Conștiența de la bondar la om

23 Responses to Conștiența de la bondar la om

  1. Sorin Săndulache says:

    Negreșit, animalele ne întrec în multe privințe. Supraspecializate. Performanțe. Biocurenți de șoc, bioluminiscență, ecolocație, etc. Totuși, chiar conștiente de ele, nu proiectează, au un set de chituri limitate, oricât ar fi de abile, rămân stereotipe. Ele nu trec pe pilot automat, ca să aibă reverii, meditații, semnificații.
    Faptul că, în esență, au trecut și ele la interfața prietenoasă a iconițelor, printr-un proces similar de evoluție, pare evident. Creația, în cazul lor, pare robotizată, deși uimitoare, ca realizare. Nu au funcții psihice de ultimă sinteză, nu integrează. Până la nivelul mezencefalului și diencefalului, performează, dar neocortexul lor este o foiță subțire, prea puțin pliată. Memoria și amintirile lor sunt, de cele mai multe ori limitate, ca volum și durată, trăiesc în prezent, nu conștientizează viitorul, decât instinctiv și reflex. Mulțumesc, Edi! Ca de obicei, mă uimești și continui să învăț!

  2. Nu te contrazic. Sustin doar ca elementele de baza ale constientei au radacini evolutionare mai vehi decat omul.

    Bondarul din video vede pentru prima data cuburi/sfere dar „alege” intre ele pe baza experientei tactile. Se pare ca are o imagine mentala in creier pe baza careia opereaza. Diferenta fata de vertebrate, mamifere, om, este de complexitate, care implica, fireste, salturi calitative. Idea este ca selectia naturala a avut pe ce sa opereze. Ce vreau sa spun este ca nu exista un suflet injectat in creierul omului pesterilor asa cum sustin catolicii.

  3. OTOH – se pare ca lipsa omului de specializare, care implica dependenta de o nisa – face din gandirea constienta o conditie de supravietuire. Nu avem nici ghiare, nici colti, nici blana, dar avem un cortex supradimensionat care at fi o risipa de energie metabolica la orice alt animal. Noi nu putem fara el.

    Nici nu incerc sa elimin o explicatie te(leo)logica ci doar dualismul corp/suflet.

  4. Sorin Săndulache says:

    În acord absolut! Iar eu nici nu mă gândesc să susțin o explicație te(le)ologică. Mi-ajunge selecția naturală. Fie ea și statornicită de Dumnezeu. Asta nu înseamnă că am epuizat tema, fascinația ei sau misterul. Dar e un subiect luminos, dinamic, nu unul static, imuabil (Bill Nye).

  5. taranlogic says:

    Un amănunt – la albine,unghiul făcut de diagonala optului cu verticala ramei este egal cu unghiul soare-stup , stup-lanul de rapiță,de ex.Iar distanța până la obiectiv este o relația de proporționalitate dintre frecvența dansului și un șir logaritmic inversat.

  6. taranlogic says:

    Îmi permit să îl contrazic pe d. Săndulache – se pare că animalele,totuși ,proiectează.Experimente cu maimuțe antropoide demonstrează că anticipează,evaluează și planifică strategii.Strâng pietre,le ascund,așteaptă vizitatorii unei grădini zoologice să se apropie la o distanță convenabilă și apoi țintesc.

  7. Sorin Săndulache says:

    În fine, un simptom evolutiv și la mine: m-am amuzat copios să fiu contrazis. Meritul este este numai al interlocutorului și al exemplului!

  8. dysangeliumm says:

    So the human brain is special, right? Wrong!

  9. TrLg

    Ah, zapezile de alta data cand pasteam muste in Baragan, Insula Brailei (zisa cea mare) si Dobrogea, si citeam in cabana la lumina lampii minunatii despre ce vedeam ziua. Si canalul de irigatii in care saream de pe pod. „Sau dus toti, sau dus cu toate, pe o cale nenturnata…”.

