Revolta amfibienilor împotriva crustaceelor sau viața care găsește o cale

26 martie 2018 de 36 comentarii

sau

Omul și racul nu au avut un strămoș comun acum 350 milioane de ani. Nu putem spune același lucru despre broaște. Ei bine, dacă ierarhiile nevertebratelor sunt un argument pentru împărțirea vertebratelor în cocoșați și cocoși, atunci, cu atât mai mult, faptul ca broaștele (care nu au ierarhii) își pot schimba sexul (am văzut și noi Jurassic Park) este argumentul socio-biologic pentru transgenderism.

Pentru a nu fi acuzat de o interpretare simplistă a argumentului racilor, voi aminti că, în filozofia lui Peterson, adevărul este o strategie de supraviețuire păstrată în memoria genetica a speciei, adică în inconștientul colectiv. Adevărul este arhetipal. Știința și logica trebuie subordonate ințelepciunii biologice cristalizate în arhetipuri psiho-abisale.

Dacă psihologia abisală vi se pare prea complicată, puteri cumpăra versiunea user-friendly de la Biserica Catolică. Biserica mânuiește arhetipurile salvatoare prin sacramente și simboluri religioase. Simbolurile cheie se găsesc în Apocalipsa: Femeia, Balaurul și Pruncul. Adică: Biserica, Marxismul și Capitalismul.

Pentru a înțelege conflictul apocaliptic, trebuie citit Soljenițîn, pe care Peterson îl așează alături de Dostoievski. Este ca și cum ai compara Război și Pace cu Batalia pentru Berlin. Pentru că, la fel ca scriitorii și regizorii ceaușiști deveniți anti-comunisti dupa ‘90, Soljenițîn nu face altceva decât sa schimbe rolurile în romanul cu ilegaliști. Ce-i drept, și Dostoievsky a fost un reacționar panslavist, dar cel puțin a privit adânc în acel abis despre care Peterson vorbește doar din auzite.

Este momentul să amintim un alt reacționar genial pe care Peterson îl reclamă ca mentor. Friedrich Nietzsche este o lectură periculoasă pentru un mascul narcisist aflat în criza de andropauză. Norocul lumii că împăratul îmbrăcat în haine noi nu citește. Însă Peterson putea învăța mai mult și mai bine de la mentorul său.

Una din intuițiile socio-biologice ale lui Nietzsche este aceea că orice formă de nebunie antisocială transmisă genetic reprezintă o strategie de supraviețuire, care a fost o dată necesară pentru binele speciei, și la care omenirea apelează din nou la nevoie. Să ne gândim, de exemplu, la modul în care Europa a părăsit și izolat genetic o singura familie de sociopați pe tronurile ei. Când nu au mai fost necesari, au fost executați, surghiuniți, sau paparazizati, ca o subspecie periculoasă sau, mai nou, fotogenică. Motivul pentru care Muschetarii lui Dumas pot fi ecranizați astăzi doar ca parodie, este acela că eroii, luați în serios, apar ca niște monștri fără sentimente umane. Totuși, această formă de sociopatie criminală a fost necesară timp de un mileniu pentru ca civilizația să poată renaște sub protecția gangurilor de aristocrați militari.

Aici se vede că Peterson nu și-a învățat bine lecția pe care vrea să o predea altora. Precaut să nu apeleze la prejudecățile morale denunțate de Nietzsche, el apelează la argumentul simplist că biologia condamnă transgenderismul pentru că reproducerea depinde de sexul binar.

Există suficiente exemple în natură în care succesul reproductiv depinde de asexualizarea majorității populației, ca la insectele eusociale, sau de schimbarea sexului la nevoie. Este de asemenea fapt că Homo sapiens s-a caracterizat în istoria lui printr-o capacitate unică de a-și recicla instinctele fundamentale prin cultură. De aceea (unii din noi) suntem îngroziți când citim istorii care păreau normale autorilor biblici, și care sunt alegorizate astăzi la amvoane. Căsătoria “biblica” originează în Roma pre-creștină iar dragostea romantică a fost inventată de trubadurii medievali. Ambele ni se par veșnice.

Peterson nu se întreabă care sunt rădăcinile evoluționare ale transgenderismului. Nici nu pare să observe că există un arhetip al Hermafroditului asa cum există unul al Fecioarei cu Pruncul sau al Dragonului. Acceptând ca validă abordarea lui, ne întrebam: ce adevăr evoluționar și psiho-abisal se ascunde în simbolul Hermafroditului, celebrat în aproape toate religiile vechi. Până și Geneza începe, conform mai multor rabini, cu un Adam bisexual, din care femeia și bărbatul sunt despărțiți, asa cum au fost despărțite lumina de întuneric și apele de uscat. Nu este, de aceea, surprinzător faptul că în ultimul Adam predicat de Pavel “nu mai este nici bărbat, nici femeie”, întrucât istoria s-a consumat la cruce.

Este ușor de argumentat că mișcarea Trans a deraiat. Mai dificilă este întrebarea dacă nu cumva sexualitatea umană a fost deturnată și deraierea Trans reprezintă doar o încercare disperată de a sări din trenul controlat de puteri sinistre.

Sexualitatea noastră este controlată de puteri corporate ale căror tentacule digitale pătrund până în cele mai adânci unghere ale minții. Luați de exemplu scandalul Facebook. Pe baza like-urilor, un anume algoritm decide că cineva este nu știu câte procente homosexual și decide că locul lui se află într-un trib digital de gay. Nu doar patriarhalismul, dar și feminismul și homosexualitatea sunt instrumente de control social. Gândiți-vă de asemenea la legile, care se înmulțesc mereu, pentru protecția victimelor sexuale, și care sfârșesc totdeauna prin criminalizarea victimei și împuternicirea diferitelor clase de pimpi și prădători din structurile puterii.

În filmul Jurassic Park, dinozaurii apelează la ADN-ul de broască să-și schimbe sexul, pentru că reproducerea lor este controlată de stăpânii parcului. Este o strategie care a lucrat, se pare, de mai multe ori în istoria vieții. Din câte înțeleg, avem mai mult ADN de broască decât de rac în celulele noastre de vertebrate terestre.

Suntem prizonieri într-o închisoare sexuala făcută pentru profitul celor puțini. Nu e de mirare că unii prizonieri încep să-și schimbe sexul. În ce mă privește, prefer zborul ca strategie a dinozaurului amenințat cu extincția, dar fiecare cu strategia lui. Vorba lui Malcom: life finds a way.

Filed under Editorial Tagged with , , , ,

Alunecarile freudiene ale lui Jordan Peterson

14 martie 2018 de 11 comentarii

Jordan Peterson a devenit popular in ultimii ani ca un critic al culturii de corectitudine politica. Este un truism ca are dreptate in multe lucruri. Ar fi, deasemenea, absurd sa negam faptul ca suntem masini de gene egoiste inainte de a fi animale politice.

Incepand din anii ‘50, antropologia si disciplinele umaniste au repudiat sociobiologia ca pe o panta alunecoasa care ar putea duce la un nou Holocaust. Stanga a imbratisat multiculturalismul si politica victimizarii. Dreapta a ales iudeo-crestinismul ca scula de propaganda.

In secolul XXI, incepand cu decoadarea genomului uman, dezvoltarea biologiei moleculare a pecetluit victoria lui Darwin asupra creationismului biblic, la fel cum Newton a pecetluit candva victoria lui Galileo asupra cosmologiei biblice. Procesul din Dover a constituit umilirea publica a miscarii Intelligent Design. Era de asteptat ca Dreapta sa se intoarca la Darwin. Peterson reprezinta aceasta turnura.

O sa fac si eu pe psihanalistul (fara pretentii) incercand sa analizez doua alunecaturile freudiene ale lui Peterson. Ma refer la doua “gafe” care, departe de a fi simple gafe, reflecta minciuna ideologica drapata in adevar stiintific.

Prima alunecatura este afirmatia ca oamenii si homarii au avut un stramos comun acum 350 milioane ani. Peterson face aceasta afirmatie in contextul unui argument cu privire la baza evolutionara a ierarhiilor sociale. Homarii sunt organizati ierarhic. Secretia de serotonina, mai ridicata sau mai scazuta, determina pozitia dominanta sau subordonata in ierarhie.

Greseala lui Peterson este usor de vazut. Crustaceele si vertebratele apartin unor clade deja distincte in Explozia Cambrianului, acum 560 milioane de ani. Datele moleculare indica la o separarea lor dintr-un stramos comun acum 800 milioane de ani.

Media a rectionat isteric, folosind eroarea lui Peterson ca om de paie in argumentul ca  mecansimele electrochimice nu joaca nici un rol in ierarhiile sociale. Oare asa sa fie? De ce consuma stapanii nostrii ierarhici cocaina (pentru care umplu inchisorile cu supusi), de ce fumeaza trabucuri groase si beau wisky scump? De ce sunt conducatorii politici si religiosi implicati atat de des in scandaluri cu prostituate si minore? De ce practica razboiul ca sport? Ce neurotransmitatorii se declanseaza in creierul speculatorului finaniciar atunci cand mai da o gaura in buzunarele noastre? Ce reactii au loc in creierele noastre cand buzunarele si conturile sunt goale? Banuiesc ca nu sunt aceleasi.

