Evoluția umană în prezent
21 aprilie 2017 55 comentarii
Un cult melanezian ne așează oglinda în față
19 aprilie 2017 4 comentarii
„‘E look like you. ‘E got white face. ‘E tall man. ‘E live ‘long South America. E’ name John Frum”
Cine este John Frum, americanul alb și înalt, cu alură de southern (ca Jeezas)?
Probabil a fost un soldat american în timpul războiului din Pacific, care le-a spus melanezienilor: ”Ce sunteți bă proști. Aruncați dracului bibliile astea și întoarceți-vă la religia părinților voștri că albii vă mint și vă fură”.
Apoi John Frum a plecat în America.
Dar se va întoarce.
”’E’ vine iar, ‘e’ vine iar, o ce nespusă fericire”. Va coborî din cer într-un avion american aducând cu el porci grași (melanezienii învățaseră la Seventh-day Adventist Mission să nu mai mănânce nerumegătorul, dar John Frum le-a spus ”Ce sunteți bă proști. Puneți de o fleică că eu aduc berea”). Dar mai ales va aduce mult, foarte mult ”cargo”, cuvântul pidigin pentru bunurile de consum apusene.
Așa s-a născut Cargo Cult.
După ce au înțeles de la John Frum că au fost mințiți, băștinașii au început să caute Adevărul.
Că Mesia arată american southern știau ei din cartea cu poze, că va reveni învățaseră de la Seventh-day Adventists, dar la misiune nu li se spusese că va reveni cu avionul. John Frum era Jeezas (cel adevărat) sau stă la dreapta lui Jeezas, ca omul alb din Biroul Oval. Există o excepție la un Cargo Cult din Insulele Solomon, unde John Frum va reveni împreună cu Partidul Comunist Francez și stă la dreapta lui Marx. Mă întreb din ce cărți îi citea John Frum vrăjitorului când beau împreună în colibă.
Apoi era adevărul despre cargo. Americanii îi făcuseră să creadă că avioanele care aterizau pe aeroporturile militare din junglă aduceau cargo pentru soldați. Mai mult, îi convinseseră că puținul care mai pica și la ei era din caritate. Caritate? Ha. O fi omul alb șmecher dar nici papuașul nu-i prost! Avionul a coborât din cer pentru băștinași, dar omul alb l-a deturnat prin magie și le-a furat cargo din care le mai aruncă și lor o conservă sau o țigară.
Pasul următor a fost ca melanezienii să învețe secretele magiei albilor și să ia înapoi ce li s-a furat. După ce au observat cu atenție ritualurile magice care aduceau avionele cu cargo, au început să le imite. Au construit piste cu avioane de lemn, au așezat pe ele antene parabolice din bambus, aparate de radio din nuci de cocos, steaguri americane, și semne de Crucea Roșie. Și-au făcut uniforme și decorații, au început să salute drapelul și să facă instrucție militară. În Noua Guinee au construit chiar și urne de vot și au participat la alegerile prezidențiale din US. Vă vine să râdeți, dar sunteți siguri că votul dumneavoastră într-o democrație din lumea întâi diferă mult?
John Frum nu s-a întors dar cultul durează. Cum se explică aceasta, mai ales într-un context în care membrii cultului au telefoane celulare și televiziunea prin satelit a intrat în colibele de bambus? Economiile primitive au fost încorporate în piața globală, cu bune și mai ales cu rele. Unii călătoresc ocazional cu avionul. Ce face Cargo Cult să dureze și chiar să crească?
Răspunsul simplu este că aceleași puteri ascunse care modelează religia în lumea noastră sunt la lucru și în Melanesia. Fenomenul Cargo Cult melanesian le face vizibile prin simplitatea lui. Pentru a le înțelege, trebuie să studiem fenomenul Cargo-Cult acolo unde se manifestă în toată complexitatea și în contextul vieții moderne, adică în lumea evanghelică. Pentru că Cargo-Cult este oglinda bisericii.
(Va urma)
Ferice de săracii în duh căci Erectus va moșteni pământul
15 aprilie 2017 4 comentarii
Când în Africa este descoperit craniul unui hominid necunoscut, și paleontologii fac presupuneri educate cu privirea la locul lui în evoluția lui homo sapiens, evenimentul este primit cu un hohot batjocoritor de credincioșii care se felicită că nu sunt atât de proști să creadă tot ce se publică într-un jurnal științific.
Aceiași credincioși spun amin atunci când li se spune că, tot în Africa, o adolescentă a fost înviată de trei ori în 24 de ore.
Istoria celor trei învieri a fost publicată de General Conference Office of Adventist Mission, deci trebuie să fie adevărată. Se află la rubrica de știri misionare pentru ultimele trei săptămâni (o înviere pe săptămână).
Naratorul este din Nigeria și se numește Olanrewaju Ogungbile. El ne povestește mai întâi cum, adolescent fiind, a auzit-o pe sora lui vorbind despre un mort înviat. Se pare că Olanrewaju avea pe atunci înclinații de liber cugetător (probabil influența apusului) și s-a îndoit. Sora i-a răspuns așa cum răspunzi unui liber cugetător, adică cu argumente logice: trebuie să fie adevărat de vreme ce toată lumea vorbește. Deși dezarmat de argumentul irefutabil, Olanrewaju a continuat să se îndoiască, și a făcut ”rugăciunea lui Toma Necredinciosul”, adică ca Domnul să-i ofere date empirice.
Câțiva ai mai târziu, pe când era misionar cu Global Mission Pioneers în Nigeria, i s-a cerut să oficieze înmormântarea unei adolescente numită One-Ojo. După ce, de la înălțimea autorității pastorale, a declarat-o pe One-Ojo moartă pe bune, Olanrewaju a hotărât că a venit timpul să facă experiența lui Toma. A îngenunchiat în văzul tuturor și s-a rugat pentru învierea lui One-Ojo. Ce a urmat este o colecție de deja vue. Fata strănută, se ridică în capul oaselor, pastorul poruncește să i se dezlege legăturile, și i se dă ceva de mâncare. Biblic beton.
Olanrewaju Ogungbile poruncește familiei să nu pună nu știu ce ierburi vrăjitorești pe One-Ojo și se întoarce acasă epuizat (nu e ușor să înviezi morții) dar recunoscător pentru privilegiul lui Toma.
Dar familia e tare la cerbice și pune ierburile alea vrăjitorești pe biata One-Ojo. Fata dă ochii peste cap a doua oară. Mama aleargă la pastor și îl cheamă să-i mai tragă o înviere. Veni, vidi, vicit. Olanrewaju Ogungbile bate recordul învierilor (sorry Jesus).
Se repetă chestia cu ierburile vrăjitorului și One-Ojo moare din nou (probabil începuse să-i placă jocul). Mama vine disperată la pastor cerând a treia înviere. ”Enough is enough” – răspunde Olanrewaju. Dar femeia îngenunchiază în fața lui și pastorul se lasă înduplecat. Are și omul lui Dumnezeu sensibilitățile lui. În final, Olanrewaju Ogungbile devine campionul absolut, că nici Dumnezeu nu va face treia înviere.
Happy end: One-Ojo se botează, își schimbă numele în Blessing, vestea se lățește, se dă slavă Domnului, au loc convertiri de la șamanismul animist la șamanismul de ziua a șaptea, Olanrewaju raportează 70 de botezuri, este primit la seminarul teologic de la Babcock University, in Nigeria.
Acum, dacă o adolescentă ar muri și ar fi înviată de trei ori în Silver Spring, Maryland, de unde ne sunt oferite astfel de știri, părinții ar lua trei sentințe cumulative, una pentru fiecare moarte și înviere, pastorul s-ar jura că el i-a îndemnat să cheme ambulanța de urgență în loc să se r
oage, iar GC s-ar lepăda de ei ca de niște fanatici. Din fericire, povestea se petrece în vestul Africii, unde pastorii sunt prinți și evangheliștii turiști de lux, unde oamenii se botează de câte ori au ocazia, pentru o pungă de chips, o cămașă de botez, și privilegiul
rar de a face baie fără să fie înfulecați de un crocodil.
Mi se pare mie, sau pastori și preoți, cu cranii aidoma hominimilor ăia despre care ne spun că sunt made in China, vor să ne întoarcă pe toți în Africa? Ori poate cei care au înviat sunt chiar fosilele și Erectus va moșteni pământul?
Este Trump un Erou?
28 martie 2017 6 comentarii
Nu folosesc cuvântul erou în sensul popularizat de Hollywood, adică eroul ca băiat bun, suflet nobil, dezinteresat, sfânt, martir, mai știu eu ce. Folosesc termenul în sens Hegelian: eroul ca om de acțiune energic, ambițios, egolatru, amoral, machiavelic, lipsit de scrupule, căruia Istoria i-a dat scriptul pentru actul următor în dramă și l-a invitat să joace rolul principal. Idea este că cineva trebuie să fie amoral și absorbit de sine ca să accepte rolul pentru că Istoria face regie în stilul lui Tarantino și actorii sunt pe măsură.
Scrie omul alb mort în Filozofia Istoriei:
Cezar lupta pentru menținerea poziției sale, pentru onoare și siguranță personală… victoria sa a asigurat pentru el cucerirea întregului Imperiu: și astfel a devenit – păstrând totuși forma constituției – autocratul statului.
Adică exact lucrul de care se tem mulți cu privire la Trump.
Totuși, pentru Hegel, eroul este Cezar – nu Cato, Cassius și Brutus, suflete nobile, republicani idealiști, opoziția autocrației, care se sacrifică pentru libertate, ci Cezar, cel care luptă ”pentru menținerea poziției sale, pentru onoare și siguranță personală”. Cezar este eroul pentru că întruchipează zeitgeist-ul epocii și zeitgeist-ul este Imperiul. Fără Imperiu nu se va naște Europa.
Aici este – continuă Hegel – tensiunea între universal și particular – între viziunea filozofică și ambiția egocentrică. Alexandru, Cezar, și Napoleon au avut vieți nefericite și au murit de timpuriu pentru că istoria pe care au creat-o a fost limitată de interesele lor egoiste și s-a întors împotriva lor.
Voi repeta deci întrebarea: este Trump un erou? Adică, un actor care cunoaște scenariul și a acceptat să joace rolul principal? Răspunsul la această întrebare nu ține de cunoașterea binelui și răului ci de înțelegerea a ceea ce Hegel numea Zeitgeist – spiritul vremii. Căci nu sunt timpurile sub Trump ci bietul Trump sub timpuri.
”Sunt un Leninist” a declarat Steve Bannon – strategul echipei lui Trump – spre consternarea suporterilor și adversarilor deopotrivă. ”Lenin voia să distrugă statul, și eu am același scop. Vreau să dărâm totul și să distrug tot stabilimentul prezent”
WWRD – ”what would Regan do” este acronimul subânțeles al oricărui republican. Acronimul lui Bannon/Trump este WWLD.
Săptămâna trecută democrații au triumfat și republicanii au fost dezamăgiți de farfuriada Congresului adunat pentru a abroga Obamacare. Comentatorii au trâmbițat (pentru a câta oară?) sfârșitul lui Trump. Dar oare a vrut Trump cu adevărat ca Congresul să reușească? WWLD? ”Un pas înainte, doi pași înapoi”. Trump însuși s-a declarat mulțumit și, după propria mărturisire, așteaptă ca Obamacare să ”explodeze” (și sistemul să implodeze). Votul nu a făcut altceva decât să arate încă o dată ineficiența sistemului.
Aceiași comentatori care se consolau după alegeri că GOP îl va strunii pe Trump se bucură acum că partidul s-a dovedit inapt să guverneze și Trump împreună cu el. Mi se pare mie sau aici este o contradicție?
Dar WWLD? Ar plânge cu menșevicii sau ar organiza revoluția cu bolșevicii? Revoluția – spune Lenin în ”Ce-i de făcut?” – nu se face cu majoritatea celor care votează ci cu o minoritate disciplinată care împărtășeșete aceiași viziune cu privire la momentul istoric.
Întrebarea care ar trebuii să-i îngrijoreze pe democrați (și republicani deopotrivă) nu este dacă Trump este popular în sondaje și dacă republicanii vor putea păstra ambele camere, ci dacă există o variantă de dreapta a bolșevismului. adică o minoritate care împărtășeșete un anumit ce-i de făcut. Răspunsul este că există, și nu doar în US.
oxigen2 
Comentarii recente