Zbor în bătaia săgeții (pars partyficis)

Mă declar Partyfex Maximus. Și pentru că cine-mparte parte-și face, adun în această codă dezlînată a zborului meu parte din notițele pe care le-am făcut de-a lungul săptămînilor de lecturi care l-au susținut. Un mic iad divagațional. Lasciate ogne speranza.

Teologia e, la propriu, o artă. Majoritatea practicanților ei sînt diletanți mediocri – oameni fără har, maneliști de duzină. Grosul bibliotecilor de teologie e hîrtie igienică. Valabil și pentru biblioteca teologică numită Biblie – include sigur niște suluri de curpapir.

Curiosul pus la index de Augustin e cel care se întreabă „cur?” (latinescul pentru „de ce?” – ca în „cur Deus homo?”). E impulsul copilului care descoperă lumea, stins de grijile maturității. Apropo, „grija” – cura – e unul dintre numele medievale ale acribiei, ale științei (și etimonul just al „curiozității”). Știința alimentează, nu stinge, focul întrebărilor. Și e cură – terapie, divină vindecare – pentru omul înțepenit în iluzie. Chiar și cu prețul dulce al degustării de curiosa (eufemism pentru erotica în cataloage bibliofile).

Trib – tribadă – tribulație – diatribă. 

Că de n-ar fi, nu s-ar povesti. Convenția literară a pretenției de autenticitate – apropo de evanghelii, de pildă. Vezi discuția din cartea lui Sammy K. McLean, The Bänkelsang and the Work of Bertolt Brecht (Mouton 1972).

Portret de utopist autostopist (de om, adică) semnat de Constantin Crețan:

Fără loc

Lunatic fără lună
În zorii-ntunecării,
El sapă o fîntînă
Chiar în adîncul mării.

Nu i-a ajuns pămîntul,
Nu-ncape nici în ape
Şi în zadar mormîntul
În cer o să şi-l sape.

Partea a patra a zborului meu ar fi trebuit să se cheme pars pro Toto – “I have a feeling we’re not in Kansas anymore”.

Apotelesmatica e numele vechi al astrologiei (Melanchthon cică citea și-n stele, dar, paradoxal, Paracelsus nu; William Lilly, propagandist cromwellian, încă propunea o „astrologie creștină”; abia Jonathan Swift a făcut astrologia ridicolă). Adevărul e că orice istoricist, de la Matei la Lăiu, nu e decît un astrolog. Bine zice un enciclopedist mai vechi: ”astrology can claim a place only in the history of human error, while, however, as an historical fact, it reflects much light upon the shadowy labyrinth of the human soul”. Apropo, nu glumesc, nici nu exagerez cînd zic că Dumnezeu e un test Rorschach. Sînt riguros exact. Orice teologie spune ceva – despre teolog.

Angelologia lui Pleșu e citită corect numai ca studiu de istoria artei. Imaginalul e, ca fratele lui bun, imaginarul, domeniu al criticii de artă. 

Vasile Voiculescu – tipul de credincios care e frate bun al ateului umanist:

Domnillor, n-am nici un merit să cred, m-am născut aşa. Caut în tot trecutul meu şi nu găsesc nici o întâmplare care să mă ducă silnic la credinţă, nici o nenorocire care să mă răstoarne, nici o suferinţă care să mă întoarcă, cum întorci o mănuşă, nici un foc alchimic care să mă topească şi apoi să mă transmute în alt metal. Dacă am încetat uneori de a crede, am făcut-o liniştit, aşa cum mi se întâmplă deseori să uit a respira când sunt prea plecat asupra unei lucrări. Dar numaidecât nevoia de aer îmi dilată iar pieptul, fără ştirea şi voia mea. M-am născut cred, un tip credincios, organic credincios şi îndrăznesc să spun credincios, chiar dacă nu aş fi religios. Dumnezeu este simplu pentru cine-l prinde dintr-o dată. Aţi văzut ce socoteli lungi şi încurcate trebuie să faci că să explici unor persoane o problemă, pe care alţii o intuiesc numaidecât.

În limbajul geometric al antichității grecești, epiphaneia sferei e suprafața ei, semeion e punctul, diastema e raza. De la Göbekli Tepe, Avebury și Arkaim la sferologia trivoluminoasă a lui Sloterdijk, omul e obsedat de infinitul întoarcerii în sine. 

