Oasele poveștii

Pavel, rob al lui Iisus Hristos, chemat de El apostol, rânduit pentru vestirea Evangheliei lui Dumnezeu, pe care a făgăduit-o mai înainte, prin proorocii Săi, în Sfintele Scripturi, despre Fiul Său, Cel născut din sămânţa lui David, după trup, Care a fost rânduit Fiu al lui Dumnezeu întru putere, după Duhul sfinţeniei, prin învierea Lui din morţi, Iisus Hristos, Domnul nostru.

Imaginați-vă că așa începe Testamentul. Că n-ați citit nicio evanghelie (pentru că n-a fost niciuna scrisă încă). Că sînteți printre destinatarii epistolei, contemporani cu autorul. Și mai bine, imaginați-vă că citiți originalul grecesc, nu traducerea asta care împănează deja textul cu detalii de legendă din afara lui – nu scrie „chemat de El” în textul lui Pavel. Ba chiar întreaga apoziție ar putea însemna simplu „căruia i se zice apostol afurisit”. Că de ce nu.

Ce aflați din introducerea asta, rezumat al epistolei? Că evanghelia lui Pavel e din suluri, nu din memoria istorică. Că sulurile prevestesc un trup davidic și, infinit mai important, un duh instaurat întru domnie prin învierea morților – Pavel scrie de fapt ἐξ ἀναστάσεως νεκρῶν, adică fix „prin învierea morților”, conceptul teologic general dedus de apostol din suluri, nu „prin învierea Lui din morți” cum mincinos traduce sinodala infestînd epistola cu legendă evanghelică.

Iar dacă tot e să ne dezbărăm de proaste obiceiuri de lectură, hai să punem în paranteză și secolele de delir trinitarian. Pavel folosește ἁγιωσύνη (duhul sfințeniei) de alte două ori – în 2 Corinteni 7:1 și 1 Tesaloniceni 3:13. În ambele cazuri, lexicoanele glosează cu ceva de genul „puritate morală”. Dar cu totul din senin hotărăsc că Romani 1:4 nu poate permite acest sens, că trebuie să fie vorba de niscai ontologie zeiască. Pe dracu! Mesia Mîntuire e cel care, spre deosebire de carnalul Adam, ne-a adus duhul de viață prin și întru sfințenia ascultării de Lege. „Pentru ca îndreptarea din Lege să se împlinească în noi, care nu umblăm după trup, ci după duh.”

Prin urmare, Pavel a găsit în suluri trupul și duhul Unsului. Prin trupul Unsului, Pavel ne vrea legați de Moise (căci Unsul e „slujitor al tăierii împrejur”), prin duhul Unsului ținîndu-ne însă departe de promisiunile Legămîntului, oferindu-ne în schimb viața veșnică. Iar pentru asta, nu are ca argument vreun incident istoric, vreun mormînt gol, ci propria noastră nevoie de a nu fi „mai de plîns decît toți oamenii” (vezi întreg capitolul 15 din 1 Corinteni). Acolo, în mizeria condiției umane își ancorează Pavel evanghelia.