Natură vs Cultură

Fuziune și Fisiune. Energie împachetată aproape infinită. Fuziunea stelară face risipă de energie, captată de plante prin fotosinteză în biocombustibili alimentari. În org animale, la temperatură și presiune obișnuite, normale – pentru casa noastră, pământul – sunt transformate, prin pachete moleculare fosfat-macroergice – ATP – în lucru mecanic, sinteze chimice și căldură. 

Toate aceste procese entropice sau negentropice, se bazează unele pe altele, sunt neintenționate, inconștiente, spontane – de jos în sus. 

La fel arderile, oxidările, etc. Toate sunt oportunități. Procesele naturale au loc autonom, spontan, fără impulsuri exterioare sistemului, din aproape în aproape! Combinația de materie, energie și informație, conduce la realitatea ai cărei spectatori și actori, suntem! 

Ființele vii, regnuri, ordine, clase, familii, specii, încolțesc, înmuguresc, fecundează, devin zigot, morulă, blastulă, gastrulă, etc. Se dezvoltă, înfloresc, rodesc, se pârguiesc, se coc, sau se nasc și totul se reia. 

Nu poate fi demonstrată nicio intervenție exterioară asupra lor. Își sunt singure suficiente. Intervenția factorilor exteriori, benefici sau malefici, inclusiv a omului, poate oricând – și în mod absolut arbitrar – să le favorizeze, optimizeze, blocheze, jeneze, mutileze. 

Și au o capacitate de a răzbi, de a învinge, de a supraviețui, de-a dreptul formidabilă! Ați văzut cum răsare pirul, troscotul și buruienile dintr-n lăstar invizibil? Ați văzut firul de iarbă, sau lăstarul plăpând, fragil care ridică asfaltul? Ați văzut rădăcinile arborilor seculari sau milenari, prelingându-se printre stânci, bolovani, caldarâm, în căutarea solului fertil? 

Ființele animate, vii, se fac, obiectele inanimate sunt făcute.

Doar că omul, ființă gânditoare, proiectivă, creatoare, transgresează granițe, praguri.

El face aparențe de animație – cinematograful, obiecte consumatoare de energie care fac lucru mecanic – la muncă!, se deplasează – automobile, efectuează operații matematice, abstracte, intelectuale – computere, roboți; modifică genetic organisme vii, spărgând granițe dintre specii – OMG (O, my God: organisme modificate genetic), feritilizează in vitro, inseminează artificial, clonează, tratează cu celule sușă sau stem.

Invocarea ceasornicarului și grădinarului, în argumentele privind existența sau absența lui Dumnezeu, nu sunt chiar întâmplătoare! Dacă deiștii au presupus că Dumnezeu imită ceasornicarul, de ce n-ar imita și grădinarul, agronomul, medicul, pe Dumnezeu?

Sunt celebre și pot fi consultate printr-un singur click, argumentele ontologice, teleologice, cosmologice și morale, ale existenței lui Dumnezeu. Disputa durează de milenii și nu va fi epuizată prea curând. 

Folosim cu destulă inconștiență cuvinte privitoare la realitatea obișnuită, imediată – prin analogie – dacă este posibilă, cu privire la, sau încercând să, descriem un Dumnezeu transcendent. Analogia este cel puțin forțată, dacă nu deplasată și inadecvată. 

Acest aspect a dus la dezvoltarea în răsărit a unei teologii apofatice, negative, care încearcă să descrie cum nu este Dumnezeu, fără să spună aproape nimic despre cum este. O face teologia catafatică, prin antropomorfizare, analogie și simbolism, după cum observă Tilich. Aceste artificii nu sunt mulțumitoare pentru adepții teologiei naturale. 

Alți teologi au sesizat imediat riscul unor complicații nebănuite, dacă admitem că simbolurile sunt generate în inconștient (Freud), sau arhetipurile, în inconștientul colectiv (Jung). Astfel, prin improvizații sau cerințe de adecvare, antipatriarhale, feministe, riscăm să cădem în noncognitivism, reținând că nu putem spune nimic pertinent despre Dumnezeu.

Dacă Dumnezeu este transcendent prin natura Sa, dacă nu se confundă cu creația Sa, fiind existent în afara spațiului și timpului create de El, înseamnă că Dumnezeu nu poate exista decât într-o altă dimensiune, existența și evidența Sa, nu vor putea fi dovedite niciodată prin mijloace logice, științifice, indiferent câte opinii, percepții subiective, certitudini interioare și experiențe personale am avea cu El.

Kant afirmă că putem face afirmații deterministe, privind relația cauză efect legate de Dumnezeu, doar în dimensiunea spațio-temporală cunoscută de noi, altfel nu au sens. De asemenea, una este să spui Dumnezeu este…, urmat de un atribut, în care verbul a fi este predicat, și alta să spui, Dumnezeu este, punct. Există. Ontologic. Este o axiomă. 