Atracția lumii de poveste la Thomas Hardy (în traducerea imperfectă a soților Blaga):

Boii

Ajun de Crăciun și miez de noapte era.
„Acuma s-apleaca toți în genunchi.”
Copilul mai vârstnic astfel ne spuse
cum stam lângă vatră, mănunchi.

În gând dobitoacele blânde vedeam,
cum fieștecare îngenunchea.
Niciunul din noi îndoială n-avea
c-ar putea să nu fie așa.

Târziu, în anii aceștia, nu mai avem
închipuire atât de senină.
Dar cineva-mi spune în noapte de-ajun:
„Vino, ah vin’ să vedem pe colină

cum boii s-apleacă-n genunchi
în ocolul copiilor, atât de feeric.”
În speranța că-ntr-adevăr este așa,
m-aș duce cu el prin mare-ntuneric.

Religiile avraamice sînt religii ale sclaviei. Adevărata revoluție e cea care trebuie încă să aibă loc în cer. Geometria sferei, ca Întruparea evanghelică sau îndumnezeirea dantescă, ne obligă să-l recunoaștem pe dumnezeu în noi, să ne recunoaștem în dumnezeu. Să ne deprindem cu paradoxul aflării noastre în lume – universul fără centru își are centrul în noi. Sîntem stăpîni peste nimicnicia noastră. A ne delega libertatea e adevăratul deicid. 

„Modernitatea antropocentrică” (dacă eticheta lui Baconschi rezistă analizei) nu e blamabilă pentru că e antropocentrică, ci pentru că, asemenea îndelungii noastre istorii teocentrice, e centrică. Geometria universului nostru mental e problema – nu ocupantul nediferențiabil al centrului. Orice idolatrie (aroganța de a susține că centrul e altceva decît o ficțiune) e criminală. 

Lăiu, Coman, Cristescu (nicio diferență) trăiesc cu maximă solemnitate într-o lume pe dos – pretind că fac știință cînd nu fac decît literatură, și fac pipi pe știință, considerînd-o doar literatură. Vor să pună frîu Duhului, și pun pumnul în gura adevărului. Niște bezmetici înfundați căpos în beznă. Pînă și medievalii – oamenii evului întunecat – trăiau în carnaval doar o zi pe an. Capsomanii aștia cu aere (scuze, spiritualitate) sînt niște paiațe nonstop.

Ilarie Macariopolitanul, calugăr atonit și ierarh filetist bulgar.

Risipitor e Tatăl. Isus nu are de unde să se întoarcă. E aici. Sînt eu, ești tu, e atingerea noastră. Cerul poveștii e-n fiecare dintre noi. Dincolo e adînc în mine. Acolo, pe Horebul lăuntric, se descoperă Dumnezeu. Acolo, în catedrala scufundată, săvîrșește Logosul liturghia drumului deschis, a apropierii îndrăznețe, a universului întors în sine. 

Dumnezeu ca obiect libidinal – ca interminabilă căutare – ca dor – ca drum – ca mare deschisă – ca destin (niciodată destinație) – e setea – e dorința – e viața însăși. Cînd omoară în sine pasiunea, curiozitatea, Augustin e sinucigaș.

Mint cei care spun că săptămîna nu e motivată astronomic – iși are rădăcinile în cerul antic.

Sigismund de Luxemburg – adevăratul inventator al lui Dracula.

Pisicile mandelbrotiene ale lui Louis Wain. Pollock, care vrea să vezi fractalul, nu ce-i în capul tău, în pînzele lui. “Arta abstractă” e un misnomer – nimic nu e mai concret decît hățișul textului, fractalul inepuizabil.

Perihoreza poveștilor. Hora și întrepătrunderea narațiunilor – divinul și umanul la Grigorie de Nyssa, măștile divinului la Ioan de Damasc, dumnezeu și lumea la von Balthasar, de Lubac sau Ratzinger. Și, numai ca să fac pentru a nu știu cîta oară bîză de pătratul aurician, credința și necredința în gîndirea polihronică.

