Mistuirea tatălui prezent

Din experiențele unui părinte după primul copil e realizarea (spaima?) că e investit emoțional excesiv într-un singur loc – în unicul copil. Cum zice sloganul pieței: ouăle-s foarte vulnerabile înghesuite toate în același coș. Sau mai tehnic: ai de-a face cu un „single point of failure”, eșecul conspiră o monopolie.
De aici părinții pot face combinatorică: mai multe coșuri, mai multe ouă, mai multe ouă în mai multe coșuri.

De remarcat ar fi cum se poate argumenta că părinții fac a doua oară un calcul „pentru binele lor”, egocentrist, egoist.
Primul calcul e „a avea copii în sine” pentru că „te împinge natura” și vrei să eviți depresia la bătrânețe, al doilea calcul egoist e „a avea mai mulți copii” pentru a evita drama psihică a vreunei nefericiri cu unicul copil.

Sucituri sunt și invers. De exemplu s-ar putea spune că sunt un părinte destul de prezent în viața copiilor mei. Pentru că evident nu? Prezența e sfântă.
Dar poți vedea cum datorită prezenței tale (excesive?), copiii sunt acum foarte investiți emoțional într-un singur punct. Alt single point of failure. Mai ales cât sunt mici, ar fi indicat să te păstrezi foarte bine intact dacă vrei ca prezența ta să nu fie motivul dramei lor psihice în cazul în care se întâmplă ceva nefericit cu tine. Conștient că nu-ți poți asigura și absolutiza conservarea, ajungi să o dai la mijloc și realizezi că într-un sens poate nu-i chiar absolut rea nici absența asta uneori.

Nimic nu-i sfânt. Se poate dramă cu prezență și afirmare doar condiționată de bretele.