Veșnicia poveștii

Am mai arătat cum Epistola către Evrei (cap. 10) pune în gura lui Isus cuvintele aproximative ale unui psalm (cap. 40), fără să aibă „precedent” în evanghelii. Cele trei „citate” hristice din 1 Corinteni au în comun ecoul evanghelic. Pavel are și el un moment de creativitate maximală. În 1 Tesaloniceni 4:15 anunță că profețește despre sfîrșit „prin Cuvîntul Domnului”, fără să „citeze” din evanghelii, ba chiar contrazicîndu-le un pic. Limbajul e exact cel al Septuagintei din 1 Regi 13 de exemplu (versetele 1, 2, 5, 32). En lógo kyríou nu apare niciunde altundeva în Noul Testament și marcheză fără dubiu descoperirea oraculară.

Să rezumăm. Primul „martor” al lui Mesia nu l-a văzut pe Mesia decît cum l-au văzut și alții, în suluri și-n al treilea cer. L-a cunoscut pe Isus exact așa cum l-a cunoscut și Ellen Gould White în secolul al XIX-lea. Ne tot spune ce opinii are evreul care l-a văzut pe Dumnezeu. Ne tot amenință că evreul ăla se întoarce din cer cu vechiul foc vorace al Slavei lui Iao – să mănînce carne, să respire duh. Ne tot înghesuie pe altar, cerîndu-ne bani pentru dreptul de a arde sub umbrela feroce a unui nume nou (apropo, corintenilor, cărora se laudă că nu i-a jecmănit, le spune că i-a tîlhărit pe macedoneni de dragul lor – 2 Corinteni 11:8). Împlinește astfel profețiile vechilor suluri care prevedeau convergența neamurilor la Ierusalim – cu aur și jertfe.

Două mii de ani mai tîrziu noi punem încă botul. Kazantzakis are dreptate.