E timpul să îl dăm pe Isus jos de pe cruce (da, ultima demantelare incorectă politic), să-l lăsăm liniștit în mormînt, să se odihnească. Moartea lui Dumnezeu e cea mai bună veste pe care o putem primi. Toți sîntem, după chipul Lui, arderi de tot.

Dragi adventiști, sărbătoriți așteptarea. Fiți fericiți că Domnul întîrzie. Existați pentru că n-a revenit încă. Și bucurați-vă dacă adventismul iși găsește și el crucea, altarul, ultima suflare. Marea e deschisă. Nu-i de cristal. Dar corabia e făcută din toate crucile de pe lume.

Într-un fabulos episod tragicomic, la intersecția politicului cu religiosul și academicul, am avut șansa, prin 2002, să-l ascult pe inclasabilul George Pruteanu recitînd din originalul Comediei. Spuma de intelighenție adventistă din jurul meu se înfruptau din pizza și Cola, vorbind între ei. 

Consubstanțiali cu diavolul si bunul dumnezeu.

Ateism impregnat de duh. Asteismul lui Șerban Foarță.

Clerul e adesea doar o turmă de recitatori interziși spiritului.

Secolul lui Dante e secolul lui Rumi (traducerea e a lui Franklin D. Lewis):

I died to mineral, joined the realm of plants 
I died to vegetable, joined animal
I died from animal to human realm
So why fear? When has dying made me less? 
In turn again I’ll die from human form 
only to sprout an angel’s head and wings 
and then from angel-form I will ebb away 
For All things perish but the face of God 
And once I’m sacrificed from angel form 
I’m what imagination can’t contain. 
So let me be naught! Naughtness, like an organ, 
sings to me: We verily return to Him
Know that death – the community’s agreed –
is like the fount of life in darkness hid

Convivium / conbibium. Bînd împreună, trăim împreună. Frîngem pîine (ne omenim), adîncim fractal omenia.

Nu mai am roșcove. Mi-au rămas roșcovanele. Roșcovanele lui Dante Gabriel Rossetti. 

Mandelbrot zice că fractalii sînt “the art of roughness”. Încep să facă sens „asprele galbe” ale „muntelui de gînd” voiculescian. Nu doar Wain l-a anticipat pe Mandelbrot. 

La sfîrșitul secolului XVIII, pe cînd parizienii reinventau revoluția, Hegel și Hölderlin, colegi de seminar, îl citeau pe furiș pe Kant.

Veșnicia e simandicoasă și plicticoasă ca danturile hipercorecte ale americanilor. Piccarda e singura pe care Dante o recunoaște în paradis (în cercul lui cel mai umil). Sufletele se alterează pînă la irecognoscibil in raiul dantesc, desfigurate de beatitudine.

Creștinismul e, de la început, situat polemic în interiorul evreității – ca evreitate care se deschide și, de aceea, ca negație a evreității. Nu e singular, sînt și alte evreități deschise, dar e singura care îl coboară pe Dumnezeu din cer ca să-l îngroape pe Yahweh.

Vă rîdeți de pupătorii de moaște, dar umblați cu oasele lui Dumnezeu prin lume, tot sperînd că le va săruta cineva, trezindu-le din nou la viață. 

Poți fi om universal pierdut în cel mai uitat cătun din lume. Așa cum poți fi provincial în biroul oval.  

Canonizarea e creatoare de iluzii dublu pernicioase: în primul rînd că te face să te simți proprietar pe un domeniu de umanitate care aparține, evident, umanității; și te ispitește cu autoritatea idolatră de a redefini generalul uman în termenii unei particularități – limbă, sînge, crez. Mai mult decit ateu sînt anticanonic. Pentru că singurul canon care ne este dat e să reinventăm canonul. Nimic nu e mai absurd în creștinism decît pretenția că canonul s-ar fi încheiat vreodată. 

Toți sîntem păgîni în bucătărie, pe veceu și – mai ales – în pat. Toți avem același canon de visuri. 

Sînt om profesionist, amatorilor!

Dumnezeu e mai viu decît oricînd. Descifrăm universul, în toate infiniturile lui. Creăm inteligențe. 

Paul Celan, tradus imperfect (știu, e un pleonasm) de Nora Iuga:

Vi s-a dat în mînă:
un Tu, fără de moarte,
în care orice Eu s-a regăsit.
Voci fără vorbe se-nvălmășeau
împrejur, forme
ale golului, totul intra în ele amestecat
și dezmestecat
și iarăși
amestecat.

Erau și numere
împletite în cel
nenumărat. Unul și o mie și ce
era înainte și înapoi
mai mare decît el însuși, mai mic, –
pîrguit și preschimbat
în urmă și după –
într-un
niciodată înmugurit.

Cele uitate întindeau mîna
după cele de uitat, continente,
sentimente,
înotau,
se scufundau și înotau. Columb, cu
brîndușa de toamnă în ochi, uitată de timp și floarea
de mamă,
ucidea
catarge și vele. Totul ieșea în larg…

exPERiment emPIRic PERatologie PERicol PERipatetic PRIm PIRat PREț PORnografie

Dante ca poet al exilului. Un imigrant de orice religie poate să fie de o mie de ori mai creștin decît căcăciosul ostentativ de Viktor Orbán. 

Apropo de Vanni Fucci: nu e Isus cel mai mare simoniac din toate timpurile? A furat slava templului de la Ierusalim. Ba chiar ne-a adus foc din cer. A și murit străpuns de șarpe. Prometeu – alt crucificat, cu ficat resurecțional, creator al omului de lut.

Atei sînt cei care batjocoresc cartea naturii și transformă spațiul libertății – povestea – în închisoare. Scîrbavnici adoratori ai lanțurilor, fundături rușinoase ale universului ce sînteți! Dumnezeu e-n mine și vă dă bucuros dracului.

Dante scrie Comedia si ca răzbunare – revenge porn creștin.

Cu plecăciune zic: Fuck you, Dante! Înfiptu-ne-am ochii în suflețelu’ tău gri și l-am găsit obsedat de propria reflecție. Ne-am recunoscut în el, satisfăcuți și etern frustrați, pe noi înșine – plați ca apa plată, înguști ca orizontul și, slavă Domnului, adimensionali ca Dumnezeu atoateîncăpătorul. 

Universul lui Dante este enantiomorf, speculativ, sinecdohic. Un univers dialogic și, ca să-l fericim pe Edi, dialectic.

Centrul Pămîntului nu are masă – e de altfel un punct imaginar. Gravitația Pămîntului e maximă pe suprafață. Invers, centrul unei găuri negre conține toată masa ei, gravitația fiind infinită în imediata lui vecinătate. Suprafața găurii negre e imaginară. Gaura neagră ca inflație narcisiacă a centrului.

Pînă și găurile negre se evaporă, ne spune Hawking. Cum? Prin revoluția periferiei împotriva centrului. 

Dante și Dumnezeu sînt doi îndrăgostiți care se pierd unul in ochii celuilalt. E ăsta creștinismul pe care îl vînd bisericile? Doar ateul stă ochi în ochi cu Dumnezeu.

PS N-aș fi zburat nicicum dacă n-ar fi fost pe-aproape taranlogic, Ibrian, Arcadia Solum, Daniel Ion, Doina și Gemma. Le mulțumesc.

PPS Dacă universul imaginat de Dante în Comedie e hipersferic, personajul Dante nu îl străbate de-a lungul unui diametru, ci urmărind un meridian. Suprafața hipersferei este un volum. Cerul Cristalin ar fi sfera ecuatorială a lumii cu poli hiperlumești. Personajul Dante nu trece în niciun moment prin centrul lumii lui. Dar centrul lumii lui – imaginația autorului Dante – îl și o conține. 

Drept recompensă, îmi acord o vizită în superba expoziție pe teme dantești găzduită de biblioteca Universității Brown.

38 Responses to Zbor în bătaia săgeții (pars partyficis)

  1. faithupdate says:

    „Vă rîdeți de pupătorii de moaște, dar umblați cu oasele lui Dumnezeu prin lume, tot sperînd că le va săruta cineva, trezindu-le din nou la viață.”

    De-asta este Poli iubit/urat… ca stie cu punctul pe i. Fa ateule o pomana muritorilor de rand si accepta o „cearta de vorbe” cu ereticul Edi pe zoom.

  2. Amaranthine Sophia says:

    Articolele tale le ciesc cu dex-ul :))
    Tu ai mult timp liber, ori ești disciplinat ca Eliade?
    Susțin ce propune faithupdate!

  3. Amaranthine Sophia says:

    Am ascultat ceva discuții intre atei si creștini, simplist numind categoriile. E cam aceeași ecuatie, creștinul e constanta iar interlocutorul e variabila. In cazul lui Edi n-ar mai fi acel tipar de creștin. Ar fi prima discuție intre un creștin si un ateu care să nu fie o pierdere de vreme și în care noi nu am putea alege „cu cine ținem” pentru că n-ar fi simplistă.

  4. Amaranthine Sophia says:

    Constantă = eternul apologet creștin, neschimbat in esență, acel perete cu care polemizeaza diverși oameni.

  5. Amaranthine Sophia says:

    Cred ca discuția ar fi scurta, mergând direct la esență, și foarte lămuritoare, ea nemailuand de la capăt aceleași discuții despre literă vs. context, nu ar avea orgolii sau șandramale de apărat, nu ar deveni o batalie politică intre liberali si conservatori, etc. Ar raspunde la acele întrebări de bază și esențiale pe care, unul ca mine de ex. nu le știe pune, nu le știe articula, dar le simte stând în gât.

  6. polihronu says:

    “Ar raspunde la acele întrebări”

    Sau le-ar inmulti 🙂

  7. polihronu says:

    Si ca sa raspund totusi la o intrebare 🙂

    Nu, nu sint disciplinat – dar am fost cindva. Ajuta. Si da, am probabil mai mult timp liber decit multi.

  8. Polihronul nu e ateu,numai că ii place la biserică doar când e goală,știe el de ce!!
    Și pe zoom nu o sa îl vedeți cu Edi!! I-am văzut moaca in grupul ăla de cântecaci și vă asigur că nu e Marius Stănescu !!
    Cât despre timp liber,îl are pentru că nu muncește !!

  9. polihronu says:

    Cum dracu’ am uitat sa citez si din Infernala comedie a lui Emil Brumaru? 🙂

    Ţi-s bucile frumoase ca două fenomene
    Cereşti ce se întîmplă o dată-ntr-un mileniu,
    Pe hărţile stelare ţi le-a-nsemnat alene
    Cu mîna lui buimacă de pofte dulci un geniu.
    Şi sînii ţi-s cu piscul în nori cînd stai pe spate
    Întinsă în grădina din dosul casei vechi.
    Picioare lungi, în carne de trandafir lucrate,
    Crăceşti, semeaţă nimfă, pînă la şapte leghi!
    Şi-n pizda ta se-adună toţi fluturii din lume,
    Bolnavi să-ţi soarbă-n trompe nectarul ce-l secreţi,
    Ţi-o-mpotmoleşte roua, şi-o bate-n groase brume
    O toamnă-mbolnăvită de-albeaţă pe pereţi.
    Ci eu, să te cutremur, îţi picur din ibricul
    Cel falnic de alamă, cu ceai rusesc, lindicul!

  10. A Sophia spune ca trebuie sa stea cu dex-ul ca sa îți citească articolele. Ce nu știe e că și tu le scri tot cu dex-ul lângă tine.

  11. polihronu says:

    “nu e ateu,numai că ii place la biserică doar când e goală,știe el de ce!!”

    Fix 🙂

    “vă asigur”

    Era nevoie?

    “nu muncește”

    Pentru ca face ce-i place.

  12. polihronu says:

    “dex-ul lângă”

    Pe vremea cind imparteam o camera cu Paul Blaj in facultate, jucam Scrabble cu dictionarul lui Marcu si Maneca pe masa.

  13. Era nevoie de “vă asigur” , poate unii se gândesc că cin’ se-aseamănă ,se-adună !! Cine e Paul Blaj? Ești sigur că faci ce-ți place? De fapt când au fost bisericile mai goale ca acum ?

  14. polihronu says:

    “poate unii se gândesc că cin’ se-aseamănă ,se-adună !!”

    Noi doi ne-am adunat aici. Da’ nu stiu daca, in afara de prenume si de dragostea pentru Vacanta Mare, semanam prea tare 😛

    “Cine e Paul Blaj?”

    Asa cum am zis in primul episod, un poet.

    “Ești sigur că faci ce-ți place?”

    Ca norocu’, nu-ti datorez niciun raspuns la intrebarea asta.

  15. polihronu says:

    “o pomana”

    Am neglijat sa te taxez, faithupdate 🙂 Si eu stau la rind sa mor.

  16. Mie nu îmi place Vacanța Mare!! Poanta aia cu “săracul șobolan “ o știu de cineva!! Niciodată nu am ascultat-o in context!

  17. polihronu says:

    “Mie nu îmi place Vacanța Mare!!”

    Pacat. Am fi avut mai mult decit o coincidenta onomastica in comun 🙂

    In rest, vezi ca deficitul de simt al umorului e aspru pedepsit aici.

  18. GgVerb says:

    Uneori pe O2 câte unu își face seppuku, privește audiența (cu o îndrăzneală vecină cu disprețul tupeistului născut în Romanați), și apoi, în rumoarea (ante) escatologică iscată, își vîră pudic mațele la loc și-și coase pudic la loc cel mai adânc buzunar.

  19. polihronu says:

    Si reuseste sa-l scoata din tacere pe dom’ profesor de matematica 🙂

  20. GgVerb says:

    Păi mă Nană, mă dăduși de gol.

  21. GgVerb says:

    Adică eu aflai ultimul de ce nu-mi plac mie pupătorii de moaște. Mersi!

  22. polihronu says:

    „de gol”

    Curiozitatea, bat-o vina. Ma bucur sa stiu ca are cine sa-mi dea peste degete daca scriu prostii 🙂

  23. polihronu says:

    Niste joaca prometeica.

  24. polihronu says:

    Oceanul lumii, in viziunea lui Mervyn Peake (poet of nonsense).

  25. polihronu says:

    Dante n-a fost singurul medieval care a scris cu o oglinda convexa pe masa. Iata-l pe Vincent de Beauvais contribuind la literatura speculara a vremii. Apropo, in latina medievala, speculatio era „contemplatia” – inclusiv a divinului.

  26. polihronu says:

    Recenzie la coperta unei carti 🙂

  27. Si definitia teologiei este un test rorschach. Duhul poetului Blaj vede artistul in teolog dar mai sunt si alte duhuri prezente (legiune) ca de exemplu demonul dialecticii care ma ispiteste cel mai tare in ultimul articol. Spune autorul cum ca crestinismul este negatia dinlauntru a evreismului si asta merita o alta serie care ar lamurii multe. Altfel, ultimul articol e cel mai bogat dar trebuie sa-l mai citesc de vre-o doua ori in liniste pe urma am mai multe de spus. Singua obiectie ar fi ca nu trebuie sa cobori legiunea in balta pentru trei porci if you know what I mean.

  28. polihronu says:

    „Si definitia teologiei este un test rorschach.”

    Metatestul, sigur 🙂

    „sa cobori legiunea in balta”

    Pur contextual – coborisem deja scriind Fara titlu si Un bufon trist. Dar nici macar nu-i vorba de indivizi, ci – asa cum sugerasem si aici – de tipologii. Sint sigur ca cititorii pot recunoaste in fiecare caz legiunea de emuli (clonele) din BAZS sau din alte cocini.

  29. polihronu says:

    Unde mai pui ca am inventat „gindirea polihronica” numai ca sa mascaresc un alt cavaler al apocalipsei 🙂 Cocina e cvadridimensionala 😛

  30. polihronu says:

    „Duhul poetului”

    „Dichter ist wer menschlich spricht” – Paul Antschel

  31. dysangeliumm says:

    Fratele Alaba a facut putina lucrare misionara. Sa fie primita! Dar zecimea?

  32. polihronu says:

    Se abtine? Good for him 🙂 Banuiesc ca de jucat in sabat, joaca.

  33. Dys, pe vremea mea, Boris Becker (care a ucenicit in tenis la picioarele lui Tiriac) s-a pozat in costumul lui Adam impreuna cu o Eva afriacana pe coperta revistei Stern pentru a combate rasismul. Nimic nou sub soare.

  34. „Cocina e cvadridimensionala”

    De unde intelegem ca duhurile s-au rugat de Isus sa nu-i trimita in gaura neagra dar nu stiau ca lacul Ghenazaret este o singularitate. Vezi ca teologul nu e doar artist?

  35. polihronu says:

    “Ghenazaret”

    Harpia.

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: