Eul nuclear

Desigur, titlul acesta este un artificiu gazetăresc. Totuși, am dori să facem distincția între eul nostru psihologic, fără de care nu poate exista integralitate psihologică și eul teologic, o entitate hulită, sursa oricărui egoism, așa zis păcătos și meschin. Ca de obicei, sunt greu de împăcat noțiuni strâns înrudite și cu valențe, coloraturi, atât de diferite.

De fapt scopul nostru este puțin mai ambițios: încercăm, cu ajutorul unor simplificări drastice, să deslușim cum se ajunge la conștiința de sine, la eul conștient.

Acest aspect se impune ca o chestiune de importanță capitală. Aș zice că sunt câteva praguri ontologice fundamentale, în cazul cărora misterul pare de nepătruns, fiind tratate axiomatic. Primul este pragul non existent/existent, apoi viu/neviu, urmat de subiectul nostru, conștient/neconștient.

Aparent, nu știm cum realitatea neurofiziologică devine minte, iar aceasta psihism. Este de mare ajutor analogia hard/soft, dar știm că între hardul microcipurilor și structurile biologice, neurofiziologice, sunt deosebiri de natură fundamentală.

Desigur, pot fi luate în discuție și alte praguri, cum ar fi acela demuritor/nemuritor (mai ales că termenul psihologic de psihic, are un corespondent mai puțin exact și precis, în domeniul limbajului comun sau teologic – acela de suflet – pe care imensa majoritate a creștinătății, îl consideră nemuritor), dar prin acest tip de problemă, pășim deja în domeniul legendelor, basmului, literaturii fantastice, mitului.

Când focalizăm, descoperim raporturile legice, deterministe ale realității imediate, lanțurile cauzale, pragurile devin planuri înclinate, trecerea sincretică devine continuă, și lucrurile încep să se lege. În viitor, anumite praguri pot și vor fi elucidate complet, vom avearăspunsuri definitive. Deocamdată, ne mulțumim cu evidențe parțiale și răspunsuri trunchiate.

Un singur gând despre embriologie. Dintre cele trei foițe, primele diferențiate ale unui embrion, întregul nostru sistem nervos, inclusiv creierul și cel din urmă neuron, este foarte strâns înrudit cu pielea, tegumentul. Prima schiță, tubul neural, are origine ectodermală. Neuronii, celulele nervoase, nu sunt decât un alt tip de celule specializate ale organismului.

La nivelul sistemului nervos, informația – și aceasta este dimensiunea fundamentală care distinge neuronii de celelalte celule, faptul că pot stoca și vehicula informație convertibilă – circulă pe două mari magistrale: fizic – prin biocurenți și chimic – prin neurotransmițători. Sinapsele, spațiile de contact între neuroni și terminațiile lor, au competență pentru ambele modalități, ca de altfel și membranele care le căptușesc.

Între corpul, carnea, oasele, pielea noastră și creierul nostru,există o legătură permanentă, indisolubilă. Mai mult, această legătură are dublu sens – buclă feedback, de retroacțiune pozitivă sau negativă – culege informații și trimite comenzi efectorii,reglaje, prin terminații libere, receptori – traductori de presiune, poziție față de forța gravitației, chemoreceptori, temperatură, etc. – senzitive, portalurile senzoriale – cele cinci simțuri. Terminațiile libere și intensitatea peste un anumit prag, a celorlalți receptori, dau senzația de durere.

De la vârful degetelor picioarelor și până în creștetul capului – măduva și trunchiul cerebral, iar prin intermediul lor, creierul, primește informații segmentare, până la nivelul nucleului trigemen.

Deasupra acestui nivel, toți nucleii au rol de stații de convergență, divergență, integrare, mai ales în partea dorsalătegmentul trunchiului cerebral superior.

De ce v-am plictisit cu aceste detalii? Pentru a încerca să înțelegem parțial un aspect încă neînțeles pe deplin. Cum se naște conștiința de sine. Dacă punem sub microscop o amoebă sau un parameci, forme de viață unicelulare, fără neuroni, totuși uzinextrem de complexe, și le atingem, se retrag speriate și fug! O minimă recunoaștere a agresiunii, le dictează ceea ce interpretăm ca atitudine.

Organismele pluricelulare pot fi gândite și ca asociații, societăți de organisme unicelulare, tot mai complex organizate, specializate și ierarhizate. Organizarea socială a unor insecte – termite, albine, sunt un model fascinant, dar stereotip, bazat pe reflexe elementare și automatisme care se repetă inconștient.

Încă de la nivelul trunchiului cerebral, care are în partea inferioară centrii ai funcțiilor vitale – respirația și activitatea inimii, ca și celelalte funcții vegetative aflate mai sus, puntea cu primele funcții de coordonare, apoi avem deja nuclei responsabili pentrustarea de veghe, vigilență.