Această afirmație nu poate fi verificată în nici un fel, iar când criteriul verificabilității a fost constatat, uneori insurmontabil, în mod practic, și pentru domenii terestre, a rămas valabil criteriul falsificabilității. Antony Flew, a folosit parabola grădinarului, imaginată de John Wisdom, în care la final, nu poate fi operată nicio distincție între un grădinar invizibil, inodor, insipid, și un grădinar inexistent. Cu alte cuvinte, replierea argumentelor cu consecințe practice, conduce la nonfalsificabilitatea afirmațiilor religioase.

Să observăm că Flew trece de la o problemă privitoare la înțelesul cognitiv al propozitiilor religioase la afirmații cu privire la adevărul acestor propoziții. Ceea ce pare să sugereze el, este ca ar trebui să respingem o afirmație precum „Dumnezeu ne iubeste”, fiindcă nu putem indica un fapt care ar conta drept o infirmare a tezei respective.” Gh Ștefanov:  https://prezi.com/sr4b8qpgroz6/filosofia-religiei-curs-1/

Atributele lui Dumnezeu au fost considerate dintotdeauna absolute. Dar cum absolutul nu este o trăsătură cu similitudini în lumea noastră limitată și relativă, imediat ce încerci să le pui în relație, să le faci utilizabile, devin autoanihilante, sparg orice lege, principiu al existenței. Ceea ce pot face, este să enumăr atributele absolute, unic, infinit, atotputernic, omniprezent, după care nu mai pot afirma nimic, sau dacă o fac, devin suspecte de circularitate și contradictorii.

Fascinația puterii, mai ales ca putere discreționară, în manipularea destinului unei persoane, unui grup, colectivități, națiuni, societăți sau lumii întregi, a fost dintotdeauna, o temă artistică, istorică, mitologică, foarte fecundă!

Din momentul în care am devenit ființe gânditoare, conștiente, mai mult sau mai puțin raționale, proiective, posesoare ale ideilor, limbajului, comunicării informațiilor, când am putut modela, schematiza și modifica realitatea, am făcut lucruri, obiecte, și le-am făcut bine! 

De sus în jos!

Doar că aceasta este cultură, civilizație, nu natură!

Cred că eroarea fundamentală pe care o facem, este că extrapolăm asupra naturii, existenței, într-o manieră egolatră, modelele noastre culturale, artistice, mitologice, ideologice, spirituale!

Tot ce este natural este spontan, amoral, indiferent, nonintențional, nesemnificativ – în sens neutru, neuman. Cei care reflectă, apreciază, dau sens, atribuie semnificații, suntem noi, oamenii.

Este posibil ca amestecul de materie, energie și informație, structurat în spațiu și aflat pe longitudinala timpului, să fie exploziv. Să conducă la creșterea spontană a complexității negentropice, de jos în sus, adică de la trăsăturile cuantice, atomice, moleculare, inclusiv organice.

Atunci când apar organismele, adică viața, prin competiție și selecție naturală, aceasta devine conștientă, apare subiectivitatea, nevoia de sens, semnificație și scop. Organizarea devine subiectivă, intențională, de sus în jos, piramidală.

Cele două forme de organizare sunt opuse, dar complementare, coexistente și nu trebuie confundate, deoarece au principii fundamental diferite.

Prima este naturală, spontană, în firea lucrurilor, cea de a doua este conștientă, voluntară, conceptuală, programatică, teleologică.

Ambele fac risipă de resurse, eșuează sau reușesc, se dezvoltă sau dau faliment, dispar, folosesc orice oportunitate, cresc în complexitate, evoluează.

Deși opuse în fundamentul lor, sunt secante, își împrumută frecvent și parțial, modele, reușite, mai ales dinspre natură spre cultură și civilizație. Dar și invers!

În natură, organicul, individualitatea, sunt perisabile, dar informația, succesiunea, reproducerea, procesele, rămân și se perfecționează.

La fel se întâmplă și în cultură, civilizație. Există un progres în complexitate, facilități, confort.

Apoi, un ciclu se încheie și urmează altul. La scara miliardelor de ani sau ani lumină! Fiindcă nu întunericul contează!

Noi, ființele conștiente, afective, determinate și motivate, cu aspirații și temeri, cu proiecte și creativitate, cu interese și fobii, cu isterii, panică și capacitate formidabilă de manipulare, atribuim sens și semnificații în funcție de oportunități, calamități – condiția noastră umană.

3 Responses to Natură vs Cultură

  1. Reinholz Nik says:

    Capacitatea materiei(neocortexului) de a căuta și de a reuși să-și găsească un sens în acest Univers indiferent ,ar putea fi defapt un nou salt evolutiv ?În opinia mea salturile anterioare ar fi fost :de la neviu la viu,de la viu la conștiența de sine iar apoi ar urma de la conștiența de sine la nevoia de sens și găsirea lui.

  2. Amaranthine Sophia says:

    Poate ca întâi ar trebui să așteptam un creier mai performant în viitorul îndepărtat.

  3. Amaranthine Sophia says:

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: