Alicia Johnston în Țara Minunilor

Sigmund Freud ne învață în Civilization and Its Discontents că omul, acest ”zeu pe prostetice”, nu își poate ierta faptul că ”picioroangele care îl ridică deasupra celorlalte viețuitioare nu au crescut natural din el”. Cu alte cuvinte, omul nu pot accepta faptul că civilizația și morala socială nu exprimă fanteziile lui secrete ci contrariul lor.

Toți nevroticii, și nu numai ei, vor să facă excepție de la faptul că ”inter urinas et faeces nascimur”.

”Excepția” despre care vorbește Freud are două fețe. Unii spun că am căzut din perfecțiunea edenică în ”urinas et faeces” iar alții că ””urinas et faeces” reprezintă chiar Edenul în care trebuie să ne întoarcem.

Alicia Johnston face în mod clar parte din a doua categorie. Păstorița adventistă și-a dat demisia atunci când a aflat cu stupoare că biserica are probleme cu homosexualii. Pastor Johnston, care deține un master în teologie la universitatea Andrews, nu înțelege cum este posibil așa ceva de vreme ce Biblia este în mod clar și explicit pro-LGBT. Alice crede că mâna iubitoare a lui Yahweh a făcut-o bisexuală, deci Domnului îi place. Deși este bi, Alice a ales să se căsătorească cu o persoană de același sex, pentru că adventiștii merg pe calea îngustă. Cu alte cuvinte, asemenea eroinei cu același nume din poveste, Alice a căzut în gaura de iepure a fanteziilor care protejează mintea infantilă de o realitate prea dură.

Spune Freud mai departe:

Majoritatea oamenilor nu doresc cu adevărat libertatea, pentru că libertatea implică responsabilitate, și majoritatea oamenilor se tem de responsabilitate.

Contrar aparențelor, Alicia Johnston nu și-a asumat responsabilitatea pentru decizia ei. Păstorița se refugiază într-o lume imaginară în care Yahweh a creat diverse genuri și orientări sexuale și Jeezas alege pentru ea cu cine și cum să facă sex. Apărătorii ei împărtășesc această iluzie și salută decizia lui Alicia ca pe un act de curaj menit să întoarcă biserica la adevărul evangheliei. Detractorii, dimpotrivă, o acuză că nu respectă porunca și planul lui Dumnezeu pentru ea. Ambele clase și-au învățat lecția în aceiași biserică: Dumnezeu este singurul care are libertatea să aleagă.

Furtuna de pro și contra pe care a provocat-o mărturia lui Alice Johnston în această lume ruptă de realitate este la fel de incoerentă ca reacția tribunalului din povestea lui Lewis Caroll la mărturia lui Alice (traducere Popescu Bogdan):

„Juriul să-şi dea verdictul” spuse Regele pentru cam a douăzecea oară în acea zi. „Nu, nu!” spuse Regina „Întâi sentinţa, apoi verdictul”. „Ce tâmpenie!” spuse Alice cu voce tare „Să dai întâi sentinţa!…”. „Ţine-ţi gura!” spuse Regina înroşindu-se. „Nu vreau!” răspunse Alice. „Tăiaţi-i capul!” urlă Regina cât o ţinu gura. Nimeni nu mişcă. „Cui îi pasă de voi?” spuse Alice (crescuse la înălţimea ei normală între timp) „Nu sunteţi decât un pachet de cărţi!”. La asta întregul pachet se ridică în aer şi se năpusti căzând asupra ei; ea dete un ţipăt scurt, jumătate de frică, jumătate de furie şi încercă să le gonească lovindu-le cu mâinile dar se trezi întinsă pe bancă cu capul în poala surorii sale care, cu blândeţe, îi dete la o parte câteva frunze care căzuseră din copaci pe faţa ei. „Trezeşte-te, Alice, dragă!” îi spuse sora ei „Ce mult ai dormit!”.

Și noi îi dorim lui Alice Johnston să crească și să se trezească din vis. Până atunci va continua să se bată cu cărțile de joc.