Mă plâng
21 mai 2023 18 comentarii
E o senzație ciudată când umblu după definiția unui cuvânt și mă arunc imediat către sinonimele lui. Un sentiment că trișez, rămân dator, că mă bântuie încă o fantomă și ard fără voie altă jertfă Originii.
‘Descifrarea’ conceptului prin sinonime mă face să aflu în primul rând despre ce au în comun conceptele. Despre familia cuvântului (originea) nu despre cuvânt în sine. Nu despre nuanța particulară a cuvântului în speță.
Am putea spune că facem nedreptate conceptului pentru că-l ignorăm și în schimb îi privilegiem familia/tradiția/istoria din care face parte. De unde inevitabil urmează ‘prejudecăți’ cu privire la concept pentru că îi vom însuși sau confisca atribute care îi aparțin sau nu îi aparțin. Am aproximat, rotunjit conceptul. L-am diluat și redus în înrudirea din care este deja parte. L-am observat și ignorat. L-am adoptat și abandonat.
Posibil cândva să cresc rezoluția conceptului. Să intru în detalii și să cunosc mai mult despre concept în sine. Sau e posibil să nu o fac și să rămân doar cu impresia despre concept. Cu familiaritatea lui. Cu fantoma conceptului.
Postmodernismul ar spune că ne regăsim în această experiență.
Întâlnim o persoană pentru prima dată. Interogăm sau suntem interogați despre familia din care suntem parte, cum și unde am crescut, despre cunoștințele comune, educație, interese și preferințe. Definim și suntem definiți de alte ‘sinonime’, de surogate.
Dar vom ajunge vreodată la persoana în sine? Ajungem să putem articula cum diferă persoana de toate surogatele? Ajungem la individualitate? La originalitatea persoanei?
Poate că nu dar cel puțin ar părea că avem o direcție în care să insistăm.
Până să intervină post-structuralismul și să remarce că diferența e zero. Direcția în care insistăm e fix de unde am pornit. Originea dracului!
Inițiativa de a ajunge la ‘persoană/concept în sine’ e de apreciat, utilă și necesară. E și goană după vânt. Pentru că diferența e și ea o identitate, adică esență, adică platonism.
Diferența, identitatea, individualitatea, originalitatea, definirea (proper name) nu rămân permanente. Individul și conceptul sunt într-o continuă mișcare și schimbare.
A caracteriza individul sau a defini conceptul înseamnă a-i refuza dreptul la schimbare. Etichetarea e prescriptivă, e însoțită de imperativul că obiectul trebuie să rămână așa. Individul sau conceptul nu mai au voie să se schimbe pentru că nu se conformează etichetării. Etichetarea odată ce își manifestă prezența, luptă și ea pentru propria-i supraviețuire. Supraviețuire care dorește afirmare. Afirmare care dorește dominare. Dominare căreia nu-i rămâne ambiție decât Absolutul.
Intenția de a ajunge la individualitatea și originalitatea persoanei e parte din problemă – riscul atribuirii unei identități implică refuzul schimbării pentru că schimbarea amenință identitatea.
Astfel întrebarea: purtăm sau nu purtăm vinovăție când nu ne facem partea să cunoaștem conceptul sau individul cu adevărat?
Postmodernismul ar spune că purtăm. Pentru că urmărește ‘echilibrarea balanței’ în favoarea neprivilegiaților a căror identitate nu e recunoscută.
Post-structuralismul e mai lucid. Confuz de lucid. Răspunde prin a evidenția incertitudinea în problema vinovăției. Spune că și da și nu.
Da, purtăm vinovăție pentru că doar așa faci dreptate individului și conceptului.
Nu, nu purtăm pentru că ne-am îngropa sub o povară insurmontabilă. Neprivilegiații nu sunt imuni la creștere de moț. Conceptul sau individul ar deveni centrul existenței pentru că nici unul nici altul nu pot fi vreodată definiți și satisfăcuți pe deplin. Cunoașterea lor cu adevărat ar implica toată atenția. Identitatea lor ar asimila identitatea mea. ‘Slujirea’ lor e ‘neglijarea’ mea. Satisfacerea pe deplin a unui concept sau individ nu ar permite să existe ‘un următorul’ concept sau individ.
Să ignori e rău dar e bun. Să nu ignori e bun dar e rău.
Echilibrul nu e decât o altă extremă.
Derrida nu poate lucra doar cu ideea de ‘diferență’ pentru că trimite către identitate, definire (definiție), esență, secvență în timp, refuzul schimbării. De unde différance: tot o diferență, dar una explicit mereu amânată. O ‘identitate’ în continuă schimbare. Veșnic neterminată, nedeterminată, instabilă. Un paradox. Identitatea care se identifică cu lipsa identității.
Ca de altfel o ‘identitate’ care descrie bine conceptul, semnul, limbajul. Identifică dar niciodată nu surprinde destul. Nu te poți opri niciodată cu descrierea încât să identifici cu adevărat.
Nu doar că identitatea are o problemă, dar orice concept are o problemă pentru că implică identitatea cu problema ei.
Ne plângem când nu ne este recunoscută identitatea pentru că suntem discriminați. Ne plângem când ne este recunoscută identitatea pentru că ni se refuză dreptul la schimbare.
Dar cel mai mult mă plâng că mă plâng. Pentru că mă plâng, deci exist.
oxigen2 
Eduard si Polihronu
„Astfel întrebarea: purtăm sau nu purtăm vinovăție când nu ne facem partea să cunoaștem conceptul sau individul cu adevărat?”
Problema la deconstructie e referinta de sine (self-reference).Pe scurt, cum stim ca un concept e „adevarat”?Raspunsul gnosticului derridian („postmodernului”) e :”pentru ca deconstructia ne spune asta”.
Cum stim ca deconstructia ne spune adevarul?
Raspunsul gnosticului derridian :”pentru ca deconstructia spune despre sine ca spune adevarul”..Si uite asa ajungem la o gandire din aia circulara,postmoderna unde referinta de la un concept la altul ne facem sa ne plimbam in cercuri fara sa iesim vreodata din cercul vicios semantic in care intram. Urmarim iepurii dracului fara sa ii prindem vreodata.
Se pare ca charlatanul Derridian nu a fost tocmai originar.Iata ce spune misticul-gnostic renan, Meister Eckhart intr-una din predicile sale (predica a treia):
„The intellect never rests in life.However much God may reveal Himself in this life ,yet is still as nothing to what He really is.Though ,truth is therein the ground,it is yet veiled and concealed from the intellect.All this while,the intellect has no support to rest on in the way of changeless object.It still does not rest but goes on expecting and preparing for something yet to become known but so far hidden.Thus there is no way man can know what God is.But one thing does he know is what God is not.”
Inlocuiesti aici „God ” cu „Meaning” si l-ai metamorfozat pe Eckhart in Derrida.
Ca sa vezi unde se ascundea charlatania gnostica.Semn ca Derrida nu si-a „revelat ” intotdeauna sursele heideggeriene-gnostice .
(si Heidegger a imprumutat destul de la Eckhart).Este posibil ca Derrida nici nu a realizat cat e de dator gnosticilor dinaintea lui.
Pana una-alta un articol interesant despre marcionismul gnostic heideggerian:
https://churchlifejournal.nd.edu/articles/the-later-heidegger-and-apocalyptic-marcionism/
Cu cat incerci sa scapi din nisipurile miscatoare ale „gnozei” ,cu atat te afunzi mai tare.
Deci deconstrucția îți spune și ce este adevărat, și că e imposibil să știi care-i sensul.
„Dar vom ajunge vreodată la persoana în sine?”
Poftim, poti sa ajungi la persoana in sine,pe cale mistica-gnostica😉 : Gelassenheit.
Gelasenheit ,in sensul gnosticului Eckhart.Vezi aici o explicatie:
Sau daca vrei sa te „linistesti” exista si varianta Gelasenheit-ului heideggerian–nu incerci sa iti impui conceptia ta asupra conceptului ci lasi conceptul sa ti se descopere treptat, nealterat de preconceptiile tale.Cred ca de aici s-a inspirat gnosticul Derrida cand a venit cu „amanarea ” la nesfarsit a captarii intelesului.
Insa nici unul dintre acesti 2 gnostici nu ii dau suficient credit gnosticului Eckhart pentru intuitiile geniale pe care le-a avut acesta.😔
Gelassenheit-ul heideggerian:
Daca vrei, exista si varianta anabaptista de gelassenheit ,insa v-a trebui sa o adaptezi fara zeu:
Al dracului germana, iti trebui paragrafe intregi pentru a descrie un cuvant care nu are echivalent exact nici in engleza ,nici in romana.
😐
Vorbesc cu context limitat pentru că nu am citit Hegel dar din superficialul pe care-l am la îndemână, deconstrucția e printre altele și o aprofundare a dialecticii lui Hegel.
În materie de adevăr deconstrucția nu spune nimic. Nu propune nimic. Nu are în vedere determinarea de soluții ci identificarea limitelor oricărei soluții.
Dacă ar fi să forțez lucrurile aș spune că scoate la suprafață echivalentul criteriilor de falsificabilitate din metoda științifică.
În sensul că universalitatea soluției pe care o pretinzi pică atunci când nu satisface și interpretările scoase la iveală de deconstrucție.
Practic dacă sunt interpretări unde soluția are efecte adverse negative atunci universalitatea soluției este invalidată.
În termeni practici nu înseamnă că soluția nu-și are utilitate dar deconstrucția ‘forțează’ să fii conștient de contextele unde soluția dă rezultate pe dos.
Utilitatea deconstrucției e în exercițiul de a ‘aduna’ cât mai multe interpretări. Iar interpretările sunt ‘testul validității’.
Evident, n-am dat și nu vom da vreodată peste nici o soluție universală.
De unde și poziția lui Zizek că totul este ideologie. Din moment ce dialectica este infinită (soluție nu există ci doar continua reevaluare) (Hegel), momentul deciziei e nebunie (pentru că orice soluție are detriment) (Derrida), atunci orice pretenție/afirmație/soluție e ideologie (Zizek).
‘Momentul deciziei e nebunie’ și ‘totul este ideologie’ sunt ‘sinonime’ din rădăcina Hegel. Care la rându-i are alte rădăcini și pe undeva ori există ori se ramifică și gnosticismul.
Nu văd cum gnosticismul, creștinismul, religia n-ar atinge aceleași idei. În cele din urmă toate ‘lucrează’ cu anumite observații despre ceea ce există/percepem.
Explicațiile și ‘soluțiile’ sunt cele care diferă semnificativ.
Ia de exemplu Pavel: răul care nu vreau să îl fac îl fac.
Păi asta e tocmai și observația deconstrucției, a dialecticii și gnosticismului. Deconstrucția tot asta spune – că răul pe care nu vrei să-l faci îl faci. Ce diferă sunt ‘soluțiile’.
Soluția creștinismului: Hristos.
‘Soluția’ lui Hegel/Derrida/Zizek etc: nu există soluții, maxim ce putem face e conștientizarea că undeva o dăm în bară și e mai bine să știm unde și cum decât să nu știm.
Soluția gnosticismului: nu sunt informat dar mizez că e mai sofisticată decât a creștinismului (mai liberă să fie îndrăzneață). Dar mai simplistă (mistică) decât ‘soluția e lipsa unei soluții’ a post-structuralismului.
Oarecum consecința lipsei de soluții e o schimbare în atitudine: când vorbesc (utterance), vorbesc în primul rând pentru că vreau să aflu ce omit.
Gelassenheit. Isihie. Aequanimitas. Ataraxie. Tardema. Nirvana. The Subtle Art of Not Giving a Fuck.
Polihronu
„Deci deconstrucția îți spune și ce este adevărat, și că e imposibil să știi care-i sensul.”
Asta este ceea ce pretind gnosticii post-moderni.Nu subscriu la vederi gnostice desi vad ca Derrida a cladit pe ceea ce spuneau gnosticii dinaintea lui ,cum ar fi Eckhart (ceea ce demonteaza pretentia post-modernilor ca a descoperit ceva „revolutionar”sau original).Mai curand a continuat traditia inceputa de gnostici.
Problema cu pretentia deconstructiei ca „spune adevarul ” e ca ,pentru un postmodern ,nu e intotdeauna clar ce inseamna „adevarul”. Deconstructia nu spune adevarul ci mai curand scoate in evidenta atat adevarul cat si falsul fara sa se decida care e care.Ti-am dat exemplu ca un postmodern ca Judith Butler poate, pe baza deconstructiei , ajunge sa creada cai verzi pe pereti ,cum ar fi „faptul” ca exista nu stiu cate genuri si in felul asta sa se bata cap in cap cu ceea ce ne spune metoda stiintifica despre gen.
Daca ar fi sa comparam deconstructia cu ceva, e mai curand o forma de observatie naturalistica.Incearca sa faca „toxonomia ” ideilor.Insa ,in stiinta, observatia nu e decat primul pas in metoda stiintifica.Dupa aia vine testarea ipotezelor .Insa pentru un post-modern nu exista testare filozofica .Aici e problema–deconstructia e ceva incomplet –propriile concluzii nu pot fi validate filozofic.Trebuie validata prin altceva decat ea insasi .
Deconstructia trebuie sa astepte metoda stiintifica sa ii valideze pretentiile.Insa asteptarea dupa validarea concluziilor de catre metoda stiintifica nu face decat sa intareasca concluzia ca filozofia e subordonata stiintei in „cautarea” dupa adevar (cum spun adeptii scientismului , nu exista decat adevar „stiintific”). Pe scurt, nu confirma decat ce spuneau unii modernisti care cred ca filozofia e „moarta” (nu mai face nici un progres semnificativ in a adauga la orizontul cunoasterii).Iar postmodernul nu face altceva decat sa cante prohodul filozofiei.
De ce post-modernismul nu e altceva decat un simptom al mortii filozofiei:
Ai promis că rîzi homeric pe fond de bombardament cu citate din Derrida. Ai însăilat două capete precare de idee crezînd că ai înțeles ceva. Ne rămîne doar – din nou – să rîdem noi.
Arată-mi și mie vreo afirmație din Derrida care își așteaptă confirmarea științifică.
Arată-mi și mie ce spune „metoda științifică” despre gen.
Arată-mi și mie că ai și alte argumente în înverșunarea asta penibilă decît rahaturi de apologet creștin.
„Arată-mi și mie ce spune „metoda științifică” despre gen.”
Metoda stiintifica spune ce a spus mereu: sa asteptam studiile sa vorbeasca.Nu ce face postmoderna Judith Butler care proroceste „din inspiratie” ,(inaintea studiilor stiintifice, ,inca din anii 90).Iata o perspectiva „modernista”, stiintifica, mai aproape de realitate (nu e perfecta insa nu e nici imbibata cu activism postmodern) :
„Arată-mi și mie că ai și alte argumente în înverșunarea asta penibilă decît rahaturi de apologet creștin.”
Nu stiu unde vezi inversunare.Eu joc ping pong cu idei.Folosesc idei post-moderne impotriva modernistilor si idei moderne impotriva post-modernilor .Ma amuz pe seama zelului altora.
Imi este mai multa greata de activismul post-modern ,fie ca imbraca haine crestine sau „seculare”. Crestinismul actual este foarte post-modern.Ce ai cu postmodernii tai?😄
Nu cred ca eu sunt ala care a spus ca si crede in „adevarul”deconstructiei.Sincer,oscilez intre „adevaruri”.Tu chiar nu vezi ca sunt chiar mai sceptic decat tine?Sunt sceptic si fata de post-modernism la fel de bine cum sunt si fata de moderni.Imi place la nebunie cum il aperi pe Derrida si vrei sa ne batem in „citate ” din Derrida .Sa inteleg ca ai inlocuit „marturii pentru comunitate ” cu „Gramatologia?”😁
Chill out !Nu are nimeni nimic cu nenea Poli.Numai sa nu devina „grumpy old man”😉
Uite aici, si Liiceanu a ajuns la aceeasi concluzie ca si mine :atat Hegel cat si Derrida nu mai intelegeau nici ei ce spuneu.Ca sa intelegi unde ma situez.Pe scurt, ambii au fost doi sarlatani.
Pentru moment, prezentarea lui Liiceanu:
Criticul:
Să zicem că ajungem în momentul când prin știință avem explicație pentru tot. Care este următoarea întrebare care trebuie formulată imediat după acel moment?
Și studiile alea științifice pe ce crezi că sînt sau vor fi făcute? Nu pe populații care beneficiază deja de evoluția filozofică a conceptului de libertate? Toți căcații care se imaginează conservatori țipă din gură de șarpe că nu e bine să facem experimente, mai ales pe copii. Bullshit. Facem experimente tot timpul – mai ales pe copii. Astăzi, de pildă, o grămadă de părinți și bunici își cresc copiii și nepoții cu o grotescă expunere a vieții private pe internet. Vechea meteahnă a adultului care parazitează copilăria altora e azi industrializată la scară planetară. Știe cineva care sînt efectele pe termen lung? Le poate cineva studia altfel decît observînd, decenii mai tîrziu, rezultatele acestui experiment social?
https://www.theatlantic.com/technology/archive/2023/05/parents-posting-kids-online-tiktok-social-media/674137/
Teza mea e că sîntem postmoderni de două milenii și jumătate. Și tu ești postmodernul meu.
Ploaia cu citate tu ai promis-o.
Sînt mai relaxat decît poți crede. Și mai puțin îngăduitor cu prostia decît poate lăsa să pară dispoziția mea de a dialoga aici cu absolut oricine.
Uită-te la IT-iști, amicii noștri autiști, care creează mașini a căror gîndire n-o înțeleg. Și care, încă mai abitir decît tomurile filozofilor, pot arunca lumea în aer. Cine e adevăratul șarlatan?
Văd că-ți plac grumpy old men, precum Liiceanul apologet al utopiei capitaliste.
„Și studiile alea științifice pe ce crezi că sînt sau vor fi făcute? Nu pe populații care beneficiază deja de evoluția filozofică a conceptului de libertate?”
Tu confunzi studiile stiintifice facute pe criterii etice,publicate in jurnalele de specialitate ,cu exploatarea si manipularea pe scara industriala ,de catre corporatiile capitaliste, a populatiei. Experimentele sociale actuale facute de marile corporatii nu sunt facute pe criterii etice pentru ca nu se discuta efectele pe termen lung ale ideologiei transgender si expunerii la social media iar ,uneori, subiectii experimentelor nu sunt informati cu sunt parte a experimentelor.Pe scurt, incalca metodologia stiintifica care cere(printre altele) informarea subiectului despre riscurile pe termen lung ale experimentului.Aici vorbim de insuficienta unui cadru legal si etic care sa garanteze transparenta deciziilor luate de marile corporatii.
Ce se face in schimb e propaganda post-moderna finantata de corporatii si bogati care fac donatii la universitati ,unde studentilor li se baga in cap tampenii infantile vrednice de azile de nebuni ,cum ca ar avea genuri de animale sau ca ar avea” personalitati” de concepte.Uite, rezultatul post-modernismului–„naratiunea „unor indivizi care se considera ca sunt oameni in corp de animal: otherkin
https://en.wikipedia.org/wiki/Otherkin
Asta e rezultatul post-modernismului:confuzie totala a ceea ce inseamna adevar si libertate.Si asta pentru ca „adevarul” este ,pentru un post-modern, doar o „ciorovaiala de naratiuni”. O naratiune mai confuza decat alta.
Pentru un post-modern ,impresiile subiective ale unor trangenderi cu privire la corpul lor au aceeasi validitate cu stiinta reala ,facuta pe baza testelor. Definitia „stiintei „,dupa post-moderni: „impresii puternice =stiinta .”
„Teza mea e că sîntem postmoderni de două milenii și jumătate. Și tu ești postmodernul meu.”
Daca ti neaparat sa folosesti terminologia asta,as spune ca sunt post-post-modern.Sau meta-modernist. Atat voi post-modernii cat si modernii sunteti parte a unei naratiuni din care selectez ce este bun si las ce pute la cosul de gunoi al istoriei ideilor.
Atat conservatorii cat si liberalii sunt post-moderni.Tocmai de aceea am criticat si pe unul si pe altul .Nu sunt mai putin conservator decat sunt liberal.
Iar cat priveste povestea ca post-modernismul e de 2000 de ani,da-mi voie sa iti spun ca nu esti primul care face eroarea asta de interpretare.Acum cateva decenii , comunistii ne prezentau rascoala lui Horea ,Closca si Crisan (secolul 18),ca un exemplu de revolutie comunista.Asta in conditiile in care,in timpul rascoalei ,nici nu exista conceptul modern de comunism, asa cum era inteles de marxisti incepand cu secolul 19.
A existat o evolutie a ideilor in istoria filozofiei iar hermeneutica post-moderna e tributara conceptiilor secolului 19 ,inceputul secolului 20 (in special structuralismul) ,fara de care nu ar fi putut exista ,ca si concept.Doar ca post-modernismul are anumite lucruri in comun cu alte curente filozofice dinaintea lui nu inseamna neaparata ca este si identic cu ele.Deci nu poate fi de 2000 de ani.
Daca tot ti neaparat sa demonstrezi lumii ca post-modernismul e adevarul ,nu te tine nimeni sa faci asta aici ,cu citate.Arata-mi citatele din Gramatologie care spun asta.Pana acum nu am gasit nimic „revolutionar” in lucrarile lui Derrida care sa imi suscite interesul sa umplu pagini de citate.Am gasit numai platitudini si generalizari fara o baza bine conturata.
Unde vezi tu ,in climatul politic actual, „evolutia filosofica a conceptului de libertate” , cand controlul actual al statului (si al marilor corporatii) asupra individului a crescut mai mult ca niciodata?Nu spune chiar Foucault al tau ca statul a dezvoltat „puscarii” in care ne tine prizonieri, peste tot (incluzand aici si social media care tot un fel de puscarie mentala este)?
Da, se poate face stiinta responsabil si etic.Stiinta facuta in mod etic nu inseamna decizii luate in spatele usilor inchise de bogati care isi aroga dreptul sa decide ce experimente fac pe noi in numele profitului.Sau indoctrinare post-moderna facute de profesori de humanitites postmoderni,propagandisti in universitati.
Liiceanu discuta capitalismul in contrast cu comunismul.Nu sunt primul care l-a mentionat pe Liiceanu pe forumul asta.Am spus deja ca si capitalismul pute ,drept pentru care am fost acuzat ca sunt sexomarxist.Daca doresti alternative „moderne ” la capitalism, ele exista si sunt multe.Vezi aici:
Bancuri pe seama post-modernilor:
Why did Jacques Derrida never finish writing his autobiography?
Because every time he attempted to write about himself, he found that the concept of a fixed, coherent self was an illusion. His autobiography became an infinite loop of self-deconstruction and a labyrinth of fragmented identities. Plus, he couldn’t resist footnoting his own footnotes!
Why did Jacques Derrida become a crossword enthusiast?
Because he believed that every answer was already deconstructed, with multiple interpretations and endless layers of meaning. He found joy in the linguistic puzzles that mirrored the complexity of language itself. Plus, he enjoyed filling in the blank spaces with never-ending footnotes!
Why did the postmodernist become a marathon runner?
Because they saw the race as a metaphorical journey through the fragmented landscapes of existence, where the finish line symbolized the elusive nature of ultimate truth. They relished in the multiplicity of interpretations and the chaotic interplay of personal narratives along the course. Plus, they enjoyed the stylish, deconstructed running attire!
Bancuri poți să faci cîte vrei. Reprezintă perfect nivelul de înțelegere la care alegi să te oprești. Unde mai pui că, dacă gluma e bună, rîd și eu.
Postmodern era și Isus care lăuda opțiunea „famenului pentru Împărăție” de a escamota dihotomia sexuală sau promitea că vom fi „ca îngerii”. Postmoderne sînt și secolele de călugări căsătoriți cu Isus. N-a trebuit să așteptăm cărțile secolului XX pentru ca să deviem sexualitatea noastră (scuze, s-o sublimăm) în pasionalități trans-sexuale.
Confuzia despre adevăr și libertate a început fix în momentul în care am formulat conceptele de adevăr și libertate. Sau tu ai impresia că e încă clar ce-i aia ”informed consent”, mai ales cînd vine vorba de copii? Sau că îi întreabă cineva pe pruncii botezați dacă vor să meargă în sînul lui Avraam?
Impresia ta despre post-moderni e „știință reală”? Să-ți aduc aminte că ai venit cu citate din ChatGPT? Și că n-ai progresat decît la bancuri?
Mă doare în cot cum te auto-identifici, post-modernule. Cît despre nasul tău, nu știm fix nimic. Nici nu ne interesează.
După ce l-ai vînturat pe aici pe Meister Eckhart, acum ți-ai adus aminte brusc că nu-i frumos să fii protocronist. Ți-a spus deja și Eduard că fraze precum „sa demonstrezi lumii ca post-modernismul e adevarul” sînt delirante.
Prima pușcărie mentală a fost ochiul atoatevăzător al zeului. Și totuși am învățat să-i arătăm zeului degetul de la mijloc și să-i luăm la șuturi pe gardieni. În timp ce înțelegem că n-avem motive să ne temem de zeu, tu cultivi încă paranoia omului religios. Ai făcut vreo facultate măcar?
„Impresia ta despre post-moderni e „știință reală”? Să-ți aduc aminte că ai venit cu citate din ChatGPT? Și că n-ai progresat decît la bancuri?
Mă doare în cot cum te auto-identifici, post-modernule. Cît despre nasul tău, nu știm fix nimic. Nici nu ne interesează.”
Nu eu am fost cel care a dorit sa spuna ce sunt.Te-ai apucat sa ma incluzi in „cortul tau” post-modern fara sa ma intrebi daca vreau sa devin post-modern.🤣Inclusivistule!Vrei sa ma simt onorat sau oprimat? Poate vrei sa ma transform in transgender din ala fioros si sa iti dau un pupic.🤣🤣
Doar ti-am explicat deja ca sunt motive pentru care resping post-modernismul.Si nu sunt singurul care critica post-modernismul.
Nu stiu de unde dracu ai dedus ca as folosi chat gpt pentru filosofie.Si daca as fi folosit ,nu as fi primul sau singurul.Mai ales daca l-as folosi pentru a ma distra pe seama lui Derrida.
A face bancuri pe seama unui current filozofic arata toleranta fata de diferentele de gandire.Problema ar fi daca traim intr-un mediu in care nu am mai fi in stare sa facem glume pe seama ideilor.
Iti aduc aminte ca nu este intentia mea sa ma leg de tine personal pentru ca nu am nimic cu tine.Nu ma intereseaza epitetele tale.Si nici nu ma cobor sa te numesc paranoic sau mai stie dracu ce.Las diagnosticul in seama expertilor.
Daca tot esti curios, iti explic de ce post-modernismul imi inspira dezgust.Cand eram in facultate ( in America), eram la o ora de sociologie cu un profesor /profesoara (nu stiu ce dracu era). Nu am stiut daca e femeie sau barbat pentru ca arata androgyn–nu asta era problema ( nu ma intereseaza catusi de putin ce face lumea in viata privata).Cand am spus „el” in loc de „ea” dintr-o data una dintre secretarele „ei” ma corecteaza si imi da o lista de pronume.I-am explicat ca pot folosi ce pronume doresc pentru ca am libertatea de exprimare.S-a uitat la mine de parca o injurasem .La data aia nici nu realizam de unde provenea „problema”.
Din curiozitate, am cercetat imediat „problema” si am ajuns la scoala postmoderna americana .Am aflat de Judith Butler.Am aflat cum ideile ei au influentat si influenteaza sistemul juridic american (multi avocati care fac policy-uri in universitatile americane au studiat humanities ca undergraduate).
Am aflat cum ,odata ajunsi in functii de conducere in diferite institutii, multi fosti studenti, indoctrinati in ideile ei (in universitati) ,au inceput sa propage idei post-moderne in societate ( in special in domeniul juridic).In final, am realizat ca, desi incepuse cu o critica fata de putere, in timp, post-modernismul s-a metamorfozat intr-un aliat al celor care au puterea.
Din underdog, Derrida a ajuns o celebritate.De ce oare ?Pentru ca ideile lui sunt utile celor care detin puterea.Ei l-au si promovat.Daca adevarul se masoara in celebritate atunci „derridianismul” sigur ca poate fi pretendent la adevar.Traiasca popularitatea adevarului!
Uite-te la avocatii americani si la toate politicile corporatiste.Sunt imbibate cu ideologie marca Butler si alti post-moderni.Propaganda , mai ceva decat aia comunista.Au inceput deja sa dea liste de pronume aprobate pentru fiecare gender.Iar ,in viitor,lista s-ar putea sa creasca ca un dictionar continand ce ai voie sa spui si ce nu ai voie.Mai ceva ca in Coreea de Nord (sa nu ii jignim pe comunisti).
Sigur, vei spune ca asta e o vulgarizare a post-modernismului.Insa raspunsul tau este asemanator cu raspunsul crestinului care scuza excesele religiei lui spunand ca „sa nu ne uitam la oameni”. Tu chiar nu realizezi ca post-modernismul nu mai este ce era pe vremea lui Derrida?Este o adevarata ideologie care permeeaza toate aspectele vietii.Nu mai este de mult timp doar o joaca cu interpretarile (ca in trecut).
Ideile post-moderne cer „credinta” si pedepsesc neacceptarea lor ,asa, cu legea in mana daca nu te supui.Oameni dati afara din invatamant pentru ca refuza sa acceptele gender ideology.Stiu, vei spune ca acestia sunt religiosi.Cu atat mai mult, atunci se incalca atat libertatea de exprimare cat si aia de constiinta (nu sunt de acord cu religiile lor de rahat ,btw):
https://www.cnn.com/2019/10/02/us/virginia-teacher-says-wrongfully-fired-student-wrong-pronouns-trnd/index.html
Norocul meu a fost ca a doua facultate era de profil real .Acolo nu am avut de-a face cu propaganda post-moderna.Era ca o eliberare sa asculti un profesor de biologie sau de fizica vorbind de chestiuni reale ,nu de indivizi narcisisti care se simteau ofensati pentru ca nu erau tratati cu pronume speciale ca „they” sau „ze ” (sau mai stie dracu ce doresc avocatii universitatii ,indoctrinati in gender ideology).Sau cu „oprimati rasiali”–nesimtiti care cersesc despagubiri –sa ii platim din truda taxelor noastre.Ca deh, dupa istoricii post-moderni, revizionisti, noi suntem vinovati de „pacatele” sclaviei lor:
https://calmatters.org/california-divide/2023/05/california-payment-calculator-reparations/
Ai aici lista partiala a pronumelor pe care post-modernii ti le impun ,sa le folosesti la locul de munca.Si ,te asigur, nu e nimic paranoic in asta (cel putin in Comifornia,in invatamant, poti fi dat afara daca nu folosesti limbajul dictat de ei):
Nu este exclus ca lista de pronume aprobate, sa se mareasca cu sute de pronume pentru fiecare gender nou descoperit.Cred ca trebuie sa o memorez sa nu uit vreo unul,ca imi iau pedeapsa de la superiori .Ca asa traim noi, aici ,in delirul post-modern californian ( ca sa vezi unde era delirul).
Daca „te excita” duhul sa ma numesti post-modern nu ma deranjeaza catusi de putin insa traind in mediul asta propagandistic de cacat ,termenul imi provoaca indigestii si greata ,asa,involuntar .
Presupun ca nu ti-ai facut studiile printre aceste specimene. Poate ca nici nu ai de-a face cu ei in fiecare zi.Cu atat mai mult pentru ca nu vorbesti in cunostinta de cauza–in capitala californiana ideologia transgenderista e deja la ea acasa:
https://www.city-journal.org/article/how-gender-radicalism-conquered-sacramento-schools/
Ma doare undeva ce face omul cu trupul .Din
partea mea poate sa se considere omul si patruped sau sa se mutileze singur –daca asta il face fericit sau fericita (ca nu mai sti in ziua de astazi ce e) .Insa cand ma impute omu cu ideologie ,fie ea inspirata si din idei mai mult sau mai putin adevarate ,nu pot decat sa am un instinct sanatos de voma existentialista.
Ps :Daca vrei ,putem discuta din Gramatologie cand imi mai dispare gustul de voma ideologica.Insa nu imi place sa tastez citate lungi .
Știm, îți place să tastezi doar pseudo-citate. Ești o specială. Aștept pupicul.
Abia aștept să văd cum citește Derrida cineva care ba vomită de la pronumele altora, ba se plînge că-l prefixez greșit.