Minoritatea asediata a conservatorilor moderni

Un studiu publicat recent in Bioscience contesta prejudecata comuna ca identitatea politica/religioasa conservatoare reprezinta principalul factor de predictie cu privire la acceptarea sau respingerea evolutiei.

Deena Weisberg sustine ca aceasta prejudecata se datoreste caracterului trunchiat al intrebarilor puse de sondajele de opinie. Principalul factor de predictie, spune Weisenberg, este de natura cognitiva. Crestinii conservatori sau liberali, care inteleg cum functioneaza stiinta, accepta evolutia ca pe un fapt. Acelasi lucru se poate spune despre membrii educati stiintific ai partidelor conservatoare. Insa acestia sunt de obicei sub radarul sondajelor, concentrate aproape exclusiv asupra identitatii politce sau religioase.

Studiul echipei lui Weisenberg confirma intuitiile personale ale unora dintre noi. Crestinii educati tin stiinta si teologia separate una de alta si fac de obicei distinctie intre teologia personala si dogma bisericii.

Un alt aspect important este acela ca cineva poate accepta evolutia, inclusiv antropogeneza, fara sa fie un materialist plat. Filozofia moderna s-a dezvoltat din distinctia kantiana intre lucrul in sine si felul cum suntem afectati de lume. Suntem in postura copilului nascut orb si surd care trebuie sa reconstruiasca lumea in mintea lui pe baza unei experiente in pestera. Teologia isi are sfera legitima de existenta in aceasta filozofie.

Weisenberg ignora aici un aspect politic important. Segmentul superior cognitiv religios/conservator este supus unei presiuni din doua parti. Majoritatea conformista a bisericii vede in ei coloana a cincea a conspiratiei ateist-liberale. De partea liberala, o gloata zgomotoasa va aseza etichete ca “double-talk” sau “double-think” asupra interogatiilor nascute din experienta unei existente fragmentate.

Intrebarea care se ridica aici este daca biserica ar trebuii sa isi educe membrii sa inteleaga nu numai legitimitatea stiintei evolutionare dar si propria teologie in contextul istoriei gandirii. Am colegi care imi spun ca vad lucrurile la fel ca mine insa se tem sa recunoasca public ca sa nu fie “pricina de poticnire”. Imi vine in minte un preot din secolul XVII care stie ca Galileo are dreptate dar se teme de Inchizitie. Intre timp, Inchizitia a fost re-inventata si bisericile s-au transformat in enclave medievale.

O alta intrebare este daca nu cumva conservatorismul religios ar trebuii sa se transforme dintr-o fortareata anti-moderna intr-o fortareata a modernitatii asediate. Unii dintre noi au trait deja aceasta metamorfoza. Insa, din nefericire, ceea ce vedem este insusirea deconstructiei postmoderne a realitatii obiective ca apologie a dogmei. Relativismul moral este invocat in favoarea caracterului absolut al unor precepte anacronice. Scepticismul filozofic vine in apararea declaratiilor autoritare ale clerului. Suntem atacati din doua parti.

Daca avem ceva de invatat din istoria militara a lumii, lectia este ca in asemenea situatie singura aparare este atacul. Si ce poate fi, in acelasi timp, mai modern si mai conservator decat Blitzkrieg?

Anunțuri

„Autoportret (robot) de conservator”

Am descoperit recent acest text al lui Teodor Baconschi, pe care l-a repostat pe Facebook la diferență de un an, sub titlul Autoportret de conservator. Din biografia lui (antropolog religios, autor, diplomat, teolog și politician român) mă interesează aspectul de teolog și apologet al creștinismului. Este reprezentativ pentru intelectualitatea creștină românească.

Îmi declar consternarea față de subîntelesul textului său și față de concluzii.  Căci, înlocuind „Dumnezeu” cu „Allah”  și „creștinism” cu „islam”, mielul începe să grăiască horror, ca un balaur apocaliptic. Ca și în islam, creștinismul lui Baconschi a pus coada la pruna civilizației. De fapt, nicio religie care se respectă nu se multumește cu mai puțin. Lumea este creația zeului (-lor), pentru slava Lui și, oricine nu aderă la setul lui de valori nu o merită.

Dacă asta înseamnă că sunt retrograd și periculos, obtuz și obscurantist, fie! – conchide triumfal Baconschi.  Din nefericire, asta e și mantra ‘telectualilor din mărunta ogradă de ziua a șaptea, vezi F. Lăiu.

Cu asemenea lideri și apologeți, proorocesc în duhul lui Arthur C. Clarke că, într-un viitor deloc distopic, credincioșii „adevărați” se vor simți la fel de bine într-o moschee ca în orice altă biserică.


1. Cred în Dumnezeu și în sinteza de la Niceea și Constantinopol (în care Noica vedea temelia Europei).

Evident că face paradă de ortodoxia (nu ortodoxismul) lui. Dar să te lauzi cu un Dumnezeu conceput de niște concilii în 325/381 e doar neputință și incompetență. Neputința de a vorbi pe limba secolului în care trăiești, incompetența de a fi relevant; formulările de la Niceea si Constantinopol n-au sens pentru omul de rând, necunoscător ale conceptelor filozofiei grecești de acum un mileniu.

2. Susțin civilizația libertății responsabile, conform principiului paulin: ”toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos.”

Asta nu este libertate responsabilă ci pragmatism machiavelic. A avea libertatea de a face tot ceea ce îți este de folos e drumul cel mai scurt către iad pe pământ: lui Hitler i-a fost de folos o Polonie și a avut libertatea să și-o ia; coloniștilor americani le-au fost de folos teritoriile locuite de indieni așa că și luat libertatea de a și le însuși. Mă întreb dacă este vreun război, vreo agresiune, vreun holocaust care să aibă o altă motivație în spate. Nu avem motive să fim mândri de felul în care s-a construit civilizația noastră.

3. Consider că avem dreptul moral și datoria civică de a apăra valorile fondatoare ale civilizației euro-americane.

La fel a gandit și ucigașul lui John Lennon. Expresia „dreptul moral și datoria civică” în aceiași frază e o monstruozitate. Istoria ne-a învățat că, de obicei, datoria civică reprezintă sfârșitul dreptului moral.
În contextul ăsta, mi-e groază să mă gândesc la ce înseamnă ‘valorile fondatoare’. Au lăsat o dâră de milioane de morți în urmă.

4. Văd democrația (autentică) într-o cheie creștin-personalistă.

De două ori caricatură: democrație autentică (un exemplu ar fi binevenit, dacă există 🙂 ), democrație creștină.
Democrația nu e o invenție creștină, dimpotrivă, ea a rezistat în ciuda creștinismului. Orice democrație încăpută pe mâna unei majorități creștine se transformă în teocrație

5. Accept pluralismul cultural ca pe o taină a providenței, care ne testează astfel fidelitatea față de Evanghelie: îngrijește-te de străin, căci și Dumnezeu întrupat a fost ca un străin pe pământ.

Altfel zis, teologul nostru îi tolerează pe cei care nu îi împărtășesc valorile doar motivat de frica iadului și/sau pentru răsplata paradisului. Ce s-ar alege de el în absența motivațiilor?

6. Respect științele tari și ader la umanismul creștin care a permis nașterea lor, încă din Renașterea italiană. Universul e misterios, iar descifrarea lui are o dimensiune liturgică.

M-am liniștit. Baconschi promite că nu (mai) arde cărțile păgâne. L-aș întreba cum se împacă „datoria civică” exprimată anterior cu produsul umanismului creștin numit Reformațiune. Istoric vorbind, ortodoxia a flirtat cu lutheranismul.

7. Nu cred în revoluție, ci în evoluția lentă, realistă, fără șarje utopice și deformări ideologice potențial fanatice.

Depinde în ce barcă te afli (sau dacă te afli în barcă sau în baltă). Cu burta plină e normal să predici orwelian: ‘Ia-o ușurel ca fac indigestie’. Între timp, mieii sunt dusi la taiere pe bandă. În altă ordine de idei, nici nu e de mirare că ortodoxia nu a progresat după un mileniu și jumătate. Să se revizuiască dar să nu se schimbe nimic. La ei revoluție înseamnă să adopți calendarul gregorian la vreo 200 de ani după restul lumii.

8. Apreciez că istoria are o structură teleologică: se îndreaptă spre un țel pe care nu l-am fixat noi, voluntarist, ci Dumnezeu, ca suveran transcendent al parcursului umanității.

Despre argumentul teleologic (și celelalte avataruri defuncte ale lui: intelligent design, fine tuning) s-a discutat enorm pe oxigen2. Baconschi doar repetă papagalicește după Toma D’Aquino.

9. Văd anumite direcții culturale ale Occidentului contemporan ca pe niște erori alienante: excesele corectitudinii politice (transformată în poliție morală), consumismul excesiv (care implică idolatria mărfurilor și servitutea), populismul (care denaturează demnitatea persoanei și libertatea națiunilor).

El vede doar efectele dar nu și cauza. Alienarea, potrivit lui Marx, a început odată cu civilizația și cu apariția claselor sociale. Mai mult, apariția conceptului de zeu a generat un nivel și mai profund de alienare. „Poliția morală” pe care zelos o demască este tocmai idealul Cetății lui Dumnezeu în care visează el să trăiască.

10. Resping dogma progresului continuu: omul progresează științific, tehnic, cognitiv, dar nu moral: suma viciilor umane e constantă, mântuirea nu e colectivă, ci individuală. Hristos e modelul nostru: Dumnezeu făcut om adevărat, smerit, curat cu inima, simplu și curajos, gata să se jerfească din iubire, nu să găsească vinovați și să-i execute pe alții în numele unei Dreptăți abstracte.

Îmi este neclar după ce logică omul „progresează cognitiv, dar nu moral”. Pentru că, după logica aia, un neanderthal ar fi trebuit să fie la fel de moral precum sapiens-ul contemporan (no offence pentru neaderthals, am luat la cunoștință că aveau cutia craniană mai mare decat a lui homo sapiens). Dar știm bine că drepturile omului, de exemplu, nu le-am primit nici de la omul peșterilor, nici din ceruri ci le-am făurit cu sudoare și sânge. Și încă sunt „work in progress”. Abia recent le-am extins și asupra negrilor, femeilor, minorităților sexuale. Inutil să amintesc provocarile morale moderne: clonare, eutanasie, fertizare in vitro, mama surogat, etc.
Domnul teolog trăiește într-o realitate alternativă, bazată pe păcatul originar și mântuirea prin har care vine prin biserică. Știti poezia.

11. Sprijin patriotismul constituțional, nu și naționalismul ca mesianizare a unui neam pretins ales.

Asta cu patriotismul constituțional este de o grețoșenie fără limite. Și soldații lui Hitler sau ai lui Stalin erau patrioți constituțional. La fel și legionarismul. Uliul teocrație visează.

12. Cred că – în orice situație istorică – moderația și dialogul sunt mai bune decât radicalismul și monologul cu pretenții infailibile.

Last but not least, cum s-ar zice. Teologul cu pix de politician ne asigură că e deschis „moderației și dialogului”. Poate într-un univers paralel. În bula lui de pe facebook, comentează doar aplaudacii cu har. Ceilalți pot comenta o zi da, una nu. Astăzi nu 🙂

Și acum rămân acestea trei: „datoria civică”, „patriotismul constituțional” și „umanismul creștin”. Dar cea mai mare dintre ele este fățărnicia.