Sexul ca crima impotriva omului


Cu mult inainte sa existe miscarea #MeToo, Immanuel Kant afirma ca actul sexual este o crima impotriva umanitatii, pentru ca implica obiectivizarea partenerului. Actul sexual poate fi acceptat numai ca un contract de propietate comuna asupra “obiectului”, adica asupra organelor sexuale ale partenerilor.

Ideeea ca actul sexual este rau in sine origineaza, in civilizatia noastra, cu Augustin. Este usor pentru un crestin sa accepte notiunea ca Dumnezeu condamna natura cazuta, si, ca atare, sexul e rau tocmai pentru ca este natural. Noua, la Kant, este doar condamnarea naturii fara apelul la Dumnezeu.

In secolul XVIII, contractul kantian se numea casatorie. In era post-Weinstein, poate fi un contract pentru o noapte la hotel prin care obiectivizarea este permisa doar in limitele consimtite recirpoc. Intelegem, deasemenea, motivul pentru care tot mai multi sustin ca burca si hijabul sunt cat se poate de feministe, pentru ca impiedica obiectivizarea femeii.

Problema cu contractul este ca femeia si barbatul intra in el de pe pozitii asimetrice. Femeia este partea mai slaba structural. De aceea, in era post-Weinstein, a fost adaugat la contractul kantian amendamentul no is no but yes is not yes. Sau, yes is yes numai daca femeia manifesta un entuizasm convingator pentru actul sexual.

In ultima instanta, barbatul este, asa cum arata si numele, un virus, care are nevoie de celula gazda pentru a se reproduce. Barbatul face din femeie instrumentul sau de reproducere, o obiectiveaza. La fel cum capitalul se reproduce prin obiectivizarea proletarului, Apusul s-a reprodus prin obiectivizarea indigenilor din colonii, si omul se reproduce prin obiectivizarea naturii. Nu degeaba ecologistii radicali ne reproseaza acum ca obiectivizam natura in loc sa o tratam ca pe un egal, ca in Avatar. Unii vorbesc deja despre crima de a obiectiviza un sexbot.

O femeie poate reproduce in timpul nostru fara act sexual. Mai mult, doua lesbiene pot fi pe rand tata sau mama, intrucat ovulul uneia poate fi gametul pereche pentru cealalta. Barbatul este depasit. Daca revolutia sexuala a anilor ‘60 a fost conditionata de pilula anticonceptionala, noua revolutie este conditionata de fertilizarea in vitro. Actul sexual va fi interzis ca o crima impotriva umanitatii. Vom fi ca ingerii.

L-am amintit pe Kant pentru a arata ca nu putem reduce ideologia #MToo la un simplu moft feminist. Ideea sta pe picioare filozofice.

Din cate stiu, singurul ganditor care l-a contrazis cu succes pe Kant a fost Nietzsche. Argumentul lui a fost ca, daca morala si religia condamna natura, cu atat mai rau pentru ele. Natura nu are nevoie sa se justifice in fata lor. Dimpotriva, le condamna, si sentinta naturii este irevocabila.

In mod surprinzator, Nietzsche a aniticipat ca morala care condamna natura duce in cele din urma la notiunea ca victima are un statut de superioritate morala intrinseca. Vulpea mananca iepurele pentru ca este rea, iepurele e mancat pentru ca e bun. Cel mai slab este mai slab pentru ca este mai bun.

In timpul nostru, aceasta notiune a devenit dogma. Inegalitatea structurala a lumii necesita ca balanta legii sa fie inclinata in favoarea celui mai slab. Weinstein este un tip dezgustator si asta face greu de argumentat impotriva faptului ca publicul nu i-a acordat prezumtia de inocenta in nici unul din cazuri. Acest fapt a stabilit deja precedentul pentru celelalte cazuri. Este suficient ca cineva sa spuna me too si eticheta a fost pusa pe cel acuzat.

Este inevitabil ca o asemenea impingere la extrema a moralei kantiene (nu obiectiviza) sa aduca o reactie din partea opusa. Probabil ca Trump nu l-a citit pe Nietzsche, asa cum feministele nu l-au citit pe Kant, insa marii ganditori sunt mari nu pentru ca spun ceva original, ci pentru ca au prins spiritul vremii. Nietzsche avertizeaza impotriva pericolului ca cei slabi sa stabileasca o noua tiranie bazata pe argumente morale. Faptul ca Trump i-a tintit pe cei mai slabi dintre cei mai slabi, pe copii emigrantilor, dovedeste ca intelege acest lucru. Ce am spus cu privire la #MeToo se aplica si la Trump.Idea sta pe picioare filozofice.

Asa se explica si paradoxul crestinilor care il sustin pe Trump. Morala crestina e de fapt de partea liberalilor. Pentru cei care il sustin, Trump reprezinta acceptarea inegalitatii structurale a lumii. Este intoarcerea la ordinea amorala a naturii, adica la paganism. Restul sunt vorbe.

Ideologic, daca e nevoie sa o mai spun, ma situez de partea moralei crestine si a Iluminismului kantian, insa tot ce e impins la extrema isi genereaza propria negatie. Cele doua idei s-au ciocnit deja in istoria gandirii. Acum se ciocnesc in istoaria reala.

Kant a fost impins la extrema. Reactia va fi Nietzsche impins la extrema. Si ce inseamna Nietzsche impins la extrema? Asta stim din istorie. Uitati-va in jur.

Predica de pe munte și sex boți

Alunecarile freudiene ale lui Jordan Peterson

Jordan Peterson a devenit popular in ultimii ani ca un critic al culturii de corectitudine politica. Este un truism ca are dreptate in multe lucruri. Ar fi, deasemenea, absurd sa negam faptul ca suntem masini de gene egoiste inainte de a fi animale politice.

Incepand din anii ‘50, antropologia si disciplinele umaniste au repudiat sociobiologia ca pe o panta alunecoasa care ar putea duce la un nou Holocaust. Stanga a imbratisat multiculturalismul si politica victimizarii. Dreapta a ales iudeo-crestinismul ca scula de propaganda.

In secolul XXI, incepand cu decoadarea genomului uman, dezvoltarea biologiei moleculare a pecetluit victoria lui Darwin asupra creationismului biblic, la fel cum Newton a pecetluit candva victoria lui Galileo asupra cosmologiei biblice. Procesul din Dover a constituit umilirea publica a miscarii Intelligent Design. Era de asteptat ca Dreapta sa se intoarca la Darwin. Peterson reprezinta aceasta turnura.

O sa fac si eu pe psihanalistul (fara pretentii) incercand sa analizez doua alunecaturile freudiene ale lui Peterson. Ma refer la doua “gafe” care, departe de a fi simple gafe, reflecta minciuna ideologica drapata in adevar stiintific.

Prima alunecatura este afirmatia ca oamenii si homarii au avut un stramos comun acum 350 milioane ani. Peterson face aceasta afirmatie in contextul unui argument cu privire la baza evolutionara a ierarhiilor sociale. Homarii sunt organizati ierarhic. Secretia de serotonina, mai ridicata sau mai scazuta, determina pozitia dominanta sau subordonata in ierarhie.

Greseala lui Peterson este usor de vazut. Crustaceele si vertebratele apartin unor clade deja distincte in Explozia Cambrianului, acum 560 milioane de ani. Datele moleculare indica la o separarea lor dintr-un stramos comun acum 800 milioane de ani.

Media a rectionat isteric, folosind eroarea lui Peterson ca om de paie in argumentul ca  mecansimele electrochimice nu joaca nici un rol in ierarhiile sociale. Oare asa sa fie? De ce consuma stapanii nostrii ierarhici cocaina (pentru care umplu inchisorile cu supusi), de ce fumeaza trabucuri groase si beau wisky scump? De ce sunt conducatorii politici si religiosi implicati atat de des in scandaluri cu prostituate si minore? De ce practica razboiul ca sport? Ce neurotransmitatorii se declanseaza in creierul speculatorului finaniciar atunci cand mai da o gaura in buzunarele noastre? Ce reactii au loc in creierele noastre cand buzunarele si conturile sunt goale? Banuiesc ca nu sunt aceleasi.

Greseala lui Peterson nu este insa o simpla eroare cladistica intr-un argument de altfel valid. Ce avem aici este mai degraba un simptom, o alunecare freudiana, care dezvaluie aspectul abisal al argumentului. Undeva, in adancul intunecat al oceanului ideologic, isi misca antenele un crustaceu urias care asteapta ca naufragiatul sa cada la fund.

Motivatia are o baza chimica diferita la mamiferele superioare. Un circuit al rasplatii in creier este declansat atunci cand cainele prinde mingea, exploreaza mediul, sau este mangaiat de om. Aceiasi neurotransmitatori sunt activati atunci cand ne atingem telurile sociale, ne satisfacem curiozitatea intelectuala, ascultam muzica, batem mingea, mancam cu prietenii. Proiectia psihologica consta in sentimente sociale complexe.

Crustaceele, insectele, paienjenii, sunt altfel. Comportamentul nevertebrat este controlat de un circuit pe care il putem numii mai degraba al pedepsei. Organismul este “pedepsit” de mediul neprielnic, absenta mancarii, invazia teritoriului, nevoia de reprodcuere, si se misca ca raspuns la aceste impulsuri.

Imaginea unui paianjen nemiscat in mijlocul plasei pana ce prada sau invadatorul declanseaza raspunsul imediat, ne pare sinistra pentru ca ne este straina. Nu putem proiecta asupra lui trairile noastre pentru ca nu are chimia noastra.

Insa paienjenul in mijlocul plasei, sau crabul pe fundul oceanului, invita totusi o proiectie umana. Vedem in el imaginea sociopatului care nu are sentimente ci doar emotii primare: teritoriu, mancare, sex, deominatie bruta. Adevarul este ca traim in societati umane dominate de crabi si paianjeni, adica sociopati cu creier de predator primar.

Sa trecem la a doua gafa. Raspunzand la scandalul #me too, Peterson sustine ca motivul pentru care feministele evita sa denunte abuzul femeii in Islam este acela ca in inconstientul fiecarei femei exista fantezia secreta a dominatiei masculine brutale. Orice femeie occidentala viseaza sa fie batuta si violata de un arab, pentru ca marxismul cultural i-a facut pe albi pussy.

Gafa a fost urmata de apologii si explicatii, dar iarasi ne interseaza ce nu spune Peterson.

Sexualitate de crustaceu a lui Harvey Weinstein, (era sa zic “de porc”, dar ce vina are bietul mamifer?), se suprapune cu sexualitatea vechi-testamentara, implicit cu Islamul, in faptul ca ambele sunt relatii de dominatie. Ce-i drept, dominatia femeii nu este unica in Biblie si Quran. Ce caracterizeaza insa puritanismul vechi-testamentar/quranic este faptul ca relatia de dominatie se substituie aspectului ludic al sexualitatii. Esentiala aici nu este relatia de putere in sine ci interzicerea jocului.

In lumea vietuitoarelor cu sange cald si creier evoluat, reproducerea este un joc. Mult trambitatul razboi al sexelor este doar un joc. Dominatia sexuala este un joc in care rolurile se schimba adesea. Normele sunt facute sa fie calcate. Ascunzatorile sunt facute sa fie gasite. Obstacolele sunt puse sa fie trecute.

Puritanismul abrahamic a eliminat aspectul ludic din sex. Razboiul sexelor este luat in serios. Dominatia patriarhala este un absolut. Normele sunt calcate cu pretul vietii. Ce este ascuns nu are voie sa vada lumina. Obstacolele sunt de netrecut. Curiozitatea, explorarea, aventura, sunt pedepsite.

In acest fel, sexul este redus la aspectul de „ascultare” sau „ne-ascultare” adica de putere.

Abolirea jocului inseamna blocarea creierului de mamifer si de om, pentru a ne intoarce la racii lui Peterson.

Feminismul #me too are in comun cu racii lui Peterson faptul ca impune o serie de reguli pentru protectie care elimina, in ultima instanta, tocmai aspectul ludic al sexualitatii. Este tot o sexualitate de crustaceu, dar una in care pozitia misionara este interzisa, la figurat daca nu la propriu. Nu degeaba se gasesc atatea femei cu peruca sau hijab intre feministe.

Este inutil sa facem aici un alt om de paie. Peterson are dreptate cand spune ca feministele sunt pe undeva pe aceiasi pagina cu apologia hijabului si chiar cu cea a FGM. Insa cauza nu este fantezia secreta a femeii de a fi dominata ci ideologia secreta a puterii care a infiltrat feminismul. Suntem prinsi in plasa paianjenului, inotatori epuizati panditi cu ochi de crustaceu de pe fundul oceanului. Evolutia darwineana a fost talmudizata si hadiditizata.

Racii conduc lumea. Si merg indarat.