Minoritatea asediata a conservatorilor moderni

Un studiu publicat recent in Bioscience contesta prejudecata comuna ca identitatea politica/religioasa conservatoare reprezinta principalul factor de predictie cu privire la acceptarea sau respingerea evolutiei.

Deena Weisberg sustine ca aceasta prejudecata se datoreste caracterului trunchiat al intrebarilor puse de sondajele de opinie. Principalul factor de predictie, spune Weisenberg, este de natura cognitiva. Crestinii conservatori sau liberali, care inteleg cum functioneaza stiinta, accepta evolutia ca pe un fapt. Acelasi lucru se poate spune despre membrii educati stiintific ai partidelor conservatoare. Insa acestia sunt de obicei sub radarul sondajelor, concentrate aproape exclusiv asupra identitatii politce sau religioase.

Studiul echipei lui Weisenberg confirma intuitiile personale ale unora dintre noi. Crestinii educati tin stiinta si teologia separate una de alta si fac de obicei distinctie intre teologia personala si dogma bisericii.

Un alt aspect important este acela ca cineva poate accepta evolutia, inclusiv antropogeneza, fara sa fie un materialist plat. Filozofia moderna s-a dezvoltat din distinctia kantiana intre lucrul in sine si felul cum suntem afectati de lume. Suntem in postura copilului nascut orb si surd care trebuie sa reconstruiasca lumea in mintea lui pe baza unei experiente in pestera. Teologia isi are sfera legitima de existenta in aceasta filozofie.

Weisenberg ignora aici un aspect politic important. Segmentul superior cognitiv religios/conservator este supus unei presiuni din doua parti. Majoritatea conformista a bisericii vede in ei coloana a cincea a conspiratiei ateist-liberale. De partea liberala, o gloata zgomotoasa va aseza etichete ca “double-talk” sau “double-think” asupra interogatiilor nascute din experienta unei existente fragmentate.

Intrebarea care se ridica aici este daca biserica ar trebuii sa isi educe membrii sa inteleaga nu numai legitimitatea stiintei evolutionare dar si propria teologie in contextul istoriei gandirii. Am colegi care imi spun ca vad lucrurile la fel ca mine insa se tem sa recunoasca public ca sa nu fie “pricina de poticnire”. Imi vine in minte un preot din secolul XVII care stie ca Galileo are dreptate dar se teme de Inchizitie. Intre timp, Inchizitia a fost re-inventata si bisericile s-au transformat in enclave medievale.

O alta intrebare este daca nu cumva conservatorismul religios ar trebuii sa se transforme dintr-o fortareata anti-moderna intr-o fortareata a modernitatii asediate. Unii dintre noi au trait deja aceasta metamorfoza. Insa, din nefericire, ceea ce vedem este insusirea deconstructiei postmoderne a realitatii obiective ca apologie a dogmei. Relativismul moral este invocat in favoarea caracterului absolut al unor precepte anacronice. Scepticismul filozofic vine in apararea declaratiilor autoritare ale clerului. Suntem atacati din doua parti.

Daca avem ceva de invatat din istoria militara a lumii, lectia este ca in asemenea situatie singura aparare este atacul. Si ce poate fi, in acelasi timp, mai modern si mai conservator decat Blitzkrieg?

Anunțuri

17 Responses to Minoritatea asediata a conservatorilor moderni

  1. Edi Constantinescu,

    Imi cer scuze pentru intrebarea off-topic, dar vroiam sa va cer o parere. De curand am citit pe internet despre cazul unui tanar suedez, Sasha Eliasson, care inteleg ca a fost de doua ori in moarte clinica timp de aproximativ un sfert de ora si, revenind la viata, a declarat ca nu a stiut de el cat timp a fost in acea stare, nu a stiut nimic, totul negru, fara ganduri, fara constiinta, fara nicio simtire. Aici e un articol despre subiect.
    https://www.christiantoday.com/article/theres-no-afterlife-says-man-who-died-twice/49121.htm

    Am coroborat aceasta marturie cu alta a unui cantaret de la noi, Gabriel Cotabita, care de asemenea a fost in moarte clinica si care a declarat si el ca nu a stiut nimic, nu a avut niciun fel de ganduri cat timp a fost in moarte clinica. In unele interviuri, a declarat ca dupa revenirea din acea stare, avea perioade de luciditate si perioade de vis in care pur si simplu visa anumite calatorii sau simtea indemnul de a trai si a face bine, dar la intrebarea persoanei care ii lua interviul daca a simtit aceste lucruri cat a fost inconstient sau dupa revenire Cotabita a raspuns clar ca in timpul cat a fost inconstient nu a simtit nimic, nu a stiut nimic, nu a avut nicio constiinta. Ceea ce ma face sa-l apreciez pentru onestitate.
    Mai evoc doua marturii, ale unor persoane de incredere pentru mine, scriitorul polonez Stanislaw Lem si cealalta persoana – propriul meu unchi, care dupa cateva luni de coma profunda in urma unui grav accident, revenindu-si, a marturisit ca a fost total inconstient. Stanislaw Lem le-a spus celor care l-au intrebat : ” Fiti seriosi, nu am simtit nimic. Nu mai e nimic dupa moarte”.
    Am ales aceste marturii din foarte multe altele fiindca apartin unor persoane (cu exceptia tanarului de la inceput despre care nu stiu nimic) pe care le consider oarecum de incredere.
    Intrucat problema aceasta mi se pare personal, cea mai importanta problema a vietii omenesti, a sti daca viata are un sens, a sti daca mai e ceva dupa, a sti (dupa vorba lui Camus in Mitul lui Sisif) daca viata merita traita, si simtind personal o oarecare teama in fata acestor marturii venite de la niste oameni sinceri, am vrut sa va intreb daca considerati aceste marturii sunt o dovada sau macar indica cu mare probabilitate ca dupa viata aceasta nu mai e nimic. Si daca ar mai fi ceva dupa, atunci de ce Dumnezeu se ascunde chiar si in aceste momente, cand omul se afla la granita lumii celor vii ? Va multumesc si imi cer scuze din nou pentru off-topic .

  2. Stiu ca teologia adventista, spre deosebire de cea ortodoxa sau catolica, dar in concordanta cu unii teologi protestanti, postuleaza un fel de nimicire a sufletului, sau a persoanei sa zicem, in intervalul situat intre moarte si invierea trupurilor. De altfel, exista si unii dintre parintii bisericii, acceptati ca sfinti atat de ortodocsi cat si de catolici, care invata ca intre moarte si inviere sufletul se cufunda intr-o stare de inconstienta si nu mai stie nimic. As cita aici pe Sf. Efrem Sirul, Sf. Atanasie Sinaitul, Sf. Tit de Bostra, Sf. Afraat Persanul si alti cativa. Toti acestia, in general arabi sau sirieni, sub o influenta semita, au acceptat teza inconstientei sufletului sau persoanei intre moarte si inviere. Majoritatea parintilor insa, influentati mai degraba de platonism, au accentuat faptul ca sufletul ramane constient dupa moarte,pana la reunirea cu trupul sau. Recent am citit o carte scrisa de fostul papa Benedict, ”Moarte si viata vesnica” in care Ratzinger spune ca doctrina inconstientei persoanei dupa moarte nu se bazeaza atat pe Biblie si crestinism, cat mai degraba pe datele stiintei moderne care arata ca constiinta este o stare care rezulta din procese cerebrale si ca urmare inceteaza odata cu acestea. Ratzinger remarca insa corect, ca daca ne bazam pe datele stiintei, atunci nu putem crede nici in invierea trupurilor. Doctrina ca trupurile ar putea invia este o aberatie dpdv stiintific. Ca urmare Ratzinger afirma ca trebuie sa ne intoarcem la invatatura Mantuitorului si a bisericii care arata ca sufletul ramane constient in intervalul dintre moarte si inviere.

  3. As mai adauga ceva in legatura cu exemplele citate de mine mai sus. Cineva ar putea intreba de ce nu am citat in schimb cazuri de oameni care marturisesc ca au trait experiente constiente in stadiul de moarte clinica. Din mai multe motive:
    1. majoritatea acestor trairi e dovedit ca se datoreaza unor conditii de hipoxie cerebrala sau actiunii unor droguri sau medicamente. De altfel, prin electrozi bine plasati, e stabilit ca ele au loc undeva in hipocamp si zona glandei pituitare. Mai mult, anumite substante sau halucinogene se pare ca pot reproduce astfel de stari.
    2. asa-zisii oameni de stiinta ca popularizeaza aceste experiente sunt recunoscuti de comunitatea stiintifica ca fiind cel putin neseriosi, daca nu sarlatani
    3. majoritatea acestor experiente nu au nicio legatura cu crestinismul sau cu Hristos. Mai mult, oameni din toate religiile si mai ales, independent de calitatea morala a vietii lor, declara cam aceleasi platitudini : un tunel, o lumina, intalniri cu rude decedate. Stiu ca ceva asemanator apare si intr-un vechi tablou al lui Hieronimus Bosch, dar asta nu garanteaza nimic legat de autenticitatea lor
    4. majoritatea oamenilor care au trecut prin astfel de stari declara totusi, in mod onest, ca nu au avut nicio constiinta, de niciun fel.

  4. Sunt constient oricum de faptul ca daca este sa existe o viata constienta dupa moartea fizica, aceasta nu poate fi decat darul iubirii lui Dumnezeu si nu vreo calitate naturala a sufletului omenesc, dar m-ar interesa sa stiu daca considerati ca datele pe care le avem pana in prezent si marturiile disponibile indica ca fiind extrem de implauzibila o continuare a vietii dupa moarte.

  5. polihronu says:

    „daca este sa existe o viata constienta dupa moartea fizica, aceasta nu poate fi decat darul iubirii lui Dumnezeu si nu vreo calitate naturala a sufletului omenesc”

    N-am inteles: exista vreo „calitate naturala a sufletului omenesc” care nu e „darul iubirii lui Dumnezeu”? Te incurci in sofisme, AV-ule.

  6. Am remarcat totusi ca exista niste deosebiri intre atitudinile majoritatii teoreticienilor si psihiatrilor sau psihologilor pe de o parte, si atitudinea practicienilor, a neurochirurgilor de pilda care in multe cazuri insista ca ceea ce vad ei operand creierul nu se potriveste deloc cu descrierea reductionist-materialista a adeptilor fizicalismului. As cita aici cazul marelui neuro-chirurg Wilder Penfield care a fost si laureat al Premiului Nobel pentru medicina si care era dualist. As mai cita cazul marelui neurofiziolog si cercetator John Eccles, de asemenea laureat al Premiului Nobel pentru medicina, a lui Roger Sperry, tot laureat Nobel dar si cazurile unor neurochirurgi de astazi precum Ben Carson, Leon Danaila sau Michael Egnor – profesor universitar si neurochirurg care semneaza si acest articol in First Things. Merita citit.

    https://www.firstthings.com/web-exclusives/2017/06/a-map-of-the-soul

  7. polihronu says:

    Nu e de mirare ca Egnor e si ID-ist. Subterfugiul e acelasi in ambele cazuri.

  8. AV,

    Argumentele adventiste impotriva nemuririi sufletului sunt bazate pe „proof texting” & „pick and choose” deci nu sunt valide. Un argument mult mi soild ne ofera Oscar Cullman. Mi se pare puternica antiteza intre moartea lui Socrate, unde moartea este vazuta ca o eliberare, si agonia lui Isus, sau intre moartea ca prieten in dualismul grec si moartea ca „ultimul dusman” la Pavel.

    In ce priveste teologia naturala, inteleg ca unii savanti teologi moderni sunt tentati sa gaseasca un loc pentru eschatologia crestina in cosmologia big-bang. John Russel si John Polkinghone sunt probabil cei mai cunoscuti. De exemplu aici. Idea este ca in universul prezent nu poate exista cer sau inviere, insa eschatologia implica „cer nou si pamant nou”. Aspectul pe care il gasesc eu valid este acela ca cineva nu ar fi putut anticipa starea prezenta a universului in momentul big-bang si ca atare viitorul este deschis.

  9. Edi Constantinescu,

    Si eu vad moartea ca pe un dusman, dar viziunea mea este aceea ca moartea lui Hristos reprezinta de fapt o pogorare la iadul pacatelor noastre si la iadul vietii noastre, pe care el l-a asumat ca sa ne dea in schimb puterea si lumina iubirii sale. De aceea eu cred si sper ca nici macar moartea nu ne va putea desparti de dragostea lui, asa cum El i-a zis talharului de pe cruce : Astazi vei fi cu mine in rai. Subliniez cuvantul ”astazi”. Si Pavel spune ca e incredintat ca nici moartea nu ne va desparti de El. Nu in ultimul rand imi place sa cred asta fiindca e si un criteriu estetic. Eu vad crestinismul ca pe religia frumusetii si mi se pare mai frumos sa nu ma despart de El definitiv nici macar pentru o perioada. Dar este doar opinia mea. Sunt constient ca se pot aduce argumente teologice si scripturistice atat intr-un sens cat si in celalalt.

  10. In acelasi timp cred ca viata de dupa moarte, daca exista una, nu poate fi o viata plenara atat timp cat suntem separati de trupul nostru. Dar nici nu as vrea sa cred ca exista ceva pe lume, chiar si moartea, care sa ma poata separa la modul absolut de El, chiar daca temporar. Stiu ca marii teologi protestanti, Oscar Culmann, Anders Nygren, C. Stange, R. Otto, P. Tillich si multi altii au vazut moartea ca pe o judecata a lui Dumnezeu asupra sufletului si deci ca pe o incetare temporara a functiilor lui. Cu siguranta ca daca exista o viata dincolo de moartea fizica nu ar putea fi una biologica, cu asta sunt de acord. Cred insa ca iubirea lui Dumnezeu pentru fiecare din noi e prea puternica ca sa poata fi intrerupta de moarte, pana acolo incat ramane ca un dar absolut liber al Sau, mereu surprinzator si mereu valorizator, chiar si in conditiile acestei lumi cazute, mereu sperand, mereu asteptand, dar niciodata incetand.

  11. polihronu says:

    AV,

    Nu cred ca te-ai mai apropiat pina acum asa de periculos de o masturbare in public.

  12. Polihronu, am zis ceea ce imi place sa cred si sa sper, subliniez ”imi place”. Se poate citi dimpotriva, putina disperare si agonie in ceea ce am spus.

  13. Realitatea este ca imi e frica. Ca oricarui om probabil. Caut sa ma conving uneori pe mine insumi.

  14. polihronu says:

    „Realitatea este ca imi e frica. Ca oricarui om probabil. Caut sa ma conving uneori pe mine insumi.”

    Amen, brother.

  15. Ma gandesc cum ar trebui sa arate acel dumnezeu daca ar exista. Cum ar trebui sa arate acea viata eterna daca ar exista. Cred ca Petru a redat-o cel mai bine pe muntele Taborului : ” Bine este noua aici”. Daca exista Dumnezeu, ar trebui sa pot spune mereu : ”Bine mi-e mie aici”. De ce m-ar lasa sa ma opresc din bucurie si din slavirea lui ?

  16. polihronu says:

    „De ce m-ar lasa sa ma opresc din bucurie si din slavirea lui?”

    Ca sa cresti si tu mare. Nu e nicio viata in bucurie nonstop, iar „slavirea lui” are loc cel mai eficient cind te faci ateu si iti traiesti inca viata frumos. Pentru tine.

  17. AV,

    Iclin mai degraba spre ceea ce am numit (influentat fiind de frantzuzul ala care l-a imbratisat pe Mao impotriva postmodernismului) ontologia Pulina. Dumnezeu a nimicit ontologia platonica a sufletului prin ontologia trupului lui Hristos. Simbolul sensibil al acestei ontologii nu este icoana bizantina sau racla cu moaste ci trupurile viguroase din Capela Sistina. Ma consider un ucenic al lui Nietzsche: biologia este noua metafizica.

    Aspectul care imi place mie cu privire la teologia paulina a invierii este ca nu cere credinta in dogma invierii ci „staruinta in bine”. Insa daca mi se ofera o viata fara biologie o refuz.

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: