cu nume cunoscute.
Amaranthine Sophia,
A crede inseamna a spera si a nu renunta niciodata sa speri.
$$$$$$$$
Ianis,
Sunt curios sa vad cum este prezentata teologia lui Koresh.
Ianis,
Am vazut primul episod. Serialul promite sa fie bun. Arata atat delirul lui Koresh cat si incompetenta si cinismul politic de partea FBI si ATF.
Interesant ca tipul caruia Koresh i-a fecundat sotia sub ochii lui a facut doctorat in teologie AZS (banuiesc ca la Andrews) si nu gaseste nici o problema cu teologia lui Koresh. Asta explica multe.