Astfel, o leziune majoră la nivelul bulbului rahidian, este incompatibilă cu viața, la nivelul mezencefalului, induce coma, iar la niveluri supraiacente, deficite ale funcțiilor de sinteză sau segmentare integrate.

În timp ce există o integrare complexă, pe orizontală,segmentară, sinteza, organizarea și integrarea verticală a centrilor supraetajați, sunt de cea mai mare importanță. Stațiile cele mai importante sunt nucleii tegmentali ai trunchiului cerebral, nucleii de la baza creierului, stații supraspecializate pe funcții de sinteză cum sunt orientarea, echilibrul, coordonarea, memoria, și în fine, cortexul – scoarța cerebrală, instanța supremă a integrărilor și conștienței, conștiinței, valorilor, funcțiilor psihice de sinteză.

Damasio* vorbește despre o ierarhizare progresivă a protosinelui, sinelui nuclear și în fine, sinele autobiografic, pe deplin conștient de sine. Ultima etapă este realizată la nivelul cortexurilor paramediane posterioare, de pe ambii versanți ai celor două emisfere cerebrale, corespunzând oarecum zonei de tranziție parieto-temporale de pe fețele laterale ale creierului. Zone subiacente de convergență divergență există în toate regiunile creierului.

Toate aceste achiziții sunt rezultatul muncii multor neuromorfo-patologi, clinicieni, cercetători și mai ales datelor de neuroimagistică funcțională, posibile în ultimii ani, urmărite cu trasori metabolici.

Revenind, ce fac aceste stații de integrare tot mai complexă? În primul rând culeg permanent, fără nicio întrerupere nici în somn, comă sau stare vegetativă date despre starea morfofiziologică a organismului și le transmit spre centru. Sistemul nervos le integrează și alcătuiește sinteze sub formă de imagini sau hărți privind starea organismului. Vă mai amintiți de homunculus senzitiv și cel motor de la lecția de anatomie? Imagini oarecum similare se află în mintea noastră, traduse în structuri biologice și funcții moleculare, încă incomplet cunoscute, dar perfect dovedite pe aplisia (s-a luat premiul Nobel pentru asta).

Acum să încercăm să gândim și reciproca. Dacă realitatea este reprodusă, memorată sub forma unor imagini, scheme, engrame cerebrale, putem înțelege că întreaga urzeală a omenirii, concepțiile, organizarea, sistematizarea, invențiile, arta, întreaga cunoaștere, au fost zămislite în creierul unora dintre semenii noștri, poate cei mai inventivi, geniali și pragmatici, cei mai profunzi și altruiști, oferind semenilor fructele savuroase ale evoluției și civilizației.

Imensa majoritate a acestor date rămâne inconștientă. Dar la un anumit nivel de integrare, ele dau stările conștiente de sațietate, bine, plăcere, disconfort, sete, jenă, etc. Mai mult, poziția capului, corpului, echilibrul, gravitația, etc.

Să facem un pas mai departe, spre domeniul senzorial. Văd, aud, gust, miros, ating și sunt atins. Simt. Este mediul care mă înconjoară. Dar, în același timp, sunt ochii cu mișcarea lor, poziția capului și gâtului, postura corpului. Până spre vârsta de trei ani, nu fac această distincție. Sunt ca peștele în apă. Nu disting nici între mine și ceilalți. Împreună cu mama, fac corp comun. Ca și cu ceilalți.

Apoi, ne descoperim ca ființă distinctă. Self și nonself. În timp ce explorăm și învățăm mediul și să ne orientăm, avem permanent date despre noi înșine. Eul explorator și rezultatele explorării sale sunt memorate în engrame sub formă de imagini, hărți, distincte. Ele sunt organizate, ierarhizate pe categorii. Aceasta este cogniția.Criptată în limbaj. Comunicată sub formă de gânduri, idei, cuvinte.

Dar mai e ceva. Părțile mediului, au efect asupra subiectului. Unele sunt benefice, frumoase, gustoase, salutare, altele incomode, provoacă disconfort, suferință. Această valență în raport cu nevoile de supraviețuire si beneficiu al subiectului este colorată afectiv, acceptată sau respinsă. Demersul afectiv, sentimentele, modul nostru de a reflecta realitatea, de a ne raporta la ea. Implicit, de a face distincția. Ca și la nivel cognitiv, vorbim de proto-sentimente, nediferențiate încă, inconștiente, vastul domeniu afectiv precum și de sinteze – dispoziții, atașamente. Și ele sunt parte din depozitul de imagini, hărți, engrame.

Și acum surpriza, care nu mai e de mult o surpriză. Deși suntem în stare să luăm decizii aparent conștiente privind preferințele, simpatiile, tendințele comune, totuși parlamentul nostru interior este alcătuit, într-o majoritate mai mult decât absolută, din voci, opinii, decizii, motivații, instincte inconștiente. În acte, trăiri, este ceea ce constituie flerul, talentul, vocația, virtuozitatea. Se vorbește chiar de inconștientul genomic. Ceea ce dă amprenta noastră specifică, modul nostru de a fi, unicitatea, urmează modelul urzelii inițiale. Atât de sigure sunt aceste date, încât mașinăriile de vot, reclamele și marketingul, industria spectacolelor, se bazează pe mecanismele inconștiente și le influențează, le manipulează copios!

La scara comună, umană, totul este atât de intim determinat, încât poate fi urmărită articularea cauzală în cele mai intime procese și fenomene. În aceste condiții, a postula un suflet nemuritor, o entitate imaterială de sine stătătoare, fără suport morfostructural și neurofiziologic, este o enormitate. Ca și cum ai pretinde toate facilitățile unui soft, în absența oricărui hard. O imposibilitate. Dar unul dintre jocurile oamenilor, este obiceiul de a jongla cuvintele. Totuși, realitatea are primatul, nu cuvintele, care nu fac decât să reflecte realitatea, când reprezintă adevărul. Bunul simț comun ne spune că realitatea obiectivă nu ascultă niciodată de cuvinte, excepția, fiind cea subiectivă.

Distanța dintre amoebă și om pare imensă. Dar e un continuum. Desigur, există regnuri, genuri, familii, specii, rase, dar principiul este același. Aceeași biofizică, aceeași biochimie, același tabel Mendeleev, aceeași biologie, aceleași reguli mendeliene, aceleași baze purinice și pirimidinice, același ADN, aceeași matematică.

În acest proces evolutiv milenar, factorul motrice îl constituie gestionarea vieții, imperativele trebuințelor fundamentalesupraviețuirea și nu doar perspectiva elitistă a superdotării, chiar dacă talentul, ingeniozitatea, geniul, au jucat frecvent, un rol de seamă.

Apoi, este util să reținem îngemănarea dintre natură și cultură, cea de a doua oferind aripi organizării sociale, profilaxiei daunelor, prezervării valorilor, prin morală, spiritualitate, justiție.

În timp ce arta și cunoașterea au fost mijloacele culturale pentru ventilarea și catarsisul frustrărilor și resentimentelor trăite de clasele sociale înalte, divertismentul și mistica au avut același rol pentru omul comun, iar natura a constituit desfătarea tuturor. În cuvintele lui Damasio, arta este unul dintre darurile ramarcabile făcute de conștiință, oamenilor.

De asemenea, în abordarea evoluției omului, avem tendința de a ignora faptul că, el însuși este parte a realității, naturii, culturii și, în acest sens, însăși conștiința, limbajul, știința, arta, spiritualitatea, ca și tehnologia, devin factori ai evoluției, care influențează profund procesul, accelerându-l.

Să ne gândim puțin la evoluția automobilului în scurta sa istorie, sau la evoluția muzicii, între cântul gregorian și formelemuzicale actuale, la evoluția locuinței, a mijloacelor de igienă și confort corporal sau a formelor de psihoterapie, tehnicile de comunicare la distanță, între tam-tam-ul african, telefon și social media. Sau evoluția medicinii moderne după 1870, în 150 ani.Microbiologia, clinica și nosografia bolilor, tehnicile chirurgicale și de anestezie, terapie intensivă, cunoștințele tot mai intime de fiziologie, fiziopatologie, patologie celulară și metabolică,farmacologie, imagistică și mai ales imagistică intervențională, medicina nucleară cu toate formele de radiodiagnostic, radioterapie și accelerație a particulelor. Domeniile ce pot fi enumerate se ridică la sute și mii. O singură minte a devenit neîncăpătoare și ignorantă,pentru complexitatea atâtor teritorii care cer supraspecializare și expertiză, ca fie înțelese.

Perioadele de referință pentru aceste procese sunt infime la scara evoluționară, variind între aproximativ, cinci sute și cincizeci de ani, uneori sub douăzeci de ani.

Vizitați Fatima sau Lourdes și vedeți ce poate face evoluția unor convingeri într-un singur secol, formele lor instituționalizate, dintr-un vis, opinie, eveniment, rostogolit narativ de niște copii sărmani, preluat de grupuri la fel de sărmane, de nevoia de miraculos, beneficii intangibile, mirajul iluziilor, setea de senzațional, putere, influență. Evoluție și evoluții. Lascaux și Lourdes.