    Ai dreptate, asa citeam dar am uitat. M-au tampit americanii.

  10. taranlogic says:

    Caii sălbatici ai bălții Brăilei…Veneau în galop să se adape în Dunăre,iar când aproape ajungeau la apă,unul din ei se întorcea și toți ceilalți îl urmau,și iar veneau ….duduia pământul sub copitele lor…Iar noaptea,Kazantzakis și Pavesse…Oameni atenuați din „Germania untului” suntem cu toții,nici măcar băieți vânzând ziare pe stradă și visând să ajungă milionari.

  11. taranlogic says:

    Spun asta și ptr că mi-a zis fi-miu deunăzi,citind despre Assange :” Suntem niște vaci,ne-a făcut un nebun un cadou și noi nu facem nimic cu el.”

  12. taranlogic says:

    „American life is so damned dumb and stupid and healthy.” (Fitzgerald,”This side of Paradise”)

  13. taranlogic says:

    „sporty churches”(același Fitzgerald) – ironie fină,de-aia îl frecventez.Ptr că tot aminteați de America.

  14. Amaranthine Sophia says:

    La partea cu drogurile sunt ceva cultural: https://m.youtube.com/watch?v=u8y-khMKIbU#

  15. dumb and stupid and healthy obese & depressed

    Numai mexicanii mai sunt „dumb and stupid and healthy”.

  16. Braila, ca zona de literatura, nu are spatiul mioritic, insularitatea plaiului. Orasul e vecin cu Constantinopolul, Odesa, Viena. Balta si Dobrogea nu sunt „guri de rai” ci mai degraba „mai bine rege in iad decat sclav in cer”. Fanus Neagu in „Ingerul a strigat” descrie apocalipsa Brailei pe structura intreitei solii. Romanul incepe cu razboi intre hoti de cai si se termina intr-un IAS de porci.

  17. Acum cateva luni, pe un ultra-liberal forum de Reddit, cineva spunea ca i-a dat lui A beneficiul indoielii pana a aflat ca nu se poarta frumos cu pisica, si, ca atare, merita sa putrezeasca intr-o celula cu maxima securitate. Vaca e un compliment.

  18. taranlogic says:

    Sănătatea de care vobește Fitzgerald e una din trăsăturile afaceristului american în contrast cu decrepitudinea aristocrației europene ,atât de bine zugrăvit de Henry James în „The American”. Înrudită cu vigoarea clasei muncitoare și noilor activiști în contrast cu aceeași aristocrație de care vorbește prostituatul Călinescu .

  19. taranlogic says:

    Aveți dreptate,Brăila e cartier al Constantinopolului,dacă Sadoveanu nu bate câmpii ,de acum cinci secole.Profilul moral e universul manelelor,unde păcatul capital e să dai la nuntă dar mai mic decât media și să nu fii solidar cu colegii în fața șefilor chiar dacă nu au dreptate.Îi iert ptr generozitatea lor și spiritul aventuros.

  20. Ma bucur ca ati pomenit de Braila. E orasul meu natal si acolo am copilarit. Mama inca locuieste acolo. Sunt legat sufleteste de locurile alea, ca orice om de locul unde a vazut lumina zilei. La mine se asociaza si cu un sentimentalism destul de pronuntat care ma face sa fiu nostalgic uneori.

  21. Edi Constantinescu,

    Nici eu nu cred intr-un suflet ca substanta aparte injectat de Dumnezeu in trup sau in creier. Dar vroiam sa va intreb daca biserica veche chiar a crezut vreodata in asa ceva. Stiti mult mai multe decat mine despre istoria bisericii si chiar as vrea sa stiu parerea dvs despre evolutia acestei doctrine de-a lungul timpului.

  22. Mi se pare ca, in context istoric, de la Aristotel la Descartes, dualismul este necesar, mai ales metodologic (Descartes). Cu privire la Braila, sunt constantean, deci pe aproape.

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: