Oasele poveștii
25 septembrie 2026 11 comentarii
Pavel, rob al lui Iisus Hristos, chemat de El apostol, rânduit pentru vestirea Evangheliei lui Dumnezeu, pe care a făgăduit-o mai înainte, prin proorocii Săi, în Sfintele Scripturi, despre Fiul Său, Cel născut din sămânţa lui David, după trup, Care a fost rânduit Fiu al lui Dumnezeu întru putere, după Duhul sfinţeniei, prin învierea Lui din morţi, Iisus Hristos, Domnul nostru.
Imaginați-vă că așa începe Testamentul. Că n-ați citit nicio evanghelie (pentru că n-a fost niciuna scrisă încă). Că sînteți printre destinatarii epistolei, contemporani cu autorul. Și mai bine, imaginați-vă că citiți originalul grecesc, nu traducerea asta care împănează deja textul cu detalii de legendă din afara lui – nu scrie „chemat de El” în textul lui Pavel. Ba chiar întreaga apoziție ar putea însemna simplu „căruia i se zice apostol afurisit”. Că de ce nu.
Ce aflați din introducerea asta, rezumat al epistolei? Că evanghelia lui Pavel e din suluri, nu din memoria istorică. Că sulurile prevestesc un trup davidic și, infinit mai important, un duh instaurat întru domnie prin învierea morților – Pavel scrie de fapt ἐξ ἀναστάσεως νεκρῶν, adică fix „prin învierea morților”, conceptul teologic general dedus de apostol din suluri, nu „prin învierea Lui din morți” cum mincinos traduce sinodala infestînd epistola cu legendă evanghelică.
Iar dacă tot e să ne dezbărăm de proaste obiceiuri de lectură, hai să punem în paranteză și secolele de delir trinitarian. Pavel folosește ἁγιωσύνη (duhul sfințeniei) de alte două ori – în 2 Corinteni 7:1 și 1 Tesaloniceni 3:13. În ambele cazuri, lexicoanele glosează cu ceva de genul „puritate morală”. Dar cu totul din senin hotărăsc că Romani 1:4 nu poate permite acest sens, că trebuie să fie vorba de niscai ontologie zeiască. Pe dracu! Mesia Mîntuire e cel care, spre deosebire de carnalul Adam, ne-a adus duhul de viață prin și întru sfințenia ascultării de Lege. „Pentru ca îndreptarea din Lege să se împlinească în noi, care nu umblăm după trup, ci după duh.”
Prin urmare, Pavel a găsit în suluri trupul și duhul Unsului. Prin trupul Unsului, Pavel ne vrea legați de Moise (căci Unsul e „slujitor al tăierii împrejur”), prin duhul Unsului ținîndu-ne însă departe de promisiunile Legămîntului, oferindu-ne în schimb viața veșnică. Iar pentru asta, nu are ca argument vreun incident istoric, vreun mormînt gol, ci propria noastră nevoie de a nu fi „mai de plîns decît toți oamenii” (vezi întreg capitolul 15 din 1 Corinteni). Acolo, în mizeria condiției umane își ancorează Pavel evanghelia.
Pavel darwinistul: când vine vorba de supraviețuire, contează să fii flexibil și să te adaptezi la ce ți-o asigură.
Adică nu mai contează vreun adevăr formal (istoric, științific) sau moral (cât de etic e Dumnezeu) ci contează ce te ajută să împingi cizmele în noroiul existenței simultan excesivă și lipsită de sens (viață veșnică, speranță, sens vieții, sens în general, mântuitor, înviere, pastile dacă sunt pe piață). Adică Pavel e studiu de caz al nihilistului depresiv care își autoadministrează.
Cartelul și istoria (piața, cum ne placem să zicem azi) a transformat însă drogul subțire al lui Pavel în poșirca scabroasă a lu’ „lăsați copilașii să vină la mine”.
„Pavel e studiu de caz al nihilistului depresiv care își autoadministrează.”
Nietzsche il vede pe Pavel ca pe un fel de prototip al antihristului pt ca a creat un Crestinism in opozitie cu cel creat de Hristos.
The Antichrist, Section 45: This is the precise location where he writes that the impulse of the early Christian movement—spearheaded by Paul—was powered by a desire to destroy aristocratic values, making Paul the „greatest of all apostles of revenge”.
The Antichrist, Section 42: Nietzsche expands on this by labeling Paul the „genius for hatred” and the ultimate „dysangelist” (the bringer of bad tidings), who actively worked to undo the peaceful, life-affirming practices of Jesus.
Section 68: Written earlier in 1881, this section provides Nietzsche’s extensive psychological profile of Paul. He details how Paul was tormented by his inability to follow Jewish law, leading to a psychological breaking point that birthed his intense resentment and subsequent religious pivot.
Dupa Hegel, Crestinismul din zilele noastre e un hibrid , rezultatul corcirii teologiei lui Hristos cu teologia anti-hristica a lui Pavel:
In the Hegelian historical framework (thesis, antithesis, synthesis), Pauline Gentile Christianity is often interpreted as the antithesis to the early Jewish-Christian thesis, eventually leading to an amalgamated synthesis in the early church.
Uită-te mai degrabă la astea șase:
https://www.youtube.com/embed/wzTc7hgW4zA?si=R7qzUghFF9GfUwV7
iar traditia gnostica il vede pe Pavel ca pe un apostol protognostic :
https://en.wikipedia.org/wiki/The_Gnostic_Paul
iar epistolele lui Pavel nu sunt altceva decat editari gnostice (mai ales Valentinus si Marcion )ale unor scrieri atribuite lui Pavel:
https://vridar.org/2013/10/14/a-simonian-origin-for-christianity-part-4-excursus-on-marcion-valentinians-and-the-pauline-letters/
La întrebarea despre david-izarea retroactivă și dacă Isus ar mai fi devenit Mesia fără crucificare m-a dus imediat gândul la dezamăgirea milleristă a nașterii azs. Ce să vezi asta e și analogia pe care o dă ca exemplul și lectorul. Duhul revizionist millerist e david-izarea retroactivă la lucru.
scuze pt copy paste gone wrong
Din ale retroactivului cu duhul am auzit și că adevăratul azs de fapt trebuie să o respingă pe EGW pt că sola scriptura. Marea luptă pentru identitate acolo.