Am afirmat că odată cu conștiința de sine, vine și conștiința propriei morți, un alt fel de a înțelege ‚căderea’. Am greșit! E o viziune fatalistă, apocaliptică! Adevărații eroi ai umanității, adevărați vizionari, au fost capabili să cumpănească trecutul și înțelepciunea lui, să trăiască rodnic prezentul dat lor, și să prefigureze viitorul încrezător și optimist al omenirii, să contribuie în mod concret la realizarea lui potențială și actuală. Poate că acesta este adevăratul salt de la martiri la eroi! Într-adevăr, martirii ‚n-au căpătat lucrurile promise’ Evr 11,13 până acum, dar eroii, savanții, artiștii și toate geniile, nu așteaptă nimic. Ei se oferă umanității cu tot ce au avut mai bun, mai frumos și mai surprinzător, adormind cu zâmbetul bucuriei pe buze, la care au contribuit pentru copiii copiilor lor. Da, Antonio, acesta este cel mai înalt și frumos dar al conștiinței, oferit perpetuu întregii umanități.

______

*Antonio Damasio, Self Comes to Mind, 2010, trd Doina Luică, Ed Humanitas, 2016.

Despre Sorin Săndulache
Senior Neurolog, PhD antropologie medicală, licențiat în teologie protestantă, master în psihoterapie. Tânăr pensionar!

14 Responses to Eul nuclear

  1. Amaranthine Sophia says:
  2. Sorin Săndulache says:

    Ceri prea mult unui practician neurolog. Nu neg persistența misterului, a profunzimilor abisale cu partea lor luminoasă, creativă, dar și cu cea întunecată, marcată de halucinații și delir. Arta, psihanaliza, analiza psihologică au aflat un filon rodnic aici. Bănuiala mea este că Jung și căutat propria vindecare, nu în profunzimile inconștientului, ci în tenebrele trecutului cultural și spiritual al orfismului. Deși misterul și imaginația inconștientului cultural, spiritual, vor rămâne, îndrăznesc să văd un alt tip de mister, profilat deja în viitor: al realităților care ne scapă: cuantice, astrale, etc. Nu mă tem de eficiența generațiilor noi de neuroleptice care ar putea inhiba fântânile profunzimilor abisale, fie ele verticale sau longitudinale, istorice. Creativitatea, artele, misterele, sunt veșnice. Curg. Sunt departe de a-l înțelege pe Jung. Dar e posibil să fi fost chinuit toată viața de o psihoză afectivă. Oricum, a rezolvat-o genial!

  3. taranlogic says:

    Dacă titlul acesta este artificiu gazetăresc,atunci titlurile lui Edy ce mai sunt ?…

  4. dysangeliumm says:

    În cuvintele lui Damasio, arta este unul dintre darurile ramarcabile făcute de conștiință, oamenilor.

    monkeying around with art 😉

  5. Amaranthine Sophia says:

    Și eu sunt abia la început cu Jung, doar ca articolul dvs și videoul le am văzut în aceeași zi și îmi părea ca merg bine împreună. Eu sper sa l pot și practica, dacă se poate spune asa, pe Jung, nu doar sa l înțeleg. El este ceea ce inteleg eu prin șaman. Când spuneți ca a suferit toată viata de o psihoza, ma gândesc la Cioran care ne recomanda sa nu ne spovedi pt ca astfel scăpăm de toate o sesiile, durerile, chinurile interioare, care sunt necesare, care mențin o tensiune și o furtună psihică de care ne folosim. Ce ar fi fost Jung fără psihoza afectivă? Ceva mai puțin decât a fost cu ea.

  6. Amaranthine Sophia says:

    Obsesiile*

  7. Sorin Săndulache says:

    Interesant! Sunt convins că nu ai înclinații masochiste!
    🤩

  8. Un singur gând despre embriologie. Dintre cele trei foițe, primele diferențiate ale unui embrion, întregul nostru sistem nervos, inclusiv creierul și cel din urmă neuron, este foarte strâns înrudit cu pielea, tegumentul. Prima schiță, tubul neural, are origine ectodermală.

    Tocmai mi-a venit un minte un titlu gazetaresc pentru campania prezidentiala (Trump/Pence) 2020: Stop the murder of millions of babies by agnostic dermatologists.

  9. Diferenta intre Cioran si Tutea.

  10. Amaranthine Sophia says:

    O meditație, sau o rugăciune dacă vreți, care sa nu calmeze apele ci sa le tulbure mai tare.

  11. taranlogic says:

    Natura tegumentară a sistemului nervos( a suportului lui biologic) mi se pare un duș rece pe înțelegerea metafizică a omului.

  12. taranlogic says:

    Un articol care m-a prins f. tare în partea lui științifică .

  13. Sorin Săndulache says:

    tl: Respect și Mulțumire!
    E latura de temut – ariditatea!
    Greu de digerat.

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: