Microbism metafizic

Sa vorbesti, mai ales de pe dreapta, despre “politicile identitare” ca epifenomen marxist, postmodernist sau pur si simplu ca inovatie a ultimei jumatati de secol e de un tembelism nesimtit. Totem inseamna, in limba de origine, “clan”. Iar “creaturile statutare” (“corporatiile-s si ele oameni”) sint dintotdeauna animalele de companie ale conservatorului.

Dar nu despre asta vreau sa vorbesc. M-a pufnit risul vazind azi internetul romanofon inundat de “sfintul Andrei, ocrotitorul Romaniei”. Mai rar absurditate mai crasa. In primul rind, sf. Andrei e de fapt ocrotitorul Scotiei – si nu de ieri, de-alaltaieri, ci macar de la 1300, cind scotii se credeau sciti. Unde mai pui ca scotienii au ziua nationala corect, pe 30 noiembrie, nu o zi mai tirziu. 

In al doilea rind, Andrei asta are, in cel mai bun caz, tot atit de a face cu Romania cit are Ioan Paul al II-lea cu geto-dacii – o aproximativa coincidenta geografica. Nu stim deloc daca crestinismul lui Andrei seamana vreun pic cu vreunul dintre crestinismele romanesti. Stim sigur, de pilda, ca Andrei era taiat imprejur. Si o lecuta ratacitor. 

In al treilea rind, Scitia nu coincide cu Romania, iar sursele timpurii ale legendei sint firave rau – un fragment atribuit lui Hipolit romanul, despre care unii zic ca era de fapt teban (si niste sute de ani mai tardiv), si un citat pe care Eusebiu, ideologul imperiului crestin, zice ca l-a luat din Origen. Ambele pretind, veacuri mai tirziu si pentru ca sa le iasa schema, ca stiu pe unde s-a plimbat un oarecare Andrei. 

Mai tare insa, sfinta Veronica e proteguitoarea fotografilor. Inclusiv a alora digitali.