Greseala lui Peterson nu este insa o simpla eroare cladistica intr-un argument de altfel valid. Ce avem aici este mai degraba un simptom, o alunecare freudiana, care dezvaluie aspectul abisal al argumentului. Undeva, in adancul intunecat al oceanului ideologic, isi misca antenele un crustaceu urias care asteapta ca naufragiatul sa cada la fund.

Motivatia are o baza chimica diferita la mamiferele superioare. Un circuit al rasplatii in creier este declansat atunci cand cainele prinde mingea, exploreaza mediul, sau este mangaiat de om. Aceiasi neurotransmitatori sunt activati atunci cand ne atingem telurile sociale, ne satisfacem curiozitatea intelectuala, ascultam muzica, batem mingea, mancam cu prietenii. Proiectia psihologica consta in sentimente sociale complexe.

Crustaceele, insectele, paienjenii, sunt altfel. Comportamentul nevertebrat este controlat de un circuit pe care il putem numii mai degraba al pedepsei. Organismul este “pedepsit” de mediul neprielnic, absenta mancarii, invazia teritoriului, nevoia de reprodcuere, si se misca ca raspuns la aceste impulsuri.

Imaginea unui paianjen nemiscat in mijlocul plasei pana ce prada sau invadatorul declanseaza raspunsul imediat, ne pare sinistra pentru ca ne este straina. Nu putem proiecta asupra lui trairile noastre pentru ca nu are chimia noastra.

Insa paienjenul in mijlocul plasei, sau crabul pe fundul oceanului, invita totusi o proiectie umana. Vedem in el imaginea sociopatului care nu are sentimente ci doar emotii primare: teritoriu, mancare, sex, deominatie bruta. Adevarul este ca traim in societati umane dominate de crabi si paianjeni, adica sociopati cu creier de predator primar.

Sa trecem la a doua gafa. Raspunzand la scandalul #me too, Peterson sustine ca motivul pentru care feministele evita sa denunte abuzul femeii in Islam este acela ca in inconstientul fiecarei femei exista fantezia secreta a dominatiei masculine brutale. Orice femeie occidentala viseaza sa fie batuta si violata de un arab, pentru ca marxismul cultural i-a facut pe albi pussy.

Gafa a fost urmata de apologii si explicatii, dar iarasi ne interseaza ce nu spune Peterson.

Sexualitate de crustaceu a lui Harvey Weinstein, (era sa zic “de porc”, dar ce vina are bietul mamifer?), se suprapune cu sexualitatea vechi-testamentara, implicit cu Islamul, in faptul ca ambele sunt relatii de dominatie. Ce-i drept, dominatia femeii nu este unica in Biblie si Quran. Ce caracterizeaza insa puritanismul vechi-testamentar/quranic este faptul ca relatia de dominatie se substituie aspectului ludic al sexualitatii. Esentiala aici nu este relatia de putere in sine ci interzicerea jocului.

In lumea vietuitoarelor cu sange cald si creier evoluat, reproducerea este un joc. Mult trambitatul razboi al sexelor este doar un joc. Dominatia sexuala este un joc in care rolurile se schimba adesea. Normele sunt facute sa fie calcate. Ascunzatorile sunt facute sa fie gasite. Obstacolele sunt puse sa fie trecute.

Puritanismul abrahamic a eliminat aspectul ludic din sex. Razboiul sexelor este luat in serios. Dominatia patriarhala este un absolut. Normele sunt calcate cu pretul vietii. Ce este ascuns nu are voie sa vada lumina. Obstacolele sunt de netrecut. Curiozitatea, explorarea, aventura, sunt pedepsite.

In acest fel, sexul este redus la aspectul de „ascultare” sau „ne-ascultare” adica de putere.

Abolirea jocului inseamna blocarea creierului de mamifer si de om, pentru a ne intoarce la racii lui Peterson.

Feminismul #me too are in comun cu racii lui Peterson faptul ca impune o serie de reguli pentru protectie care elimina, in ultima instanta, tocmai aspectul ludic al sexualitatii. Este tot o sexualitate de crustaceu, dar una in care pozitia misionara este interzisa, la figurat daca nu la propriu. Nu degeaba se gasesc atatea femei cu peruca sau hijab intre feministe.

Este inutil sa facem aici un alt om de paie. Peterson are dreptate cand spune ca feministele sunt pe undeva pe aceiasi pagina cu apologia hijabului si chiar cu cea a FGM. Insa cauza nu este fantezia secreta a femeii de a fi dominata ci ideologia secreta a puterii care a infiltrat feminismul. Suntem prinsi in plasa paianjenului, inotatori epuizati panditi cu ochi de crustaceu de pe fundul oceanului. Evolutia darwineana a fost talmudizata si hadiditizata.

Racii conduc lumea. Si merg indarat.

Filed under Editorial Tagged with , ,