Pastorul nu va spune niciodata nu stiu
4 august 2019 144 comentarii
Pastorul Cornel Darvasan a fost intrebat, la emisiunea Raspunde Biblia, de ce exista patru rase corespunzatoare celor patru grupe de sange, daca toti oamenii se trag dintr-o singura pereche. Raspunsul a fost pe masura intrebarii.
Oamenii de stiinta, spune pastorul, au sustinut pana nu de mult ca omul a aparut acum 4,5 miliarde de ani, in mai multe parti ale lumii. Astazi chiar si cei mai inversunati evolutionisti recunosc ca toti oamenii se trag dintr-o singura pereche, pentru ca asa dovedeste ADN-ul. Rasele se deosebesc doar prin concentratia de melanina. Este o adaptare, dar sunt si influente genetice si stilul de viata. De fapt, oamenii se trag din trei perechi de la potop, dar exista dovezi ca Ham a fost negru.
Nu voi comenta intrebarea si raspunsul, nici absenta oricarei surprize pe fata inerta a Evelinei Manea, care probabil reflecta reactiile publicului de la a7tv. Fiindca veni vorba de Ham, nu vrem sa expunem pastorul intoxicat si gol inaintea gloatei care il aplauda. Ma multumesc sa intreb: de ce nu poate Darvasan sa admita ca nu a citit nici macar pagina de pe Wikipedia cu privire la originea raselor? De fapt, se pare ca nu cunoaste nici macar raspunsul din Geneza, in ciuda titlului emisunii. Biblicul Ham nu este stramosul africanilor ci al fenicienilor, care sunt stramosii libanezilor de astazi.
De ce nu stiu pastorii sa spuna nu stiu?
Raspunsul se afla intr-o alta intrebare, pe care Evelina Manea a cules-o de pe forumul emisiunii. De ce spune Eminescu: „Religia, o fraza de dansii inventata, ca prin a ei putere sa va aplece-n jug”? Darvasan raspunde ca asta este definitia proletarului, nu a poetului. Noi spunem ca, indiferent cui apartine, definitia raspunde la intrebarea pe care o ridica atitudinea de stie tot a pastorului.
Pastorul nu raspunde. Inventeaza fraze. Scopul lor este sa convinga un public ignorant ca pastorul poseda toate raspunsurile. Nu este nevoie ca credinciosul sa le caute pentru sine. Se poate rataci de turma in cautarile lui. Pastorul stie tot, caci de aia e pastor.
Tabloul urmator al poemului ne arata ce gandeste poetul. Eminescu descrie echipajul de gala al lui Louis-Bonaparte, cezarul, trecand prin mijlocul poporului tacut si umilit.
Inlocuiti cezarul cu pastorul in poemul lui Eminescu si aveti raspunsul la ambele intrebari.
Și el – el vârful mândru al celor ce apasă –
Salută-n a lui cale pe-apărătorul mut.
De ați lipsi din lume, voi cauza-ntunecoasă
De răsturnări mărețe, mărirea-i radioasă,
Cezarul, chiar Cezarul de mult ar fi căzut.
Cu ale voastre umbre nimica crezătoare,
Cu zâmbetu-vă rece, de milă părăsit,
Cu mintea de dreptate și bine râzătoare,
Cu umbra voastră numai, puteri îngrozitoare,
La jugu-i el silește pe cei ce l-au urât.
Eminescu nu este departe de filozoful proletar in descrierea lui Louis-Napoleon. Marx arata ca Napoleon III, presedintele devenit imparat printr-o lovitura de stat, (suna familiar), a instrumentalizat mizeria si stupiditatea gloatei impotriva adversarilor politici. In acest scop, Louis-Bonaparte s-a folosit de religie.
Minciuna mare a lui Napoleon III a constat in “halucinații, delir muribund, cuvinte transformate în fraze…” care fac pe cineva sa creada ca “numai furtul poate salva în continuare proprietatea; numai minciuna, religia; adulterul, familia; dezordinea, ordinea.” Daca va ganditi la cine ma gandesc eu, nu este intamplator.
Inapoi la Cornel Darvasan. Cititi definitia minciunii mari in Ro. Wikipedia:
Este o minciuna care are ca scop sa inșele victima in a o face sa creadă informațiile spuse de cel care minte, ceva care va fi contrazis, probabil, de unele informații pe care victima le posedă deja. În cazul în care minciuna este suficient de mare, poate reusi, datorită reticenței victimei sa creadă că un neadevăr de o asemenea mărime ar fi într-adevar, fabricat.
Publicul de la a7 nu poate crede ca cineva care proiecteaza atata confidenta pe sticla, intr-un decor scump si costum la patru ace, nu stie ce spune. Marirea-i e in taina legata de acesti. De aceea pastorul nu va spune niciodata nu stiu.
oxigen2 
@taranprost0,
Nu va pune nimeni sula-n coaste, luati-va timp ca aceasta nu este lecura beletristica. Retineti ca eu incerc sa urmaresc procesul de gindire prin care Aristotel a ajuns la bazele silogisticii lui si nu sunt importante detalii periferice sau legate de alte aspecte ale filozofiei lui. Desi silogismele lui Aristotel au fost studiate extensiv inca din antichitate, nu am gasit ca subiectul acesta abordat de mine a fost tratat de cineva deoarece nu s-a inteles ca in aceste cartulii, „Categories” si „On Interpretation,” Aristotel de fapt pune bazele silogisticii lui pe care apoi o dezvolta in „Analitice.” Asa cum stie oricine care a luat cursuri despre Aristotel, aceste doua cartulii sunt studiate pentru a intelege „filozofia” lui Aristotel si nu sylogistica lui. Asa cum veti vedea pe masura ce progresati cu lectura, procesul lui Aristotel de gindire este important pentru mine atunci cind dezvolt teoria mea deoarece eu folosesc un alt proces de gindire care evita limitarile pe care si le-a auto-impus Aristotel. Desi teoria mea nu are nimic in comun nici cu sylogistica lui Aristotel si nici cu multitudinea de „logici” care exista, analizarea lui Aristotel este importanta pentru a justifica de ce teoria mea merge intr-o alta directie si cred ca veti fi de acord in final ca este complet absurd ca o comisie de doctorat sa-mi ceara sa scot orice discutie cu privire la vasta literatura ce exista pe acest subiect si eu sa-mi prezint teoria mea ca fiind scoasa complet de pe mineca.
Aurel Ionică
Cu tot respectul, nu știi despre ce vorbești. Dar, ‘de gustibus non disputandum’. Oricum, ți-aș fi îndatorat și recunoscător dacă mi-ai face o listă a lecturilor obligatorii din care, cu un efort supraomenesc, ai încerca și reuși să te excluzi ca autor. Mulțumesc!
Eu ma asteptatam ca un medic care este specialist in a pune diagnostice nebunilor sa fie interesat ca macar sa citeasca ceva din ceea ce spune nebunul respectiv, cu atit mai mult cu cit nu ai vazut pe pacient la fata de cel putin un sfert de secol, si de asta m-am gindit ca poate ai vrea sa citesti ceva scris chiar de nebunul respectiv avind in vedere ca unii medici folosesc astfel de documente ca mijloc de diagnosticare, dar daca zici ca ai sursele tale de informatii si “clarificari” de te ajuta a spui diagnostice fara sa suporti sa citesti vreo pagina scrisa de vreun nebun, cred ca singura lectura obligatorie pe oxigenul asta al vostru este carticica despre jucatul zarurilor, ca altceva nu cred ca ati avea sa ne oferiti noua ca lectura. Oricum, sa speram ca oxigenatii astia sunt atit de batuti in cap incit sa nu indrazneasca sa citeasca ceva scris de cineva pe care tu il declari nebun deoarece tu nu suporti nici macar sa citesti ceea ce spune. Eu iti doresc sa savurezi “deliciile culturii” de a nu suporta sa citesti.
Absolut fals. Subiectul in premisa minora – Socrate sau grecii – este numit termenul particular pentru ca este o entitate. Om si muritor sunt teremnii universali, adica categorii. Termenul grecii ca subiect ar putea fi categorie numai in premisa majora sau in concluzie, ca predicat. In minora „grecii” este un caz particular al categoriei om sau muritor, o etnie, deci o entitate. Asa poti face si din Socrate un grup de celule si sa spui ca este o categorie.
“deoarece nu s-a inteles ca in aceste cartulii, ‘Categories’ si ‘On Interpretation’, Aristotel de fapt pune bazele silogisticii lui pe care apoi o dezvolta in ‘Analitice’. Asa cum stie oricine care a luat cursuri despre Aristotel, aceste doua cartulii sunt studiate pentru a intelege ‘filozofia’ lui Aristotel si nu sylogistica lui“
Ignoranta nesimtitului e superba. Ajunge sa consultati wiki.
„Eu ma asteptatam ca un medic care este specialist in a pune diagnostice nebunilor sa fie interesat ca macar sa citeasca ceva din ceea ce spune nebunul respectiv”
Scrise nebunul.
De fapt, am citit și am obosit. Mai ales, zgomotul de flașnetă uzată și invectivele, din trei în trei paragrafe. Am făcut chiar și o mini-recenzie, care i-a plăcut f mult autorului.
Apoi, m-am dumirit, mi-am amintit că au trecut peste o sută de ani de când niște genii ca Bleuler, Freud, Jung, ș.a., au făcut asta. N-ar fi ieșit nimic, dacă acești maeștri n-ar fi fost cu adevărat geniali. Așa s-a născut psihanaliza, analiza psihologică și, mai ales, s-au făcut cei mai importanți pași în modelarea psihismului uman, care va continua. Astăzi, psihiatrii ascultă doar cu o jumătate de ureche conținutul relatării – importanți sunt markerii care pun diagnosticul. Îi bifează și gata, trec la terapie. Care este totdeauna acceptabilă, dar niciodată acceptată. Iar pentru ca totuși, procesul să înceapă, își dau mâna mila și sila.
Scuze, m-am îndepărtat. Dar nu uitați, am pornit de la patologie culturală, spirituală.
@poli,
Link-ul pe care l-ai indicat duce la o pagina care zice:
The article that you’re looking for doesn’t exist.
Asta e „dovada” ca ignoranta nesimtitului este „true”?… 🙂
Awww, uite cum Spiritul Profetic se impiedica de-o ghilimea! Nu, dragule. E o persistenta eroare de formatare a link-urilor postate de pe telefon (uit uneori s-o indrept).
@Edi,
Poti arata vreun document in care Aristotel sa fi folosit silogisme in care entitatile din premisa minora sa fie la singular nu la plural? Nu de alta, da’ asta ar fi dovada care ar inchide gura „nebunului”. Daca insa in toate silogismele pe care le-a scris Aristotel cu manuta lui entitatile din premisa minora contine doar termeni la plural (ex. grecii, oameni) nu (Socrate, om) atunci observatia „nebunului” e de bun simt si corecta iar voi sunteti in off-side.
Silogismul cu Socrate nu este scris de Aritotel. Dar el este vehiculat de logicieni ca cel mai cunoscut silogism „valid” si „true”. Daca ce spune Aurel se confirma, e clar ca toti cei care folosesc acest exemplu sunt in plop si plopu-n aer… 🙂
@poli
Acuma pe bune, fara misto’, as fi vrut sa vad si eu ce zice acolo. Fa si tu ceva corect, ce naiba!… 🙂
„Uit uneori s-o indrept” avea implicatia „am indreptat-o deja”.
„poti face si din Socrate un grup de celule si sa spui ca este o categorie”
Nici nu-i musai sa-l atomizezi pe saracul Socrate. E suficient sa-ti aduci aminte ca multimile pot avea un singur element. Altfel, toata teologia scolastica ar fi fost imposibila.
@poli,
Merci. Am sa citesc ce zice acolo deseara.
Legat de multimile cu un singur element: noi discutam aici daca Aristotel a folosit sau nu silogisme de-alea in care multimea era cu un singur element. Ai o astfel de dovada, adu-o. N-ai, poti juca alba-neagra de-a cuvintele, da’ nu poti pretinde ca ce spune Aurel e gresit.
@poli,
Tu citesti si ce zice „simtitu” de pe wiki sau citesti doar ce ai deja in cap?
Daca autoru’ articolului de pe wiki ar sustine altceva decat sustine Aurel, de ce „introduce” silogismul abia in cartea a treia si nu in prima ori in a doua?… Ha?…
Mai cauta!… 🙂
„daca Aristotel a folosit sau nu silogisme de-alea”
Draga, problema e triviala, asa cum iti arata si Bunul Dumnezeu:
„If it is true that reasoning has to do with how concepts relate in the mind, the first question we need to ask is: Why do we need concepts anyway? After all, would it not be nicer and easier if the mind worked just as Aristotle imagined: objects or primary substances make impressions upon our minds and the words just replicate those impressions?
Aristotle does not seem to realize that there is an important problem with this model. The difficulty is that the objects—both real and potential—are infinite, while the language, no matter how rich it may be in words, is limited. If every object made its own impression on the mind and every impression has a corresponding word, since the number of impressions are infinite, no language could provide enough words to cover that variety…
Although no one can deny that there are unique entities in the world for which we have one image or concept—like God, universe, Canada, and so on—we do not have an infinite number of concepts because concepts presuppose a multiplicity of entities that have a number of characteristics similar and therefore they can be viewed as identical no matter how large might be the number of entities that can be found with those characteristics… This ability of the mind to conceptualize—that is, to treat as identical entities that can be quite different—is of tremendous importance for reasoning and for the ability to express the thinking process linguistically. In this way the mind can handle an infinite variety of entities with quite a limited number of mental entities or concepts and expresses relationships with a limited number of linguistic entities.”
Acum, ca Bunul Dumnezeu e idiot si se face ca pe Aristot nu-l intereseaza fix „substantele secundare” ca materie a gindirii, adica fix categoriile, adica fix „conceptele” cu care opereaza patratul e de inteles – pina si Bunul Dumnezeu uita din cind in cind sa-si ia pastilele. Si descopera gaura de la macaroana.
„de ce ‘introduce’ silogismul abia in cartea a treia si nu in prima ori in a doua?”
Nu asta era marul discordiei, tonto. Iata ce zisese Bunul Dumnezeu:
„deoarece nu s-a inteles ca in aceste cartulii, ‘Categories’ si ‘On Interpretation’, Aristotel de fapt pune bazele silogisticii lui pe care apoi o dezvolta in ‘Analitice’. Asa cum stie oricine care a luat cursuri despre Aristotel, aceste doua cartulii sunt studiate pentru a intelege ‘filozofia’ lui Aristotel si nu sylogistica lui“
Timpenia asta e imediat discreditata tocmai de faptul ca, practic dintotdeauna, Organon-ul a fost perceput unitar.
Cel mai probabil, Bunul Dumnezeu confunda episodul occidentului medieval (care nu a avut acces decit la primele doua parti) cu intreaga istorie a receptarii. Deh, niciunde nu s-a simtit Bunul Dumnezeu mai confortabil decit in evul intunecat.
Nu are importanta. Singura conditie este functia sintactica (subiectul in minora), si asta nu depinde de numar. Ca tot vorbim de opozitii, este vorba de binarul categorie universala-caz particular. Termenul mediu este cazul particular in categoria oameni, indiferent daca este un grup sau un individ.
Inseamna doar ca nu a inteles diferenta dintre sintaxa si morfologie.
Ex.
Subiectul in premisa minora este termenul mediu.
Socrate este subiectul in min/”grecii” este subiectul in min
Socrate/Grecii este (nu sunt) termenul mediu
Silogismul este la fel de valid indiferent daca substantivul este la singular, plural, sau dual.
Poli, hai sa-i dam beneficiul indoielii lui AI. Omul scrie despre Eclesiastul, care face o serie de observatii asupra vietii din care reiese ca percepem existenta fragmentat. La fel ca calugarii irlandezi din Evul Mediu, AI conclude ca conceptele sunt doar semne ale fenomenelor. Calugarii trag concluzia corecta ca teologia/metafizica medievala se invarte in cerc. Pana aici AI are dreptate, desi nu spune nimic original. Partea „originala” este ca trebuie sa devii schizofren ca sa intelegi lumea. Lectura superficiala a unor frantzuzi circumcisi il convinge ca logica este ideologia imperialista a machedounului. AI devine noul Iuda Macabeul in confruntare cu complotul „caramidarilor” de la Turnul Babel, care, via Aristotel, a devenit complotul modernitatii impotriva lui Moshe. E Marea Lupta 102.
Metodic,aplicat,perfect ptr materia in discutie,un pic redundant.Va citesc cu placere.
Recunoașteți citatul:
“Immanuel Kant thought that there was nothing else to invent after the work of Aristotle, and the famous logic historian Karl von Prantl claimed that any logician who said anything new about logic was „confused, stupid or perverse.”
Un outsider.
@Edi,
N-aveti dovada din Aristotel, nu puteti inchide gura „nebunului”. Cu alba-neagra nu rezolvati nimic.
@Sorin,
Citatu’ asta imi aduce aminte de ala cu „noi avem tot adevaru’…”, nu-ti suna familiara ideea?… 🙂
Da, il recunoastem, este limbajul inchizitorilor din evul mediu intunecat care i-au cerut lui Galilei sa-si renege descoperirea care le dadea peste cap dogmele bisericesti cladite pe filozofia lui Aristotel la care se referau nu ca “pana inspirata,” ci ca “doctor ingeresc.”
Exact aceasta permanents proiectie constienta a unei complete increderi ma dezgusta de fiecare data cand il vad. E opusul smereniei reale. ” Ferice de cei saraci in duh, caci a lor este imparatia cerurilor ” Matei 5.., Matei , care niciodata nu a uitat ca a fost opresor fiscal , si therefore avea rusine..
Paul, Aurel
Parțial, de acord.
Totuși, din secolul XVIII, vorbim de iluminism, iar din sec XIX, chiar de modernitate.
Lucrurile încep să se schimbe într-un ritm rapid. Putem împinge istoria cu un recul de 200-500 ani, chiar dacă momentul Galileo rămâne un reper? În timp ce analogia lui Paul mă amuză, a lui Aurel, mi se pare forțată. Vorbim de niște titani, chiar dacă recursul la autoritate ne repugnă tuturor.
Este clar ca tie nu-ti repugna deindata ce te inghini la “titani” ca Aristotel in numele carora au fost atitia arsi pe rug deoarece au pus la indoiala dogmele cladite pe filozofia lui si in numele caruia pui diagnostic de nebun recunoscind public ca esti incapabil psihic sa citesti macar ceva ce ridiculizeaza noul tau “crez” bazat pe acei “titani.” Modernitatea nu a fost adusa de unii ca tine ci de cei care au avut curajul sa sfideze pe cei ca tine si care apartineti evului mediu intunecat. Ca cei ca tine au avut nerusinarea in evul mediu sa creada ca ceea ce a descoperit Galilei niciodata nu are sa iasa la iveala si sa ajuga cunoscut nu este surprizator, dar ca voi dovedeti o nerusinare cel putin la fel de mare acum cind oricine are acces la internet si poate sa se documenteze singur nu vad cum poate fi scuzabil. Ca esti complet lipsit de simtul ridicolului se poate vedea din faptul ca il iei peste picior pe Paul care a citit lucrarea mea in timp ce tu recunosti public ca ai citit citeva pagini scrise de mine si ti s-a facut negru inaintea ochilor. Si bineinteles, tu crezi ca cei de pe acest site sunt atit de prosti si iau incapacitatea ta psihica de a citi drept dovada cu privire la nebunia mea. Intradervar, gindire de doctor de nebuni!
Evident. Nimic de adăugat. Q.e.d.
Sa vorbim putin de fizica lui Aristotel ca sa intelegem cazul Galileo. Aristotel crede ca starea naturala a corpurilor este repausul. Pentru ca un obiect sa fie miscat este nevoie de un impuls exterior. Acesta este si argumentul bisericii pentru existenta lui Dumnezeu: Agentul Imobil. Miscarea este un accident, deci nu poate fi rationalizata. Geometria se ocupa de obiecte imobile. Singura logica a msiacarii este atunci cand exprima natura lucrurilor, ca in cadere sau ridicarea flacarii in sus.
Galileo a rasturnat princiiul acesta atunci cand a a pus ghiuleaua in ecuatie. Biserica nu s-a suparat, caci statul papal avea razboaie si tunuri. Insa cand a aplicat principiul relativitatii – totul este miscare relativa – nu exista repaus – la cosmos, biserica a vazut ca se duce de rapa cosmologia ptolemeica care fusese incorporata in teologia naturala.
Un alt aspect a fost problema cauzei finale. Teologia naturala subordoneaza cauza eficienta cauzei finale. Stiinta ignora cauza finala. Exemplu actual: selectia naturala oarba fata de design inteligent.
In concluzie. Fizica galileana a aratat ca miscarea este rationala, se poate pune in ecuatie, in ultima analiza se supune logicii aristoteliene. Sa nu uitam ca pentru Platon si Aristotel teologia, geometria si logica sunt domeniul necesitatii, adica al logicii, in timp ce miscarea, si schimbarea in general, este domeniul accidentului. Revolutia stiintifica, incepand cu relativitatea galileana, termodinamica, chimia, electromagnetismul, biologia evolutionara, meteorologia, stiintele economice si sociale, au gasit modele logico-matematice pentru ceea ce pentru greci era fie aparenta fie accident, intr-un cuvant, irational.
@Sorin,
Vezi ca si tu folosesti patratu’? Atata doar ca-l folosesti gresit… 🙂
Cand vorbesti despre „titani”, omiti un lucru elementar: vorbesti despre oameni. Dupa cum Socrate este „om” si „muritor”, tot asa si Aristotel. Si dupa cum Socrate poate sustine o idee gresita, tot asa si Aristotel.
Aurel nu are treaba cu titanii, pe aia ii lasa acolo unde le e locul: in mitologie… 🙂
@Edi,
Deci „fizica” la care s-au inchinat „titanii” secole intregi s-a bazat pe axioma „Aristotel crede ca…”… 🙂
Edi
„Stiinta ignora cauza finala. Exemplu actual: selectia naturala oarba fata de design inteligent.”
Mie cel putin imi pare ca selectia nu e chiar atat de oarba si aleatorie, cata vreme viata pare sa fi evoluat de la simplu la complex, de la sisteme nervoase simple, la sisteme nervoase complexe, care s-au constituit ca suport pentru inteligenta. Poate comunitatea stiintifica a stabilit altfel, nu stiu, aici te creditez ca fiind mult mai bine informat(si pe Ady Gitta la fel), motiv pentru care te intreb, exista vreo explicatie cat de cat acceptabila referitor la chestiune?
A doua intrebare, e pusa de Einstein: cum de e universul inteligibil, cum de se poate pune in ecuatie? E si asta o chestie aleatorie?
A treia intrebare: Studiul probabilitatilor si Statistica matematica sunt ramuri ale stiintei Matematicii care exclud inteligenta?
A patra intrebare: exista o relatie de cauzalitate intre propozitiile: ” stiinta e in razboi cu religia”,
„stiinta ignora cauza finala”, „selectia naturala e oarba fata de inteligent design” , eventual si cu „evolutia vietii biologice are un caracter aleatoriu” – „inteligent design e un nonsens”.
Ideea ca nu exista un vector in evolutie nu este sustinuta de comunitatea stiintifica. S.J. Gould a lasat aceasta impresie mai mul prin limbaj decat prin continut in teoria echilibrului punctat care este, in mod ironic, citata mai ales de creationisti. O carte a lui Gould „motivated more by politics than by science” arata clar ca obsesia lui cu rasismul si un nou holocaust l-a facut sa se teama ca ideea unei directii in evolutie duce de la specie superioara la rasa suprioara. „While Gould is celebrated for the color and energy of his prose, as well as his interdisciplinary knowledge, critics such as Scott, Richard Dawkins, and Daniel Dennett have concerns that the theory has gained undeserved credence among non-scientists because of Gould’s rhetorical skills” (vezi wikipedia la Punctuated equilibrium). Nimeni nu spune ca selectia naturala este aleatorie ci doar ca variatiile selectate sunt aleatorii. In aceste sens selectia este oarba fata de design. Daca relatia intre tantar si malarie mareste numarul de urmasi a amandoura, evolutia este oarba la consecintele pentru om atunci cand o selecteaza.
Insa intrebarea ta confunda sens – ca directie sau vector – cu sensul teleologic. Prima este obiectul stiintei. A doua, este obiectul filozofiei sau teologiei. Nu le-asi amesteca.
Universul este inteligibil pentru ca se poate pune in ecuatie. Einstein se intreaba cu privire la inteligibilitatea universului, dar nu atunci cand scrie ecuatiile relativitatii. Intrebarea este filozofica.
Raspunsul l-a oferit deja Descartes: matematicile aduc universul ne-inteligent sub puterea legilor gandului, adica logica. E=mc^2 reprezinta inteligenta lui Einstein nu a masei si energiei.
Este o falsa dilema. Cauza finala este obiectul teoogiei dar nu poate fi obiectul stiintei. Cand religia incearca sa ne explice cauza eficienta apeleaza la supranatural. ID vrea sa studiem supranaturalul in laborator, ceea ce este stupid, in primul rand din punct de vedere teologic. Stiinta studiaza cauze naturale, si acestea sunt oarbe. Restul este magie, energii, non-sensuri new-age, dar recunosc ca se poarta.
Corect. Asta este si problema lui Galileo in disputa cu Simplicio (Urban VIII?) in Dialog. Insa daca vrei sa transpunem disputa in termenii silogismului:
1. Galileo arata ca, in stiinta, premisa majora se bazeaza pe observatii repetate si experiment.
2. Galileo arata ca limbajul natural nu este suficient pentru explicarea universului, si ca trebuie sa apelam la limbajul matematic.
Cu alte cuvinte, Galileo respinge fizica lui Aristotel pentru ca este doar Reasoned Reality.
Papa Urban i-a cerut lui Galileo sa-si publice lucrarea ca RR, adica asta este o opinie si celalata este opinia opusa, ambele legitime ca RR.
ID este păcatul capital al gândirii teleologice, recte religioase: circularitatea. Pui concluzia la care vrei să ajungi în premiză și invoci idei abstracte, eventual forțe obscure, supranaturale, fără corespondent în realitate, pt a demonstra coerent, ‘adevărul’. La fel face știința, dar ea își corectează ipotezele prin observații, experiment, formule logico-matematice.
Cum zice Rovelli: știința este suficient de onestă și modestă ca să-și admită ignoranța, să accepte incertitudinea incomodă, pentru a ne oferi cel mai bun și mai avizat răspuns, la un moment dat.
Metafizica și teologia, dar mai ales religia, ne oferă certitudini comfortabile și comfortante (în sensul termenului engl), iluzorii, acceptate din toată inima și cu tot sufletul, de cei săraci cu duhul, care preferă să fie legănați, amăgiți. Că aceasta nu este o afirmație peiorativă, stau mărturie întreaga cultură a mitologiei, istoria tuturor religiilor. Problema este că, a venit momentul să avem o atitudine lucidă, academică, față de acest fenomen cultural și spiritual al omenirii și, să nu ne mai băgăm gâtul, capul și conștiința, în jugul credulității.
@Edi,
Deci Galileo a respins RR-u lu’ Aristotelu’ si l-a inlocuit cu ce? Cu vid? Sau cu OR?
Si ca sa faca schimbarea de paradigma, ce-a folosit? Nu reasonu’?
Tu ca sa faci distinctie intre OR si RR ce folosesti? Nu reasonu’?
Indiferent ce cuvant ai folosi, el exprima ceva „gandit”. Si de aceea este „reason”. Un reason nu creste nici in copaci si nici nu cade din cer in curtea omului.
Tot ce putem face este sa „judecam” fix reasonu’ pe care-l folosim. Asta a facut Galileo.
Un articol semnat de Aurel Ionica:
https://blog.usejournal.com/fact-vs-opinion-how-to-define-reality-in-the-era-of-fake-news-7846ab87d39b
Fin!
@Edi
“Ideea ca nu exista un vector in evolutie nu este sustinuta de comunitatea stiintifica”. Vrei să spui că ideea de “vector în evoluție” este susținută de comunitate? Nu, nu este. Vector în evoluție = teleologie.
“S.J. Gould a lasat aceasta impresie mai mul prin limbaj decat prin continut”. Nu Edi. Gould, ca și Kimura, și-au dat seama că erau probleme cu teoria propusă de teoreticieni ca Fisher și Wright. Gould a diatru ideea gradualismului Darwinian, iar Kimura a distrus ideea că selecția naturală are vreo putere deoarece majoritatea mutațiilor sunt negative sau aproape neutre. Dar la rândul lor teoriile “echilibrului punctat” (Gould) sau “teoria neutrală a evoluției (Kimura) s-au dovedit a fi doar teoretizări fără suport în biologia experimentală.
“Nimeni nu spune ca selectia naturala este aleatorie ci doar ca variatiile selectate sunt aleatorii. In aceste sens selectia este oarba fata de design.” Nu Edi. Selecția naturală nu poate selecta nimic dacă nu se produc modificări în fenotip. Variațiile aleatorii nu pot să producă variații pozitive în fenotip (noi organe, noi funcții, noi organisme) ci doar negative, în detrimentul organismului. Am obosit deja în a repeta că adaptarea la mediu nu se face prin mecanismele darwiniane, ci exact invers, adică organismele reacționează la schimbările de mediu. Vezi și articolul ăsta recent:
Escherichia coli adaptation and response to exposure to heavy atmospheric pollution
Edit: Gould a distrus
AG,
Chiar nu reusesti sa transferi in domeniul asta luciditatea hermeneutica pe care ai dobindit-o in teologie?
Nu e nimic in articolul la care trimiti care sa-ti sustina pozitia si care sa infirme noua sinteza darwiniana.
Poli,
Cred că ai înțeles ce-am spus dar te-ai gândit să le întărești credința celor care ar fi în dubiu. N-am nici o problemă cu asta, facă-se după credința lor. 😄